Am fost abordat recent de un tânăr care, nedumerit de îndemnul părinților de a face cât mai multă școală, nu înțelegea rostul și importanța absolvirii unei forme de învățămât, dincolo de școala generală. Argumentul lui era foarte pragmatic, sec, dar în acelați timp limitat și obtuz: ” Dacă pot să-mi iau permis și să lucrez cu frații mei care câștigă bine, la ce mi-ar mai trebui să fac altă școală”?
În acel moment mi-a venit în minte o experiență trăită cu ani în urmă, când m-am întâlnit, după vreo 30 de ani, cu un fost coleg de școală generală, care cobora dintr-o limuzină de lux. Ne-am recunoscut, ne-am îmbrățișat(erau alte vremuri!) și am început să depănăm amintiri. M-am bucurat când și-a amintit că îmi cerea caietul ca să-și copieze și el temele, fiind foarte fericit pentru orice notă de trecere primită în catalog. L-am întrebat ce face, cu ce se ocupă. Părea, ca mulți alții, destul de mulțumit. Muncea pe șantiere, câștiga bani frumoși, dar era destul de îmbătrânit, îngrijorat de sănătatea lui și oarecum derutat de situația bizară în care se afla(o casă mare și frumoasă în sat, aproape terminată, dar nelocuită, bani, mașină, familie și multe nostalgii, regrete care îl apăsau pe suflet). Încerca să mascheze totul, scoțând în evidență confortul material și aerul de superioritate pe care îl au mulți dintre confrații noștri care muncesc prin străinătate. Cu această atitudine a început să mă descoase și pe mine ca să afle ce fac, cum o duc, unde lucrez, unde stau etc. Nu l-am prea impresionat cu răspunsurile mele, astfel încât, la final, a concluzionat sec, într-o manieră filosofică: ”Vezi, diferența dintre noi doi este că, spre deosebire de tine, eu am știut când să mă opresc din învățat, tu nu te-ai oprit nici acum!”
Dincolo de acest episod, aparent anecdotic, se ascunde un mare adevăr: școala este o instituție în care, deși toți au acces, nu toți se simt confortabil. Nelson Mandela spunea că-„educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea”. Ea te ajută să descoperi în viață o multitudine de căi prin care să ajungi să-ți atingi un scop, să-ți împlinești un vis sau să-ți construiești o carieră, un statut social.
Marile crize sociale și economice din ultimele decenii și-au găsit rezolvarea investind în educație și cercetare. Sistemele sociale ajunse în situații limită, care au dezvoltat cu prioritate sectorul educației(ex.Japonia, Germania, Israel, Singapore etc.), au recuperat decalajele intr-un ritm de neimaginat. Același lucru este valabil și la nivel individual. Pentru orice părinte responsabil care își iubește cu adevărat copii, educația, deși costisitoare, este cea mai bună investiție în viitorul lor.
Nu în ultimul rând, educația te învață să descoperi simțul măsurii, nu ca pe o modalitate de supraviețuire, ci ca un mod de a-ți accepta și înțelege condiția și vocația, de a te raporta confortabil la celălalt. Paradoxal, cu cât înveți mai mult, cu atât descoperi că știi mai puțin. În același timp, cu cât înveți mai puțin, cu atât mai mult cauți argumente ca să-ți justifici autosuficiența. În fond, conform afirmației lui Confucius, „natura ne aseamănă - educația ne deosebește”. Altfel spus, sintetizând răspunsul oferit tânărului amintit mai sus, educația este o obțiune prin care poți să te deosebești de ceilalți, să găsești ușor ieșirea potrivită atunci când viața te aduce, vrând - nevrând, într-un sens giratoriu unde te poți învârti la nesfârșit, având iluzia că ai prioritate(că doar ai permis, nu?!), dar fără satisfacția că vei ajunge la destinația dorită.
sura foto: internet
Ștefan Robu
