SPECIALIȘTI ÎN A PREA FOLOSI SCUZE,

 

În desișul propriei istorii, am învățat cu toții munți întregi de scuze care mai de care mai speciale, năstrusnice și ghidușii, scuze amprentate  cu propriul nostru mod de a fi, agățându-ne cu ambele mâini de un motiv pentru care să facem sau nu un anumit lucru.

Ne-am eschivat de la realizarea unui act atât de mult implorat de celălalt cu inima îndoliată de suferință, cu lacrimi în ochi și cu durere în suflet. Atâtea chemări irosite, atâtea invitații la banchetul vieții celui de lângă noi pe care le-am refuzat politicos pentru că: „ nu avem timp”. Copii cu glas de smirnă ne-au implorat prezența, iar noi i-am nenorocit cu: „sunt ocupat acum, dar data viitoare mă voi revanșa! Promit! Ține minte: data viitoare- care, de fapt, se traduce cu Niciodată! De unde oare scuzele? De unde le-am deprins? Deși nu am fost educați la grădiniță sau la școală pentru aceasta, și cu atât mai puțin în familie, totuși, apelăm vandalic la scuze bine ticluite în ghemotocul minții!  Scuzele le-am inventat noi oamenii! Cu câte pretexte nu am reușit să ne retragem din inima celuilalt, lăsându-i gol interiorul ce prinde gust de dor! De multe ori am justificat atât de gratuit modul nostru de a fi, de a gândi, de a simți,  de a lipsi, de a vorbi de a iubi...!

Ne scuzăm, pentru că voiam să ne micșorăm vina sau să ne descotorisim de ea, așa cum pomul se lipsește de frunzele ofilite în toamna târzie.  Scuzele nu sunt invocate pentru a ne disculpa doar în fața oamenilor.  Fabricăm scuze și în fața lui Dumnezeu și căutăm subtil să ne sustragem  de la prezența sa ; ne plângem că nu ne ajunge timpul, că am uitat să ne rugăm dimin eața și seara, că am fost prea ocupați, că avem prea multe de făcut și că lui nu-i mai rămâne spațiu deloc, că ziua de 24 de ore este mult prea scurtă și suntem foarte obosiți,  că e prea mare gălăgie în casă, că duminica vrem să ne odihnim mai mult după o săptămână cumplită la școală sau serviciu, că....

Devenim artiști veritabili în a ciopli scuze cu propriile cuvinte, dar sunt convins că, dacă vrem să facem un lucru, îl facem fără doar și poate; dacă ne dorim din toată inima ceva, ne dăm și peste cap să-l realizăm. Important este să vrem! Voința, exercitată prin multă muncă și atenție, trece munții, împlinește visurile, depășește spațiul și timpul, face imposibilul posibil!

sursa foto: internet

Ștefan Robu