https://draft.blogger.com/blogger.g?blogID=6956326260215646207#templatehtml

Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 6 noiembrie 2021

INFERNETUL ȘI PRIZONIERII LUI,

 Aceste rânduri mi-au fost sugerate de titlul filmului italian ”Infernet”, care a avut premiera în anul 2016. Subiectul filmulului analizează efectele dependenței de internet din perspectiva unor personaje care trăiesc experiențe de viață în totală contradicție cu normele morale și sociale, fiind în fond victime ale capcanelor sau tentațiilor venite din lumea virtuală a Internetului.

Toate studiile și analizele din ultima perioadă privind traficul pe internet au arătat că în perioada pandemiei aceasta a crescut foate mult, fiind o alternativă salvatoare sau generatoare de speranțe pentru mulți dintre noi, dar mai ales pentru cei care își pot desfășura activitatea profesională de la distanță, pentru cei care au parcurs programul școlar la toate nivelurile, pentru accesarea de informații pe diverse teme etc. Nu este mai puțin adevărat că izolarea fizică impusă din rațiuni medicale a determinat și o creștere a infracționalității în spațiul virtual sub diverse forme(furtul datelor personale, cyberbullying-ul, înșelăciuni, șantajări etc.), dependența de jocuri, iluzia confortului psihologic sau concupiscența din rețelele sociale virtuale și multe altele. În fond, fiecare și-a dezvoltat un comportament adaptiv, fie pentru rezolvarea unor obligații/ interese profesionale sau a problemelor personale, fie pentru diverse plăceri prin care să compenseze frustrările și nemulțumirea generate de constrângerile pandemiei și limitarea drastică a libertăților individuale.

Internetul, ca fenomen relațional din lumea post modernă, a venit cu multe avantaje și facilități în viașa noastră cotidiană. Dar, ca orice descoperire generată de rațiunea umană, a oferit și numeroase alternative malefice prin care omul să-și satisfacă ego-ul, ambițiile, instinctele și iluzia de libertate absolută. Din această perspectivă, pentru unii, riscul de a transforma Internetul în „infernet” devine aproape o certitudine, mai ales când motivația e susținută de plăcerea simțurilor, puterea banului, controlul total al celor din jur(un gen de sclavagism virtual) sau violența și teroarea fizică și psihică. Pare de neimaginat, dar în lume există milioane de persoane, de toate vârstele, inclusiv copii, care au ales Infernetul ca alternativă sau care au fost atrase în acest spațiu malefic construit de oameni reali într-o lume virtuală. Este suficient să ne uităm chiar și în jurul nostru, în familia noastră, în comunitatea noastră pentru a găsi exemple de apropiați care se refugiază pentru perioade mai mari sau mai mici în Infernet, partea nocivă a Internetului.

Altfel spus, aventura noastră în spațiul virtual presupune discernământ, capacitate intelectuală și morală de a decela și alege între ceea ce este util și ceea ce este nociv. Or, în fața acestei dileme, o credință puternică și autentică, trăită în mod constant și responsabil, te poate ajuta să învingi tentațiile și mirajul înșelător al Internetului sau chiar să transformi social media într-o oportunitate de promovare a valorilor creștine, fără teama de a fi desuet, de a fi ridiculizat și blamat.

Mi-a plăcut o expresie spusă de scriitorul Ionuț Caragea, cum că „Internetul ar fi cea mai sofisticată fata morgana din deșărtăciunea vieții”. În fața unei astfel de provocări nu te lăsa sedus de linia orizontului, unde tentațiile se transformă ușor în căi ademenitoare spre...Infernet

sursa foto internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN,

Este timpul să ne bucurăm, este perioada sărbătorilor! Pe mulți dintre noi ne găsește fiind ocupați: să cumpărăm cadourile ideale pentru cei...