LIBERTATE ȘI FERICIRE,

 Trebuie precizat faptul că aspirația la libertate atât de puternică la omul contemporan, chiar dacă reprezintă în mare măsură o iluzie și se realizează de multe ori pe căi greșite, are în ea ceva foarte corect și nobil. Omul nu a fost creat să fie sclav, ci ca să fie stăpân pe creație. Omul nu este creat să ducă o viață întunecată, meschină, care să se dezvolte într-un spațiu strâmt, ci a fost creat să aibă orizontul deschis. Ființa umană manifestă o asemenea sete de libertate pentru că aspirația lui fundamentală este cea către fericire; omul presimte că nu există fericire fără iubire și nici iubire fără libertate, ceea ce este perfect adevărat. Omul a fost creat din iubire și pentru iubire, așadar, nu-și poate găsi fericirea decât iubind și fiind iubit. Problema lui vine din faptul că uneori iubește cum nu trebuie, adică se iubește pe sine mânat de egoism și la urmă se simte în mod inevitabil frustat, căci numai adevărata dragoste te îmbogățește.

Nu există iubire fără libertate, căci o iubire care folosește constrângerea, una din interes sau cea care  urmărește simpla satisfacere a unei nevoi, nu merită numele de iubire. Iubirea nu se fură și nici nu se cumpără, nu există iubire adevărată și deci fericită decât între două persoane care dispun liber de ele însele pentru a se dărui una celeilalte. Iată extraordinara cale a libertății: ea dă valoare iubirii, iar iubirea este condiția fericirii. Intuirea, fie ea și confuză a acestui adevăr, este cea care îl face pe om să acorde o asemenea importanță libertății și în această privință suntem de acord că nu se înșală! Dar cum să avem acces la această libertate care permite împlinirea iubirii? Pentru omul modern, a fi liber înseamnă cel mai adesea să poată să se debaraseze de orice constrângere sau autoritate, adică: fără Dumnezeu, fără stăpân.  Dimpotrivă, pentru creștinism nu există libertate decât în supunerea față de Dumnezeu.

Adevărata libertate este mai puțin o cucerire a omului și mai degrabă un dar  gratuit al lui Dumnezeu. O iluzie fundamentală legată de noțiunea de libertate stă în faptul că ea este considerată exterioară, dependentă de circumstanțe, și nu o realitate, în primul rând, interioară. Explicație: Cel mai adesea, avem impresia că circumstanțele în care ne găsim sunt cele care ne limitează libertatea: constrângerile impuse de societate, obligațiile de tot felul pe care alții le pun pe unerii noștri, limitări care ne țin prizonieri și se referă la sănătatea noastră, la posibilitățile noastre fizice etc. Așadar, pentru a ne câștiga libertatea ar trebui să eliminăm toate aceste constrângeri și limitări. Acest fel de a vedea lucrurile conține, fără îndoială, un sâmbure de adevăr, căci uneori limitările și constrângerile sunt făcute să le depășim pentru a ne cuceri libertatea. Numai că există și o mare parte de iluzie ce trebuie demascată, căci asfel riscăm sa nu mai gustăm din adevărata libertate.

Chiar dacă ar dispărea tot ceea ce considerăm a fi piedici pentru viața noastră, nu avem garanția că vom găsi libertatea deplină la care aspirăm. Când împingem limitele ne trezim că apar unele mai încolo. Riscăm, așadar, să ne găsim într-un proces care se derulează continuu, copleșiți de o nemulțumire permanentă, dat fiind faptul că ne vom lovi întotdeauna de asemenea constrângeri dureroase. 

Dacă pe unele le putem depăși sau trece cu vederea, altele, cum ar fi legile fizicii, limitele condiției umane, viața în societate etc. rămân inflexibile orice am face.

sursa foto: internet

Ștefan Robu