Se spune că e vai și amar de oamenii care nu au avut o copilărie fericită. Însă de două ori vai și amar de tinerii care își pierd copilăria. Și mai mult: de trei ori vai și amar de hoții de copilării, de oamenii care distrug copilăriile: bine ar fi fost pentru oamenii aceea dacă nu s-ar fi născut.
Distrugerea copilăriilor este trădarea lui Dumnezeu. „Adevar vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut...„ Cu câtă gingășie, speranță și iubire ne spune astăzi Mântuitorul: „Lăsați copilașii să vină la mine și nu le interziceți, căci a unora ca aceștia va fi împărăția lui Dumnezeu! Adevăr vă spun, cine nu primește împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș nu va intra în ea.
Și ce înseamnă să rămâi copilaș? Înseamnă să-ți păstrezi inocența gândurilor; înseamnă să fii atât de mic și smerit, încât să simți mereu nevoia de cineva mai mare care să te protejeze și în care să ai încredere, toată încrederea; înseamnă să prețuiești familia și prietenii și să-ți tresalte inima atunci când spui mamă, tată, frate, soră, prietene; înseamnă să plângi cu cei care plâng și să râzi cu cei care râd; înseamnă să zâmbești fericit în fața frumosului, iar când vezi răul să fii dezorientat și cu fața schimonosită, pentru că nu înțelegi manifestările care tulbură ordinea universului, nu înțelegi răul, inamicul binelui și al fericirii.
Dacă așa stau lucrurile, oare noi mai suntem copii? Sau e timpul să plecăm în căutarea copilăriei pierdute, furate, uitate?
Merită sa facem această călătorie pentru a ne recupera copilăria: nevinovăția ei, speranța ei într-o lume mai bună, credința ei în împărăția cerurilor. Iar dacă nu ne interesează copilăria de dragul viitorului, să ne intereseze de dragul prezentului, pentru că atunci când nu mai suntem copii, înseamnă că am murit de mult.
sursa foto: internet
ștefan robu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu