RUGĂCIUNEA ȘI EFECTELE EI PSIHOLOGICE,

Suntem în timpul Postului Mare și în multe situații auzim vorbindu-se despre rugăciune, despre rolul și importanța rugăciunii pentru oamenii obișnuiți sau pentru cei consacrați unei forme de trăire și implicare religioasă, despre diverse sfaturi și recomandări, conduite și ritualuri în timpul momentelor de rugăciune.

Dincolo de toate aceste aspecte, prezentate mai ales din perspectivă teologică, sunt și unele abordări care ne dovedesc faptul că rugăciunea are beneficii psihologice și fiziologice dovedite de numeroase cercetări. Astfel, multe persoane care au o credință puternică și o trăire religioasă intensă sau care parcurg momente de convertire autentică și au o activitate spirituală intensa prezintă un nivel mai mic de depresie, de anxietate, de alienare și nu au un conflict cu sine și cu cei din jur. În plan fiziologic, au tensiunea arterială mai scăzută, un sistem imunitar mai bun și resurse de vindecare mai rapide în urma unor traumatisme, intervenții chirurgicale sau alte afecțiuni cronice care dezechilibrează funcționarea normală a  organismului.  Altfel spus, rugăciunea este o forță puternică și pozitivă în viața noastră, atât în comuniunea directă cu Dumnezeu, cât și în determinarea și susținerea unor beneficii în plan psihologic și fizic, devenind adesea pentru mulți dintre noi un factor terapeutic major  în momentele dificile din viață.

Literatura de specialitate prezintă numeroase articole și studii referitoare la efectele rugăciunii din perspectiva neuro - psiho - fiziologiei.  Evident că sunt și unii mai sceptici, care văd în rugăciune forme de autosugestie, de programare lingvistică etc. Interesant ar fi să trecem în revistă câteva concluzii relevante.  Astfel, unele cercetări demonstrează că rugăciunea alimentează și susține speranța în ajutorul divin care,  în opinia psihologilor, constituie un mecanism de coping centrat pe emoții(mecanism de reechilibrare/reglare a emoțiilor generate de un eveniment sau factor stresor). Dintr-o altă perspectivă, rugăciunea influențează semnificativ dezvoltarea autocontrolului, a stăpânirii de sine, creșterea rezistenței în fața ispitelor și tentațiilor cotidiene. Dacă ne referim la aspecte neuro fiziologice și biochimice, sa demonstrat că momentele de rugăciune autentică determină o serie de modificări privind sinteza și fluxul neurotransmițătorilor sau hormonilor de la nivelul creierului(serotonina, dopamine, enorfinele) care generează și potențează starea de bine, de fericire, de echilibru interior. Așa se explică mulțumirea noastră și starea de împlinire pe care o trăim atunci când participăm cu mintea, cu inima și cu sufletul la momente de rugăciune sau exerciții spirituale.

Trebuie spus faptul că rugăciunea nu este o simplă rostire de cuvinte, uneori făcută mecanic, repetitiv și liniar.  Cuvintele rostite în rugăciune trebuie să treacă prin filtrul conștiinței, al gândirii, al voinței și al afectului. Modul în care ne rugăm, frecvența,  perseverența și intensitatea rugăciunii contribuie la declanșarea acelor resorturi interioare care pot schimba ființa umană în mod radical(vindecări miraculoase, convertiri neașteptate, reușite sau performanțe uimitoare etc.). Dar cel mai dificil mod de a ne ruga este rugăciunea inimii, în tăcere, în pace interioară, în completă detașare de cele lumești. Nu întâmplător citim în cărțile sfinte sau în viețile sfinților cum pustiul, izolarea în munți, viețuirea în chilii ascunse, traiul auster sunt tot atâtea căi spre adevărata și rodnica rugăciune.  Nu în ultimul rând, rugăciunea trebuie să fie simplă și sinceră și, de ce nu, asemenea  celei practicate de scriitorul rus Lev Tolstoi: Vreau să trăiesc aici prin tine. Iar dacă sunt cu tine, totul e bine.

sursa foto: internet

Ștefan Robu