SCRISOAREA DE CRĂCIUN, A UNUI COPIL,

Mi se spune că nu trebuie să mințim, dar când spun vreun adevăr se înfurie. Ieri tatăl meu s-a supărat rău pentru că am zis de față cu prietenii lui că o bate pe mama. Dar nu-i mai rău să faci ceva rău, decât să spui despre asta? El se supără când spun. Dar eu nu am voie să mă supăr când o bate.

Mi se spune că nu e bine să stau cu anumiți copii și la culcare mă obligă să mă rog ție, dragul meu Dumnezeu, să ne arăți că suntem frați și că toți suntem egali.

Mama îmi zice că trebuie să fiu ca tatăl meu, dar tatăl meu sună la servici și spune că este bolnav ca să nu meargă la lucru, în schimb își cheltuie tot salariul pe băutură.

Eu știu să gândesc, am propriile mele gusturi care diferă de cele ale părinților mei și câte odată, îmi vine să strig și să protestez. De exemplu, când tata îmi zice să tac doar pentru că el nu are chef de vorbă sau pentru că am altă părere; când mă obligă să ies afară la joacă doar pentru că vrea el să se uite liniștit la televizor.
Îmi încarcă viața cu interdicții și negații: nu face asta, nu face, nu face...!  Și obligații: trebuie, trebuie, trebuie...! Pentru noi, copii, există doar verbul A TREBUI, niciodată A PUTEA. Ei se joacă cu mine ca și cu o jucărie atunci când au chef. Iar dacă eu nu am chef atunci, ei tot se joacă cu mine și în plus îmi spun și că sunt capricios și încrezut.
Ei decid întotdeauna când să ne jucăm; dar eu nu pot alege niciodată când să mă joc cu ei.  Iar dacă ei zic NU, eu nu pot să le atrag atenția, pentru că sunt un copil! Cu toate astea, Tu, Isuse, te naști pentru a zice:

Dacă nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Dar pe noi nu ne lasă să fim prunci. Ne obligă să fim răi, egoiști și ipocriți ca cei mari; ne obligă să spunem ceea ce nu simțim.
Spune-le Tu că a fi copil nu este un defect, nici un păcat, nici o limitare și nici o jucărie frumoasă pentru cei mari.
Poate că tocmai de asta ne cumpără atâtea jucării de Crăciun, ca să ne facă să fim ca ei.
Spune-le Tu să ne dea din timpul și înțelegerea lor, să ne respecte.

Spune-le, de acest CRĂCIUN, că un copil este o valoare unică, inegalabilă în viața unui om și, cu siguranță - chiar Tu ai spus asta - o valoare care nu poate muri în omul din noi.

sursa foto: internet
ștefan robu
este o poveste și luați-o ca atare

SPECTACOL DE CRĂCIUN, O POVESTE,

Era Crăciunul și într-o comunitate avea să se țină o reprezentație despre nașterea Domnului Isus.  Toți erau foarte entuziasmați, doreau ca spectacolul să fie o reușită.

Actorii erau copii, dar între ei era unul cu probleme; nu știe nimeni de ce, dar era mult mai lent decât ceilalți la învățătură.  Voia și el să aibă un rol, iar profesoarei i s-a făcut milă văzându-l atât de dornic și i-a dat un rol mic:  trebuia să fie hangiul care-i refuza pe maica Domnului și pe Iosif să intre în hanul lui pentru că nu mai era loc.

În ziua punerii în scenă, teatrul era neîncăpător, erau oameni chiar și în picioare.  Și când au ajuns la partea în care Iosif și fecioara Maria se aflau în fața hanului, când venise rândul copilului cu probleme, s-a întâmplat ceva neașteptat.  Iosif a bătut la poartă, a ieșit hangiul care trebuia să-i gonească, dar când a văzut perechea tânără și, mai ales, pe femeia însărcinată cu cel ce avea să fie salvarea noastră, copilului i s-au umplut ochii de lacrimi și le-a zis: Poftiți, intrați, doamna poate dormi în patul meu, iar eu voi dormi pe jos.

S-a așternut o liniște profundă în sală și multora li s-au umplut ochii de lacrimi.  Spectacolul a fost un succes, în ciuda faptului că nu a fost fidel realității din acea noapte de Crăciun, dar simțeam că ceva se schimbase în viețile noastre. Acel copil ne dăduse o lecție de dragoste; în inocența lui ne-a învățat că trebuie să-i iubim și să-i ajutăm pe ceilalți indiferent cine sunt ei, pentru că toți suntem copii lui Dumnezeu și suntem pe această lume ca să facem bine fără a cere nimic în schimb.

sursa foto: internet
ștefan robu
este o poveste și luați-o ca o poveste

IERTAREA ,

Omul contemporan nu va fi liber atât timp cât el caută și găsește vinovați, cât timp vinovat este întotdeauna un alt om. Omul este legat prin fire energetice invizibile de animale, plante, situații, evenimente, gânduri, speranțe, temeri, etc. Omul creează el însuși legăturile energetice devenind cauza căderii în dependență negativă și trebuie să se elibereze singur inclusiv prin iertare. Orice experiență este necesară întru-cât din ea se învață.
Pentru a ierta trebuie să te cunoști pe tine însuți. Cine nu recunoaște prezența negativului în el însuși sau în ceilalți oameni, își parcurge calea printre lovituri și cucuie.
Omenirea rătăcită merge tocmai pe această cale, întru-cât nu se deschide pentru adevărata iubire. Isus Hristos ne-a învățat să iubim și să iertăm. Este înțelept cel ce înțelege  corect această învățătură: înțelepciunea trecută prin suflet înseamnă înțelegerea corectă. De aceea Isus ne-a învățat să ne iubim pe noi înșine, să ne iertăm pe noi înșine. În acest fel învățăm să-i iubim pe alții, să-i iertăm pe alții și acest lucru ne face puternici.

Omenirea, însă, nu a acceptat învățătura. Dumnezeu vede până la ce punct a ajuns criza din lăuntrul nostru și iarăși încearcă să ne dea o învățătură pentru a depăși criza. De data aceasta el ajută omenirea să-și deschidă sufletul pe calea măririi sensibilității. Înțelepciunea noastră este înțelepciunea divină. Creșterea înțelepciunii divine constituie creșterea înțelepciunii noastre. Majoritatea oamenilor, este adevărat, consideră acest palat ca fiind de cea mai mare valoare. Cu toate acestea omenirea se află pe drumul către acest vârf muntos urmându-și liderii spirituali, și cu toate că le este dor de palat, cu întârziere, încep să înțeleagă că, deși palatul este minunat, totuși, acesta se învechește și se năruiește.


sursa foto: internet
ștefan robu

VIAȚA, O CONTINUĂ ÎNVĂȚARE,

Viața omului este o continuă învățare. Omul învață prin bine și prin rău(din greșeli).
Cu mare dragoste, omul își alege singur acei părinți prin intermediul cărora primește acele încercări și dureri pentru care a apărut.
Datoria părinților, mai cu seamă a mamei, este să învețe copilul să se descurce în viață. Mama este prima profesoară, iar ea poate învăța copilul prin două modalități- prin intermediul binelui sau prin intermediul răului. Prin intermediul binelui- transmițând învățătura prin cuvinte; prin intermediul răului- prin suferințe, întru-cât mama nu l-a învățat corect. Înțelepciunea părinților este baza pe care urmează să crească planta, iar puritatea sentimentelor lor determină viabilitatea ei.

Toate problemele de viață, inclusiv bolile provin din lipsa de comunicare ce duce la neînțelegere și apoi se formează stresul.
Toate evenimentele sunt legate de om prin raze energetice și orice eveniment negativ este un stres. Tot ce se petrece în viața aceasta este necesar. Nu există bine fără rău. Cu cât există mai mult bine, cu atât mai mult rău trebuie să-l echilibreze. Faptul că omul uită aceste legi, mai bine zis, le înfrânge prin rațiune și comite greșeli, constituie o lecție pentru omenire.
Fără contrarii nu există mișcare. Stagnarea înseamnă moarte. Viața se mișcă sinusoidal, pozitivul alternând cu negativul.
Fiecare spirit vine pe pământ pentru a răscumpăra răul; cu cât mai corect face acest lucru, cu atât mai repede evoluează. Tot ce este bine constituie răul învățat în zilele anterioare și tot ceea ce în viața actuală a devenit de înțeles, devine bine. Dar tot ceea ce, după părerea omului, rămâne rău și ceea ce el  chiar nu încearcă să înțeleagă în virtutea concepției dogmatice despre rău, el va veni să învețe pe propria sa piele în zilele viitoare.

Răul constitue invenția omului, el este înmulțirea negativului și a suferinței omului însuși de la acest negativ.
Viața este o luptă, iar lupta are părțile lui: pozitivă și negativă. Cu cât este mai puternică lupta pentru bine, cu atât  mai mult bine a fost cucerit. Cu cât mai cruntă este lupta împotriva răului,  cu atât mai  mare  devine răul, dacă omul îi cedează. Cine luptă împotriva răului cu rău, pierde. Forța și rezistența în această luptă o oferă iubirea. Tot ce există în acest Univers învață, independent, iubirea.
Tot ce există în împărăția lui Dumnezeu are rațiune. Cu cât ți se dă mai mult, cu atât ți se cere mai mult. Singura ființă de pe pământ rațională este omul; el este obligat să folosească cu înțelepciune comoara imensă care i sa dat, adică rațiunea.

Spiritul este primordial, materia este secundară. Altfel spus, lumea sentimentelor este veșnică, iar rațiunea este un fenomen temporar, ce este limitat prin existența acestui corp fizic dat în timp și în spațiu. Viața se dezvoltă de la inferior spre superior. Cine vrea să evolueze, trebuie să-și dezvolte spiritualitatea.
Cine are rațiune, are libertatea divină de a-și alege singur drumul său spre evoluție. Cu ajutorul rațiunii omul este capabil să pătrundă în spirit dacă are încredere în sentimentele sale și le consideră juste. Acea persoană care se ține ferm în lumea materială și învățăturile dogmatice, se ridică încet, cu greutate, și suferință. Pentru acela care aleargă după adevărul său personal, drumul este spinos și se încheie într-o fundătură.

Greutățile muncii de pe drum provoacă sentimente diferite - la omul obișnuit - nerăbdare și furie; la cel care se ridică spiritual - bucurie, întru-cât el știe că, cu cât sunt mai multe greutăți, cu atât mai puternic îi devine spiritul.

Acela care își însușește arta iertării, se poate elibera de răul care care s-a agățat de el, iar drumul evoluției i se deschide.

sursa foto:  internet
stefan robu

ÎN LIPSA TA,

Erai cu vântul printre crengi,
păstrai adierea caldă,
iar când plecai erai ca un vârteji
inima-n minte te îneacă

Am ajuns să te-nțeleg
și să mă obișnuiesc cu gândul
că astăzi vii, dar mâine pleci
păstrat te-aș ține cu sărutul.

Cred că noi vom fi departe
și dacă am sta mână-n mână.
M-ai rănit adânc în suflet
când n-am putut să te văd o săptămână

sursa foto: internet
stefan robu
by: Ana

ȘI DACĂ AR FII,

Și dacă ar fi să pleci mâine ia-mă cu tine în bagaj
Nu mă uita în amintiri,
Și dacă ar fii să plec
Șoptește-mi într-o pală de vânt cât îți sînt de dragă.
Și dacă ar fii să se întâmple
Nu lăsa dorul să mă macine, învie trecutul.

Eu te voi aștepta rezemată de aceiași poartă
Cu același par desprins, cu aceiași ochi albaștri, și aceiași dorință
Ne vom plimba și vom ajunge în același parc
În care sau întâmplat atât de multe
Vom lua o doză, ne vom privi și vom povesti.

by  Tănase Alexandra


sursa foto: internet
stefan robu

FII ALĂTURI DE DORINȚELE TALE,

Cuvântul dorință a primit o reputație proastă în spiritualitatea occidentală. Vechea tradiție calvină ne cere să ne depășim sau să ne transcendem dorințele, mai ales pe cele de natură sexuală. Sexul nu este considerat ceva bun, decât dacă ești căsătorit-și nici atunci nu este privit prea bine. Este doar o slăbiciune a cărnii. Atâta timp cât o faci dintr-un simț al datoriei, este în regulă. Dacă te simți bine comiți un păcat. Ce mod ciudat de a gândi și de a trăi nu-i așa? Dacă crezi că trupul este ceva rău și că sexul e decadent, probabil nu te vei bucura prea mult de viață. Probabil că vei trece prin viață copleșit de sentimente de frică și de vinovăție. Este timpul să înțelegem că dorința este fundamentul vieții. Fără dorință, nu există energie, motivație, experiență.

Dorința pune lumea în mișcare, face ca inima să bată, te ajută să-ți împlinești menirea în viață. Fă din ea un lucru rău, condamn-o și încearcă să o elimini, și ajungi să-ți creezi o viață anapoda, tristă și mizerabilă.
Alternativa este, desigur, de a accepta trupescul, de a iubi pământul și creaturile sale. Bucură-te de sexualitate și înțelege că face parte din energia creatoare a universului. Sarcina, ta ca om, nu este de a respinge ceea ce ești sau de a-ți nega energia, ci de a fi tu însuți de a-ți dirija energia într-un mod care să ducă la împlinire. O viață trăită pe deplin, nu este seacă și plictisitoare. Este minunată și interesantă. Ce fel de viață îți dorești? Vrei să fii unit cu energia dorinței și să participi la procesul de creație? Sau vrei să-ți respingi toate dorințele și să-ți faci doar datoria? Vrei împlinire sau sacrificiu? De tine depinde este alegerea ta. Unii dintre noi plătesc un mare preț pentru viața de negare și sacrificiu pe care o trăiesc. Se deconectează complet de dorințele lor, nu știu ce vor. Dacă îi întrebi: Este aceasta ceea ce îți dorești cu adevărat? habar n-au ce să răspundă. Știu ce vor ceilalți de la ei, dar nu și ei înșiși.

Trebuie să descoperi ce-ți place și ce-ți dorești cu adevărat. Trebuie să descoperi ce anume te entuziasmează, ce te atrage. Întreabă-te: Ce-mi place cel mai mult, ce-mi aduce bucurie și plăcere? Ce anume mă pasionează și mă face să-mi dedic toată atenția? Ori de câte ori primești un răspuns, găsește un mod de a ține seama de el. Urmează-ți inima sau, mai bine zis fericirea. Dacă răspunsurile nu apar, continuă să pui întrebările. În momentul în care inima înțelege că întrebările nu vor dispărea, răspunsurile vor începe să apară.


sursa foto: internet
stefan robu

O INIMĂ VINDECATĂ,

În viață necazurile și greutățile vin și pleacă. De acest lucru putem fi siguri. O persoană inteligentă nu așteaptă să-i pice norocul de undeva, nu trăiește cu frica greutăților vieții, ci se pregătește să o întâmpine oricând va veni.
Există câteva adevăruri spirituale simple ce ne pot ajuta să facem față greutăților vieții. Se știe prea bine că secretul vieții este să înveți să te iubești și să te respecți pe tine însuți. Dacă poți face acest lucru, poți învăța să-i iubești și să-i respecți și pe cei din jurul tău. Îți poți găsi adevăratele daruri și pasiunea în viață.
Poți trăi o viață plină de creativitate, grație și sens. Suferința este un apel la trezire, te anunță că ai adormit sau că nu mai ești conștient. Suferința te îndeamnă să-ți rearmonizezi viața cu adevărul din interior, iar apoi cu cel din exterior.
Isus ne-a spus că împărăția cerurilor se află în interiorul nostru, iar noi uităm mereu acest lucru.
Căutăm tot timpul iubirea și fericirea mereu în afara noastră, care nu  dă niciodată rezultate. Când se va întâmpla acest lucru, credem că este ceva în neregulă cu noi, că avem defecte. Toată nesiguranța și judecarea de sine  iese la iveală. Suntem duri cu noi înșine, cu cei  din jurul nostru, invinuim și arătăm cu degetul, atacăm și ne apărăm. Atunci când uităm cine suntem, nu putem fi buni și iubitori cu noi înșine și cu ceilalți. Trebuie să ne întoarcem la interiorul nostru. Împărăția se află în interior, nu în exterior. Trebuie să învățăm să găsim iubirea în inimile noastre, abia după aceea o putem scoate în lume. Dar dacă vom încerca să o aducem în lume înainte să fie bine cunoscută în inimile și mințile noastre, vom realiza o mare dezordine.

Privește  lumea din jurul tău și vei vedea dramele sale, cât și dezordinea. Sunt atât de prezente și atât de variate, încât știi că nu pot fi schimbate cu ușurință. Dacă vrei să le schimbi le poți schimba începând din interiorul tău. O minte dezordonată, care judecă, dă naștere unei lumi dezordonate și neîndurătoare. O inimă rănită și închisă dă naștere unei lumi lipsite de iubire de afectivitate.
Aceste lucruri nu pot fi schimbate, sub nici o formă, din exterior. Schimbarea trebuie să vină din interior. Când inima se vindecă, odată cu ea se vindecă și lumea.

Este un fapt esențial, că toți avem viața pe care ne-o dorim.Dacă nu ți-ai dori viața pe care o ai, n-ai avea-o. De îndată ce spui: nu vreau să mai trăiesc așa, vreau o schimbare, începi procesul de transformare, însă trebuie susținut prin fapte. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a schimba obiceiurile vechi.

Pentru inima iubitoare nu poate exista o lume plină de frică, de necazuri și greutăți. Iubirea schimbă totul, de aceea dă rezultate.
Fă ceea ce ține de tine să faci și vei vedea singur acest lucru, pentru că trăiești și înflorești pentru că respiri. Strălucești pentru că ești conectat la sursa iubirii și a vieții.

sursa foto: internet
stefan robu

A TRĂI CU BUCURIE,

Atunci când începi să te respecți pe tine însuți, energia universului te susține. Nu te poate susține cu adevărat, atâta timp cât trăiești în sacrificiu și trădare de sine. Nu poate susține așa ceva. Oamenii trebuie să trăiască întru bucurie și împlinire creativă. Cheltui destulă energie pentru că te opui vieții.  Nu te mai opune, iar energia va fi eliberată pentru a te duce mai departe. Atunci când te respecți pe tine însuți, te plasezi în curgerea energiei universale. Viața devine mai ușoară, lucrurile care erau grele sunt făcute cu mai multă ușurință, fără luptă sau mare efort. Nu-ți mai refuza iubirea și acceptarea.  Fii bun și generos cu tine însuți. Găsește plăcere în faptul că îți oferi ceea ce-ți trebuie. Cu cât te onorezi mai mult,cu atât energia din tine va curge cu mai multă forță. Te vei deplasa cu mai multă pasiune către împlinire. Vei rămâne concentrat asupra obiectivelor tale și le vei putea îndeplini. Vei avea abundență în toate domeniile vieții.
Să nu uităm ceea ce ne face rău. Vă relatez o mică povestioară:

Doi călugări mergeau agale pe câmp la amiază.În timp ce se plimbau, se rugau și reflectau. Puțin înainte de a ajunge la un râu pe care trebuia să-l traverseze, care nu avea pod pentru a ajunge pe parte cealaltă, s-a apropiat de ei o femeie micuță de statură rugându-i s-o ajute să treacă râul. Unul dintre ei a încuviințat imediat, pe când celălalt o privea cu dezaprobare. Cel care sa oferit s-o ajute pe femeia micuță a luat-o în cârcă și după ce a trecut râul a lăsat-o jos, iar femeia a fost foarte mulțumită de ajutorul lui. Călugării și-au continuat drumul, iar cel care a dezaprobat acea decizie a început să-l mustre pe cel care a ajutat-o pe femeie să treacă râul: De ce ai urcat-o pe femeia aia în cârcă? Nu știi că la mânăstire ni se interzice contactul cu femeile? Celălalt nu răspundea la întrebări. Au mai mers o bucată de drum și călugărul insista cu întrebările la care celălalt nu răspundea. Puțin înainte de a ajunge la mânăstire, călugărul și-a întrebat din nou confratele despre ceea ce făcuse și în final acesta i-a răspuns:

De mai mult de patru ore mi-a ieșit din gând femeia asta, în schimb tu nu ai reușit s-o uiți. Ce câștigi dacă îți faci rău ținând minte lucruri care au trecut? Ce câștigi dacă îți încarci mintea cu lucruri care nu te afectează cu nimic?

Păstrăm în mintea noastră tot felul de lucruri sau fapte care au trecut, nu ne-au plăcut și continuă să ne facă rău, când cel mai bine ar fi, dacă nu putem să le ștergem total din minte, cel puțin să le dăm deoparte sau să ni le amintim ca pe niște lucruri din care putem învăța ceva.

sursa foto: internet
stefan robu

IUBEȘTI CU ADEVĂRAT?

Este imposibil să fii rănit atunci când iubești cu adevărat. Acest lucru pur și simplu nu se poate întâmpla. Atunci când iubești, te simți cu automat bine, ba exaltat și fericit. De fapt, nici o altă emoție nu se poate compara cu această stare de bine. Atunci când iubești în permanență și pe toată lumea, trăiești automat o stare generală de bunăstare, ca și cum totul ar fi în regulă, ca și cum toți oamenii ar fi minunați așa cum sunt.
Aceasta este perspectiva asupra lumii atunci când iubești.
Dimpotrivă, atunci când urăști, întreaga lume îți apare într-o lumină distorsionată, urâtă și agresivă. De aceea, nimic nu este mai sublim decât să înveți acest mic secret al iubirii.

Atunci când înțelegi conceptul de iubire ți se dezvăluie puterea din spatele acestuia, care este mai mare, este cea mai puternică din Univers.
Desigur, ea nu are nimic de a face cu ceea ce ai crezut până acum că este iubirea. De fapt, definiția ei este chiar sinele tău, care echivalează cu Dumnezeu. Într-adevăr, Dumnezeu este iubire și atotputernic. De aceea, cine are acces la iubire divină are acces inclusiv la atotputerea lui Dumnezeu. Un om care nu dispune  de nici o altă armă decât iubirea poate ține piept lumii întregi; atât de mare este puterea iubirii!

Mai mult decât atât, iubirea permite accesul nu doar la întreaga putere a Universului, ci și la întreaga fericire și cunoaștere a acestuia. Amplificarea capacității de a iubi poate fi obținută numai prin practicarea iubirii.
Atunci când îi oferi iubire unui copil, această iubire se amplifică automat în el, și astfel îl condiționezi să ducă o viață mult mai fericită. Dacă dorești să îi oferi iubire, trebuie să știi mai întâi de toate ce este iubirea, să ți-o cultivi și să devii capabil să iubești.

Cu cât iubești mai mult, cu atât mai ușoară devine practicarea iubirii. Cu cât capacitatea de a iubi devine tot mai mare, cu atât mai mult se manifestă armonia universală în viața ta, inclusiv prin abundență, frumusețe și fericire. Iubirea reprezintă începutul unui ciclu ascendent care nu se mai încheie niciodată.Dacă dorești să fii iubit, cea mai sigură cale constă în a începe prin a iubi tu însuți. De fapt, aceasta este singura cale, întru-cât tot ceea ce oferim noi se întoarce întotdeauna la noi.


sursa foto: internet
stefan robu

Prioritățile și ”visele” o singură listă,

Ne-am început vara cu o listă întreagă de lucruri pe care am fi voit să le realizăm: să ne relaxăm, să ne facem prieteni noi în realitate și să ne consolidăm vechile prietenii prin revederi în excursii etc.
Ne-am propus să citim cărți bune, să vedem filme bune, să călătorim și să facem fapte bune.
Multe planuri, poate chiar prea multe pentru un timp atât de scurt.
Însă oare timpul este scurt sau nu am reușit noi să ne organizăm bine, să ne alegem cu grijă prioritățile?
Nu cumva, deși visăm mult, ne organizăm puțin și mergem prea mult pe improvizații?
Viața nu poate fi trăită pășind dintr-o improvizație în alta. Inima nu iubește improvizațiile și nu poate ajunge la fericire parcurgând drumuri improvizate.
Și chiar dacă aparent improvizațiile ne pot ajuta sau salva uneori, de cele mai multe ori ele ne distrug visele și fericirea.

Așadar, unde e și cum arată  lista noastră de priorități pentru această zi, această lună, acest an? Ce am realizat în această vacanță? Care sunt speranțele noastre? Suntem convinși că putem trăi mai bine luna în care suntem față de luna trecută? Care ne sunt prioritățile și care este visul nostru cel mai mare? Ce facem pentru al împlini?

Prioritatea timpului liber trebuie să fie cum să ne apropiem unii de alții, cum să creștem împreună, cum să punem împreună bunurile, bucuriile, viața, tot ceea ce avem și suntem.

Prioritatea  trebuie să fie cunoașterea celuilalt, dar și cunoașterea de sine și a lui D-zeu. Cât timp am acordat celuilalt, dar și cunoașterea de sine și a lui D-zeu? Calea spre împlinire, spre o viață fericită trece prin aceste cunoașteri. Trebuie să (re)cunoaștem cum suntem, unde suntem și ce anume putem îmbunătăți în viața noastră.

Prioritățile vacanței trebuie să cuprindă prioritățile vieții, speranțele pe care le avem pentru viitorul nostru. Nu există un timp potrivit pentru a ne opri din visare. Nu există un timp  în care să încetăm să luptăm pentru visele noastre. Nu doar vacanța trece , ci și viața! De aceea, să ai o listă de priorități înseamnă să ai vise și să trăiești bucuria împlinirii lor.
De fapt, înseamnă să trăiești fericit!


sursa foto:internet
stefan robu

DE UNDE ACEASTĂ SETE DE IUBIRE,

Cât de admirabile sunt lucrările domnului și cât de minunate sunt făpturile sale! Ce ființă uimitoare este omul: din iubire intră în această viață și conștientizează imediat cât este de iubit. Cei mai mulți ne trezim înconjurați de iubirea părinților, a bunicilor, a fraților și surorilor, a prietenilor și colegilor. O adevărată binecuvântare! Treptat, simțim cum se naște în noi dorința de a răspunde la iubire dăruind iubire. Suntem iubiți și vrem să iubim. E un foc pe care apele mari nu-l pot stinge și nici râurile să-l spele. De unde această dorință arzătoare de a iubi și de a fi iubiți? Cine a sădit în noi, bărbați și femei, mici și mari, buni și răi, această aspirație a inimii?


Iubirea și nemurirea sunt primele daruri cu care D-zeu ne copleșește încă din momentul conceperii. Izvorâm din iubire pentru nemurire! Tocmai prin iubire și nemurire se vede cel mai bine că suntem creați după chipul și asemănarea lui D-zeu
Dorința noastră de a iubi și de a fi iubiți a fost pusă în noi tocmai ca imagine a dragostei pe care D-zeu o are pentru noi. O dragoste nebună, o iubire până la moarte și încă moartea pe cruce.  Numai iubind putem cunoaște iubirea Domnului: pentru că iubirea este de la D-zeu și oricine iubește este născut din D-zeu și-l cunoaște pe D-zeu! Cine nu iubește nu l-a cunoscut pe D-zeu, pentru că D-zeu este iubire.

Inima celui care iubește înțelege profunzimea cuvintelor: Dilige et quod vis fac(iubește și fă ce vrei!), pentru că iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ține cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură.

Aceasta este iubirea după care tânjim și prin care ne împlinim. Aceasta este iubirea care a fost revărsată în inimile noastre: iubirea lui D-zeu față de noi și iubirea noastră față de el și față de aproapele, iubiri arzătoare și inseparabile.

sursa foto: internet
stefan robu

TEAMA DE A ALEGE,

Dragă tânără,
Dragă tânăr,

Știu că vara este un timp potrivit mai degrabă pentru relaxare și odihnă decât pentru reflecție asupra unor teme complicate.
Totuși, considerând că sufletul nu are vacanță și că întrebările despre sensul profund al vieții nu-l părăsesc pe acela care le ia în serios, îndrăznesc să îți vorbesc în continuare despre chemarea lui D-zeu, despre răspunsul tău și despre aventura minunată a unei vieți trăite în conformitate cu planul lui D-zeu. În alegerea stării de viață am remarcat că, de fapt, există o mare frică de a alege. Nu este deloc ușor să iei decizii cruciale, mai ales o decizie care dă o direcție fundamentală pentru viață, care marchează istoria ta pentru totdeauna. 

De multe ori nu este vorba despre o teamă explicită, conștientă, mărturisită și analizată. Dacă ar fi așa, ar fi mult mai ușor să îi înțelegi cauzele și să o înfrunți. Însă această teamă se manifestă, în general, într-o formă foarte subtilă care înăbușă în cel interesat dorința de a face alegeri importante, de a ținti mai sus, de a face ceva serios cu propria viață. Astfel, paradoxal, se poate ajunge la a alege... să nu alegi! Mulți tineri amână să ia decizii importante pentru viața lor amăgindu-se fie cu continuarea studiilor, fie cu un serviciu care pare mulțumitor,  fie cu diferite experiențe care tind să umple, de fapt, un gol interior. Sper ca discursul meu să nu fi devenit greu de urmărit. Încerc să îți spun că nu poți fugi de alegerile importante ale vieții! De fapt, poți fugi de ele, însă nu vei merge într-o direcție care să te îndrepte spre fericire!

Pentru a evita tentația de a alege, îți indic trei lucruri de care să ții cont pentru a face alegeri potrivite. Înainte de toate, luptă împotriva ispitei de a gândi și de a acționa în maniera aici și acum. Clipa prezentă nu este totul unei vieți. Lucrurile cele mai importante au nevoie de timp potrivit pentru a se desfășura în splendoarea lor.

Dacă te mulțumești doar cu ceea ce trăiești în clipa prezentă nu vei reuși să cucerești ceea ce vine în urma unui drum îmbogățit cu realizări constante, chiar dacă par neînsemnate. În al doilea rând, nu lăsa să te domine partea emotivă. De multe ori, când ți se prezintă povești frumoase, descoperi că în spatele lor sunt doar amăgiri sau, mai grav, capcane.  Cristos, când i-a trimis pe apostoli în misiune, nu a ezitat să le spună că îi trimite ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Nu a încercat să îi păcălească prin reclame care prezintă totul în roz.
Lucrurile importante în viață  se măsoară nu prin intensitate, ci prin fidelitate!

În al treilea rând, nu lăsa ca alții să aleagă în locul tău. Există atâtea idei, atâtea mentalități care elimină orice posibilitate ca cineva să aibă un plan cu tine, care îți spun că fericirea constă în libertatea ta de a alege ceea ce dorești tu, ceea ce îți place și că nimeni nu ar trebui să ți se împotrivească. 

Dacă vei lăsa ca aceste idei să te conducă, nu vei fi niciodată stăpân pe viața ta., nu vei fi niciodată împăcat cu tine! Așadar,  frica nu este niciodată un motiv pentru a renunța, ea este doar o scuză.

Nimic să nu te tulbure, nimic să nu te înfricoșeze, totul trece. D-zeu nu se schimbă; răbdarea obține totul; aceluia care îl are pe D-zeu, nimic nu-i lipsește; D-zeu singur e de ajuns.

sursa foto: internet
stefan robu

ASTĂZI,

Adverbul  astăzi ne duce imediat cu gândul la valoarea timpului, o categorie foarte greu de definit. Este elocventă o expresie a sf. Augustin referitoare la timp: ”dacă nimeni nu mă întreabă, o știu, însă dacă aș vrea să explic cuiva care mă întreabă, nu știu. Nu am de gând să fac un tratat de timp, ci, în cadrul în care vorbim despre vocație, să înțelegem că fiecare moment dăruit de D-zeu este timpul potrivit pentru a răspunde cu promptitudine chemării sale, aici și acum. A spune da lui D-zeu nu poate fi o decizie rezervată viitorului! Astăzi este timpul potrivit să îți trăiești credința, să te rogi, să fii bun, să fii generos, să te implici etc. Nu poți să îi dai întâlnire lui D-zeu peste o săptămână, peste un an, peste zece ani!

Pentru un tânăr creștin, carpe diem, trăiește clipa, nu trebuie să însemne a da frâu liber tuturor dorințelor și a nu ține cont de nimic, mai ales de ceea ce este bun cu adevărat. Dimpotrivă, inima deschisă spre D-zeu amintește că  în orice moment el vine să ne întâlnească și orice zi primită de la el este un cec în alb, căruia noi suntem chemați să îi dăm valoarea potrivită.  Fiecare, în intimitatea conștiinței sale, poate spune că l-a investit, dacă a lăsat să se depună praful peste el sau dacă l-a rupt  sau pătat făcând să își piardă valoarea. De multe ori petrecem zilele noastre analizând trecutul, lamentându-ne de prezent și tremurând pentru viitor. Suntem prea mult suspendați între nostalgia trecutului și incertitudinea viitorului în odaia prezentului în care ne văităm!  Astăzi este timpul potrivit pentru a contempla lucrarea lui D-zeu în viața noastră și pentru a acționa ca fii ai săi, răspunzând cu generozitate la chemarea sa: ”Trebuie învățat să se facă în așa fel încât faptele din trecut să devină realitate dinamică, asupra căreia să se reflecteze și din care să se scoată învățătură și semnificație pentru prezentul și viitorul nostru.
Misiune grea, dar necesară, este aceea de a descoperi firul roșu al iubirii lui D-zeu care conectează toată existența noastră.

Sunt mulți hoți ai prezentului, care profită de neatenția și rătăcirea noastră pentru a ne răpi clipa în care trăim și bucuria întâlnirii cu D-zeu care vine în întâmpinarea noastră în orice moment. E nevoie să iubim clipa pe care ne-o oferă Stăpânul timpului și al istoriei și să o umplem cu bătaia inimii noastre pentru D-zeu și pentru aproapele. Numai astfel îi spunem cu adevărat  da lui D-zeu, fără a fi paralizați de nostalgia trecutului și dezorientați de nebuloasa utopiei, în așteptarea acelui astăzi definitiv al veșniciei fericite în prezența lui D-zeu.


sursa foto: internet
stefan robu

SINUCIDEREA și sensul singurei vieți,

IUBIREA ARE NEVOIE DE SPERANȚĂ, SPERANȚA SE BAZEAZĂ PE C REDINȚĂ

Nu poate exista iubire fără speranță. Fiind Dacă suntem atenți la ceea ce se petrece în noi, ne dăm seama că iubirea rodul ultim al vieții, iubirea nu poate să se dezvolte decât în condiții favorabile. Ea are nevoie de spațiu pentru a se extinde și crește, este o realitate minunată, dar și fragilă într-un anumit sens, pentru că fără spațiu vital iubirea se poate sufoca, se poate restrânge, poate deveni sterilă. Mediul propice de care iubirea are nevoie cu predilecție este constituit, în mod, special din speranță.  Dacă suntem atenți la ceea ce se petrece în noi, ne dăm seama că iubirea nu mai crește în intensitate sau chiar moare dacă este sufocată de griji, temeri, neliniști, descurajări etc.Într-un anumit sens, iubirea face parte din natura omului care a fost creat pentru a iubi și pentru a se dărui. Din cauza lipsei de speranță noi nu credem cu adevărat că D-zeu poate să ne facă fericiți și atunci ne construim fericirea după rețete proprii, conform unor dorințe care nu țin cont de ceilalți și ne clădim o identitate artificială, ceea ce înseamnă egoism pur.Am vrea să iubim, să fim generoși în iubire și să ne dăruim permanent, dar suntem prinși în capcana de temeri, ezitări, incertitudini. Lipsa speranței, a încrederii în ceea ce harul poate aduce în viața noastră și în ceea ce putem noi realiza cu ajutorul lui are drept consecință inevitabilă și previzibilă o învârtoșare a inimii și o diminuare a iubirii. Din perspectiva opusă, încrederea duce la iubire. De multe ori, ne pierdem elanul, generozitatea, nădejdea în iubirea lui D-zeu și pentru aproapele. Din cauza eșecurilor, a decepțiilor, a dificultăților, a neliniștilor care ne rod,  ne pierdem energia și abandonăm lupta. Remediul, modalitatea de a trezi iubirea nu presupun un efort voluntarist, ci unul de reaprindere a speranței și de a regăsi încrederea în ceea ce D-zeu poate face pentru noi, indiferent de stadiul de evoluție spirituală în care ne aflăm, și în ceea ce noi putem face cu ajutorul lui.O voință puternică și intreprinzătoare trebuie să fie animată de dorință, iar dorința nu poate fi puternică decât dacă obiectul dorinței este perceput ca fiind ceva accesibil, posibil. Nu putem fi eficace în proiectare dorinței dacă trăim tot timpul cu impresia că nu vom reuși niciodată. Când voința este șovăelnică, pentru a o trezi trebuie să facem o muncă de reajustare a reprezentărilor noastre, care să ne permită din nou să percepem ceea ce ne dorim drept ceva accesibil și dezirabil.Speranța este tocmai virtutea care operează această reajustare, căci prin ea știm că putem să așteptăm totul de la D-zeu în deplină încredere.  Numai că, la rândul ei, pentru a deveni cu adevărat o forță, speranța are nevoie de un fundament solid, de un adevăr pe care să se sprijine, iar acest fundament este credința.Dacă este pătrunsă de credință, inima poate ajunge la acest adevăr și găsește în el o speranță imensă și indestructibilă.  Credința este mama iubirii și a speranței, la fel ca și a încrederii și a siguranței.
imaginea foto:internetstefan robu

TRECEREA BARIEREI DORINȚELOR,

Să renunți la o viață întreagă de deprivare programată poate fi puțin înspăimântător, în primul rând pentru că acest lucru presupune schimbare. Dar renunțarea e obligatorie dacă vrei să creezi ceva în mod deliberat, și nicidecum întâmplător. Și, sincer, dacă înveți cum să îți dorești ceva în mod productiv (și să descoperi că e în regulă) nu e mare lucru odată ce ai învățat cum să îți dorești, în loc de cum să nu îți dorești.
Există trei tipuri de bază de dorințe, fiecare având propriul scop în ceea ce privește visurile noastre.
Dorințele reale care izvorăsc din lista lucrurilor pe care nu le vrem.
Dorințele negative, cele pe care le ai înainte de a-ți dori să scapi de ele. Le poți detecta în funcție de modul în care te simți, dat fiind că nu te-au făcut niciodată să te simți bine până când nu te-ai concentrat pe altceva în mod deliberat.
Dorințele negative sunt întotdeauna enunțuri de tip nu vreau și pot fi greu de depistat dacă nu acorzi atenție propriilor sentimente. Dacă ceea ce vrei - și modul în care formulezi acest lucru - nu te face să te simți bine, atunci este vorba despre o dorință negativă, așa că trebuie transformată într-o intenție pozitivă, care să îți confere senzația de încântare.
Nu în ultimul rând, al treilea tip de dorințe sunt numite dorințe îndreptățite din simplul motiv că avem dreptul la propriile noastre dorințe. 
Avem dreptul, în virtutea propriei noastre existențe, să ne testăm abilitățile creative în modul pe care îl alegem noi înșine. Avem dreptul de a înlocui un nu vreau oricare ar fi el cu un vreau, în orice moment. Și, dacă ne mulțumește pe noi, îi va mulțumi și pe ceilalți. Odată cu dorințele îndreptățite, renunțăm în sfârșit la toate acele ar trebui sau trebuie  și începem să ne trăim propria viață.

Odată cu dorințele îndreptățite, acceptăm faptul, extrem de real, că pentru noi este nu numai adecvat, ci esențial să ne dorim orice... oricând... indiferent ce... în orice cantitate... în orice formă... în orice măsură... în orice moment dorim. Orice! Orice de pe fața acestui pământ, dacă acel lucru ne face să trăim, să începem să vibrăm mai aproape de canalul bucuriei din eul nostru real. Este singurul motiv pentru care avem dorințe - să ne simțim mai bine fiindcă le avem.
Dorințele sunt o necesitate în viață. Dar dacă ar fi să declanșăm acea putere pe care o numim pasiune, prin care ne putem apropia de frecvența eului nostru natural, acea de bucurie,atunci trebuie să trecem dincolo de aparențe... cu mult dincolo. Venim pe lume pentru contraste. Ajungem aici ca să învățăm cum să ne manifestăm dorințele. Venim aici ca să învățăm cu discernământ și să cultivăm această artă stranie a dorințelor - care înseamnă, de fapt, manifestarea lor. În schimb, ne trezim că suntem prinși în inutila abilitate de a colecta răbdători enunțuri de nu vreau.
Am ajuns pe această lume ca să învățăm cum să ne creăm propriile dorințe, să ne îndeplinim visurile, să prosperăm și să ducem această experiență exclusivistă numită existență fizică către cele mai înalte culmi.
Am venit pe lume să experimentăm binele și răul, ceea ce ne va arăta cum să facem diferența între ceea ce vrem și ceea ce nu vrem. Nu numai că este dreptul nostru să avem dorințe, dar este și o cerință obligatorie pentru o viață fericită.


sursa  foto: internet
ștefan robu

EFECTELE GÂNDURILOR ASUPRA FAPTELOR NOASTRE

Prin urmărirea dorințelor, aspirațiilor și gândurilor noastre, în măsura în care ne lăsăm dominați de ele (fie de imaginația noastră impură, fie de gândurile noastre elevate și pure), noi ajungem să culegem în sfârșit roadele pe care le-am semănat, sub forma condițiilor exterioare din viața noastră. Acestea corespund creșterii spirituale și adaptării la mediu.Fiind stăpânii propriilor noastre  gânduri, noi ne făurim singuri destinul, caracterul și mediul exterior. Noi nu atragem realitatea pe care ne-o dorim, ci ceea ce suntem. Poftele și ambițiile noastre apar și dispar la fiecare pas, dar gândurile și dorințele noastre cele mai profunde sunt alimentate de propria noastră hrană, care poate fi nutritivă sau nu. Divinitatea care ne modelează destinul se află în interiorul nostru, fiind chiar sinele nostru. Noi suntem cei care ne întemnițăm singuri, iar gândurile și acțiunile noastre sunt păzitorii destinului. Ele ne pot deveni temniceri dacă sunt impure, dar și îngeri păzitori dacă sunt nobile și pure. Noi nu primim lucrurile pe care ni le dorim și pentru că ne rugăm, ci cele pe care le merităm. Divinitatea nu ne răspunde la dorințe și rugăciuni decât dacă acestea se armonizează cu gândurile și acțiunile noastre.

Ce înseamnă, așadar, în lumina adevărului, să lupți împotriva circumstanțelor? Înseamnă să te revolți împotriva unui efect exterior, în timp ce în sinea ta îi alimentezi singur cauza prin gândurile pe care le cultivi în inima ta. Această cauză poate lua forma unui viciu conștient sau a unei slăbiciuni subconștiente, dar indiferent cum se manifestă, ea îți blochează eforturile conștiente și te silește să găsești un remediu. Chiar și cei care nu își doresc altceva decât bogăție exterioară trebuie să fie pregătiți să facă mari sacrificii personale înainte de a-și îndeplini obiectivul. De bună seamă, acest lucru este cu atât mai mult valabil pentru cei care își stabilesc ca obiectiv realizarea unei vieți echilibrate și armonioase.

Pe de altă parte, circumstanțele exterioare sunt atât de complicate, gândurile sunt atât de profund înrădăcinate și percepția fericirii variază atât de mult de la un individ la altul încât nimeni nu poate judeca întreaga condiție a sufletului unei persoane ținând cont doar de aspectele exterioare ale vieții sale. Oamenii înzestrați cu o cunoaștere mai profundă și cu o experiență mai vastă realizează că acest mod de a gândi este eronat. Gândurile și acțiunile bune nu pot produce niciodată rezultate rele, la fel cum gândurile și acțiunile rele nu pot produce niciodată consecințe benefice.
Suferința este întotdeauna efectul gândurilor negative. Ea arată că nu suntem în armonie cu noi înșine, și deci cu legea vieții. Unicul scop al suferinței este purificarea, respectiv arderea gândurilor inutile și impure. În cazul oamenilor puri, suferința nu poate exista.
Circumstanțele asociate cu suferința sunt rezultatul lipsei de armonie interioară(la nivel mental). Cele asociate cu binecuvântarea sunt rezultatul armoniei interioare. Măsura gândurilor corecte este starea de binecuvântare, nu posesiunile materiale. În mod similar, măsura gândurilor incorecte este nefericirea, nu lipsa posesiunilor materiale.

Există oameni blestemați, dar bogați, la fel cum există oameni binecuvântați dar săraci. Binecuvântarea nu se asociază cu bogăția materială decât atunci când din urmă este folosită în mod just și cu înțelepciune. La rândul lui, omul sărac nu devine nefericit decât dacă  este nemulțumit de destinul său, considerându-l nedrept.
Cele două extreme ale  negativității sunt sărăcia și excesul. Ele sunt la fel de nefirești și sunt consecința unui dezechilibru interior. Indiciile armoniei sunt fericirea, sănătatea și prosperitatea. Aceste indicii sunt consecința adaptării echilibrate a mediului interior la cel exterior, respectiv a integrării noastre armonioase  în mediul înconjurător. Noi nu putem deveni maturi decât atunci când încetăm să ne mai plângem și să mai dăm vina pe alții, respectiv când începem să căutăm justiția ascunsă  care ne guvernează viața.

Principiul care prevalează în univers este legea, nu confuzia. Sufletul și substanța vieții este justiția, nu injustiția. Forța care pune în mișcare și guvernează lumea este dreptatea, nu nedreptatea.Ce-i drept, pentru a putea observa că universul este drept, noi trebuie să devenim noi înșine drepți, adică să ne armonizăm.De-a lungul acestui proces, vom constata că pe măsură ce ne modificăm gândurile în raport cu alți oameni și cu diferite situații, gândurile oamenilor față de noi și situațiile se schimbă la rândul lor.
Dovada acestui adevăr există în viața tuturor oamenilor și poate fi investigată rapid printr-o introspecție și o autoanaliză sistematică. Dacă ne vom modifica în mod radical gândurile, vom rămâne uimiți de transformarea rapidă a condițiilor materiale în care trăim.
Unii își imaginează că gândurile pot fi ținute secrete, dar nu pot. Ele se cristalizează rapid în obiceiuri, iar obiceiurile se solidifică în circumstanțe exterioare. Gândurile pline de iubire și de altruism se cristalizează în obiceiul iertării de sine și față de ceilalți, care se solidifică în circumstanțe precum prosperitatea și bogăția.

Mai devreme sau mai târziu, orice gânduri cultivate cu perseverență(bune sau rele) generează rezultate similare asupra caracterului nostru și circumstanțelor exterioare. Natura ne ajută dăruindu-ne gânduri încurajatoare și prin prezentarea unor oportunități care scot la suprafață gândurile similare asociate cu ele.
Dacă vom cultiva gânduri bune, soarta nu ni se va mai părea crudă și nu ne va conduce niciodată către circumstanțe care ne vor umple de rușine.
Lumea este caleidoscopul nostru personal, iar diferitele combinații de culori pe care ni le prezintă în fiecare clipă sunt proiecții colorate ale propriilor noastre gânduri.

sursa foto: internet
stefan robu

SENTIMENTELOR NEGATIVE BUN VENIT,

Orice emoție care nu se încadrează în categoria bucuriei este pur și simplu negativă și provine din lipsa.... unui anumit lucru.
Gândind puțin fiecare emoție negativă pe care am avut-o vreodată, indiferent cât de profundă sau ascunsă a fost, provine din lipsa unui lucru pe care ni l-am dorit cu adevărat. Să luăm exemplul învinovățirii căci asta îmi vine în minte acum; dăm vina pe cineva sau ceva pentru că ne oferă ceea ce nu vrem, ceea ce reprezintă exact lipsa acelui lucru pe care ni-l dorim. Ne facem griji că pierdem ceva sau pe cineva,  așa că ne temem de absența - sau de lipsa - acelei persoane, respectiv obiect.
Ne temem de lucrurile din exterior, fiindcă ne lipsește sentimentul de siguranță.
Ne justificăm și facem aprecieri, fiindcă ne lipsește aprobarea(inclusiv din partea noastră).
Ne simțim deprimați, fiindcă nu avem ceea ce vrem, chiar dacă nu este vorba despre altceva decât să ne simțim bine.
Ne simțim neliniștiți, fiindcă ne lipsesc timpul și resursele ca să producem ceva. Orice sentiment negativ, așa cum este el definit provine din lipsă. Cum? Da, știu, sună aiurea, dar cum  altfel poți să identifici ceea ce vrei dacă nu știi mai întâi ceea ce nu vrei? Doar pornind de la nu vreau poți identifica un vreau ceea ce înseamnă că fiecare experiență neplăcută, fiecare nevoie urgentă, fiecare moment nefericit și fiecare temere minoră reprezintă o oportunitate de viață.
Un enunț de tip nu vreau este un apel la trezire, o invitație de a schimba ceva și de a te lansa în viața reală. Așa că binecuvântează toate emoțiile negative pe care le ai sau pe care le-ai avut vreodată, indiferent care au fost ele. Sunt cele mai valoroase bunuri ale tale, izvorul tău de bunăstare.
În mod sigur îți va lua o vreme să te obișnuiești cu ideea de a aprecia un lucru precum stresul. Dar, dacă ai prins ideea(și cine nu o face?) și o poți recunoaște sau simți, tocmai ai făcut primul și cel mai mare pas în a învăța să fii un creator deliberat.



Există două tipuri de enunțuri nu vreau - cele universale și cele personale, cele universale fiind cel mai des întâlnite și cel mai ușor de detectat. Enunțurile de tip universale sunt cele de care se ferește toată lumea: respect de sine scăzut, să fii jefuit, să fii atacat, să ai un accident grav etc. Enunțurile personale de tip nu vreau sunt pur și simplu lucrurile neplăcute din viață care ne deranjează pe noi, dar nu neapărat pe ceilalți; lucruri pe care, personal, am prefera să le evităm.Enunțurile personale de tip nu vreau nu sunt, de obicei, atât de serioase, cel puțin nu la început. Ele provin din dorința noastră interioară de a experimenta lucrurile frumoase în viață, în timp ce acela de tip universal au rădăcini profunde și sunt adesea alimentate de temerile și nesiguranță tipice ființelor umane.
Nu contează însă absolut deloc dacă este vorba despre un enunț de tip nu vreau universal sau personal, intens sau ușor, constant sau trecător. Ideea este să îți dai seama că există, să îl vezi, să îl simți sau orice altceva este nevoie pentru a-l identifica și... să îl schimbi. Ceea ce înseamnă să îți schimbi sentimentele - de la starea de rău la starea de bine.


Trucul prin care poți intra în această lume minunată a stării de bine nu presupune altceva decât să începi să te gândești la ceea ce vrei, și nu la ceea ce nu îți dorești.
Fiindcă ceea ce vrei poate fi confundat foarte ușor cu ceea ce nu vrei, de obicei câștigătoare fiind enunțurile din ultima categorie, iată de ce trebuie să fim puțin atenți. Dacă te gândești doar în treacăt asupra unui lucru pe care nu îl vrei, nu e nici o problemă. Dar dacă îi acorzi atenție cu adevărat - chiar dacă nu crezi că este vorba despre un lucru pe care îl vrei - în cele din urmă asta vei obține. Evident, nici unul dintre noi nu ne putem opri să ne analizăm fiecare gând pe care îl avem pentru a vedea dacă este vorba despre un vreau sau despre un nu vreau.Tot ceea ce trebuie să facem este să acordăm atenție modului în care un anumit gând ne face să ne simțim.
Dacă ceea ce spui sau gândești te face să te simți în al nouălea cer, atunci este vorba despre un vreau. De fapt, dacă ai orice alt sentiment în afară de o senzație de plăcere, te confrunți cu un  nu vreau. Gândește-te din nou, reformulează, concentrează-te iar și simte din nou până când ai găsit o modalitate de a avea acea senzație de căldură tipică unui vreau, cu vibrații sigure și sănătoase.
Nu te lăsa acaparat de cuvinte, fiindcă vei sfârși prin a te stresa foarte rău. Fii atent la modul în care te simți atunci când spui sau te gândești la ceva. Experimentează apoi diferite enunțuri iar când identifici unul care îți oferă sentimente plăcute și minunate, tocmai te-ai conectat la sursa ta de putere

sursa foto: internet
stefan robu

EFECTUL GÂNDURILOR,

Mintea umană poate fi comparată cu o grădină, ce poate fi cultivată inteligent sau lăsată în paragină . Indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea dă însă fructe. Chiar dacă omul nu cultivă semințe utile, există destule semințe inutile de buruieni care vor cădea, se vor acumula și vor da roade.
Așa cum un grădinar își cultivă lotul de pământ, semănând florile și fructele pe care le dorește, noi trebuie să ne îngrijim grădina minții, să smulgem buruienile gândurilor impure, inutile și incorecte, și să cultivăm gânduri frumoase, nobile, curate și utile, tinzând astfel spre perfecțiune. Prin acest proces, vom descoperi mai devreme sau mai târziu că suntem stăpânii propriului nostru suflet și ai vieții noastre.
Mai mult, ajungem să descoperim legile gândirii și să înțelegem din ce în ce mai clar cum funcționează forțele-gânduri și elementele minții în modelarea caracterului, circumstanțelor și destinului nostru.

Gândurile și caracterul sunt aceleași lucru. Așa cum caracterul se relevă numai prin manifestarea lui în circumstanțele exterioare, aceste circumstanțe depind întru totul de starea noastră interioară de spirit. Asta nu înseamnă că anumite circumstanțe prin care trecem exprimă întregul nostru caracter, ci doar că ele sunt intim conectate cu anumite gânduri pe care le emitem, fiind indispensabile pentru dezvoltarea noastră interioară

Indiferent în ce etapă ne aflăm, aceasta corespunde întru totul legii existenței noastre, respectiv gândurilor care ne structurează caracterul. Nimic din viața noastră nu este întâmplător, totul fiind rezultatul legii care nu dă greș. Acest lucru este valabil în egală măsură pentru cei nemulțumiți de mediul exterior și pentru cei încântați de aceasta.
Noi suntem ființe progresive, aflate în plin proces de evoluție. De aceea,fiecare etapă prin care trecem are unicul scop de a ne ajuta să creștem. Pe măsură ce ne învățăm lecțiile spirituale, etapele și circumstanțele vieții se modifică, făcând loc altor condiții și altor lecții. Circumstanțele ne copleșesc doar atât timp cât avem convingerea că suntem sclavii condițiilor exterioare. Atunci când ajungem să înțelegem că noi suntem înzestrați cu o putere creatoare și că deținem controlul asupra solului nostru interior  și a semințelor pe care le cultivăm în el, din care se nasc apoi circumstanțele exterioare, noi devenim stăpânii destinului nostru.

Orice om care a cultivat o vreme purificarea interioară și autocontrolul știe că circumstanțele exterioare derivă din gândurile sale, căci observă că modificarea acestora este direct proporțională cu transformarea stării sale mentale. De aceea, atunci când facem efortul  sincer de a ne remedia defectele de caracter, cu scopul de a progresa rapid, noi trecem în mod automat printr-o suită de vicisitudini.
Sufletul atrage realitatea pe care o găzduiește în gândurile sale, în egală măsură lucrurile pe care le iubește și cele de care se teme.El se poate înălța până la nivelul aspirațiilor sale supreme, dar poate cădea la fel de ușor pe nivelul dorințelor sale neîmplinite. Modalitatea prin care el primește cea ce merită reprezintă circumstanțele exterioare.
Orice sămânță gând cultivată sau care ajunge întâmplător în minte tinde să prindă rădăcini aici, să producă roade, să înflorească mai devreme sau mai târziu sub forma acțiunilor și să genereze oportunități și circumstanțe similare esenței sale. Gândurile bune generează roade pozitive, iar cele rele roade negative.
Lumea exterioară a circumstanțelor se modelează în funcție de cea interioară a gândurilor. Din acest punct de vedere, atât circumstanțele plăcute cât și cele neplăcute servesc în egală măsură binelui suprem al individului, căci noi culegem ceea ce semănăm și învățăm atât din suferințe cât și din bucurii.

sursa foto: internet
stefan robu

ECHILIBRU INTERIOR,

Starea de calm interior este una dintre cele mai prețioase nestemate ale înțelepciunii. Ea este rezultatul unui efort îndelungat și răbdător de autocontrol. Prezența ei este indiciul unei experiențe de lungă durată și al cunoașterii profunde a legilor și operațiilor gândirii.
Noi nu ne putem liniști decât în măsura în care realizăm că suntem ființe care evoluează prin gândire. Pe măsură ce ajungem la această înțelegere, noi sesizăm din ce în ce mai limpede relațiile interne dintre lucruri în lumina legii cauzei și efectului.. De aceea, încetăm să ne mai facem griji și să suferim, păstrându-ne echilibrul interior și seninătatea.

Oamenii calmi știu să se controleze și să se adapteze la ceilalți. La rândul lor, ceilalți intuiesc profunzimea spirituală la care au ajuns primii și faptul că au de învățat de la ei. Cu cât suntem mai liniștiți, cu atât mai mare devine succesul nostru, influența și puterea noastră de a face bine.

Oamenii puternici și calmi sunt întotdeauna iubiți și respectați. Cine nu iubește o inimă liniștită, un temperament blând și o viață echilibrată? Indiferent de zilele senine sau ploioase, ori de schimbările produse în viața lor, oamenii înzestrați cu asemenea binecuvântări își păstrează întotdeauna calmul și liniștea interioară. Acest echilibru interior minunat, pe care eu îl numesc seninătate, reprezintă lecția supremă a culturii. El este floarea vieții și fructul sufletului. Este la fel de de prețios ca  și înțelepciunea și mai dezirabil decât aurul.  Cât de neînsemnată pare bogăția prin comparație cu o viața senină ancorată în oceanul adevărului, mult sub valurile și furtunile de la suprafața acestuia, acolo unde domnește calmul etern.
Câți oameni pe care îi cunoaștem nu își distrug singuri viața prin exploziile lor de furie, nu își fac singuri sânge rău și nu își pierd echilibrul caracterului? Lipsa autocontrolului conduce inevitabil la ruinarea vieții și a fericirii personale.  Cât de puțini oameni sunt perfect echilibrați, calitate specifică numai caracterelor șlefuite.
Da, umanitatea este supusă pasiunilor sale necontrolate, tumultului generat de durerile, anxietatea și îndoielile sale. Numai cei care au gânduri pure și perfect controlate știu să supună vânturile și furtunile sufletului.

Indiferent unde vă aflați și cu ce condiții vă confruntați, suflete afectate de furtună, aflați că în marele ocean al vieții insulele de binecuvântare vă zâmbesc, iar țărmul însorit al idealului vostru vă așteaptă să acostați. Această binecuvântare există chiar în sufletul vostru. Poate că este latentă, dar voi sunteți singurii care o puteți trezi.
De aceea țineți strâns hățurile gândurilor voastre. În adâncurile sufletului vostru există un maestru atotputernic, care nu doarme niciodată. Treziți-l. Autocontrolul înseamnă putere. Gândurile corecte înseamnă măiestrie. Calmul înseamnă tărie. Spuneți-vă întotdeauna: ”Inima mea, liniștește-te și trăiește în pace”.


sursa foto: internet
stefan robu

NU MĂ APROBA, ACCEPTĂ-MĂ

Scrie acest îndemn și, dacă dorești, îmbunătățește-l, adăugându-i propriile opinii.  Scrie-l și bucură-te de el de fiecare dată când îl citești sau îl dăruiești:

                      Îmi doresc să mă accepți, nu să mă aprobi.  A mă accepta se referă la faptul că nu poți face nimic pentru a-mi schimba esența sau a-mi cere să mă conformez pe deplin gusturilor și așteptărilor tale.  E singura soluție:  să mă accepți așa cum sunt și o să continuăm să fim împreună, sau, dacă nu mă accepți așa cum sunt, voi continua de unul singur.
A mă aproba, în schimb, implică o judecată de valoare. Este vorba de un ”da” care nu îmi place.  De ce ar trebui să mă aprobi sau să mă dezaprobi ca persoană? A aștepta să mă aprobi moral sau etic pentru a fi cu mine este în discrepanță cu principiile mele. Ideea este că nu vreau să particip la nici o societate în care să fiu asociat minoritar. Nu sunt interesat de asta.

Nu vreau să fiu aprobat pentru a fi iubit.  Uită-te bine, asta este ceea ce sunt. . Dacă m-aș supune cerințelor tale, aș valora mai puțin decât tine ca persoană, ți-aș acorda dreptul de a mă evalua și acest lucru chiar nu se va întâmpla. Iubește-mă fără teste de admitere, marchează-ți limitele și spune-mi-le. Voi vedea eu cum fac să nu le depășesc. Și dacă nu sunt în stare, mă voi îndepărta imediat, fără mâhnire și depresii.

A iubi înseamnă a nu judeca.

sursa foto: internet
stefan robu

CREDINȚA CARE SE TRANSFORMĂ ÎN PROSPERITATE,

Numai inima în care prevalează integritatea, încrederea, generozitatea și iubirea poate cunoaște adevărata prosperitate. Cine nu are aceste calități nu poate cunoaște prosperitatea reală, căci la fel ca fericirea, aceasta nu are nimic de-a face cu posesiunile lumești, ci reprezintă o realizare interioară.

Natura dăruiește tot ce are, fără nici un fel de rezerve, și nu pierde niciodată nimic. În schimb, oamenii care pun mâna pe tot ce le iese în cale au totul de pierdut. Fă întotdeauna ceea ce consideri că este corect și ai încredere în legea divină. Cultivă-ți credința în puterea divină care guvernează universul și aceasta nu te va abandona niciodată, ci te va proteja de-a pururi.. Această credință transformă orice pierdere într-un câștig și orice blestem într-o binecuvântare. Nu renunța niciodată la integritate, generozitate și iubire,  căci aceste virtuți te vor conduce către adevărata prosperitate.

Să pui propriile interese pe primul loc echivalează cu distorsionarea impulsurilor divine și nobile ale inimii. Lasă-ți inima să se dilate și să aibă grijă cu generozitate și iubire de ceilalți, și astfel te vei bucura de multă fericire, iar prosperitatea va veni singură la tine. Cei care s-au rătăcit de pe calea corectitudinii se tem de competiție. Există chiar în timpurile noastre oameni care sfidează orice competiție prin puterea integrității și credinței lor, și care au reușit să ajungă la prosperitate în pofida oricărei competiții, în timp ce cei care au încercat să îi submineze au fost puși cu botul pe labe.

Posesia calităților care alcătuiesc esența binelui echivalează cu un scut împotriva tuturor puterilor răului și cu o dublă protecție în momentele de restriște. Cultivarea acestor calități conduce la obținerea unui succes sigur și la o prosperitate care va dura o eternitate.

sursa foto: internet
ștefan robu

RĂUL ȘI LECȚIILE LUI,

Răul nu este un principiu abstract și exterior nouă, ci o experiență prin care trebuie să treacă inima noastră.

Nu există inimă în această lume care să nu fi simțit ghimpele durerii, minte care să nu fi fost afectată de apele întunecate ale îndoielii sau ochi care să nu fi plâns cu lacrimi amare datorate angoasei și tulburării. Nu există cămin în care marii distrugători - boala și moartea - să nu fi pătruns, îndoliind inimile și învăluind totul în ceața întunecată a durerii.  Toată lumea este mai mult sau mai puțin prinsă în mrejele puternice și aparent indestructibile ale răului, și întreaga umanitate este afectată de durere, nefericire și neșansă.

În încercarea de a scăpa din acest cerc vicios și de a evita într-un fel sau altul suferința generalizată, oamenii încearcă diferite căi și diferite subterfugii, în speranța că vor putea găsi o fericire durabilă. Unii își găsesc refugiul în alcool sau în excitația sexuală, alții în frumusețea estetică.. Aceștia din urmă se ascund de suferința generalizată a lumii și se înconjoară de obiecte de lux, în speranța că acestea îi vor face fericiți. Alții tânjesc după bogăție sau faimă și subordonează orice alte idealuri acestora.  În sfârșit, există oameni care își caută consolarea în riturile exterioare ale religiilor.

La început, acești oameni par să găsească fericirea pe care o caută, iar sufletul lor se simte pentru o vreme într-o siguranță deplină, uitând temporar de existența răului.  Din păcate, această stare aparent beatifică nu durează niciodată prea mult, fiind înlocuită de boală, de o tristețe enormă, de tentație sau de un ghinion.  Sufletul fragil cedează în fața acestei suferințe, iar țesătura fericirii sale aparente se destramă sub ochii lui.

Așa se face că deasupra capului oricărei fericiri personale atârnă sabia lui Damocles, sabia durerii, gata în orice moment să cadă și să strivească sufletul neprotejat de cunoaștere. Săracul este sclavul lanțului care îl leagă, iar bogatul trăiește cu teama de sărăcie sau se folosește de bogăția sa pentru a căuta umbra iluzorie pe care o confundă cu fericirea. Uneori, sufletului i se pare că a găsit în sfârșit un adăpost sigur, care îi asigură fericirea și pacea, prin adoptarea unei religii, a unei filozofii, a unui ideal intelectual sau artistic - dar cedează în fața primei tentații, iar religia sa se dovedește inadecvată și insuficientă pentru a-l feri de ea; filozofia sa teoretică se dovedește o simplă cârjă inutilă; iar statuia idealistă pe care și-a construit-o ani la rând se prăbușește și se sfărâmă sub ochii lui.

Oare chiar nu există nici o cale de eliberare din lanțurile durerii și suferinței? Chiar nu există nici o modalitate de sfărâmare a lanțurilor răului?  Sunt fericirea, siguranța, prosperitatea și pacea permanentă un simplu vis copilăresc? Nici vorbă! Există o cale prin care răul poate fi alungat pentru totdeauna din viața noastră. Există un proces prin care boala, sărăcia și condițiile adverse pot fi evitate pentru totdeauna. Există o metodă care permite obținerea unei securități permanente, eliberată de orice teamă că adversitatea s-ar putea întoarce.  Există o practică prin care noi putem atinge o stare de pace nezdruncinată și de fericire nemărginită.  Pentru a realiza însă în ce constă această cale ce conduce la o realizare atât de glorioasă, noi trebuie să începem prin a înțelege natura răului.
Nu este suficient să negăm sau să ignorăm răul. Noi trebuie să îl înțelegem. Nu este suficient să ne rugăm la Dumnezeu pentru ca acesta să alunge răul din viața noastră. Noi trebuie să aflăm de ce ne afectează aceasta și ce lecție ne învață el. Nu este suficient să tragem de lanțurile care ne leagă, în speranța că le-am putea rupe. Noi trebuie să înțelegem cum și de ce am devenit înlănțuiți. În acest scop, noi trebuie să ne distanțăm de realitatea imediată și să analizăm cine suntem și cum am ajuns aici. Trebuie să învățăm lecțiile cu răbdare și smerenie menite să ne conducă la cunoaștere, iar în ultimă instanță la perfecțiune. Atunci când este corect înțeles, răul se transformă dintr-un principiu universal cu o putere aparent nelimitată într-o simplă fază trecătoare a experienței umane și un profesor  ideal pentru cei dispuși să învețe la școala vieții.

Orice rău poate fi corectat și remediat, nefiind niciodată permanent. El este adânc ancorat în ignoranță, respectiv în necunoașterea adevăratei naturi și relații dintre lucruri, și atât timp cât vom rămâne în această stare de ignoranță, vom continua să fim expuși răului. Nu există manifestare a răului în acest univers care să nu fie rezultatul ignoranței și care să nu conducă la o înțelepciune superioară, desigur, cu condiția ca noi să fim dispuși să îi învățăm lecția. Oamenii continuă să sufere pentru simplul motiv că nu sunt pregătiți și dispuși să își învețe lecțiile predate de lucrurile rele din viața lor.
Dacă dorești să te eliberezi de răul care te înconjoară din toate părțile, trebuie să fii dispus și dornic să înveți și trebuie să fii pregătit să accepți disciplina fără de care nici o înțelepciune și nici o fericire sau pace nu pot fi obținute.

Propune-ți să realizezi printr-o introspecție sinceră, nu doar în teorie,  că răul este doar o etapă trecătoare din viața ta, o umbră creată de tine, și că ai atras singur, prin puterea legii imuabile, toate durerile, tristețile și ghinioanele, pentru că le meritai. Prin acceptarea și prin înțelegerea lor, tu poți deveni mai puternic, mai înțelept mai bun.  Dacă vei înțelege acest lucru, vei putea transforma în bine tot răul din viața ta și îți vei putea țese cu o mână de maestru întreaga țesătură a destinului tău.

sursa foto: internet
stefan robu

REALIZAREA STĂRII DE PACE INTERIOARĂ,

În universul exterior există o agitație și o schimbare continuă. În inima tuturor lucrurilor prevalează însă cea mai desăvârșită pace.  În această tăcere profundă sălășluiește cel prea înalt.Noi, oamenii, împărtășim această dualitate: la suprafață ne schimbăm și cădem pradă neliniștii, dar în profunzime ascundem o pace absolută care este sălașul etern al divinității noastre. Așa cum în adâncul oceanului domnește o liniște perfectă, pe care furtuna de la suprafață nu o poate tulbura, în inima omului există profunzimi sacre în care domnește o liniște desăvârșită pe care furtunile păcatului și tristeții nu o pot tulbura.

Atingerea acestei liniști și viața trăită în mod conștient la acest nivel echivalează cu pacea spirituală. Conflictul este exilat în lumea exterioară, dar în inima universului rezidă o armonie netulburată. Sufletul uman sfâșiat de pasiuni și durere aspiră inconștient către armonia acestei stări impecabile, iar când o atinge își găsește pacea.

Ura conduce la ucidere, la persecuții și războaie între națiuni, dar orice om păstrează în inima sa(de cele mai multe ori fără să știe de ce) o credință într-o iubire perfectă, care poate vindeca totul.  Cine descoperă această iubire și învață să trăiască în mod conștient la nivelul ei se află în pace.

Această pace interioară, această tăcere, această armonie și această iubire reprezintă împărăția lui Dumnezeu, care pare dificil de atins numai pentru că foarte puțini oameni sunt dispuși să renunțe la egoul și la personalitatea lor, devenind precum copii. Adevărata pace nu poate fi găsită dec ât în înțelepciunea care este sinonimă cu renunțarea la propriul ego.

Pacea care apare în urma confortului social, dorințelor satisfăcute sau victoriilor lumești are o natură tranzitorie și este pusă la grea încercare în momentele dificile. Singură pacea celestă poate îndura neclintită toate încercările și numai inima perfect altruistă poate cunoaște această pace.

Sacralitatea este singura stare care conferă o pace eternă. Metoda prin care poate fi atinsă ea este autocontrolul, iar cea care călăuzește pelerinul de-a lungul drumului este lumina înțelepciunii sale, mereu în creștere. Ea începe să licărească încă de când acesta face primul pas pe cale, dar nu este realizată deplin decât atunci când egoul dispare complet și viața aspirantului devine nepătată.

Asta înseamnă pacea: să cucerești iubirea de sine și pasiunile vieții, să smulgi pasiunile adânc înrădăcinate din inimă și să îți potolești agitația interioară. Cucerește-te pe tine însuți, căci asta înseamnă să realizezi lumina care nu pălește niciodată, bucuria care nu dispare niciodată și liniștea care nu poate fi tulburată vreodată. Tot ce trebuie să faci în acest scop este să renunți la păcate, la durere, la anxietate, și să te împărtășești din această mântuire și din această viață glorioasă. Supune fiecare gând, fiecare impuls și fiecare dorință puterii divine din interiorul tău. Aceasta este singura cale care conduce către pace. Dacă vei refuza să pășești pe ea, rugăciunile și ritualurile tale religioase vor rămâne fără rod și deșarte. Nici zeii și nici îngerii nu te vor putea ajuta.   Renunță pentru o vreme la plăcerile simțurilor, la argumentele intelectului, la zgomotele și atracțiile lumii exterioare,  și retrage-te în încăperea cea mai intimă a inimii tale. Eliberat de agresiunea dorințelor tale egoiste, vei găsi aici o tăcere profundă,  o pace sacră și odihna. 

Dacă vei rămâne o vreme în acest loc sfânt și dacă vei medita aici, ochiul atotvăzător al adevărului se va deschide în interiorul tău și vei începe să vezi lucrurile așa cum sunt. Acest loc sfânt din interiorul tău este sinele tău real și etern, divinitatea dinlăuntrul tău.  Tu nu vei găsi echilibrul și armonia decât atunci când te vei identifica complet cu acest sine.  El este sălașul păcii, templul înțelepciunii și sediul nemuririi.  În afara acestui loc de odihnă nu poate exista o pace reală sau o cunoaștere a divinului, iar dacă este posibil să rămâi aici un minut, o oră sau o zi, înseamnă că poți rămâne în el de-a pururi.

Toate păcatele și durerile tale, toate temerile și anxietățile îți aparțin.  Tu te poți agăța de ele, dar la fel de bine te poți elibera de ele.  Tu ești singurul făurar al tulburării și al liniștii tale. Nimeni nu poate renunța la păcat în locul tău. Cel mai mare învățător al lumii nu poate face altceva decât să pășească pe calea adevărului și să ți-o indice, dar dacă dorești să te bucuri de pacea și de fericirea în care se scaldă el, va trebui la rândul tău să mergi pe această cale. Tu nu vei putea obține libertatea și pacea decât prin propriile tale eforturi, prin renunțarea la cătușele sufletului tău, pe care ți le-ai confecționat singur și care te împedică să te bucuri de starea de pace.

Îngerii păcii și bucuriei divine îți stau tot timpul alături, iar dacă nu îi poți vedea și auzi, bucurându-te de prezența lor, acest lucru se datorează faptului că le-ai închis ușa în nas, preferând compania spiritelor malefice din interiorul tău. Tu ești întotdeauna cel ce dorești să fii. Dacă dorești să te bucuri de pace, va trebui să începi să te purifici. Dacă nu dorești, poți refuza acest lucru, continuând să suferi ca și până acum.

Ferește-te de fierbințeala vieții și focul egoului, și pătrunde în sălașul interior unde domnește briza răcoroasă a păcii, care te va calma, te va regenera și te va reînnoi.  Nimeni nu te obligă să suferi și să îți faci griji, în condițiile în care raiul păcii se află atât de aproape de tine.

Renunță la plăcerile egoului și la temerile lui, iar pacea lui Dumnezeu îți va aparține!

Dacă te vei îmblânzi, dacă te vei cuceri și dacă te vei transforma pe tine însuți, vei putea rămâne în trup, navigând pe apele întunecate ale mortalității, dar vei ajunge pe un țărm care nu este afectat vreodată de furtuna suferinței și unde păcatul și incertitudinea nu te pot urma. Ajuns pe acest țărm al fericirii sacre, al compasiunii, al trezirii și al conștiinței de sine, vei realiza că:

-spiritul nu sa născut niciodată și nu va înceta vreodată să mai existe

-căci nu a existat vreodată un timp în care să nu existe

-începutul și sfârșitul nu sunt decât vise amăgitoare

-spiritul rămâne de-a pururi eliberat de naștere și de moarte

-moartea nu îi poate afecta decât sălașul exterior, dar niciodată pe el însuși.

Vei descoperi astfel semnificația păcatului, a tristeții, a suferinței și a sfârșitului acestora, care echivalează cu înțelepciunea.

Vei afla cauza și semnificația existenței. Odată cu această realizare, vei cunoaște starea de odihnă absolută, care este tot una cu extazul nemuririi, cu fericirea imuabilă, cu cunoașterea supremă, cu înțelepciunea nepătată și cu iubirea nepieritoare. Asta înseamnă realizarea păcii perfecte, și nimic altceva.

sursa foto: internet

stefan robu

VIAȚA ȘI SUFLETUL,

În afară de Dumnezeu nu există nimic. Nu există o forță a răului ca atare. Dacă energia iubirii se află în mișcare, ea este iubire, sau Dumnezeu, iar dacă se oprește, devine răutate, fie și numai pentru că mișcarea a încetat. Mișcarea ei este frânată de frică. Așadar, pe lume nu există spirit malefic sau rău. Noi ne creăm iadul în inima noastră, acolo unde ar trebui să se afle iubirea.
Cel mai important lucru este  - SĂ IUBEȘTI.
Iubiți-vă pe voi, părinții, soțul, soția, plantele, animalele și fiți conștienți că toate acestea sunt de la Dumnezeu. Dacă punem pe Dumnezeu mai presus de oameni și de toate celelalte manifestări ale vieții înseamnă că nu am atins esența lui și că îl punem mai presus decât omul, adică mai presus de noi înșine și începem să-l iubim doar pe el, adică idealul, și nu iubim creația lui. În acest caz, viața ca unitate va fi ruptă brutal în două - partea spirituală și partea fizică. De aici vine, inevitabil, ura față de tot ce este fizic ca întruchipare a răului.
Așa apare acea reprezentare religioasă despre viață care ne obligă să-l iubim pe Dumnezeu, iar pe om să-l considerăm un păcătos. Păcătos care nu merită altceva decât nefericiri și persecuții. Cu timpul, astfel de postulate ale credinței care s-au înrădăcinat și au otrăvit conștiința au fost zdruncinate. Dar, ateismul, fiind o altă etapă de dezvoltare a vieții, a devenit și el dogmatic și a început să provoace suferințe. Și astfel ne zbuciumăm alergând de la un capăt la altul al drumului nostru plin de suferințe până când vom găsi acel ceva care să ne dăruiască liniștea sufletească

Liniștea sufletească înseamnă echilibru. Este acea stare în care binele și răul devin inteligibile și fiecare lasă pe cealaltă să trăiască. A înțelege înseamnă a gândi. Gândurile bune sunt numite stresuri pozitive. Cele negative stresuri negative.
Stresurile, atât cele pozitive,cât și cele negative, apar pentru că nu înțelegem viața, adică o vedem unilateral, pentru că ne temem că nu suntem iubiți. Cu cât această frică este mai mare, cu atât suntem mai orbi din punct de vedere spiritual. De frică el se delimitează de ea(de spirit de suflet) și consideră ca fiind adevărată doar lumea materială. Stresurile apar datorită neînțelegerii vieții și, prin aceasta, din evaluarea incorectă a situațiilor de viață.
-dacă în aparență ceva pare a fi foarte rău și apreciați că este foarte rău, înseamnă că ați înțeles corect și boala nu va apărea.
-dacă ceva nu este foarte rău, dar considerați că este foarte rău, exagerând, v-ați amplificat negativitatea și boala apare.
-dacă ceva nu este deloc rău, dar considerați că este rău, exagerați foarte tare și vă veți alege cu o boală foarte grea.
În felul acesta apar suferințele fizice. Pentru ca omul să înceapă să înțeleagă viața, de cel mai mare ajutor îi este propriul corp.Cu ajutorul corpului sufletul îl avertizează în permanență pe om despre o posibilă tragedie. Acest lucru se manifestă prin diferite senzații, presentimente, așa-zisa voce a inimii și alte semnale. Dacă aceste semnale nu sunt observate sau sunt ignorate, minusculele particule invizibile de energie, care simbolic au culoarea neagră și sunt generate de gândurile rele, vor atrage în permanență noi gânduri la fel de rele până când paharul suferințelor se va umple și va apărea primul simptom de boală.

În felul acesta nevăzutul devine vizibil, iar ceea ce este numit imaterial devine material, vrând parcă să demonstreze scepticilor materialitatea imaterialului. Dacă nu plecăm urechea la aceste avertismente, boala gravă va apărea. Și dacă nici aceasta nu este o lecție, vom pleca să ne întâlnim cu strămoșii și în următoarea viață va trebui să învățăm aceleași lucruri, dar lecția va fi mult mai grea. Dacă apreciem că totul este pozitiv, aceasta este o apreciere unilaterală, greșită.
-dacă în aparență ceva este foarte bun și noi apreciem că este foarte bun, plutim în norii sufletului
-dacă ceva este bun, dar îl apreciem ca foarte bun, este ca și când, contrar voinței noastre, noi am merge pe pământ, iar sufletul ar zvâcni spre cer. Nemulțumirea față de corpul nostru, care este o povară, provoacă o durere pentru suflet.
-dacă ceva este rău, dar noi apreciem că este foarte bun, sufletul se poate rupe atunci când cade pe pământ alături de corp și cel care face pe deșteptul nu-și va da seama  cât a fost de naiv. Căderea din înălțimi iluzorii în realitatea terestră poate fi o încercare alienată, insuportabilă. Pentru suflet, așa ceva este foarte rău, și va fi și mai rău dacă el nu-și dă seama cât de orb spiritual este.

Năzuind numai  spre bine, căutând numai binele și văzând în toate numai binele, omul uită de latura lui fizică și se închide în cea spirituală. Închiderea în acel bine fără de care el nu concepe viața și de aceea și trăiește în numele lui înseamnă pierderea acestui bine. Dacă va înțelege că spiritualitatea, ca ideal bun, și materialitatea, ca un inevitabil rău, compun un întreg, spiritul lui nu va fugi de corp.
Unitatea contrariilor asigură un întreg echilibrat și perfect, sau sănătate. Unilateralitatea sau dorința sufletului de a avea numai bine îl sperie pe spirit.
Mai pe scurt, un bine excesiv provoacă boli sufletești, iar un rău excesiv - boli fizice.

sursa foto: internet
stefan robu