Mi se spune că nu e bine să stau cu anumiți copii și la culcare mă obligă să mă rog ție, dragul meu Dumnezeu, să ne arăți că suntem frați și că toți suntem egali.
Mama îmi zice că trebuie să fiu ca tatăl meu, dar tatăl meu sună la servici și spune că este bolnav ca să nu meargă la lucru, în schimb își cheltuie tot salariul pe băutură.
Eu știu să gândesc, am propriile mele gusturi care diferă de cele ale părinților mei și câte odată, îmi vine să strig și să protestez. De exemplu, când tata îmi zice să tac doar pentru că el nu are chef de vorbă sau pentru că am altă părere; când mă obligă să ies afară la joacă doar pentru că vrea el să se uite liniștit la televizor.
Îmi încarcă viața cu interdicții și negații: nu face asta, nu face, nu face...! Și obligații: trebuie, trebuie, trebuie...! Pentru noi, copii, există doar verbul A TREBUI, niciodată A PUTEA. Ei se joacă cu mine ca și cu o jucărie atunci când au chef. Iar dacă eu nu am chef atunci, ei tot se joacă cu mine și în plus îmi spun și că sunt capricios și încrezut.
Ei decid întotdeauna când să ne jucăm; dar eu nu pot alege niciodată când să mă joc cu ei. Iar dacă ei zic NU, eu nu pot să le atrag atenția, pentru că sunt un copil! Cu toate astea, Tu, Isuse, te naști pentru a zice:
Dacă nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Dar pe noi nu ne lasă să fim prunci. Ne obligă să fim răi, egoiști și ipocriți ca cei mari; ne obligă să spunem ceea ce nu simțim.
Spune-le Tu că a fi copil nu este un defect, nici un păcat, nici o limitare și nici o jucărie frumoasă pentru cei mari.
Poate că tocmai de asta ne cumpără atâtea jucării de Crăciun, ca să ne facă să fim ca ei.
Spune-le Tu să ne dea din timpul și înțelegerea lor, să ne respecte.
Spune-le, de acest CRĂCIUN, că un copil este o valoare unică, inegalabilă în viața unui om și, cu siguranță - chiar Tu ai spus asta - o valoare care nu poate muri în omul din noi.
sursa foto: internet
ștefan robu
este o poveste și luați-o ca atare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu