VIAȚA ȘI SUFLETUL,

În afară de Dumnezeu nu există nimic. Nu există o forță a răului ca atare. Dacă energia iubirii se află în mișcare, ea este iubire, sau Dumnezeu, iar dacă se oprește, devine răutate, fie și numai pentru că mișcarea a încetat. Mișcarea ei este frânată de frică. Așadar, pe lume nu există spirit malefic sau rău. Noi ne creăm iadul în inima noastră, acolo unde ar trebui să se afle iubirea.
Cel mai important lucru este  - SĂ IUBEȘTI.
Iubiți-vă pe voi, părinții, soțul, soția, plantele, animalele și fiți conștienți că toate acestea sunt de la Dumnezeu. Dacă punem pe Dumnezeu mai presus de oameni și de toate celelalte manifestări ale vieții înseamnă că nu am atins esența lui și că îl punem mai presus decât omul, adică mai presus de noi înșine și începem să-l iubim doar pe el, adică idealul, și nu iubim creația lui. În acest caz, viața ca unitate va fi ruptă brutal în două - partea spirituală și partea fizică. De aici vine, inevitabil, ura față de tot ce este fizic ca întruchipare a răului.
Așa apare acea reprezentare religioasă despre viață care ne obligă să-l iubim pe Dumnezeu, iar pe om să-l considerăm un păcătos. Păcătos care nu merită altceva decât nefericiri și persecuții. Cu timpul, astfel de postulate ale credinței care s-au înrădăcinat și au otrăvit conștiința au fost zdruncinate. Dar, ateismul, fiind o altă etapă de dezvoltare a vieții, a devenit și el dogmatic și a început să provoace suferințe. Și astfel ne zbuciumăm alergând de la un capăt la altul al drumului nostru plin de suferințe până când vom găsi acel ceva care să ne dăruiască liniștea sufletească

Liniștea sufletească înseamnă echilibru. Este acea stare în care binele și răul devin inteligibile și fiecare lasă pe cealaltă să trăiască. A înțelege înseamnă a gândi. Gândurile bune sunt numite stresuri pozitive. Cele negative stresuri negative.
Stresurile, atât cele pozitive,cât și cele negative, apar pentru că nu înțelegem viața, adică o vedem unilateral, pentru că ne temem că nu suntem iubiți. Cu cât această frică este mai mare, cu atât suntem mai orbi din punct de vedere spiritual. De frică el se delimitează de ea(de spirit de suflet) și consideră ca fiind adevărată doar lumea materială. Stresurile apar datorită neînțelegerii vieții și, prin aceasta, din evaluarea incorectă a situațiilor de viață.
-dacă în aparență ceva pare a fi foarte rău și apreciați că este foarte rău, înseamnă că ați înțeles corect și boala nu va apărea.
-dacă ceva nu este foarte rău, dar considerați că este foarte rău, exagerând, v-ați amplificat negativitatea și boala apare.
-dacă ceva nu este deloc rău, dar considerați că este rău, exagerați foarte tare și vă veți alege cu o boală foarte grea.
În felul acesta apar suferințele fizice. Pentru ca omul să înceapă să înțeleagă viața, de cel mai mare ajutor îi este propriul corp.Cu ajutorul corpului sufletul îl avertizează în permanență pe om despre o posibilă tragedie. Acest lucru se manifestă prin diferite senzații, presentimente, așa-zisa voce a inimii și alte semnale. Dacă aceste semnale nu sunt observate sau sunt ignorate, minusculele particule invizibile de energie, care simbolic au culoarea neagră și sunt generate de gândurile rele, vor atrage în permanență noi gânduri la fel de rele până când paharul suferințelor se va umple și va apărea primul simptom de boală.

În felul acesta nevăzutul devine vizibil, iar ceea ce este numit imaterial devine material, vrând parcă să demonstreze scepticilor materialitatea imaterialului. Dacă nu plecăm urechea la aceste avertismente, boala gravă va apărea. Și dacă nici aceasta nu este o lecție, vom pleca să ne întâlnim cu strămoșii și în următoarea viață va trebui să învățăm aceleași lucruri, dar lecția va fi mult mai grea. Dacă apreciem că totul este pozitiv, aceasta este o apreciere unilaterală, greșită.
-dacă în aparență ceva este foarte bun și noi apreciem că este foarte bun, plutim în norii sufletului
-dacă ceva este bun, dar îl apreciem ca foarte bun, este ca și când, contrar voinței noastre, noi am merge pe pământ, iar sufletul ar zvâcni spre cer. Nemulțumirea față de corpul nostru, care este o povară, provoacă o durere pentru suflet.
-dacă ceva este rău, dar noi apreciem că este foarte bun, sufletul se poate rupe atunci când cade pe pământ alături de corp și cel care face pe deșteptul nu-și va da seama  cât a fost de naiv. Căderea din înălțimi iluzorii în realitatea terestră poate fi o încercare alienată, insuportabilă. Pentru suflet, așa ceva este foarte rău, și va fi și mai rău dacă el nu-și dă seama cât de orb spiritual este.

Năzuind numai  spre bine, căutând numai binele și văzând în toate numai binele, omul uită de latura lui fizică și se închide în cea spirituală. Închiderea în acel bine fără de care el nu concepe viața și de aceea și trăiește în numele lui înseamnă pierderea acestui bine. Dacă va înțelege că spiritualitatea, ca ideal bun, și materialitatea, ca un inevitabil rău, compun un întreg, spiritul lui nu va fugi de corp.
Unitatea contrariilor asigură un întreg echilibrat și perfect, sau sănătate. Unilateralitatea sau dorința sufletului de a avea numai bine îl sperie pe spirit.
Mai pe scurt, un bine excesiv provoacă boli sufletești, iar un rău excesiv - boli fizice.

sursa foto: internet
stefan robu