Multi se intreaba daca suferinta umana are vreun sens? Suferinta,un mare mister al existentei noastre! Suferinta o stare in care omul experimenteaza sensul vietii! Pe de alta parte, as indrazni sa spun ca intre libertatea omului si suferinta exista o legatura direct proportionala, in sensul ca, omul, pe masura ce revendica un grad mai mare de libertate, implicit se confrunta cu o diversitate si o accentuare a starilor de suferinta: si asta tocmai pentru al proteja de eventualele derapaje la care este expus de propria sa libertate. Daca ar fi sa indentificam nuante putem spune ca suferinta este mai apropiata de spiritual, de uman, ea purifica, te apropie de creator, mintuieste; durerea este mai mult legata de soma, de organic, de bolile trupului. Suferinta este destinata omului, durerea se intilneste la mai toate vietuitoarele. Cu alte cuvinte vorbim de suferinta atunci cind ne paraseste cineva drag, cind traim o stare de alienare, cind nu stim sau nu reusim sa dam sens durerilor noastre trupesti, cind cineva foloseste cuvinte nepotrivite la adresa noastra, cind avem un mare esec sau neimplinire; suferim de dor, de singuratate, de departare, de saracie, de disperare...si exemplele pot continua.
Cind sintem cuprinsi de anumite boli sau cind se produc dezechilibre in functionarea normala a corpului vorbim de durere.
Evident ca in viata de zi cu zi nu facem astfel de distinctii si folosim cei doi termeni, durere si suferinta, ca sinonime.
De fapt, pentru cei mai multi oameni, nu suferinta in sine este marea problema, ci mai degraba teama de suferinta neprevazutul creat de spectrul suferintei si mai ales, finalul pe care-l poate avea starea de suferinta!
Exista si o categorie de oameni care accepta starea de suferinta si fac din ea o cale de a se intelege si accepta pe sine, fiind insotiti de speranta ca la finalul ei vor primi cununa invingatorului!
O veche poveste orientala spune ca un monarh i-a poruncit odata, istoricului de la curte, sa ii scrie o istorie a omenirii. Cind a terminat de scris citeva zeci de volume, istoricul sa prezentat, inaintea majestatii sale, cu istoria completa a omenirii.
Foarte ocupat cu problemele politice si razboaiele pe care le purta cu vecinii, monarhul i-a cerut sa sintetizeze si sa reduca la jumatate numarul de volume.
Situatia s-a repetat si a doua oara si a treia oara si, de ficare data cind istoricul se infatisa inaintea tronului, i se cerea sa reduca numarul de volume, pentru ca monarhul era ocupat.
Dupa multi ani, cind istoria omenirii fusese rescrisa intr-un singur volum, istoricul l-a regasit pe monarh, imbatrinit si bolnav, tragind sa moara.
Acesta l-a rugat sa ii sintetizeze istoria omenirii intr-o propozitie. '''Maiestate,'''sopti istoricul la urechea muribundului,''' oamenii sufera si mor'''. Nimic mai adevarat---ne nastem, traim si murim in suferinta! Numai ca, asa cum metalele pretioase, dupa care rivnesc cei mai multi dintre noi, stau ascunse in intunericul si adincul pamintului, tot asa, lumina, adevarul si fericirea eterna trebuie cautate in suferinta.
Pot confirma acest fapt, printre altii, cei care au stiut sa dea sens suferintei in lagare si inchisori, in stari de boala incurabila, cei care si-au vazut demnitatea calcata in picioare sau cei dezradacinati.
Momentul adevarului: Ce sens dau eu suferintei? Mi-e frica de suferinta?
Cum reactionez la suferinta celui de linga mine? Uneori parca ne cuprinde o revolta cind vedem ca la tot pasul suferinta ne urmareste, nu-i asa?
EPILOG: Apogeul suferintei-sa suferi din iubire pentru ceilalti. Printre multe alte griji din viata noastra merita sa nu lipsim la lectia despre suferinta!
DIN DRAG CU DRAG PENTRU VOI DRAGI PRIETENI!
ARIPI DE INGER SA VA ATINGA SUFLETUL SI SA IA CU EI TOATE SUPARARILE LASIND IN SCHIMB LUMINA SI SPERANTA!
CU MULT DRAG..........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu