Flori frumoase,ca rochia sticletelui colorate,
Flori din tainica cutie a Pandorei, mai ieri scoase,
Unde mitica speranță de basme și povești ne umple,
În miezul nopții, tainic să citești iubirii...
Flori micuțe și plăpânde-n panseluțe și brândușe,
Albi lalele, roșii, galbene și-albastre,
Floarea tainică a iubirii-n trandafirul ce roșește-n
Miezul zilei și cu roua-i îmbălsămează...
Crud, obrazul vreunei fete la primul sărut...
Primăvară!
Dansul tainic al iubirii prin petale de cireș
Joacă hora de nuntire a miresei cea dintâi
Și prin petele-i albastre, soarele-i sărută fruntea:
”Ești iubirea vieții mele”și cu razele-o cuprinde...
Primăvară!
E mireasa cea din urmă, unei mii de ani s-ajungă;
Roua, uneori prea multă, a pământului față o spală,
Tot românul să-nțeleagă că aleasa, România, este
Vestea bună - crinul sau pocalul nenuntirii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu