Primul este acela că ele nu ne împiedică să fim stăpâni pe viața noastră, pe timpul nostru, și ne feresc să ne lăsăm închiși într-un program fix, într-o planificare anume, să ne limităm la propria inteligență.Adevărata închisoare care ne sufocă și de care trebuie neapărat să ne eliberăm suntem noi înșine, cu egoismul și judecata strâmbă specifice.
Cel mai rău lucru care ni s-ar putea întâmpla în viață ar fi ca totul să fie cum vrem noi. Asta ar însemna sfârșitul oricărei evoluții.Ca să putem pătrunde puțin câte puțin în înțelepciunea divină, care este infinit mai frumoasă, mai bogată, mai plină de compasiune decât a noastră, este absolută nevoie ca inteligența noastră de tip uman să fie serios zdruncinată nu spre distrugere, ci spre purificare și înălțare, pentru a o face capabilă să-și depășească propriile limite, dat fiind faptul că ea este întotdeauna marcată, mai mult sau mai puțin conștient, de un oarecare egoism și orgoliu, de lipsa credinței și a iubirii. Trebuie să ne vindecăm mai întâi de încrâncenare, de obiceiul de ai judeca pe ceilalți, de toate relele care există în noi, pentru a putea puțin câte puțin să primim înțelepciunea divină, să ajungem la o înțelegere mult mai largă și la o primenire a ființei noastre. Păcatul înseamnă limitare, în timp ce sfințenia dă aripi spiritului și măreție sufletului.
Când ne găsim într-o situație dificilă, greu de suportat este nu atât suferința, cât faptul că nu știm de ce aceasta ne este dată, căci durerea în sine este uneori mai puțin chinuitoare decât faptul că nu înțelegem sensul ei. Cea mai cumplită încercare este cea la care este supusă inteligența când se lovește de întrebări fără răspuns.. Dimpotrivă, dacă inteligența, este satisfăcută, durerea este mult mai ușor de acceptat și de suportat.
În om există setea de adevăr, nevoia de a înțelege cu ajutorul rațiunii, aspecte care fac parte din demnitatea și măreția sa. Atâta doar trebuie să știm, că nevoia noastră atât de imperioasă de a înțelege totul implică multă ambiție și trebuie purificată pentru că ea poate fi inspirată de motivații mai mult sau mai puțin conștiente care nu sunt întotdeauna juste. Există o dorință de înțelegere sinonimă cu setea de cunoaștere a adevărului cu scopul de a accepta viața și de a o pune în slujba acestuia, dar există, de asemenea, o dorință de înțelegere care implică impunerea voinței. Conform acesteia, a înțelege înseamnă a domina, a controla, a fi stăpân pe situație. Astfel, tot ceea ce apare în noi ca dorință de dominare, instinct de proprietate, poate să alimenteze inconștient această nevoie de a înțelege.
Nevoia de a înțelege poate proveni și dintr-o altă sursă, care nu este nici ea pură: nesiguranța noastră interioară. În acest caz, a înțelege înseamnă să te liniștești, să te simți în siguranță datorită sentimentului că, din moment ce ai pătruns înțelesul, vei fi în măsură să controlezi situația, dar, din păcate, este o siguranță amăgitoare carete poate duce repede spre eșec.
Singura siguranță pe care o putem avea în această viață nu este capacitatea noastră de a controla evenimentele cu ajutorul inteligenței, nici puterea de a face previziuni, ci certitudinea că d-zeu este cu noi permanent, că nu ne va părăsi niciodată și că ne iubește.
În viață există perioade când simțim o nevoie imperioasă să înțelegem ce ni se întâmplă, făcând apel la meditație, rugăciune, sfatul persoanelor avizate, pentru că, grație acestei lumini și analizând ceea ce am înțeles noi înșine, putem progresa.
Să încercăm să înțelegem cu orice preț ne-ar face mai mult rău decât bine, ar spori suferința noastră în loc să o facă mai suportabilă, ne-ar alimenta îndoielile,nesiguranța, temerile, ar spori semnele de întrebare fără să ne ofere răspunsuri mulțumitoare.
Trebuie să recunoaștem că un efort ce se mulțumește să înfrunte direct o conduită negativă fără a percepe faptul că în spatele acesteia există o anumită așteptare, o anumită nevoie pozitivă, nu va avea sorți de izbândă pe termen lung.
sursa foto: internet
stefan robu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu