GRATITUDINE ȘI BUCURIE,

Datorită nevoii noastre de siguranță, ne-ar plăcea să fim întotdeauna siguri că împlinim voia lui domnului. Este firesc să avem această dorință și, dacă suntem motivați de o inimă sinceră, de obicei primim lumina care ne descoperă înțelesuri spirituale. Numai că lucrurile nu se petrec  întotdeauna așa. Chiar dacă facem tot ce stă în puterile noastre pentru a afla ce vrea d-zeu de la noi într-o anumită situație(prin rugăciune , meditație, exerciții spirituale), nu întotdeauna ne este dat să aflăm un răspuns clar sau, cel puțin, nu imediat. Asta se întâmplă din două motive: mai întâi, pentru că d-zeu ne consideră maturi și dorește, pur și simplu, ca în anumite situații să hotărâm singuri.. Apoi, există un scop purificator: dacă am fi de fiecare dată siguri că împlinim voia domnului și că suntem pe calea cea bună, am ajunge repede la o concluzie care ar deveni periculoasă și ne-ar conduce spre un orgoliu nemăsurat. Așa, faptul că nu suntem întotdeauna singuri că facem voia divină este o lipsă dureroasă, dar care ne protejează pentru că ne păstrează smeriți, cu măsură, în permanentă căutare, ferindu-ne de gândul că am putea foarte bine să ne bazăm doar pe noi înșine și să ne îndepărtăm de d-zeu.
În astfel de situații este extrem de important să ne spunem următorul lucru: chiar dacă există anumite aspecte ale voinței divine care ne scapă, sunt altele pe care le știm cu certitudine și în care putem investi fără riscul de a ne înșela, putem să ne facem datoria ca ființă și să trăim împlinindu-ne vocația creștină. Uneori cădem într-o greșeală pe care este necesar să o recunoaștem și să o evităm: pentru că uneori nu știm ce să credem referitor la lucruri esențiale ale vieții noastre(de exemplu, alegerea viitoarei profesii sau chiar o hotărâre și mai importantă), ne pierdem timpul bântuiți de întrebări sau ne lăsăm copleșiți de descurajare, ceea ce ne face să nu mai investim în ceea ce știm că vrea d-zeu de la noi în mod obișnuit, adică să ne rugăm, să rămânem încrezători, să-i iubim pe cei apropiați. 
Când nu avem răspunsuri pentru viitor, cel mai bun mijloc de a ne pregăti pentru a le primi este să trăim  prezentul.

Așa cum am spus mai înainte, este bine să ne antrenăm nu numai pentru a suporta lucrurile care nu ne plac, ci, într-un anumit sens, chiar să le alegem, ceea ce nu vrea să spună că trebuie să ne facă plăcere să le provocăm! Este bine doar să le primim cu inimă bună, printr-un act pozitiv al libertății noastre, care să ne facă să trecem - cu cât mai repede, cu atât mai bine! - de la o reacție mai mult  sau mai puțin violentă de dispreț la o consimțire bazată pe încredere în puterea lui d-zeu.
Când suntem stăpâniți de lupte interioare, poate fi de mare folos să medităm. Libertatea noastră are întotdeauna puterea miraculoasă de a face din ceea ce ne este luat( de viață, de evenimente, de ceilalți) ceva ce ni se oferă. Din afară nu se vede diferența, dar în interior totul se transformă, căci destinul devine o alegere liberă, constrângerea - iubire, iar ceea ce am pierdut rodește. Libertatea umană este de o măreție surprinzătoare. Prin libertatea personală, omul nu are puterea de a schimba ceea ce îl înconjoară, dar dispune de facultatea de a da un sens chiar și acolo unde nu există nici unul! 
Nu suntem întotdeauna stăpâni pe traseul vieții noastre, dar putem hotărî asupra sensului pe care i-l dăm. Libertatea de care ne bucurăm face să nu existe nici un eveniment, de nici un fel,  care să nu primească o semnificație pozitivă, care să nu fie expresia iubirii, să nu devină încredere, speranță, ofrandă adusă domnului... Faptele cele mai importante, cele mai roditoare nu sunt atât cele prin care noi transformăm lumea exterioară, cât cele prin care ne modificăm atitudinea interioară, sprijinindu-ne,  în ultimă instanță, pe resursa credinței care ne învață că d-zeu poate, fără excepție, să transforme totul în bine. Este vorba de o mină inepuizabilă, o comoară ce poate fi exploatată la nesfârșit și care face ca în existența noastră să nu mai fie nimic negativ, banal sau indiferent, pentru că, de fapt,  noi dăm la toate sens.
Pozitivul devine motiv de gratitudine și de bucurie, negativul - prilej de credință și de ofrandă adusă lui d-zeu, și astfel, totul se transformă în har divin. Nu vom putea niciodată să-i mulțumim îndeajuns lui d-zeu pentru acest dar atât de prețios: libertatea.

sursa foto: internet
stefan robu