Adesea ne găsim(tu, eu...) în situații din care pare că nu mai ieșim. Luptăm cu vicii, cu păcate, ne construim propuneri personale, avem intenții să ne depășim, să ameliorăm o stare sufletească... Și uneori avem senzația că reușim. Simțim cum creștem, cum ne dezvoltăm, cum revenim la suprafață. Dar uneori se întâmplă, brusc, total neașteptat, și să ne prăbușim. Cădem într-un picaj dramatic de neimaginat: se năruiește ce am construit. Pare că totul este în zadar; simțim că am muncit degeaba. Apoi, reacționăm: ne enervăm, ne lamentăm, ne agresăm, ne izolăm, îi condamnăm rapid pe cei ce ne-au încurajat degeaba.... Iar cea mai proastă consecință este că refuzăm să credem că mai e rentabil să luptăm în continuare...
De ce se întâmplă treaba asta? În spectrul abordării terapiei cognitive există doi autori, G.A. Marlatt șiJ.R. Gordon, care ne luminează asupra chestiunii recidivei. În primul rând,o situație de recidivă are o serie de factori care fragilizează din start propunerea făcută. Exemplu: interpretarea dihotomică. Gânduri de genul: ori totul, ori nimic, ori reușesc, ori sunt pierdut, nu fac decât să te condamne de la început. Te instalezi tu singur într-o tensiune dificil de suportat. O simplă clătinare te va catapulta ulterior spre o concluzie nocivă, din care nu-ți îngădui să mai ieși. Pentru că tu însuți ți-ai formulat sentința(ori nimic...). Un alt factor dăunător este expunerea la situații riscante. Odată ce ți-ai alcătuit un plan, e bine să fii și prudent. Nu poți să te expui de-acum încolo la orice situație, convins că ești mare și tare. E necesar să stai cuminte. E bine chiar să te ferești de spectrele nocive din existența ta.Probabil, mai târziu, vei crește și vei izbuti să te apropii sfidător și de asemenea contexte. Dar deocamdată, nu. O altă chestiune este strategia aplicată. Nu poți să faci ce a făcut x și y în aceiași chestiune. Tu ai o altă personalitate. E necesar să vezi cum funcționezi. Nu orșicine e lejer cu tehnicile cognitive, nu toți vorbesc de unul singur în fața oglinzii... Nu toți dețin aceiași perspectivă. Este utilă o inerentă adaptare. În funcție de propria structură și de situație. Atunci, să învățăm inițial cum suntem noi (cum ne detensionăm, care sunt situațiile noastre riscante, ce ajutor avem nevoie...)
Însă mai e ceva: aceeași recidivă ne educă. În urma ei, se nasc o serie de întrebări benefice, la care e obligatoriu să răspunzi: ce sens atribui eu unui asemenea moment? Ce am descoperit prin treaba asta despre mine?Dacă acum aș avea posibilitatea să fac altfel, cum aș proceda? Răspunsul este necesar!
El va conține premisa cu care poți reformula atent propunerea dorită. De data aceasta însă pleci din start cu o idee mult mai clară despre tine. Constați că poți avea controlul. Dar știi că se și poate pierde. Iar pierderea este redefinită: e numai o anomalie de moment care se poate corecta. Nu un eșec final, ci punctul din care se poate relansa.
O povestire din Filocalie ne spune că, la un moment dat, un individ se duce la părinții deșertului și, curios, i-a întrebat: Ce faceți voi aici?... Iar ei, smeriți, răspund: Păi... cădem și ne ridicăm, și iar cădem și iar ne ridicăm... Interesant! Nu este deloc o scenă pesimistă, ci plină de optimism, deoarece de fiecare dată ridicarea nu e decât o demonstrație și mai profundă a încrederii pe care omul o orientează spre d-zeu. Isus a nuanțat cumva și acest aspect când a spus de șaptezeci de ori câte șapte.El s -a gândit probabil și la o reluare constantă și plină de încredere a drumului spiritual din locul de unde ai rămas. E o perpetuă dorință de îmbunătățire.
Însă nu se gândește neapărat la cantități prăpăstioase, la discrepanțe uriașe între un moment și altul, ci mai degrabă în direcția în care merg. Chiar dacă sunt pași mici, și lucrurile par să revină, e important să fie un mai mult(un cinci minute de ceva mai bun, un cinci metri de altceva, un minim de diferență pozitivă între ce a fost și ce este acum...). Dacă gândim așa, avem curaj de fiecare dată. Și, cu entuziasm, decidem să ne continuă parcursul, simțindu-ne iubiți și înțeleși atât de mult de d-zeu.
sursa foto: internet
stefan robu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu