O iluzie fundamentală legată de noțiunea de libertate stă în faptul că ea este considerată exterioară, dependentă de circumstanțe, și nu o realitate, în primul rând interioară. Cel mai adesea,avem impresia că circumstanțele în care ne găsim sunt cele care ne limitează libertatea: constrângerile impuse de societate, obligațiile de tot felul pe care alții le pun pe umerii noștri, limitări care ne țin prizonieri și se referă la sănătatea noastră, la posibilitățile noastre fizice etc. Așadar, pentru a ne câștiga libertatea ar trebui să eliminăm toate aceste constrângeri și limitări. Când ne simțim sufocați găsim vinovați instituțiile sau oamenii care ni se par că ar fi cauza. Câte resentimente față de tot ceea ce nu merge și ne împedică să fim liberi!....
Acest fel de a vedea lucrurile conține, fără, îndoială un sâmbure de adevăr, căci uneori limitările și constrâgerile sunt făcute ca să le depășim pentru a ne cuceri libertatea.
Numai că există și o mare parte de iluzie ce trebuie demascată, căci altfel riscăm să nu mai gustăm niciodată din adevărata libertate. Chiar dacă ar dispărea tot ceea ce considerăm piedici pentru viața noastră, nu avem garanția că vom găsi libertatea deplină la care aspirăm. Când împingem limitele ne trezim că apar altele puțin mai încolo. Riscăm, așadar, dacă ne referim la problema descrisă mai sus, să ne găsim într-un proces care se derulează continuu, copleșiți de o nemulțumire permanentă, dat fiind faptul că ne lovim întotdeauna de asemenea constrângeri dureroase. Dacă pe unele le putem depăși sau trece cu vederea, altele, cum ar fi legile fizicii, limitele condiției umane, viața în societate etc. rămân inflexibile orice am face.
Dorința de libertate care există în inima omului se traduce adesea printr-o tentativă disperată de depășire a limitelor care, crede el, îl țin prizonier. Vrem să mergem mereu mai departe, tot mai repede, să avem o mai mare putere de a transforma realitatea, tendință resimțită în toate domeniile existenței. Credem că vom fi mai liberi sau ne închipuim că putem găsi libertatea depășindu-ne posibilitățile. Este oare această libertate un simplu vis la care este mai bine să renunți și să te mulțumești cu o viață ternă și mediocră? Cu siguranță, nu! Numai că libertatea adevărată trebuie să o descoperim în noi înșine și în relația cu d-zeu.
Pentru a încerca să înțelegem care este natura acestui spațiu al libertății interioare pe care fiecare îl poartă în sine și pe care nimeni nu ni-l poate lua, foarte adesea, în familie, fie în societate, ne confruntăm cu situații în care ni se pare că nu avem de ales, dar poate că adevărata problemă este în altă parte, poate inima noastră nu se simte în largul ei și de aceea ni se pare că nu suntem liberi. Dacă am iubi mai mult, iubirea ar aduce în viața noastră dimensiuni mai largi și nu ne-am mai simți ca în cușcă. Nu vreau să spun că nu există uneori situații obiective care impun o schimbare, circumstanțe oprimante sau limitative care trebuie limitate care trebuie remediate ca să simțim că suntem cu adevărat liberi, dar cred că de cele mai multe ori judecăm greșit, ne amăgim și acuzăm mediul, exteriorul, când, în realitate, problema este alta. Lipsa noastră de libertate vine din lipsa iubirii. Ni se pare că suntem victimele unui context care ne dezavantajează, dar atât cauza, cât și soluțiile sunt în altă parte, adică în noi înșine. Inima noastră este victima propriului egoism sau este copleșită de temeri și tocmai ea este cea care trebuie să se schimbe, să învețe să iubească. Aceasta este singura modalitate de a scăpa de sentimentul că lumea în care ne trăim viața nu are suficientă deschidere. Cine nu știe să iubească se va considera întotdeauna defavorizat și va simți constrângeri peste tot, în timp ce acela care știe să iubească nu va considera niciodată că viața îi ridică piedici la fiecare pas, iar incapacitatea noastră de a iubi vine cel mai adesea din lipsa noastră de credință și de speranță. Iubirea, numai iubirea, este capabilă să învingă răul prin bine și să-l transforme în bine. Creșterea prin credință, speranță și iubire este singura cale ce ne asigură accesul la libertate.
În concluzie, cine vrea să acceadă la libertatea reală trebuie să se antreneze în a accepta de bună voie și cu inimă bună lucrurile care pot să-i contrazică libertatea. Ne este cumplit de greu să ne acceptăm limitele, slăbiciunile, neputințele, tocmai pentru că ne este groază de situațiile pe care nu le putem controla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu