GRATUITATEA IUBIRII,

DE  LA  LEGE  LA  DARUL  DIVIN,

Sf. Paul este unul dintre autorii ”Noului Testament” în scrierile căruia este adesea evocată tema libertății creștine. În Hristos, credinciosul trece de la sclavie la libertate, iar apostolul se dovedește în ”Scrisorile” sale un apărător ardent al libertății. În capitolul cinci  din Scrisoarea către Galateni în  primul verset al capitolului 5 se spune: ”Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei. Cum consideră Sf. Paul că este amenințat creștinul să-și piardă libertatea?În capitolul adus în discuție, apostolul denunță cele două capcane prin care se poate întâmpla acest lucru: ”legea și plăcerile care subjugă trupul.

Capcana nevoilor trupești(Gal 5) este prezentată în versetele de la 13 la 25 și este ușor de înțeles: sub pretextul libertății, în loc să urmeze calea deschisă de sf. Duh, care le aduce dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția, oamenii se lasă în voia patimilor, a egoismului, a păcatului sub toate formele: desfrânarea, necurăția, libertinajul, dușmăniile, cearta,gelozia, mâniile, ambițiile, dezbinările, invidiile, bețiile, orgiile și cele asemănătoare acestora.

Paul ne amintește o învățătură străveche, pe care este util să o aduc în discuție, dat fiind faptul că trăim într-o epocă de mare confuzie: libertinajul nu înseamnă libertate, ci la drept vorbind, este o formă de sclavie și omul devine prizonierul a tot ce există mai superficial în el, al ambițiilor sale egoiste, al temerilor, al rănilor produse de el însuși sau de alții etc. Pentru noi este de folos să completăm învățătura lui Paul adăugând faptul că, dacă vrem să luptăm împotriva apucăturilor rele să aibă șanse de succes, trebuie să privim cu seriozitate la două lucruri. 
Primul se referă la faptul că eforturile noastre nu vor fi suficiente și numai darul lui Hristos va putea obține victoria, lupta principală fiind cea dată în final de rugăciune, răbdare, speranță.  Pe de altă parte, putem vindeca o patimă doar printr-o altă patimă, o iubire nefirească printr-o iubire nețărmurită, un comportament negativ printr-unul pozitiv, care să nu nege, ci să preia și să-și asume dorința care este motivație pentru primul. 
Trebuie să recunoaștem că un efort ce se mulțumește să înfrunte direct o conduită negativă fără a percepe faptul că în spatele acesteia există o anumită așteptare, o anumită nevoie pozitivă, nu va avea sorți de izbândă pe termen lung. Este interesant  felul în care aceasta ne ajută să discernem, în spatele comportamentelor eronate, care sunt nevoile reale pe care încercăm mai mult sau mai puțin conștient să le înplinim, propunând o satisfacție legitimă sau o transpunere compatibilă cu vocația persoanei.

În egală măsură este remarcabil faptul că, prezentând ca prioritate a acestei învățături clasice pericolul de a deveni sclavii propriilor suferințe și tendințe egoiste, sf. Paul vrea să ne facă să înțelegem că mai există o capcană întinsă libertății creștinismului, mai subtilă, mai greu de evitat și deci poate mai periculoasă: capcana legii.
Este vorba de o altă manifestare a trupului, care nu se exprimă prin dezordine morală(ba chiar poate căpăta aparența moralității cele mai stricte!), dar care înlocuiește harul, legea divină cu legea oamenilor.


De asemenea, ea poate să ne conducă spre orgoliu și disperare.
Din orgoliu sunt în stare să respect legea, deci pot să mă consider drept în fața lui d-zeu și a oamenilor și îi disprețuiesc pe cei care nu fac la fel. Este tocmai păcatul fariseilor  denunțat cu putere de Isus, căci nimic nu ucide  mai sigur iubirea și compasiunea pentru aproapele decât orgoliul spiritual. Dar logica legii poate să ne conducă și la disperare: dacă suntem incapabili să respectăm toate preceptele, cădem în deznădejde, ne chinuie sentimentul de culpabilitate, ne simțim condamnați iremediabil.
Trebuie să adaug faptul că cel care începe prin orgoliu și se prevalează  de reușitele sale spirituale, mai devreme sau mai târziu, va fi cuprins de disperare, căci va veni ziua în care se va confrunta cu propriile limite, va trăi  experiența unui eșec, iar succesul spiritual obținut cu propriile forțe își va lua zborul imediat.

Logica legii, care conduce la orgoliu sau disperare, poate cunoaște multe variante:
-pietatea rigidă a celui care își îndeplinește cu rigurozitate sarcinile,
-teama celui care se simpte mereu vinovat și are sentimentul că nu face niciodată destul,
-mentalitatea celui care își calculează meritele, își măsoară progresele, își petrece tot timpul așteptând de la d-zeu o recompensă pentru eforturile sale și se plânge atunci când lucrurile nu merg așa cum ar vrea,
-atitudinea superficială a celui care se crede ales de îndată ce a făcut un mic bine și care se descurajează sau se revoltă de cum se confruntă cu propriile limite,
-îngustimea de spirit a celui care aplică la toate un singur precept de felul: nu bea, nu gusta, nu te atinge, și care, în loc să trăiască cu inima plină de iubire, ajunge să fie o ființă lipsită de milă, făcîndu-le  celorlalți viața imposibilă prin perfecționismul și obsesia lui pentru respectarea legii: și exemplele ar putea continua.

Să nu uităm că orgoliul, disperarea, obsesia respectării legii, și alte atitudini pe care le-am enumerat ucid iubirea. Așadar, cu cât logica legii este sursă a morții, cu atât mai mult logica darului divin este sursă a vieții, căci ea îi permite iubirii să înflorească. Și asta, pentru că este o logică a gratuității, iar gratuitatea este singurul regim în care iubirea poate să existe. Mă gândesc la cuvintele lui Isus; în dar ați primit ,în dar să dați. Iubirea lui d-zeu este absolut gratuită, nu trebuie meritată, nu trebuie câștigată, nici cucerită, nici cumpărată, ci doar primită prin intermediul credinței, care este dispoziția interioară prin care omul primește această iubire gratuită cu deplină încredere.

Suntem pe pământ pentru a învăța să iubim.   A învăța să iubim este extrem de simplu, pentru că înseamnă să învățăm să dăm gratuit și să învățăm să primim gratuit. Numai că, din păcate, acest lucru atât de simplu a devenit foarte dificil pentru noi, pe care păcatul ne-a făcut atât de complicați!
Nu este în firea noastră să dăruim necondiționat, pentru ca avem o puternică tendință de a da pentru a primi în schimb. Dăruirea de sine este mai mult sau mai puțin motivată de așteptarea unei gratificații.
Este adevărat că, în schimb, ne convine foarte bine să primim gratuit, ba chiar ne vine ușor să acceptăm ceva ce este perceput de noi drept o recompensă a meritelor noastre. A primi gratuit presupune în același timp să ai încredere în cel care îți dă și a avea inima deschisă și disponibilă pentru că a primi înseamnă, de asemenea, să te dăruiești! Mai mult decât atât, a primi gratuit implică multă umilință, căci nu putem primi gratuit decât dacă recunoaștem și acceptăm că suntem săraci, lucru pe care orgoliul ni-l refuză total.
În ciuda tuturor progreselor noastre tehnologice, am putea spune că avem în continuare psihologia omului preistoric, pentru că aceasta are o structură bazată pe supraviețuire, apărare etc, și nu este capabilă de relații de încredere și gratuitate, de iubire liberă și dezinteresată.

Divinizarea reprezintă, de fapt, adevărata umanizare, evoluție minunată și eliberatoare, care implică cooperarea libertății noastre și care nu se poate produce decât prin remodelări dureroase ale psihicului, trăite uneori ca o adevărată moarte! Nu putem deveni alții decât printr-un fel de agonie, decât cu prețul unui doliu al multora dintre comportamentele noastre firești.
Dar, odată trecută poarta strâmtă a conversiei mentalității noastre, universul în care intrăm este splendid și ni se arată lumea în care iubirea este singura lege, paradisul gratuității în care iubirea poate fi primită și dăruită fără limite, fără restricții, în care nu mai există drepturi, nimic de apărat, nimic de cucerit, nici o opoziție între ce este al meu și ce este al tău, în care inima se poate deschide la infinit. În acestă nouă lume domnește iubirea, o iubire foarte exigentă, pentru că cere totul.
Este limpede că atât timp cât nu iubim total, nu iubim cu adevărat! În același timp, este o iubire liberă și suverană, pentru că nu cunoaște altă lege decât pe sine.

sursa foto: internet
ștefan robu