Pe aripi de stele și raze de vânt,
Cu inimi de cetini și teamă de ger,
Și oameni. și îngeri, și dor... pe pământ.
Și timpul, bătrânul uimit, reflectând...
Cu erele, două, de mână se ia,
De jur-înprejurul de iesle jucând
Și dansul profetic, și hora cea grea.
E terminus punct și țâșnire de nou
În tot ce se-ntâmplă aici și acum,
Odată răspunsul, la dor și ecou,
Ce prinde contur: concret și precum...
Nu-i vorba de magic și nici feerii,
Nu poți fi strivit de decorul cel greu...
Acum, ca și-atuncea, tu, Doamne, de vii,
Și timpul rămâne pe loc; spre mereu...
Sunt căi infinite, ca număr și fel,
Prin care irumperi de cer spre pământ
Au fost și mai sunt..., dar un singur model
Rămâne-apogeu: împlinire în cuvânt.
Căci timpul se simte și el împlinit,
Nu doar fugărit de profeți spre cândva...
În ciuda-ntâlnirii de prag infinit,
Se simte acasă și nu undeva...
Acasă e astfel și cerul din noi,
Acasă-i acum și aici, doar prezent,
Acasă înseamnă și Crăciun în nevoi:
Doar Domnul să fie cu noi, permanent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu