VIRTUTI,

                                 DESPRE  SOLITUDINE,
De obicei , nu facem distinctie intre singuratate si solitudine. Insa ea exista. In timp ce singuratatea aduce suferinta si este dureroasa, deoarece provine din marginalizare, lipsa comunicarii, a intelegerii  si a iubirii, solitudinea este o alegere voluntara, o singuratate asumata, transformata, rodnica si, deci benefica. Nu este usor sa stam cu noi insine. Multi chiar fug de aceste momente. Au mereu nevoie de compania altora pentru a se  simti bine. Daca insa aceasta lipseste, atunci vorbesc la telefon, asculta muzica,  dau drumul la radio, tv sau intra pe internet.
Intr/adevar, solitudinea nu ne place prea mult, deoarece ne este teama de intilnirea cu noi, de tacere. 
Fugim de ea pentru ca nu este usor sa ne privim inauntru, sa ne ascultam constiinta, sa infruntam fricile, sa vedem motivele pentru care ne suparam, de ce nu ne acceptam, pentru ce (nu) facem un lucru sau un altul. Dar daca fugim mereu de intilnirea cu noi, nu vom trai in pace,, nu ne vom acceptsa nici pe noi si nici pe altii, nu vom putea sa vedem daca facem binele sau raul.
Vom fi nelinistiti, suparati, ne va lipsi luciditatea, vom lua hotariri pripite si vom da mereu vina pe altii. Intr/un cuvint, vom trai o viata neinteleapta.
Experienta solitudinii, a interiorizarii, a tacerii este fundamentala pentru existenta fiecarui om.
Avem atita nevoie de tacere! Ea este ca o oglinda ce ne ajuta sa ne vedem asa cum sintem si sa intelegem  ce merge bine si ce trebuie sa schimbam. In tacere si in liniste ne obisnuim sa stam cu noi, sa ne cunoastem calitatile si  limitele, sa infruntam gindurile care nu ne dau pace, sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum sintem. Treptat, reflectind, ne vom trai diferit existenta, pastrindu/ne sufletul in pace si seninatate indiferent de provocarile exterioare, vom interpreta diferit ceea ce ni se intimpla, vom face alegeri chibzuite, gindind si judecind cu intelepciune.
Sa nu uitam ca mintuitorul, mai inainte de ai cauta pe oameni, se retragea in tacere, dimineata foarte devreme sau seara tirziu, pentru a sta cu el si cu tatal. El ne invata ca timpul petrecut in tacere cu noi si cu el este cel mai pretios, pentru ca de aceste momente depinde calitatea vietii noastre si binele pe care putem sa/l facem celorlalti.