NORMALITATE SI ANORMALITATE... SAU RISCUL MERSULUI PE SIRMA,

Multi considera normalitatea ca fiind relativa, fiecare individ se desfasoara  intr/o anumita stare de normalitate care nu coincide cu normalul celorlalti din jur, iar daca normalitatea unuia contrasteaza cu normalitatea altuia, atunci se poate ajunge chiar la un conflict. Cu alte cuvinte, normalitatea este raportata la o serie de criterii, standarde,  norne adoptate si create intr/o anumita cultura sau comunitate, precum si la valorile si reperele morale, spirituale, religioase ale fiecarei persoane. Nu discutam aici despre relatia normalitate-anormalitate raportata la starea de sanatate mintala sau fizica a persoanei; ne intereseaza cum este perceputa normalitatea intr/un anumit context social in care actioneaza anumite norme, valori, credinte si care asigura sau sustine anumite raporturi si relatii interumane dintr/o comunitate.
Se spune ca normalitatea este determinata de majoritate. Dar ce parte din majoritate initiaza aceasta normalitate, acceptata de cei mai multi?.  A fi ''normal''in comparatie cu cine sau cu ce?  Ceea ce la un moment dat in istorie era de neconceput, astazi este asimilitat starii de normalitate, acceptat social, reglementat juridic si chiar asumat de cei mai multi(spre exemplu , avortul, divortul,  prostitutia etc). Ce a condus la  crearea atitor  normalitati sociale si culturale?
Dorinta de libertate a omului, fenomenul secularizarii, consumismul, tendintele anomice ale lumii postmoderne pot fi tot atitea raspunsuri. De fapt, in orice extrema ai ajunge, vor exista persoane care vor rezona   perfect cu tine, cu normalitatea ta, te vor intelege, aprecia si accepta: dar vor exista si acele voci critice care vor incerca sa/si impuna normalitatea considerata de ei ca fiind cea mai potrivita.
In acest joc al hazardului parcurgerea ta interioara, dintr/o extrema in alta, exteriorizarea starii acceptate de tine devin experiente de viata dificile, coplesitoare si totodata revelatoare. Pe de o parte iti poti defini normalitatea personala, acel cadru referential pus in relatie directa cu libertatea asumata de tine, in acelasi timp, cu limitele tale, iar pe de alta parte poti intelege si accepta normalitatea generala, cea stabilita de majoritate, care poate fi foarte diferita de cea personala si atunci apare dilema- adaptarea ta la normalitate impusa de majoritate sau refugiul in propria/ti  normalitate?.
De foarte multe ori aici apar cele mai multe compromisuri, derapaje sau dezertari determinate de incapacitatea omului de a discerne intre bine si rau, adevarat sau fals,precum si duplicitati asumate din diverse motive subiective(spre exemplu, am momente cind mi-e bine, am cu ce trai, sint sanatos , in putere, toata lumea e a mea, o viata am si trebuie sa o traiesc, nimeni si nimic nu mai conteaza..., dar vine si reversul medaliei cind boala si suferinta te incearca, sint dispus sa renunt la orice pentru o clipa in plus, cersesc atentia si grija celor din jur etc;  dar dupa ce scap de necazuri revin la aceiasi obiceiuri si metehne de dinainte!
As vrea sa gresesc, dar nu cumva pentru multi dintre noi ciclotimia aceasta defineste normalitatea personala?).
In alta ordine de idei, abaterea de la normalitate poate fi o provocare spre evolutie, care creaza premisele necesare pentru redefinirea ei in anumite etape si contureaza nevoia de a mai adagua ceva in cadrul deja stabilit al normalitatii.
In acelasi timp, exceptiile de la normalitatea ta, asa cum intelegi si o afisezi, te pun in ''dialog'' cu cadrul tau de referinta, cu limitele tale, te ajuta sa te reevaluezi;  te pot provoca sa/ti explorezi putin limitele, sa verifici daca esti in totalitate de acord cu cele deja existente sau daca ai capacitatea de a-ti recunoaste alte limite.
Momentul adevarului: Cum imi definesc normalitatea? Ce mai este normalitatea astazi? Cred intr/o singura stare de normalitate sau accept diversitatea normalitatilor din jurul meu?  Ma deranjeaza normalitatea celor din jurul meu?
Normalitatea personala imi este influentata de ceva sau de cineva? De cine? De ce?
EPILOG:Auzim adesea rostindu/se expresii ca: ''gesturi de normalitate'',''recurs la normalitate'', ''anormalitatea ca normalitate'',etc.;in toate aceste expresii transpare un sentiment de nostalgie dupa ceva perdut, disparut uitat.
Ma rog cerului sa nu cadem intr/o depresie existentiala ca intr/o normalitate!
De fapt forta normalitatii sta in puterea omului de a crede in iubirea fata de d/zeu si fata de aproapele. Cu o asa convingere nici mersul pe sirma nu mai prezinta vreun risc!