Si nu-ti privesti senin istoria(...).
Avem din cind in cind tendinta sa il tacanim pe celalalt la cap cu vorbaria noastra. Ne laudam adesea(uneori chiar inofensiv) cu performante personale: *sa vezi ce am facut, pe unde am fost, ce am dres, am rezolvat... si una si ailalta*.
Turnam in capul celuilalt euforia noastra pina/l zapacim, fara sa luam in calcul rezistenta sa. El poate oboseste. In schimb noi asteptam justificati, elogiul* bravo ma, felicitari!* Sintem din cind in cind narcisici si comitem si asa ceva. Dar alteori sintem dinamici. Fugim de celalalt. Avem o mie si una de motive, spunem noi, sa nu/l mai intilnim. Sau, daca il intilnim, mimam, abili, ca sintem ocupati: *bai ma grabesc, nu intelegi? Trebuie sa ajung*, auzi nu prea am timp...!*, *Hai pa vorbim!*.
Ideea e ca intimplari de genul asta contin chiar in esenta lor o fuga(sau o teama) fata de propria persoana. Fugim de noi insine( e o miscare psihica si temporala). Sigur, tu nu alergi in mod concret, dar te feresti de un segment de timp din viata ta, sau nu accepti ceva la tine in prezent, sau poate nu doresti sa te gindesti la viitor.
Sa zicem ca fugi de trecut. Adica nu iti place cum a fost. Nu/ti vine sa accepti ca viata ta sa derulat ''asa''. Si nu/ti privesti senin istoria, alegerile personale, intimplari, evenimente,...
Pe toate le descrii nefaste, nu vrei sa/ti amintesti de ele, refuzi sa povestesti si chiar le ocolesti. Mai mult, exista riscul de disociere sau derealizare. In primul caz, incerci fortat sa iti montezi o personalitate noua, artificiala, prin care sa iti anulezi total trecutul tau. Vrei sa fii altul, dar intr/un mod irealist. Depui efort sa te *reconstruesti*, dar pentru ca o faci gresit, fara sa iei in calcul istoria proprie, te obosesti si te imbolnavesti mai tare. In schimb, procesul derealizarii consta in refuzarea categorica a unui loc, timp, sau moment, in care tu ai fost prezent, dar nu il mai suporti. Tu spui ca nu ai fost acolo. Declari deschis(si sincer) ca nu ti sa intimplat, nu il mai recunosti. Esti intr/un fel instrainat de toate... si risti din nou trasee patologice. In ceea ce priveste fuga de prezent, aceasta e o evadare evidenta din starea ta de fata. Nu esti satisfacut acum de tine. Nu vrei sa te privesti, sa te suporti, sa te gindesti la propria persoana. Si prin urmare''fugi''(cu mintea) fie nostalgic in trecut, fie visind romantic (si aiurea) catre viitor.
Numai sa nu ramii cu tine, sa nu/ti vezi pacatul, vina. E ca si cum refuzi sa fii de fata in propria ta viata. Apoi, fuga de viitor survine dintr/o teama. Te vezi pe tine incapabil. Nu poti sa crezi ca ai resurse. Elaborezi pericole fictive. Devii suspicios, nevrind sa iei in calcul sansa unui viitor (pe care il poti gestiona, planifica chiar tu). Stai inhibat, optezi sa fugi, si/ti umpli capul cu frivolitati prezente, sau chiar amintiri trecute...
Exista in istoria psihologiei un specialist, Fritz Perls, care a construit o terapie, numita ''gestaltista''. Prin tehnici asertive si observative, incearca manevrarea persoanei spre prezent, aici si acum. Te ajuta sa nu fugi, ci sa te constientizezi pe tine. Sa/ti vezi miscarea , gestul, atitudinea, privirea. Sa ti le intelegi, sa le explici, sa le accepti. Sa stii de ce si cum faci una sau cealalta, dar sa ramii cu tine. Astfel, ai sansa sa descoperi o nevoie de a ta, o teama, o idee noua despre tine, pe care, daca vrei, le poti rezolva, sau accepta asa. Fara sa fugi.
Pentru ca altfel, Z. Bauman(un sociolog si filosof) spune ca poti sa/ti insusesti rapid o atitudine a omului contemporan, numita sugestiv: sindromul turistului. Omul de azi e calator. Nu numai fizic, ci si psihic, spune el. Alearga zapacit dupa experiente noi. Nu mai rezista sa se multumeasca cu ceva si atit. El vrea sa guste, sa auda, sa observe noutati. In mod exagerat. Pentru ca fuge chiar de el. Acest fapt il plaseaza in relatii instabile, fluctuante, cu ceilalti din jur. Ii foloseste doar in scopuri scurte, personale. Nu mai cultiva sensul de apartenenta, la un grup sau la un loc.
Traieste, prin urmare, intensiv senzatia singuratatii, a insecuritatii. Altfel, daca am tot fugi, riscam sa fim absenti momentului de fata, sa ne traim prezentul cu intensitate si cu pasiune.
Sa fii aici, acum, cu misiunea ta. Nu fi un turist in propria ta viata. Si nici narcisic! Ci sa te simti protagonistul existentei tale,colaborind intens cu d/zeu.
Traind real timpul prezent, cu darurile sale. Plin de elan, de motivatie, de forta afectiva. Nu inhibat, anost. Ci cu intelepciune dragoste si cu curaj. Caci d/zeu este aici, acum. Parcurge drumul vietii tale, iubindute pe tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu