ADEVERINȚĂ DE DRAGOSTE,

Adeveresc, de voie, prin prezenta,
De nimeni, mituit, mințit, silit,
C-ai fost femeia mea și te-am iubit
Și cu plăcere ți-am făcut legenda.

Acum, nu-ți mai permite nici agenda,
Nici lupta pentr-un minim de profit
Să-mi dai și mie-un timp nedeslușit,
Să nu te joci de-a viața și  de-a fenta.

Eram perechea gata pentru Noe,
Puteam începe lumea de la doi,
Pe morți să îi aducem înapoi,
Puteam învinge trista paranoie.

Adeveresc iubirea dintre noi,
Sper a-ți servi în viață, la nevoie.

sursa  foto: internet
ștefan robu
by  Adrian  Păunescu

DORINȚA, SURSĂ DE ENERGIE,

Trebuie să înțelegem că dorința este fundamentul vieții. Fără dorință, nu există energie,motivație etc. Dorința pune lumea în mișcare, face ca inima să bată, te ajută să-ți îndeplinești menirea.  Fă din ea un lucru rău, sau încearcă să o elimini și ajungi să-ți dai viața peste cap sau mai bine zis ai să-ți creezi iadul în viața ta. Sarcina ta, ca om, nu este de a respinge ceea ce ești sau de a-ți nega energia, ci de a fi tu însuți și de a-ți dirija energia într-un mod care să ducă la împlinire,la fericire. O viață trăită din plin, nu este seacă și plictisitoare, este minunată și interesantă.
Tu ce fel de viață îți dorești? Vrei să fii unit și alături de energia dorinței și să participi la procesul de creație, sau vrei să-ți respingi toate dorințele și să-ți faci doar datoria? Vrei împlinire sau sacrificiu, de tine depinde, e alegerea ta.

Trebuie să descoperi ce-ți place și ce-ți dorești cu adevărat. Trebuie să descoperi ce anume te entuziasmează, ce te atrage, ce-ți place cel mai mult, ce-ți aduce bucurie și fericire.  Urmează-ți inima, urmează-ți fericirea și bucuria de a trăi. Trebuie să trăiești întru bucurie și împlinire creativă. Nu-ți refuza iubirea și acceptarea.  Fii bun și generos cu tine însuți.
Găsește plăcere în faptul că îți oferi ceea ce-ți trebuie. Cu cât te onorezi mai mult, cu atât drumul vieții tale va curge cu mai multă forță. Te vei îndrepta cu mai multă pasiune către împlinire. Vei rămâne concentrat asupra obiectivelor tale și le vei putea îndeplini. Vei avea abundență în toate domeniile de activitate ale vieții.

Dorința este sursa de energie care te pune în mișcare. Învață să o prețuiești și să intri în contact cu ea. A ști ce vrei și a acționa în conformitate nu este ceva egoist. Este realizare de sine și îți aduce bucurie și energie, mai întâi ție, iar apoi celorlalți.

sursa foto: internet
ștefan robu

INIMA UITATĂ ȘI....VOLUNTARIATUL,

Este atât de puternic parfumul vacanței cu bucuria timpului petrecut altfel decât în restul anului.  Vara sună mai puțin clopoțelul pentru școală, iar ceasul unora nu-i va mai trezi cu noaptea-n cap ca să meargă la muncă, școală etc.  Nu doar că ziua este mai lungă, ci ființa noastră întreagă pare să fie scufundată într-un imens ocean de timp pe care am vrea să-l petrecem cu familia, cu prietenii, cu oamenii dragi.
Acestea sunt zilele când timpul pare generos cu noi și cu planurile noastre. Cum ne vom petrece vacanța, concediul?  Ce planuri avem pentru lunile ce vor veni?

Există multe locuri, unele chiar foarte aproape de noi, în care trăiesc zeci de inimi uitate: copii sau bătrâni, sănătoși sau bolnavi, oameni pe care uneori îi vezi zâmbind, însă pe chipul lor stă cimentată tristețea singurătății.  Cele mai multe dintre aceste inimi uitate - într-o casă de copii, într-un azil de bătrâni, într-o casă părăsită, într-o familie numeroasă și săracă etc. - nu-și permit planuri de vacanță, bucuria unei excursii, fericirea de a sta cu cei dragi.
Ei își permit doar firimituri de fericire, dar și pe acestea doar atunci când o inimă generoasă se apropie de ei. Nu există flăcări de fericire mai mari ca acelea care se nasc din întâlnirea unei inimi uitate cu o inimă generoasă.  Aceste flăcări de fericire ating cerul și devin o frumoasă ploaie de stele.

Cum ar fi să strecurăm în planurile noastre pentru timpul liber - vacanță sau concediu! -  și câteva ore, zile în care să ne așezăm inimă lângă o inimă uitată?  Chiar și o vizită într-o casă de copii sau un azil de bătrâni poate însemna un câștig imens pentru viața noastră și al celor vizitați.  Ba mai mult,  nu doar să ne așezăm inima lângă ei, ci să ne suflecăm mâinile și să muncim câteva ore sau zile pentru ei.

Lucrurile mici, simple, făcute cu o inimă mare pentru și lângă inimile uitate ne vor umple viața de fericire. Voluntariatul sau slujirea dezinteresată  este izvor de har, de forță, de fericire. Răsplata pe care o aduce voluntariatul nu se poate măsura sau număra. Nu e în bani, nu e în laude și cântări, nu este în aur.

Însă se poate simți: e iubire, acea forță care poate mișca soarele luna și stelele.

imagine foto: internet
ștefan robu

SCRISOAREA DE CRĂCIUN, A UNUI COPIL,

Mi se spune că nu trebuie să mințim, dar când spun vreun adevăr se înfurie. Ieri tatăl meu s-a supărat rău pentru că am zis de față cu prietenii lui că o bate pe mama. Dar nu-i mai rău să faci ceva rău, decât să spui despre asta? El se supără când spun. Dar eu nu am voie să mă supăr când o bate.

Mi se spune că nu e bine să stau cu anumiți copii și la culcare mă obligă să mă rog ție, dragul meu Dumnezeu, să ne arăți că suntem frați și că toți suntem egali.

Mama îmi zice că trebuie să fiu ca tatăl meu, dar tatăl meu sună la servici și spune că este bolnav ca să nu meargă la lucru, în schimb își cheltuie tot salariul pe băutură.

Eu știu să gândesc, am propriile mele gusturi care diferă de cele ale părinților mei și câte odată, îmi vine să strig și să protestez. De exemplu, când tata îmi zice să tac doar pentru că el nu are chef de vorbă sau pentru că am altă părere; când mă obligă să ies afară la joacă doar pentru că vrea el să se uite liniștit la televizor.
Îmi încarcă viața cu interdicții și negații: nu face asta, nu face, nu face...!  Și obligații: trebuie, trebuie, trebuie...! Pentru noi, copii, există doar verbul A TREBUI, niciodată A PUTEA. Ei se joacă cu mine ca și cu o jucărie atunci când au chef. Iar dacă eu nu am chef atunci, ei tot se joacă cu mine și în plus îmi spun și că sunt capricios și încrezut.
Ei decid întotdeauna când să ne jucăm; dar eu nu pot alege niciodată când să mă joc cu ei.  Iar dacă ei zic NU, eu nu pot să le atrag atenția, pentru că sunt un copil! Cu toate astea, Tu, Isuse, te naști pentru a zice:

Dacă nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Dar pe noi nu ne lasă să fim prunci. Ne obligă să fim răi, egoiști și ipocriți ca cei mari; ne obligă să spunem ceea ce nu simțim.
Spune-le Tu că a fi copil nu este un defect, nici un păcat, nici o limitare și nici o jucărie frumoasă pentru cei mari.
Poate că tocmai de asta ne cumpără atâtea jucării de Crăciun, ca să ne facă să fim ca ei.
Spune-le Tu să ne dea din timpul și înțelegerea lor, să ne respecte.

Spune-le, de acest CRĂCIUN, că un copil este o valoare unică, inegalabilă în viața unui om și, cu siguranță - chiar Tu ai spus asta - o valoare care nu poate muri în omul din noi.

sursa foto: internet
ștefan robu
este o poveste și luați-o ca atare

SPECTACOL DE CRĂCIUN, O POVESTE,

Era Crăciunul și într-o comunitate avea să se țină o reprezentație despre nașterea Domnului Isus.  Toți erau foarte entuziasmați, doreau ca spectacolul să fie o reușită.

Actorii erau copii, dar între ei era unul cu probleme; nu știe nimeni de ce, dar era mult mai lent decât ceilalți la învățătură.  Voia și el să aibă un rol, iar profesoarei i s-a făcut milă văzându-l atât de dornic și i-a dat un rol mic:  trebuia să fie hangiul care-i refuza pe maica Domnului și pe Iosif să intre în hanul lui pentru că nu mai era loc.

În ziua punerii în scenă, teatrul era neîncăpător, erau oameni chiar și în picioare.  Și când au ajuns la partea în care Iosif și fecioara Maria se aflau în fața hanului, când venise rândul copilului cu probleme, s-a întâmplat ceva neașteptat.  Iosif a bătut la poartă, a ieșit hangiul care trebuia să-i gonească, dar când a văzut perechea tânără și, mai ales, pe femeia însărcinată cu cel ce avea să fie salvarea noastră, copilului i s-au umplut ochii de lacrimi și le-a zis: Poftiți, intrați, doamna poate dormi în patul meu, iar eu voi dormi pe jos.

S-a așternut o liniște profundă în sală și multora li s-au umplut ochii de lacrimi.  Spectacolul a fost un succes, în ciuda faptului că nu a fost fidel realității din acea noapte de Crăciun, dar simțeam că ceva se schimbase în viețile noastre. Acel copil ne dăduse o lecție de dragoste; în inocența lui ne-a învățat că trebuie să-i iubim și să-i ajutăm pe ceilalți indiferent cine sunt ei, pentru că toți suntem copii lui Dumnezeu și suntem pe această lume ca să facem bine fără a cere nimic în schimb.

sursa foto: internet
ștefan robu
este o poveste și luați-o ca o poveste

IERTAREA ,

Omul contemporan nu va fi liber atât timp cât el caută și găsește vinovați, cât timp vinovat este întotdeauna un alt om. Omul este legat prin fire energetice invizibile de animale, plante, situații, evenimente, gânduri, speranțe, temeri, etc. Omul creează el însuși legăturile energetice devenind cauza căderii în dependență negativă și trebuie să se elibereze singur inclusiv prin iertare. Orice experiență este necesară întru-cât din ea se învață.
Pentru a ierta trebuie să te cunoști pe tine însuți. Cine nu recunoaște prezența negativului în el însuși sau în ceilalți oameni, își parcurge calea printre lovituri și cucuie.
Omenirea rătăcită merge tocmai pe această cale, întru-cât nu se deschide pentru adevărata iubire. Isus Hristos ne-a învățat să iubim și să iertăm. Este înțelept cel ce înțelege  corect această învățătură: înțelepciunea trecută prin suflet înseamnă înțelegerea corectă. De aceea Isus ne-a învățat să ne iubim pe noi înșine, să ne iertăm pe noi înșine. În acest fel învățăm să-i iubim pe alții, să-i iertăm pe alții și acest lucru ne face puternici.

Omenirea, însă, nu a acceptat învățătura. Dumnezeu vede până la ce punct a ajuns criza din lăuntrul nostru și iarăși încearcă să ne dea o învățătură pentru a depăși criza. De data aceasta el ajută omenirea să-și deschidă sufletul pe calea măririi sensibilității. Înțelepciunea noastră este înțelepciunea divină. Creșterea înțelepciunii divine constituie creșterea înțelepciunii noastre. Majoritatea oamenilor, este adevărat, consideră acest palat ca fiind de cea mai mare valoare. Cu toate acestea omenirea se află pe drumul către acest vârf muntos urmându-și liderii spirituali, și cu toate că le este dor de palat, cu întârziere, încep să înțeleagă că, deși palatul este minunat, totuși, acesta se învechește și se năruiește.


sursa foto: internet
ștefan robu

VIAȚA, O CONTINUĂ ÎNVĂȚARE,

Viața omului este o continuă învățare. Omul învață prin bine și prin rău(din greșeli).
Cu mare dragoste, omul își alege singur acei părinți prin intermediul cărora primește acele încercări și dureri pentru care a apărut.
Datoria părinților, mai cu seamă a mamei, este să învețe copilul să se descurce în viață. Mama este prima profesoară, iar ea poate învăța copilul prin două modalități- prin intermediul binelui sau prin intermediul răului. Prin intermediul binelui- transmițând învățătura prin cuvinte; prin intermediul răului- prin suferințe, întru-cât mama nu l-a învățat corect. Înțelepciunea părinților este baza pe care urmează să crească planta, iar puritatea sentimentelor lor determină viabilitatea ei.

Toate problemele de viață, inclusiv bolile provin din lipsa de comunicare ce duce la neînțelegere și apoi se formează stresul.
Toate evenimentele sunt legate de om prin raze energetice și orice eveniment negativ este un stres. Tot ce se petrece în viața aceasta este necesar. Nu există bine fără rău. Cu cât există mai mult bine, cu atât mai mult rău trebuie să-l echilibreze. Faptul că omul uită aceste legi, mai bine zis, le înfrânge prin rațiune și comite greșeli, constituie o lecție pentru omenire.
Fără contrarii nu există mișcare. Stagnarea înseamnă moarte. Viața se mișcă sinusoidal, pozitivul alternând cu negativul.
Fiecare spirit vine pe pământ pentru a răscumpăra răul; cu cât mai corect face acest lucru, cu atât mai repede evoluează. Tot ce este bine constituie răul învățat în zilele anterioare și tot ceea ce în viața actuală a devenit de înțeles, devine bine. Dar tot ceea ce, după părerea omului, rămâne rău și ceea ce el  chiar nu încearcă să înțeleagă în virtutea concepției dogmatice despre rău, el va veni să învețe pe propria sa piele în zilele viitoare.

Răul constitue invenția omului, el este înmulțirea negativului și a suferinței omului însuși de la acest negativ.
Viața este o luptă, iar lupta are părțile lui: pozitivă și negativă. Cu cât este mai puternică lupta pentru bine, cu atât  mai mult bine a fost cucerit. Cu cât mai cruntă este lupta împotriva răului,  cu atât mai  mare  devine răul, dacă omul îi cedează. Cine luptă împotriva răului cu rău, pierde. Forța și rezistența în această luptă o oferă iubirea. Tot ce există în acest Univers învață, independent, iubirea.
Tot ce există în împărăția lui Dumnezeu are rațiune. Cu cât ți se dă mai mult, cu atât ți se cere mai mult. Singura ființă de pe pământ rațională este omul; el este obligat să folosească cu înțelepciune comoara imensă care i sa dat, adică rațiunea.

Spiritul este primordial, materia este secundară. Altfel spus, lumea sentimentelor este veșnică, iar rațiunea este un fenomen temporar, ce este limitat prin existența acestui corp fizic dat în timp și în spațiu. Viața se dezvoltă de la inferior spre superior. Cine vrea să evolueze, trebuie să-și dezvolte spiritualitatea.
Cine are rațiune, are libertatea divină de a-și alege singur drumul său spre evoluție. Cu ajutorul rațiunii omul este capabil să pătrundă în spirit dacă are încredere în sentimentele sale și le consideră juste. Acea persoană care se ține ferm în lumea materială și învățăturile dogmatice, se ridică încet, cu greutate, și suferință. Pentru acela care aleargă după adevărul său personal, drumul este spinos și se încheie într-o fundătură.

Greutățile muncii de pe drum provoacă sentimente diferite - la omul obișnuit - nerăbdare și furie; la cel care se ridică spiritual - bucurie, întru-cât el știe că, cu cât sunt mai multe greutăți, cu atât mai puternic îi devine spiritul.

Acela care își însușește arta iertării, se poate elibera de răul care care s-a agățat de el, iar drumul evoluției i se deschide.

sursa foto:  internet
stefan robu