https://draft.blogger.com/blogger.g?blogID=6956326260215646207#templatehtml

Faceți căutări pe acest blog

vineri, 12 octombrie 2018

INSPIRAȚIE SAU MOTIVAȚIE,

Când gândurile tale activate sunt generale și nu foarte concentrate, vibrațiile lor de început sunt încă slabe și nu exercită o putere de atracție sau de respingere suficient de mare. Astfel, în aceste stadii incipiente, este probabil să nu vezi manifestarea nici un ei dovezi a atenției tale asupra subiectului. Dar, deși nu vezi încă dovada, se produce atracția altor gânduri care se potrivesc vibrațional cu acelea care ți-au captat atenția. Cu alte cuvinte, gândul devine mai puternic, puterea sa de atracție crește și alte gânduri asemănătoare vibrațional se alătură lui. Și pe măsură ce gândul câștigă teren, începi să primești o interpretare emoțională despre cât de bine se potrivește acel gând vibrațional în continuă creștere cu energia sursei tale.
Dacă se potrivește ființei tale reale, acest lucru este indicat de emoții plăcute. Dacă nu se potrivește ființei tale reale, sentimentele neplăcute indică asta.
De exemplu, în perioada copilăriei, e posibil ca cineva din familie să-ți fi spus: ești un copil atât de minunat, vei avea o viață împlinită și fericită, ești atât de talentat, încât lumea se va bucura de prezența ta. Aceste vorbe te-au făcut să te simți bine, întru-cât se potriveau vibrațional cu ceea ce păstrai în adâncurile ființei tale. Dar dacă cineva ti-ar fi spus: ești rău, ar trebui să-ți fie rușine, mă nemulțumești, aceste cuvinte te rănesc pentru că atenția acordată lor provoacă o vibrație diferită de ființa ta reală.


Ceea ce simți este o indicație clară și precisă.Emoțiile tale sunt indicatori absoluți ai conținutului tău vibrațional. Prin urmare, reprezintă oglindirea perfectă a punctului tău de atracție curent. Te ajută să știi, în orice clipă, dacă accepți sau nu acum îndeplinirea dorințelor tale.
Ai tendința de a crede că nu îți poți controla emoțiile sau că ar trebui să le poți controla, însă eu îți sugerez o altă abordare a emoțiilor.
Te încurajez să acorzi atenție la ceea ce simți și să permiți emoțiilor tale să-ți fie indicatori de valoare.

sursa foto: internet
stefan robu

sâmbătă, 6 octombrie 2018

PUNCTUL TĂU DE ATRACȚIE ESTE INFLUENȚAT

Sunt multe lucruri minunate pe care le transformi în adevărurile tale, dar sunt și multe altele nu chiar atât de minunate pe care le faci adevăruri - creația deliberată se referă la alegerea deliberată a acelor experiențe pe care îți construiești adevărurile.
Când gândurile tale activate sunt generale și nu foarte concentrate, vibrațiile lor de început sunt încă slabe și nu exercită o putere de atracție sau de respingere suficient de mare. Astfel, în aceste stadii incipiente, este probabil să nu vezi manifestarea nici unei dovezi a atenției tale asupra subiectului. Dar, deși nu vezi încă dovada, se produce atracția altor gânduri care se potrivesc vibrațional cu acelea care ți-au captat atenția.
Cu alte cuvinte, gândul devine mai puternic, puterea sa de atracție crește și alte gânduri asemănătoare vibrațional se alătură lui. Și pe măsură ce gândul câștigă teren, începi să primești o interpretare emoțională despre cât de bine se potrivește acel gând vibrațional în continuă creștere cu energia sursei tale.Dacă se potrivește ființei tale reale, acest lucru este indicat de emoții plăcute, dacă nu sentimentele neplăcute indică asta. Cu alte cuvinte, emoțiile tale îți indică dacă accepți sau respingi conectarea la sursa de energie.

Stările sufletești sunt privite ca indicatori ai punctelor sensibile emoțional. Când te concentrezi continuu asupra unui gând, devine din ce în ce mai ușor să te concentrezi asupra lui pentru că mai multe gânduri asemănătoare devin disponibile pentru tine. Așadar, din punct de vedere emoțional, ai dezvoltat o dipoziție sau o atitudine. Din punct de vedere vibrațional, ai creat o rutină vibrațională, o cale vibrațională sau un punct sensibil.
Dispoziția ta îți configurează o bună reprezentare a evenimentelor pe care le atragi în viața ta. Dispoziția sau sentimentul general față de ceva, este un indicator clar al vibrației practicate. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când un subiect se activează în interiorul tău datorită expunerii la mediul înconjurător, frecvența ta vibrațională sare imediat la poziția vibrației celei mai activate sau la punctul sensibil.
Deși trupul tău este viguros și puternic, îngrijorarea cu privire la vulnerabilitatea ta fizică iese la suprafață. Astfel, cu timpul, dobândești un punct sensibil emoțional legat de vulnerabilitatea fizică.

Punctele sensibile emoțional pot fi schimbate. În același mod în care punctele tale sensibile emoțional se pot schimba de la sentimente în esență bune sau de siguranță, la sentimente neplăcute sau de nesiguranță, punctele tale sensibile se pot schimba de la a nu te simți bine la a te simți bine, pentru că punctele emoționale se dobândesc datorită atenției acordate unui subiect și prin intermediul gândului practicat.
Totuși, majoritatea oamenilor nu oferă deliberat atenție unui gând, în schimb, permit gândurilor să graviteze în jurul a tot ce se întâmplă în jurul lor: Ceva se întâmplă și ei observă. Și au un răspuns emoțional la ceea ce observă. Și din moment ce de obicei se simt lipsiți de putere pentru a controla ceea ce observă, ajung la concluzia că nu dețin nici un control asupra răspunsului emoțional la ceea ce observă.


Vreau să înțelegi că deții controlul absolut asupra punctelor sensibile emoțional pe care le-ai dobândit. Vreau să înțelegi importanța extraordinară de a obține deliberat propriile puncte sensibile emoțional. Pentru că, odată ce te aștepți la ceva, va veni. Amănuntele pot fi altfel decât te aștepți - dar esența vibrațională va fi întotdeauna o potrivire perfectă cu ceea ce emiți.

sursa foto: internet
stefan robu

vineri, 28 septembrie 2018

SIMȚURILE CĂLĂUZĂ ÎN VIAȚĂ,

O premisă importantă pe care trebuie să ținem minte, este că tu reprezinți o extensie fizică a sursei de energie și că un curent veșnic al sursei de energie circulă către tine și prin tine - iar acesta ești tu. Acest curent circula și înainte ca ființa ta fizică să se fi născut, și va continua să  circule și după ce ființa ta fizică va trece prin ceea ce noi numim moarte.
Fiecare ființă vie, om, animal sau plantă trece prin moarte, fără excepție. Spiritul, adică natura reală, este veșnic. Așadar, moartea este doar o schimbare a perspectivei spiritului veșnic. Dacă trăiești în acest trup fizic și te concentrezi conștient la spirit, atunci ești veșnic prin natura ta și nu trebuie să te temi de sfârșit, intru-cât, din această perspectivă, nu există o asemenea noțiune.(Nu vei înceta niciodată să exiști, pentru că faci parte din conștiința veșnică).
Emoțiile tale te informează permanent cât de multă energie ai acumulat până acum prin intermediul dorinței pe care o păstrezi în acest moment.
De asemenea, te informează dacă preponderența gândurilor tale pe acel subiect se armonizează cu dorința sau cu absența obiectului dorinței.
De exemplu, un sentiment de pasiune sau entuziasm indică existența unei dorințe foarte puternice concentrate în prezent; un sentiment de furie sau răzbunare, de asemenea indică prezența unei dorințe foarte puternice; totuși, un sentiment de letargie sau de plictiseală indică o dorință foarte puțin concentrată în acest moment.

Când îți dorești ceva cu adevărat și simți plăcere atunci când te gândești la acea dorință, atunci vibrația gândului se află în aliniament vibrațional cu dorința - și curentul sursei tale circulă prin tine cu scopul îndeplinirii acesteia, fără nici o restricție sau rezistență. Eu numesc asta acceptare. Dar atunci când dorești ceva foarte puternic și simți mânie, frică sau dezamăgire, înseamnă că te concentrezi exact la opusul obiectului dorinței tale și, procedând astfel, introduci o vibrație care nu se potrivește cu ființa ta reală - iar măsura emoției negative pe care o experimentezi indică gradul de rezistență în recepționarea obiectului dorinței.
Când emoțiile sunt puternice - fie că sunt plăcute sau nu - dorința ta este puternică. Când emoțiile sunt plăcute - fie că sunt puternice sau slabe - accepți îndeplinirea dorinței tale.
Când emoțiile sunt neplăcute - fie că sunt puternice sau slabe - respingi îndeplinirea dorinței tale.
Emoțiile tale sunt indicatori absoluți ai conținutului tău vibrațional.
Prin urmare, reprezintă oglindirea  perfectă a punctului tău de atracție curent. Te ajută să știi, în orice clipă, dacă accepți sau nu acum îndeplinirea dorinței tale.

Avem tendința de a crede că nu ne putem controla emoțiile sau că ar trebui să le putem controla, însă eu îți sugerez o altă abordare a emoțiilor: te încurajez să acorzi atenție la ceea ce simți și să permiți emoțiilor tale să-ți fie indicatori de valoare.


sursa foto internet
stefan robu

vineri, 21 septembrie 2018

ESENȚA UNUI GÂND,

Majoritatea oamenilor nu cred că dețin controlul asupra convingerilor proprii. Observă evenimentele din jurul lor și le evaluează, dar de obicei simt că nu exercită nici un control asupra convingerilor pe care le formulează. Își risipesc viața sortând evenimentele în categorii de tipul bun sau rău, dorit sau nedorit, adevărat sau greșit - dar rareori înțeleg că au capacitatea de a controla relația lor cu aceste evenimente.
Este imposibil să controlezi condițiile pe care alții le-au impus.
Din moment ce mulți oameni aprobă unele dintre condițiile pe care alții le-au impus, dar dezaprobă altele, se expun misiunii imposibile de a încerca să controleze condițiile.  Prin puterea sau tăria personală, sau grupându-se împreună pentru a câștiga sentimentul unei puteri sau al unui control mărit, ei caută să păstreze propria stare de bine prin exercitarea controlului asupra circumstanțelor și condițiilor pe care le consideră amenințătoare. Dar în acest univers fundamentat de Legea Atracției, în care nu există termeni precum excludere, cu cât se străduiesc mai tare să respingă evenimentele nedorite - și procedând astfel, cu atât mai puternic invită manifestarea evenimentelor nedorite în viața lor.  Și pe măsură ce tot mai multe evenimente nedorite intervin în experiența lor de viață, se agață tot mai mult de propriile convingeri (își demonstrează lor înșile) că au avut dreptate tot timpul despre cât de rău și invadator a fost acel lucru încă de la început. Cu alte cuvinte, cu cât îți aperi mai puternic propriile convingeri, cu atât mai mult Legea Atracției te ajută să trăiești cu ele.

Cu suficientă atenție acordată unui subiect, esența acelui gând oferit va deveni în cele din urmă o manifestare fizică. Și pe măsură ce ceilalți observă manifestarea ta fizică, prin atenția pe care o acordă, ajută la expansiunea manifestării. Apoi, cu timpul, această manifestare, fie că este dorită sau nu, este numită adevăr. Ai putere absolută asupra adevărurilor pe care le creezi în propria experiență. Odată ce ai înțeles că singurul motiv pentru care cineva experimentează ceva este pentru că a acordat suficientă atenție acelui subiect, este ușor apoi să vezi că adevărul există doar pentru că cineva i-a acordat suficientă atenție.  Așadar atunci când spui; trebuie să acord atenție acestui subiect pentru că este adevărat, este ca și cum ai spune, cineva a dat atenție la ceva ce nu dorea și datorită acestei atenții l-a invitat în experiența sa. Și din moment ce a atras ceva nedorit în experiența sa, ar trebui să procedez și eu la fel.
Sunt multe lucruri minunate pe care le transformi în adevărurile tale, dar sunt și multe altele nu chiar atât de minunate pe care le faci adevăruri - creația deliberată se referă la alegerea deliberată a acelor experiențe pe care îți construiești adevărurile.

sursa foto: internet
stefan robu.

sâmbătă, 15 septembrie 2018

ACORDĂ ATENȚIE EMOȚIILOR TALE

A fi creatorul deliberat al propriei existențe de viață, înseamnă a fi unul dintre cei care a decis să-și direcționeze gândurile, pentru că doar atunci când ai ales deliberat direcția către care să se îndrepte gândurile tale poți influența deliberat punctul tău de atracție.
Fiecare emoție pe care o simți vorbește despre aliniamentul sau pierderea aliniamentului tău la sursa de energie. Emoțiile tale sunt indicatorii variației vibraționale dintre ființa ta materială și ființa ta interioară, iar atunci când acorzi atenție acestor emoții și încerci să te concentrezi pe gânduri plăcute, atunci îți folosești sistemul de ghidare emoțională la parametri normali.
Sistemul tău de ghidare emoțională este codul care te ajută să înțelegi conținutul tău vibrațional și, prin urmare, punctul de atracție.
Este greu să faci distincție între gândul real cu privire la ce-ți dorești și gândul absenței acelui lucru. Dar a face distincție între răspunsul tău emoțional la gândul dorinței și răspunsul emoțional la gândul absenței obiectului dorit, este foarte ușor de realizat.
Deoarece, atunci când ești total concentrat asupra dorinței (și emisia ta vibrațională reflectă perfect asta), te simți minunat. Iar atunci când te concentrezi pe absența unui lucru pe care îl dorești cu adevărat, te simți îngrozitor.
Emoțiile tale întotdeauna îți dau de știre ce faci cu vibrațiile tale; te anunță întotdeauna care este punctul tău de atracție și astfel, acordând atenție emoțiilor tale și oferind deliberat gânduri care influențează modul în care simți, te poți conduce conștient către acea frecvență vibrațională care să permită  îndeplinirea oricărei dorințe.

Odată ce accepți  și începi să te accepți ca fiind o ființă vibrațională care atrage toate evenimentele care intervin în experiența proprie, atunci vei începe să te bucuri de creația deliberată. Odată ce ai început să înțelegi corelația dintre ceea ce gândești, simți și primești, înseamnă că poți avea ce-ți dorești.Acum deții toate codurile necesare pentru a ajunge la orice destinație dorită, indiferent de unde pornești

În ceea ce privește creația experienței tale de viață, este bine să te întrebi: cum pot să dobândesc aliniament vibrațional cu dorințele pe care experiența ta le-a inspirat?
Iar răspunsul este simplu: acordă atenție emoțiilor tale și alege-ți deliberat gândurile - despre orice - care să te facă să te simți bine atunci când le emiți.

sursa foto: internet
stefan robu.

vineri, 7 septembrie 2018

ÎNDREAPTĂ-ȚI ENERGIA ÎN SCOPUL DORIT,

În sfârșit alesul  a sosit în viața ta. Plutești cu capul în nori, având un asemenea sentiment de euforie încât nu se poate descrie în cuvinte. Iubești, ești îndrăgostit(ă)!
Nimic nu te deranjează, lumea e drăguță, zilele sunt frumoase este o adevărată primăvară  în inima ta. Plutești. Ești îndrăgostit(ă)!
Știi că poți avea acest sentiment oricând îți dorești? Nu mă refer la plăcerea sexuală, ci la intoxicația emoțională sau la exaltarea îmbătătoare. Poți ieși  chiar  în acest moment pe ușă și să te îndrăgostești, și eu îți garantez că nimic, dar absolut nimic, nu este mai înălțător decât asta, ajutându-te în același timp să resimți vibrații superioare.
Pornind de aici, poți fie să plutești în aceste vibrații cât e ziua de lungă, știind că te dedici propriilor dorințe, fie poți pune o anumită dorință chiar în centrul acestei stări de fericire, folosindu-ți energia abia dobândită pentru împlinirea acesteia.
Îți amintești de prima ta dragoste și cum păreau toate în jur să fie la locul lor? Intră din nou în această stare. Îndrăgostește-te și vei simți că trăiești la intensitate maximă. Singurul lucru care lipsește va fi plăcerea sexuală; în afară de ea, toate celelalte lucruri te vor face să te simți în al nouălea cer. Este ceea ce tu ești; mai mult, este destul de amuzant să te prefaci. Și, în timp ce te afli în această stare, observă acea căldură de liniște care pornește din inimă și acele vibrații care îți dau fiori de bucurie, acele vibrații pozitive care te fac să te simți bine.

Indiferent că ești bărbat sau femeie, în interiorul tău există o blândețe, o gentilețe și o delicatețe atât de minunată încât îți dau lacrimile. Agresivi sau calmi, cerșetori sau bogați, cu toții le deținem. Această delicatețe nu are nici o legătură cu personalitatea. Nu înseamnă că ești slab sau, dimpotrivă, puternic, supus sau, din contră dictator. Are legătură cu tine cu ceea ce ești. Pentru a scoate la iveală această trăsătură (de cele mai multe ori, foarte bine ascunsă acolo undeva), trebuie doar să îți dorești acest lucru.  Transformă-l într-o dorință, într-o intenție, apoi așteaptă, ascultă, percepe și experimentează. Imediat ce ai simțit această delicatețe, această prețiozitate din interiorul tău, o vei putea apela în orice moment, ori de câte ori vrei. Cu toate acestea, trebuie să faci puțin efort în acest sens, fiindcă aici se află cele mai ridicate vibrații. Odată ce ai găsit aceste vibrații, ai ajuns acolo unde trebuia. Lumea ta nu va mai fi niciodată aceiași și nici tu personal. La fel, nici vibrațiile pe care le vei resimți.

Atâta vreme cât trăim în aceste trupuri, vom avea și zile mai proaste, în care nimic nu merge așa cum ar trebui. În asemenea perioade nu uita că o zi nefericită nu înseamnă altceva decât o vibrație negativă, foarte multă energie negativă.
Dacă vrei cu adevărat sa scapi de negativismul vibrațional, una dintre căi este să acorzi atenție celor mai mici și mai nesemnificative lucruri pe care le vezi în cale, să îți pui în mișcare zâmbetul, să apelezi la surâsul gentil din interiorul tău și să iubești acel lucru cât de mult poți.
Indiferent de locul în care te afli, poți avea tot timpul un sentiment de căldură dacă îți dorești cu adevărat acest lucru.
Până când nu poți ajunge la acel sentiment de bucurie, de apreciere, de iubire sau recunoștință, chiar și atunci când bunul simț îți spune că nu ai nimic pentru care să fii recunoscător, nu îți vei direcționa energia în scopul dorit. Dar dacă îți dorești o viață nouă, atunci învață să te conectezi ori de câte ori poți, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Indiferent! Dacă vrei să schimbi ceva, dacă vrei să îmbunătățești un lucru, dacă vrei să ai acel sentiment magnific de împlinire sau să te simți profund fericit, dacă vrei să ai orice nu ai acum, atunci învață să iubești să te îndrăgostești, căci de iubire depinde aproximativ totul în acest univers.

sursa foto:internet
stefan robu

marți, 4 septembrie 2018

SĂ-ȚI FIE RUȘINE!

Am primit această veste tristă: A mai murit cineva. A murit și nu-l bocește nimeni...  A murit bunul simț. Locuia peste tot și era tare bătrân. Acum a murit!(L. Avramescu).
Am ajuns să trăim într-o lume în care bunul simț a fost declarat mort. Iar noi, lipsiți de această prezență aducătoare de armonie și respect, trebuie să învățăm cum să supraviețuim și să trăim decent într-o lume lipsită de rușine.
Dacă se întâmplă să-ți pierzi credința și începi să te comporți ca unul lipsit de Dumnezeu, îți negi botezul, negi creștinul din tine, credința părinților tăi și a bisericii.
Dacă ajungi să îți calci credința în picioare, negi mai multe valori și realități, ba chiar oamenii și persoanele divine. Însă nu tot așa este cu pierderea bunului simț, care aduce cu sine pierderea oricărei urme de omenie și de rușine. Lipsiți de bunul simț, nu ne mai interesează nimeni și nimic. Când pierdem bunul simț, devenim aroganți și autosuficienți, egoiști și oportuniști până la ultimul grad de nesimțire și indiferență, ajungând să distrugem ceea ce e cel mai stabil și vizibil în noi și în cel de lângă noi: omul, umanitatea și umanismul. Fără bun simț, te dezici ca specie umană. Te comporți ca animalele care nu au simțul rușinii. Te faci subspecie!

Bunul simț este cel care ne ajută să ne respectăm, să căutăm mereu ceea ce este bun, frumos, adevărat, atât pentru binele nostru, cât și pentru aproapele.
Bunul simț te smulge din indiferență: accepți criticile și te corectezi. Bunul simț te împinge să-l ridici pe cel căzut: nu calci peste cadavre, nu jignești, nu scuipi. Bunul simț te ajută să fii spontan și recunoscător. Bunul simț strălucește în  seninătatea cu care spui: mulțumesc și sărut mâna.  El este avântul spre pace și puterea de a spune: Te iert. Unde locuiește bunul simț, acolo este armonie.
Astăzi este un mare har să-ți fie rușine, să te rușinezi de tot ceea ce nu corespunde demnității de a fi om și creștin! Cine se rușinează și regretă momentele în care a acționat fără bun simț sau împotriva bunului simț, acela este pe drumul spre omul cu caracter, spre a fi om cu bun simț, spre a fi om!

sursa foto: internet
stefan robu

BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN,

Este timpul să ne bucurăm, este perioada sărbătorilor! Pe mulți dintre noi ne găsește fiind ocupați: să cumpărăm cadourile ideale pentru cei...