REACȚIILE EMOȚIONALE,

Toate simțurile: văz, auz, gust, miros, etc. deși diferă unele de altele, toate sunt interpreți vibraționali. Te-ai născut cu interpreți vibraționali sensibili, dezvoltați, sofistificați, care te ajută să înțelegi și să definești experiențele tale. 
Și în același mod în care te folosești de acele simțuri pentru a interpreta experiențele din viața ta fizică, te-ai născut și cu alți senzori- emoțiile - care sunt interpreți vibraționali suplimentari ce te ajută să înțelegi experiențele pe care le trăiești.
Emoțiile sunt indicatorii punctului tău de atracție. Emoțiile sunt indicatorii conținutului vibrațional al ființei tale, în orice moment.
Așadar, atunci când ești conștient de emoțiile tale, ești, de asemenea, conștient de emisia ta vibrațională. Și o dată ce îmbini cunoașterea Legii Atracției cu conștiența emisiei tale vib- raționale de moment, atunci deții controlul absolut asupra punctului tău de atracție. Cu această cunoaștere, poți conduce acum experiența ta de viață în orice direcție alegi. 
Emoțiile tale - simple, pure - sunt singurele care-ți vorbesc despre relația ta cu sursa. Și din moment ce emoțiile îți spun tot ce ai vrea sau ai nevoie să știi vreodată despre relația ta cu sursa, eu le numesc sistem de ghidare emoțională. Emoțiile tale vor fi indicatorii permanenți care îți vor da de știre, în orice moment,  de relația ta curentă cu sursa de energie. Așadar, cunoscând puterea călăuzei la care aveai veșnic acces, nu simțeai nici un risc, nici un sentiment de confuzie - doar sentimentul de aventură și euforie.

Emoțiile tale indică gradul de aliniament la sursa de energie. Deși niciodată nu vei atinge starea de deconectare totală de la sursă, gândurile pe care le-ai ales pentru a le acorda atenția ta  îți oferă o pondere substanțială în conectarea sau deconectarea de la energia non - fizică care este cu adevărat ceea ce ești.
Așadar, în timp și cu practică, vei ajunge să știi, în fiecare clipă gradul de aliniere la ființa ta reală, pentru că atunci când ești în starea de acceptare totală a energiei de la sursă îți merge bine, iar când manifești un oarecare grad de neacceptare a aliniamentului, nu îți merge bine.
Ești o ființă împuternicită și total liberă să creezi, iar atunci când știi asta și ești concentrat asupra lucrurilor cu care te afli în armonie vibrațională, simți o bucurie absolută.
Dar atunci când emiți gânduri contrare acestui adevăr divin, simți sentimente opuse, de lipsă de putere și înrobire.
Și astfel, de la bucurie, cazi pe scala valorilor emoționale, la neputință.

sursa foto: internet
stefan robu

TRĂIEȘTE PREZENTUL,

Ca să fim liberi în relație cu viitorul și cu trecutul, trebuie în mod imperativ să ne dedicăm unui efort de reeducare la nivelul psihologiei individuale.
Iată în cele ce urmează câteva considerații folositoare. Lucrurile se întâmplă foarte rar așa cum le prevedem. Cea mai mare parte a temerilor noastre sunt imaginare și știm asta cu toții asta din experiență. Lucrurile pe care le credem dificile se dovedesc a fi simple și, dimpotrivă, apar dificultăți acolo unde nici cu gândul nu gândeam.
Corespondența între reprezentarea noastră asupra evenimentelor viitoare și ceea ce se întâmplă în realitate este minimă și ar fi bine să luăm distanță față de elaborările imaginației noastre. Mai bine să acceptăm lucrurile așa cum vin ele, unele după altele, și cu încrederea că vom primi ajutorul de care vom avea nevoie, în loc să fabricăm o multitudine de scenarii de previziune pentru a ne proteja de ceea ce ar putea să ni se întâmple, scenarii care se dovedesc în majoritatea cazurilor total nepotrivite.
Cea mai bună manieră de a pregăti viitorul nu este să n e gândim neîncetat la el,  ci să investim așa cum trebuie în momentul prezent.
Proiecția în viitor și reprezentarea pe care o fabrică imaginația noastră ne disociază de realitate și în final, ne împedică să o gestionăm cum se cuvine, în timp ce ea se hrănește cu cele mai bune energii ale noastre.

Când ne proiectăm dinainte neliniștile referitoare la lucruri care vor fi, le împiedicăm pe acestea să se dezvolte organic și normal. Eu am o încredere imensă.
Nu certitudinea că viața exterioară se va transforma în bine pentru mine, ci aceea de a continua să accept viața și să o consider bună, chiar și în cele mai rele momente.
Trebuie să eliminăm micile griji pe care ni le inspiră zilele care vor veni și care ne rod puterea creatoare.
Luăm în gând tot felul de măsuri preventive pentru zilele care urmează și nimic, dar absolut nimic, nu se potrivește. Mai bine facem ceea ce avem de făcut și pentru restul să ne ferim de a fi contaminați de miile de mici angoase care sunt tot atâtea moțiuni de îndoială. Până la urmă, toate se vor aranja... Singura noastră obligație morală este să defrișăm în noi vaste luminișuri de pace și să le extindem puțin câte puțin până când pacea noastră le va face bine și altora.
Cu cât este mai multă pace în ființe,  cu atât va fi mai multă pace  în această lume zbuciumată.
Așadar, este preferabil să nu plonjăm în viitor, ci să locuim fiecare moment ca să putem primi grația lui specifică, indiferent de natura sa, fie ea plăcută sau neplăcută, pentru că aceasta este calea cea mai bună de a-l pregăti pe următorul.
Nu numai neliniștea ne aruncă în viitor, ci și așteptarea unei situații mai fericite. Unele așteptări ale noastre au o dimensiune concretă, alte țin de dorințe vagi, uneori imaginare, așteptăm, pur și simplu, clipa când lucrurile vor merge mai bine, când circumstanțele vor fi diferite și ne vor permite să trăim lucruri mai interesante.

De aceea, pentru moment, nu trăim din plin și lăsăm pentru mai târziu(pentru când oare?) să trăim de-a binelea, de-adevăratelea.  Acest tip de atitudine, fie ea precisă sau vagă, este, fără îndoială, legitim, dar implică un anumit pericol la care trebuie să fim atenți.
S-ar putea să ne petrecem întreaga viață așteptând să trăim, în loc să trăim cu adevărat.
Este  deci foarte important să ne rectificăm tirul față de această atitudine psihologică, pentru că ea ne îndepărtează de realitate, de viața prezentă, împingându-ne să spunem: ceea ce trăiesc acum nu mă mulțumește, dar am speranța că în câteva zile sau în câteva luni voi trăi ceva mult mai plăcut și mă proiectez în acel viitor dorind ca timpul să se scurgă cât mai repede posibil și eu să mă găsesc în situația ideală pe care mi-o doresc.
Neconsimțind la trăirea prezentă, există riscul să fim absenți din propria noastră viață. Și, la urma urmei, cine ne garantează că nu vom fi dezamăgiți de momentul atât de așteptat? Tot așteptând să trăim ceva extraordinar și dorit, s-ar putea să ratăm să trăim ceva ce ni se oferă acum, pierzând toată încărcătura divină a acesttui moment.
Trebuie să trăim din plin fiecare secundă, fără să ne gândim dacă timpul trece prea încet sau prea repede și să fim deschiși la tot ceea ce ne este dat clipă după clipă.
Este o cerință fundamentală a vieții și în relațiile dintre noi.


sursa foto: internet
stefan robu

ACORDĂ ATENȚIE LUCRURILOR PLĂCUTE,

Tu crezi că ceva ce pare a fi realitate merită atenția ta. Este adevărat, la urma urmei, este adevărat? N-ar trebui să mă documentez? N-ar trebui să calculez? N-ar trebui să fac niște statistici?
N-ar trebui să nu mai batem toba cu acele lucruri pe care nu le dorim, doar pentru că fac parte din realitate și, prin urmare, le facem și mai rele? Te întreb - pentru ce procedezi astfel? De ce nu cauți în datele creației și nu selectezi realitățile pe care vrei să le reproduci, și să bați toba pentru toate acestea? Răspunsul nu este niciodată suficient de bun: procedăm astfel pentru că face parte din realitate. Facem așa pentru că altcineva a procedat așa înaintea noastră etc.  Eu nu voi permite niciodată ca o realitate a cuiva să devină fundamentul atenției mele: nu aș lăsa sentimentul acelei vibrații să fie fundamentul meu. Aș începe prin a spune celor pe care îi interesează: dacă mă face să mă simt bine, îi acord toată atenția mea; dacă nu, atunci nici nu o bag în seamă, pentru că am devenit mai selectiv față de realitatea pe care trebuie să o înfrunt.Pentru că am început să descopăr că, indiferent ce realitate înfrunt; indiferent despre ce realitate vorbesc, gândesc, fac statistici; indiferent ce realitate păstrez mai mult în vibrațiile mele, devine realitatea mea. Și am devenit atât de atent cu realitățile pe care le reproduc în experiența mea pentru că am descoperit că pot crea realitatea.


Pot crea realitatea! Pot crea  realitatea - și pot alege realitatea pe care să o creez! Sunt bucuros să îți spun asta. Sunteți creatori și tu poți crea orice dorești. Dar există un mod și mai bun de a spune asta: poți și vei crea orice lucru asupra căruia îți focalizezi atenția.
Este inspirație sau motivație? Putem privi situația din două puncte diferite: dacă acționez în acest fel, lucruri minunate se vor manifesta, sau dacă nu acționez astfel, aceste eșecuri vor avea loc. Din primul punct de vedere te-ar inspira să acționezi dintr-o perspectivă pozitivă, iar al doilea te-ar motiva să acționezi dintr-o perspectivă negativă.
Înregistrarea aspectelor pozitive te va pune din ce în ce mai mult în postura de a atrage - prin puterea sentimentelor pozitive inspirate - tot ceea ce îți dorești.

sursa foto: internet
stefan robu

VISE ALE VIITORULUI TĂU,

Dacă există lucruri pe care le dorești, dar cu care nu ai avut nici o tangență până acum în viața ta... de exemplu îți dorești să-ți meargă bine, dar nu ți-a fost niciodată bine; sau îți dorești să fii prosper, dar nu ai fost niciodată, sau îți dorești un partener iubitor, dar nu ai avut niciodată... vorbește cu ființa ta interioară despre ce vrei și de ce vrei.
Și lasă-ți ființa interioară să-ți ofere, în stare de vis, imagini prin care energia să se reverse asupra ta, imagini care vor determina ca starea ta vibrațională să fie aceiași cu cea a dorinței iar apoi Legea Atracției le va aduce în viața ta.
Visele tale sunt manifestări ale punctului tău de atracție, astfel că poți evalua visele pentru a afla starea vibrațiilor tale. Visele sunt un fel de avanpremiere tainice a ceea ce urmează să vină; altfel, dacă evaluezi conținutul viselor, poți deseori determina punctul de atracție și apoi, dacă nu vrei să trăiești cu visele tale, poți face ceva pentru a le schimba.

Ca rezultat al influenței mediului înconjurător asupra gândirii tale, poți revărsa energia asupra situațiilor dezastruoase, asupra unui corp ce nu funcționează bine etc.
Este ca atunci când ființa ta interioară, care este conștientă că proiectezi o stare de negativism în viitorul tău, îți poate oferi un vis în care îți arată încotro te îndrepți.
Astfel că, atunci când te trezești, spui: ah nu vreau asta, ca apoi să spui, dar ce vreau? și de ce vreau? Și să începi să îndrepți energia către ce vrei, schimbând viitoarea experiență. Punctul tău de atracție va continua să se îmbunătățească, indiferent cât de bun este acum. Relația ta cu fiecare subiect va fi mai bogată și mai satisfăcătoare, iar Legea Atracției îți va trimite chiar mai mulți oameni, locuri, experiențe și lucruri minunate, de care să te bucuri.

sursa foto: internet
stefan robu

A IUBI SE CONJUGĂ DOAR LA PREZENT,

În tratatele de spiritualitate se vorbește despre etapele vieții spirituale: trepte, virtuți, drum spre perfecțiune, și sunt prezentate trei, șapte douăsprezece sau alte cifre, în funcție de autor. Avem de învățat din toate aceste considerații câte ceva, fie că este vorba despre cele șapte castele ale sufletului descrise de Tereza de Avila sau despre cele douăsprezece trepte ale umilinței formulate de sfântul Benoit.
Experiența m-a învățat să văd și altfel lucrurile. Deseori spun în glumă că scara perfecțiunii nu are decât o treaptă, cea pe care o urc astăzi. Fără să mă mai agit în legătură cu trecutul sau cu prezentul, astăzi mă hotărăsc să cred, astăzi îmi pun toată încrederea în Domnul, astăzi aleg să-i iubesc pe D-zeu și pe semenii mei. Oricare ar fi rezultatul acestor bune hotărâri pe care le iau, reușită sau eșec, în ziua următoare, care va fi tot astăzi și care îmi este oferită de răbdarea divină, hotărăsc să o iau de la capăt și să continui la nesfârșit, fără să îmi propun să văd cât am progresat, nici să știu unde am ajuns în evoluția mea, fără să mă descurajez când bat pasul pe loc, fără să mă umflu în pene pentru reușite, fără să contez doar pe forțele mele și cerând permanent ajutorul lui D-zeu.
Această atitudine fundamentală a vieții spirituale reprezintă în același timp un aspect fundamental al vieții.

Acest efort de a trăi fiecare clipă așa cum este, atât trecutul, cât și viitorul, este important, mai ales, în momentele de suferință.Marele obstacol este întotdeauna reprezentarea pe care o avem, și nu realitatea. Realitatea o acceptăm, ne-o asumăm cu toată suferința, cu toate greutățile care vin, o luăm pe umeri și, în timp ce o purtăm, rezistența noastră crește. Însă reprezentarea suferinței - care nu este suferință, căci aceasta este fecundă și poate să ne îmbogățească viața - trebuie spartă ca o oglindă falsă.
Renunțând la aceste reprezentări care ne prind viața în capcană, lăsăm vieții reale deplina ei libertate și devenim capabili să suportăm atât suferința din propria viață, cât și pe cea de la nivelul omenirii. Pentru ca viața să devină suportabilă, este fundamental să facem exercițiul asumării suferinței de zi cu zi și să lăsăm trecutul și viitorul în grija providenței. Trecutul apasă greu atunci când păstrăm remușcări pentru greșelile făcute, rumegăm la nesfârșit regrete, suntem copleșiți de sentimentul eșecului și de cel al culpabilității, ne lăsăm cuprinși de deznădejde și descurajare, încercăm fără sorți de izbândă să schimbăm hotărâri din trecut care ne-au adus necazuri... În același timp, nu trebuie sub nici o formă să devenim indiferenți față de răul pe care l-am comis, nici să-l tratăm cu superficialitate și lipsă de responsabilitate.

Uneori avem impresia că am pierdut mult timp din viața noastră, că am ratat multe ocazii de a iubi, de a evolua. Dacă acest sentiment ne stimulează să ne corectăm, să o luăm de la capăt cu și mai mult curaj și cu încredere în D-zeu, atunci el este pozitiv, dar dacă, dimpotrivă, el ne împinge spre deznădejde, ne copleșește prin sentimentul că ne-am irosit viața și că lucrurile minunate pe care le-am fi putut trăi ne sunt acum interzise, este mai bine să-l respingem. Nu avem dreptul să ne lăsăm închiși în trecut, pentru că asta ar însemna să adăugăm încă un păcat la cele pe care le-am comis, iar asta ar fi dovada lipsei noastre de credință în D-zeu care ne iubește și ne oferă întotdeauna o nouă șansă pentru a ne desăvârși, fără ca trecutul să fie un handicap.

sursa foto: internet
stefan robu

SPERANȚA ȘI CURĂȚIA INIMII,

Considerațiile noastre pun clar în evidență rolul cheie al speranței în viața noastră; fiind fondată pe credință,  ea este cea care îi permite iubirii să crească și să se împlinească. Am putea spune că ea este virtutea creștină prin excelență. Esența luptei creștine ne învață ca prin puterea credinței să continuăm să privim cu speranță orice situație, pe noi înșine, pe ceilalți, biserica și lumea, pentru a avea puterea să reacționăm, indiferent de încercare, iubind.
Dimpotrivă, dacă speranța se pierde, iubirea dispare și ea automat, iar omul alege strategii egoiste și șovăielnice. Dacă avem speranță, în fiecare dimineață găsim puterea să ne începem ziua cu iubire. Căci iubirea este ca un izvor care împrospătează și purifică fără încetare sufletul și îi dă, trecând peste oboseală și plictiseală, o nouă tinerețe pentru a iubi. Fără îndoială, mesajul este acela că speranța are puterea de a purifica inima.
Cei care au inima curată îl vor vedea pe D-zeu, îl vor putea contempla în eternitate, dar îl vor vedea acționând încă din această viață, căci D-zeu va răspunde așteptărilor lor și va interveni în favoarea lor.

Referitor la rolul purificator al speranței, nu pot să nu citez un pasaj din Charles Peguy, cel care a elogiat-o atât de frumos în versurile sale. În pragul misterului celei de-a doua virtuți, poetul îl face să vorbească pe D-zeu, care este el însuși uimit de faptul că speranța renaște fără încetare în inima omului:

Te întrebi și-ți spui: Cum se face că
Fântâna Speranța curge fără încetare,
Țâșnește fără încetare, izvorăște fără încetare,
Curge fără încetare
Mereu tânără, mereu curată.
Mereu proaspătă, mereu călătoare.
Mereu vie.
De unde această copilă ia atâta apă curată și limpede.
Atâta strălucire și revigorare.
Ea le dă viață singură? La toate?
-Nu, spune D-zeu, numai eu dau viață.
-Atunci, ea de unde ia toată această apă
Pentru această fântână minunată?
Cum se face că există această fântână nemuritoare
Care izvorăște mereu,
Acest izvor care
Curge mereu?
Trebuie să fie un secret,
Un mister,
De acest izvor nu este tulburat de ploile grele ale toamnei,
De nu seacă din cauza arșiței lui iulie.
-Oameni buni, spune D-zeu, nu e nici un truc,
Nu e nici un mister și secretul ei nu este de nepătruns.
Dacă ar fi vrut să izvorască apă curată
Din izvoare pure de apă pură,
Nu ar fi găsit niciodată apă destulă, în toată creația mea,
Pentru că nu este prea multă.
Dar ea nu seacă niciodată tocmai pentru că
Din ape murdare ea face izvoare de apă curată.
Iată secretul ei
Și de aceea este ca speranța.

Și acum mă întrebați cum face să transforme
Apă murdară în apă curată,
Apă stătută în apă proaspătă.

Zilele trăite în zile prezente,
Apa folosită în apă neîncepută.

Izvoare vechi în izvoare noi,
Suflete obosite în suflete pline de viață.

Suflete secătuite în suflete nesecate,
Apă călduță în apă proaspătă.

Blestemat cel care este călduț în credință!

Seri vechi în seri noi,
Suflete zbuciumate în suflete împoăcate,

Apă tulbure în apă limpede,
Apă folosită în apă-suflete de copii.

Suflete care apun în suflete care răsar,
Suflete nemișcate în suflete vii.

Cum reușește, asta întrebați?
Ei bine, ăsta este secretul meu, dragii mei copii,
Pentru că eu sunt Tatăl ei.

Suflete care au cunoscut servitutea în suflete libere,
Zile deja folosite în zile ce vor veni.

Suflete chinuite în suflete transparente,
Suflete adormite în suflete treze,
Zile zbuciumate în zile pace.

Dacă ea ar face tot din zile limpezi zile limpezi
Și izvoare din suflete și apă curată,
dacă ea ar face din apă curată tot apă curată
Și din suflete pure tot suflete pure,
nu ar fi nimic deosebit. Toată lumea poate să facă asta.
Și nu ar fi nici un secret.

Dar ea din apă murdară, stătută, clocită,
Dintr-un suflet impur face un suflet curat și
Acesta este cel mai frumos secret
   care există în grădina lumii.

Charles Peguy poet, eseist și om politic francez (1873-1914-),este considerat a fi autorul unei opere literare cu valențe liturgice. Ateu convins, s-a convertit după vindecarea miraculoasă a fiului său și și-a ținut promisiunea făcută lui D-zeu străbătând drumul de la catedrala Notre-Dame din Paris până la cea din Chartres în semn de mulțumire

sursa foto: internet
stefan robu

A IERTA NU ÎNSEAMNĂ A APROBA RĂUL,

Iertarea este atât de grea uneori pentru că ne gândim mai mult sau mai puțin conștient că, dacă iertăm persoana care ne-a făcut să suferim, ne-am purta de parcă ea nu ar fi făcut nimic rău, adică am considera un rău drept bine, am aproba o nedreptate și asta ar fi de neacceptat.
Dar a ierta nu înseamnă să admitem răul sau să pretindem că el nu există, ceea ce ar fi, evident, ceva de neimaginat pentru că nu putem ignora adevărul. 
A ierta înseamnă că persoana respectivă mi-a făcut rău și, cu toate astea, eu nu vreau să o condamn, nici să o identific cu greșeala pe care a făcut-o nici să-mi fac singur(ă) dreptate. Îl las pe d-zeu, singurul care ne cunoaște în profunzime sufletul și care judecă cu dreptate, să cântărească faptele sale și să facă dreptate, căci eu nu vreau să iau asupra mea această sarcină atât de dificilă și delicată care este a lui d-zeu.
În plus, nu vreau să-l închid pe cel care mă rănește într-o judecată definitivă și fără apel, ci să-l privesc în continuare cu speranță, convins fiind că unele lucruri pot evolua și se pot schimba în el. De aceea, îmi propun să doresc în continuare binele acelei persoane și mai cred că, deși mi s-a făcut un rău care pare iremediabil în plan uman, d-zeu îl poate transforma în bine...


Trebuie să realizăm faptul că, atunci când iertăm pe cineva și, mai ales, dacă o facem într-un sens pozitiv(spre exemplu, iertăm pe cineva de datorie), ne facem și nouă un bine, pentru că regăsim o libertate pe care ura, ranchiuna, resentimentele ne-ar putea face să o pierdem.
Libertatea noastră poate fi uneori alienată din cauza unor legături afective prea puternice, de dependență față de o persoană pe care o iubim prea mult și care ne devine indispensabilă în așa măsură încât ne pierdem o parte din autonomie. Dar, la fel ca dependența afectivă, refuzul de a ierta ne leagă de persoana pe care avem pică și ne face să ne pierdem libertatea. Suntem dependenți de persoana pe care o detestăm tot atât cât  suntem legați de cei  pe care îi iubim excesiv.
Când păstrăm ură față de cineva nu încetăm să ne gândim la persoana respectivă, ne stăpânesc sentimente negative care ne mănâncă o parte de energie, investim în relația respectivă care nu ne lasă disponibili psihologic și spiritual pentru a trăi ceea ce,  în alte condiții, ne-ar fi dat să trăim cu bucurie.
Ura aduce atingere forțelor noastre vitale și ne face mult rău. Când cineva ne-a făcut să suferim, tendința noastră spontană este să păstrăm cu grijă amintirea răului ca pe o factură pe care o putem încasa la momentul potrivit și cu care putem cere cont persoanei ce ne-a lezat.
Lucrul de care nu ne dăm seama este că aceste facturi acumulate sfârșesc prin a ne otrăvi sufletul și întreaga viață. Este mult mai înțelept să facem așa cum ne învață Evanghelia și să ștergem astfel de datorii. În schimb, vom primi însutit și ne vom recâștiga pacea și libertatea interioară.
Știm cu toții din proprie experiență că, dacă noi continuăm să avem resentimente față de o persoană, ajungem să nu mai putem fi obiectivi față de aceasta și o vedem în negru, nu mai suntem deschiși față de partea pozitivă pe care am putea să o primim de la ea,  chiar în ciuda suferinței pe care ne-a provocat-o.

sursa foto: internet
stefan robu