ENERGIA VIBRAȚIONALĂ

În încercarea noastră necontenită de a ne găsi fericirea în viață, căutăm pretutindeni mijloace de a ne elibera de stresul vieții de zi cu zi și, cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi încă mai caută. Cum se face că nu am învățat niciodată simplul secret al unei vieți mai bune, indiferent ce reprezintă ea pentru noi?
Dacă  încă mai ești de părere că lucrurile vin la tine în urma norocului sau a ghinionului, sau din întâmplare, sau în urma unei coincidențe, sau că te străduiești cât mai mult să treci de anumite ziduri, atunci e timpul să înțelegi cu adevărat cum stau lucrurile.
Noi creăm în urma sentimentelor, nu a gândurilor!
Ajungem așa cum ne dorim în urma modului în care simțim, nu încercând să punem lucrurile la locul lor sau să ne controlăm propriile minți,- asta prin intermediul uneia dintre cele mai elementare legi ale fizicii: asemănarea atrage asemănare.
Dacă îți dorești ceva nou; mașină, casă, un loc de muncă bine plătit etc. așa se va întâmpla dacă știi cum să simți. Plăcerea atrage plăcere - este absolută, asta este legea Atracției. Nimeni nu trăiește în afara acestei legi, fiindcă este legea care guvernează Universul. Este legea din spatele succesului sau eșecului. Este legea care cauzează accidentele minore sau nenorocirile, este legea care ne conduce fiecare moment al vieții conștiente.
Așa că, dacă vrem să ne schimbăm viețile, să fim mai sănătoși, mai în siguranță sau mai fericiți, va trebui doar să învățăm regulile simple de manipulare a propriilor  sentimente, după care în fața noastră se va deschide o lume nouă, plină de idei de oportunități.
Cum vom face acest lucru? după modul în care vibrăm!

Totul absolut totul în această lume este compus din energie. Și fiindcă energia înseamnă, de fapt, vibrație, rezultă că tot ceea ce există vibrează. Energia și materia sunt unul și același lucru, ceea ce ne conduce la faptul că totul vibrează, fiindcă totul- indiferent că poți vedea sau nu- este energie. Energie pură, pulsantă, care curge. Energia care izvorăște din noi provine din propriile noastre emoții aduse la maximum, pentru a crea valuri electromagnetice maxime de energie, care ne transformă în puternici magneți ambulanți- dar volatili.
Dacă vrei să îți schimbi viața astfel încât să fie așa cum ți-ai dorit întotdeauna, trebuie să ai mai multă grijă de tine, fiindcă vibrațiile electromagnetice pe care le trimiți în fiecare secundă a vieții tale sunt cele care ți-au adus- și continuă să îți aducă- tot ceea ce ai în viață- mare sau mic, bun sau rău. Trebuie să îți simți dorințele pentru ca ele să se materializeze. Cu cât gânditorul/transmițătorul își încarcă gândurile cu mai multe emoții, cu atât mai clară este într-un final imaginea. Se dovedește că există o energie magnetică atașată propriilor noastre gânduri, dar și că gândurile sunt impulsionate de emoțiile noastre. Valurile vibraționale(emoțiile) pe care le transmitem sunt încărcate magnetic, suntem niște magneți ambulanți, atrăgând constant în lumea noastră orice se întâmplă să fie pe aceiași lungime de undă sau frecvență. Frecvențele vibraționale înalte atrag plăcerea, bucuria, fericirea, iar frecvențele vibraționale joase atrag neplăcerea, tristețea etc.
Așa că, indiferent dacă este vorba despre o bucurie vibrațională înaltă sau joasă, ceea ce oferim la un moment dat din punct de vedere vibrațional, același lucru atragem spre noi.
Suntem inițiatorii vibrațiilor și, prin urmare, și ai magnetismului, respectiv ai cauzei.
Fie că ne place sau nu, le creăm pe toate. Este momentul să fim conștienți de faptul că suntem ființe electromagnetice care au capacitatea de a atrage ca un magnet în propria lume orice lucru pe care îl dorim, controlându-ne pur și simplu sentimentele care izvorăsc din propriile noastre gânduri. Modul în care simțim este modul în care atragem.
Așadar, sentimentele pe care le avem izvorăsc din interiorul nostru, în unde electromagnetice. Frecvența cu care ies la suprafață va atrage automat o frecvență identică, făcând astfel să se întâmple lucruri bune sau, dimpotrivă, rele, prin împerecherea vibrațiilor.

Realitatea adevărată este că am venit pe lume ca să înflorim, să prosperăm și să trăim marea experiență umană în bucurie și fericire, nu prin luptă și suferință. Am venit pe lume să ne distrăm în timp ce învățăm, să ne dezvoltăm fără să suferim și să culegem roadele dorințelor noastre conștienți fiind că putem avea totul odată ce învățăm cum să ne controlăm energia... mai exact, propriile emoții.
Venim pe lume cu libertatea garantată a alegerii, asigurată prin însăși natura existenței noastre.
Nu depindem de circumstanțe, nu suntem victimele condițiilor. Dimpotrivă, suntem ființe care posedă abilitatea de a pune în practică orice dorință pe care o poate concepe mintea noastră fără limite, fiindcă avem libertatea neristricționată și incontestabilă de a alege, indiferent care sunt aceste alegeri.
Gândește-te la un lucru infuzat cu sentimentele adecvate... ceea ce va crea vibrația potrivită... și vei avea rezultatele.
Toate gândurile pozitive din lume nu contează absolut deloc - la fel nici faptul că ești o persoană bună, un suflet generos. Nici una din aceste situații nu te va ajuta să obții ceva, până când nu vei lăsa vibrația magnetică prin care să atragi toate aceste visuri în geniul nostru infailibil și magic numit sentiment - această autoritate electromagnetică în care sunt realizate visele.


sursa foto internet
stefan robu

Iubește-te pe tine însuți,

Ești ca o floare ce înflorește în deșert. Înflorești pentru că respiri. Strălucești pentru că iești conectat la sursa iubirii și a vieții. Căutăm iubirea în exterior, dar din păcate, această strategie funcționează, în cel mai bun caz, pentru o perioadă scurtă de timp. Este o experiență temporară, nu una eternă. Are un început și un sfârșit. Iubirea oferită de ceilalți vine și pleacă, nu e constantă. Când avem parte de ea suntem fericiți. Când nu o mai primim, suntem triști.

Dar majoritatea iubirii primite din partea celorlalți este o iubire condiționată. Oamenii ne iubesc pentru că le satisfacem nevoile de moment. În momentul când nu le mai satisfacem nevoile, sentimentele lor se schimbă și își îndreaptă afecțiunea în altă parte.

Bine înțeles că există și excepții. Există și oameni care ne iubesc în mod necondiționat, însă aceștia sunt rari în viața noastră. Pot să ne iubească astfel, doar datorită faptului că au găsit sursa iubirii din interior.

Sursa iubirii se află în adâncul nostru. Își are sălașul în inimile noastre, deși nu o remarcăm adesea. În această lume, inima pare a fi un călător singuratic, însă este însăși natura sa să dea și să primească iubire. Ne aflăm aici ca să iubim. Aceasta  este menirea și destinul nostru. Ceea ce nu înțelegem noi este că iubirea începe și se sfârșește în conștența noastră. Curge prin noi către ceilalți și revine tot la noi. Dacă nu ne oferim nouă înșine iubire,nu le-o putem oferi nici altora. Iar dacă așteptăm ca ceilalți să ne iubească primii, s-ar putea să așteptăm foarte mult.

Pentru a primi iubire, trebuie să o oferim. Și ca să o oferim,trebuie să o primim.

Majoritatea dintre noi vrem să fim primii care primim iubire; foarte puțini vrem să fim primii care o oferim. Ca să dai iubire, trebuie să o găsești mai întâi în tine însuți. Iar atunci când inima se deschide pentru a primi, oferă în mod automat iubire înapoi. Inima nu poate primi iubire fără să o dea înapoi. Iubirea este un sistem circulator. Este  o forță care se autosusține, se autoperpetuează. Odată ce te afli în curgerea iubirii, nu trebuie să  te  gândești la ea. Se întâmplă, pur și simplu. Deci, îndreaptă-ți  atenția  către inimă.

Bineînțeles că nu poți fi  cu adevărat deconectat de universul în care trăiești, dar poți să nu știi nimic de legătura ta cu el. Nu poți fi deconectat de iubire, dar poți să nu știi nimic de iubirea din interiorul tău.

În momentul în care accepți acest  adevăr  extraordinar(că tu ești iubire) despre tine însuți, viața ta începe să se transforme. Înțelegi că fiecare act fiecare cuvânt rostit reprezintă o șansă de a da și a primi iubire. Știi cum să găsești râul iubirii  din inimă și  cum să te cufunzi în el. Tu ești cel care aduce iubirea. Tu ești cel care îți infuzezi experiențele cu iubire. Nimeni altcineva. La un moment dat ne putem simți conectați la iubire, iar imediat după accea ne putem simți separați. Trebuie să acceptăm acest lucru. Dacă ne forțăm să rămânem conectați, exacerbăm experiența separării. Forțarea nu dă rezultate. Doar acceptarea dă rezultate. Acceptă tot ce se întâmplă. Atunci când accepți, aduci deja iubire în lume.

În momentul în care îți oferi iubire, nu te poți simți neiubit, iubirea îți răspunde singură. Ceea ce dai, primești, iar ceea ce primești dai înapoi. Aceasta este extraordinara natură a iubirii.

De aceea este cea mai mare putere din univers.

Iubirea aduce în sinea sa toate lucrurile, iar acolo acestea sunt schimbate pentru totdeauna. Atunci când cel neiubit îl întâlnește pe cel ce aduce iubirea, în urma lor rămâne numai iubire.

Aceasta este certitudinea și măreția practicii. Funcționează mereu. Dar tot e nevoie de tine, ca să fii prezent  și să faci lucrarea.  Fără voința ta de a fi prezent și de a găsi sursa iubirii din interior, puterea iubirii nu se poate exprima în viața ta. Și cu cât te oferi mai mult, cu atât râul iubirii te poartă mai adesea spre binele tău cel mai înalt și al tuturor ființelor care te însoțesc în călătoria ta.

sursa foto: internet

ștefan robu

LIBERTATE EXTERIOARĂ SAU INTERIOARĂ,

O iluzie fundamentală legată de noțiunea de libertate stă în faptul că ea este considerată exterioară, dependentă de circumstanțe, și nu o realitate, în primul rând interioară. Cel mai adesea,avem impresia că circumstanțele în care ne găsim sunt cele care ne limitează libertatea: constrângerile impuse de societate, obligațiile de tot felul pe care alții le pun pe umerii noștri, limitări care ne țin prizonieri și se referă la sănătatea noastră, la posibilitățile noastre fizice etc. Așadar, pentru a ne câștiga libertatea ar trebui să eliminăm toate aceste constrângeri și limitări. Când ne simțim sufocați găsim vinovați instituțiile sau oamenii care ni se par că ar fi cauza. Câte resentimente față de tot ceea ce nu merge și ne împedică să fim liberi!....

Acest fel de a vedea lucrurile conține, fără, îndoială un sâmbure de adevăr, căci uneori limitările și constrâgerile sunt făcute ca să le depășim pentru a ne cuceri libertatea. 

Numai că există și o mare parte de iluzie ce trebuie demascată, căci altfel riscăm să nu mai gustăm niciodată din adevărata libertate. Chiar dacă ar dispărea tot ceea ce considerăm piedici pentru viața noastră, nu avem garanția că vom găsi libertatea deplină la care aspirăm. Când împingem limitele ne trezim că apar altele puțin mai încolo. Riscăm, așadar, dacă ne referim la problema descrisă mai sus, să ne găsim într-un proces care se derulează continuu, copleșiți de o nemulțumire permanentă, dat fiind faptul că ne lovim întotdeauna de asemenea constrângeri dureroase. Dacă pe unele le putem depăși sau trece cu vederea, altele, cum ar fi legile fizicii, limitele condiției umane, viața în societate etc. rămân inflexibile orice am face.

Dorința de libertate care există în inima omului se traduce adesea printr-o tentativă disperată de depășire a limitelor care, crede el, îl țin prizonier. Vrem să mergem mereu mai departe, tot mai repede, să avem o mai mare putere de a transforma realitatea, tendință resimțită în toate domeniile existenței. Credem că vom fi mai liberi sau ne închipuim că putem găsi libertatea depășindu-ne posibilitățile. Este oare această libertate un simplu vis la care este mai bine să renunți și să te mulțumești cu o viață ternă și mediocră? Cu siguranță, nu! Numai că libertatea adevărată trebuie să o descoperim în noi înșine și în relația cu d-zeu.

Pentru a încerca să înțelegem care este natura acestui spațiu al libertății interioare pe care fiecare îl poartă în sine și pe care nimeni nu ni-l poate lua, foarte adesea, în familie, fie în societate, ne confruntăm cu situații în care ni se pare că nu avem de ales, dar poate că adevărata problemă este în altă parte, poate inima noastră nu se simte în largul ei și de aceea ni se pare că nu suntem liberi. Dacă am iubi mai mult, iubirea ar aduce în viața noastră dimensiuni mai largi și nu ne-am mai simți ca în cușcă. Nu vreau să spun că nu există uneori situații obiective care impun o schimbare, circumstanțe oprimante sau limitative care trebuie limitate care trebuie remediate ca să simțim că suntem cu adevărat liberi, dar cred că de cele mai multe ori judecăm greșit, ne amăgim și acuzăm mediul, exteriorul, când, în realitate, problema este alta. Lipsa noastră de libertate vine din lipsa iubirii. Ni se pare că suntem victimele unui context care ne dezavantajează, dar atât cauza, cât și soluțiile sunt în altă parte, adică în noi înșine. Inima noastră este victima propriului egoism sau este copleșită de temeri și tocmai ea este cea care trebuie să se schimbe, să învețe să iubească. Aceasta este singura modalitate de a scăpa de sentimentul că lumea în care ne trăim viața nu are suficientă deschidere. Cine nu știe să iubească se va considera întotdeauna defavorizat și va simți constrângeri peste tot, în timp ce acela care știe să iubească nu va considera niciodată că viața îi ridică piedici la fiecare pas, iar incapacitatea noastră de a iubi vine cel mai adesea din lipsa noastră de credință și de speranță. Iubirea, numai iubirea, este capabilă să învingă răul prin bine și să-l transforme în bine. Creșterea prin credință, speranță și iubire este singura cale ce ne asigură accesul la libertate.

În concluzie, cine vrea să acceadă la libertatea reală trebuie să se antreneze în a accepta de bună voie și cu inimă bună lucrurile care pot să-i contrazică libertatea. Ne este cumplit de greu să ne acceptăm limitele, slăbiciunile, neputințele, tocmai pentru că ne este groază de situațiile pe care nu le putem controla.

Adevărul este că situațiile care ne fac într-adevăr să evoluăm sunt tocmai cele pe care nu le putem stăpâni(marea iluzie a omului este că vrea să aibă control asupra vieții sale.Or, viața este un dar care scapă prin însăși natura ei oricărei tentative de control.)

NOAPTEA DE CRĂCIUN,

În senina noapte
Fără chin și plângeri,
Cântă-n ceruri coruri,
Coruri, mii de îngeri,
Cântă dezrobirea noastră
Coruri, mii de îngeri.

Prin văzduh plăcute
Melodii se-ngână
Și trezesc păstorii
Din tăcuta stână.
Și lumina se revarsă
Pe tăcuta stână.

În veșminte albe
Sol ceresc apare
Și vestește grabnic
Bucurie mare:
”S-a născut în iesle Domnul,
Bucurie mare!”

Și din cer coboară
Valuri de oștire,
Sus ridică-n slavă
Imnuri de mărire,
În a nopții taină
Sună imnuri de mărire.

Se grăbesc păstorii,
Îi frământă dorul,
Veacuri așteptat-au
Pe Mântuitorul,
Și-l găsesc culcat în iesle
Pe Mântuitorul.

Fruntea lor o pleacă
Și smeriți se-nchină;
Raze înconjoară
Fața lui senină,
Un surâs din rai
Încântă fața lui senină.

CRĂCIUN ÎN TIMP,

Se-adună spre bine și pace din cer,
Pe aripi de stele și raze de vânt,
Cu inimi de cetini și teamă de ger,
Și oameni. și îngeri, și dor... pe pământ.

Și timpul, bătrânul uimit, reflectând...
Cu erele, două, de mână se ia,
De jur-înprejurul de iesle jucând
Și dansul profetic, și hora cea grea.

E terminus punct și țâșnire de nou
În tot ce se-ntâmplă aici și acum,
Odată răspunsul, la dor și ecou,
Ce prinde contur: concret și precum...

Nu-i vorba de magic și nici feerii,
Nu poți fi strivit de decorul cel greu...
Acum, ca și-atuncea, tu, Doamne, de vii,
Și timpul rămâne pe loc; spre mereu...

Sunt căi infinite, ca număr și fel,
Prin care irumperi de cer spre pământ
Au fost și mai sunt..., dar un singur model
Rămâne-apogeu: împlinire în cuvânt.

Căci timpul se simte și el împlinit,
Nu doar fugărit de profeți spre cândva...
În ciuda-ntâlnirii de prag infinit,
Se simte acasă și nu undeva...

Acasă e astfel și cerul din noi,
Acasă-i acum și aici, doar prezent,
Acasă înseamnă și Crăciun în nevoi:
Doar Domnul să fie cu noi, permanent.

PEȘTERA SFÂNTĂ,

Înăuntrul peșterii, ca într-un cuptor,
Se auzea respirația pâinii care creștea;
O plămădise unicul lumilor creator
Cel întreit. Oastea cerească-l slăvea.

Frământătură a cerului cu laptele Mariei,
Carne de copil iudeu, trup care tremură
De frig și de foame, dacă poți scrie-i,
Cântărețule, povestea și te cutremură....

Să se vadă, sus,dârele de firmament,
Iar jos, pașii lăsați de păstorii săraci,
Îngerii care-l laudă, stârnind un curent
Uriaș de iubire... Dacă nu-l simți taci!

Să fluture hainele, frunzele în măslini,
Sub suflul grozav ce doboară un cort,
Să-l adorăm pe Născutul printre străini
Vălu-i subțire pare și giulgiu de mort.

Orbește-ne-o clipă cu darurile orientale,
Aur regal, smirnă funebră, sacră tămâie,
Du-i tu pe magi la iesle, cu pasul agale,
La copilul ce are de rodii călcâie.

FII VESEL(Ă), RĂMÂI ÎN MOMENTUL PREZENT,

Găsește-ți direcția lăuntrică și trăiește, fii vesel(ă) rămâi în momentul prezent. În trecut, se poate să fi trăit, în principal, în sfera capului, încercând să înțelegi totul prin intelect. Fără îndoială că acest lucru ți-a fost de folos în găsirea informațiilor și în rezolvarea problemelor, dar nu te-a ajutat și să înveți să te iubești sau să-ți înbunătățești relația cu ceilalți.Pentru a face asta era nevoie de altceva.
Aveai nevoie să ajungi la inima ta, să-ți simți sentimentele și să-ți accepți întreaga existență.
Aveai nevoie să-ți creezi un spațiu să construiești templul interior, unde să poți sta în liniște. Aveai nevoie să te împrietenești cu copilul  tău lăuntric și să înveți să îl iubești și să-l accepți. Aveai nevoie să înveți să-ți privești judecățile cu compasiune și să vezi- fără a te pedepsi- toate căile prin care ți-ai cedat puterea și te-ai trădat pe tine însuți. Această pregătire era necesară. Acum aflîndu-te în inima ta înveți să lași în urmă drama lumii și să asculți vocea, încă slabă, din interior. 
Pe măsură ce înveți să te încrezi în ceea ce auzi și să acționezi în consecință, ajungi, treptat, dincolo de structura egoului și de fricile care îi dau forță.


Toată această muncă de vindecare duce la un mod de viață diferit, care se manifestă din interior către exterior. Are propria sa rezonanță și armonie. Liniștea din conștiența ta devine liniștea din relațiile tale. Iubirea față de tine devine, fără efort, iubire față de ceilalți. Iubirea și acceptarea creează o nouă conștiență, care este creat prin unirea capului cu inima, a rațiunii cu intelectul, a masculinului cu femininul, a luminii cu întunericul, a smereniei cu transcendența. Aceasta sintetizează contrariile și își extrage putere din ambele părți.
O viață integrată este liniștită și senină. Toate judecățile sunt scoase la lumină și așezate pe o masă unde sunt învăluite de iubire și compasiune. Într-o viață integrată, ești atât martorul, cât și participantul.Privești înăuntru și te observi afară. Știi că tot ceea ce vezi este doar o sumă  de informații  despre tine. Câteodată, pare să fie despre tine, dar asta e doar o aparență. Tot ce gândești, simți, spui sau faci, îți aparține.

Pacea lăuntrică devine pentru tine o realitate, pe măsură ce înveți să privești și să-ți accepți întreaga experiență. Poți să vezi că nici o parte din tine nu este rea sau malefică, este vorba doar de părți care nu au fost , încă, iubite. Iar acum ai abilitățile necesare pentru a aduce iubire tuturor părților din tine. Nu vei mai întâlni nici un dușman în lume, fiindcă nu mai ai nici un dușman în interior. Toți oamenii pe care îi întâlnești sunt egali, care au și ei aceleași bucurii, simt aceleași dureri și aceiași fericire ca și tine. Știind acest lucru, nu mai ești amenințat de diferențe. Înveți să-i iubești și să-i accepți pe oameni așa cum sunt. Ești mai răbdător cu ceilalți și cu tine. Nu mai vorbești și nu mai acționezi intr-o manieră impulsivă sau irascibilă. Înveți să te adaptezi la ceea ce este necesar în fiecare situație. Viața ta începe să se simplifice. Treptat, înțelegi că, atunci când ai încredere, fluxul abundenței intră în viața ta și te ajută să te îndrepți către pasul următor, chiar dacă nu știi care este acesta. Așadar, înveți să fii prezent, cu o inimă și o minte deschisă. Pe măsură ce renunți la nevoia de a desluși totul, în viața ta începe să-și facă loc o stare de grație.
Treaba ta nu este să-ți impui voința asupra vieții, ci să cooperezi cu viața, pentru că atât nevoile tale, cât și ale celorlalți, să fie împlinite. Nu există un maestru mai bun decât viața însăși. Iar tu ești studentul minunat, numai prin faptul că îți păstrezi o inimă și o minte deschisă. Și să te rogi așa:
Doamne, fă-mă un instrument al voinței tale. Fie ca voința mea și voința ta să fie una și aceeași. Dă-mi încredere că vei fi alături de mine, îndrumându-mi cuvintele și acțiunile, ajutându-mă să merg pe calea cea dreaptă.
Nu există perfecțiune în lume, dar există perfecțiune în iubire, iar căile iubirii sunt nemaipomenit de frumoase. În iubire, toate lucrurile sunt întregi și desăvârșite cu sinele tău.


Adevăratul sine acționează în noi cu bucurie, entuziasm și expuberanță. Dorința sa este să dăruiască fără a se gândi la răsplată și să se exprime pe sine liber și deplin. Cuvintele sinelui adevărat sunt sincere și adevărate, iar acțiunile sale sunt în acord cu cine ești tu, la cel mai profund nivel.
Sinele adevărat face fapte mari, fără efort, el acționează astfel, deoarece este îndrumat din interior de către suflet(spirit).
Desigur că toate acestea nu se pot întâmpla atât timp cât tu trăiești o viață egoistă, într-o stare de negativitate. Dacă, însă, îți lași mica ta voință să fie condusă de marea voință universală, dacă nu îți mai dorești doar ceea ce îți folosește într-un mod egoist și începi să dorești ceea ce le este tuturor de folos, în mod egal, are loc o mare schimbare energetică.
Acum, universul stă alături de tine și te susține, te sprijină și te împinge să mergi mai departe.
Începi să iei parte la abundența universului, devii un instrument al păcii și al iubirii, în care:
- oferi disponibilitate, iar aceasta se adâncește și devine încredere,
- oferi speranță, iar aceasta se adâncește și devine credință,
- oferi acceptare, iar aceasta se adâncește și devine renunțare,
- oferi recunoștință pentru darurile pe care le-ai primit, iar ție îți sunt oferite daruri și mai mari.
Resursele de care ai nevoie apar exact atunci când ai nevoie de ele. Trăiești într-o stare de bucurie care devine contagioasă și benefică pentru toți cei care o întâlnesc, pentru că înfăptuiești numai ceea ce este în armonie și cu nevoia inimii tale. Trăind cu bucurie în prezent, înlături limitările minții, care te înlănțuie și îți re-creează suferința.
Acum că trăiești din inimă, și în iubire, înseamnă să aduci iubire în viața ta și a celorlalți.  Când dăruiești iubire, iubirea se întoarce la tine, pentru că iubirea se creează pe sine.
Aceasta este legea resurselor și abundenței:
- mai întâi, îți oferi ție însuți iubire.
- după aceea, îți extinzi iubirea și asupra celorlalți.
- apoi, primești la rândul tău iubire.
Acest ciclu se repetă la nesfârșit. Odată ce iubirea răspunde chemării la iubire, ceea ce rămâne este doar iubirea. Plânsul, copilului rănit din tine, este liniștit și împăcat, iar pacea va domni din nou în inima și mintea ta.


sursa foto: internet
ștefan robu