Iubește-te pe tine însuți,

Ești ca o floare ce înflorește în deșert. Înflorești pentru că respiri. Strălucești pentru că iești conectat la sursa iubirii și a vieții. Căutăm iubirea în exterior, dar din păcate, această strategie funcționează, în cel mai bun caz, pentru o perioadă scurtă de timp. Este o experiență temporară, nu una eternă. Are un început și un sfârșit. Iubirea oferită de ceilalți vine și pleacă, nu e constantă. Când avem parte de ea suntem fericiți. Când nu o mai primim, suntem triști.

Dar majoritatea iubirii primite din partea celorlalți este o iubire condiționată. Oamenii ne iubesc pentru că le satisfacem nevoile de moment. În momentul când nu le mai satisfacem nevoile, sentimentele lor se schimbă și își îndreaptă afecțiunea în altă parte.

Bine înțeles că există și excepții. Există și oameni care ne iubesc în mod necondiționat, însă aceștia sunt rari în viața noastră. Pot să ne iubească astfel, doar datorită faptului că au găsit sursa iubirii din interior.

Sursa iubirii se află în adâncul nostru. Își are sălașul în inimile noastre, deși nu o remarcăm adesea. În această lume, inima pare a fi un călător singuratic, însă este însăși natura sa să dea și să primească iubire. Ne aflăm aici ca să iubim. Aceasta  este menirea și destinul nostru. Ceea ce nu înțelegem noi este că iubirea începe și se sfârșește în conștența noastră. Curge prin noi către ceilalți și revine tot la noi. Dacă nu ne oferim nouă înșine iubire,nu le-o putem oferi nici altora. Iar dacă așteptăm ca ceilalți să ne iubească primii, s-ar putea să așteptăm foarte mult.

Pentru a primi iubire, trebuie să o oferim. Și ca să o oferim,trebuie să o primim.

Majoritatea dintre noi vrem să fim primii care primim iubire; foarte puțini vrem să fim primii care o oferim. Ca să dai iubire, trebuie să o găsești mai întâi în tine însuți. Iar atunci când inima se deschide pentru a primi, oferă în mod automat iubire înapoi. Inima nu poate primi iubire fără să o dea înapoi. Iubirea este un sistem circulator. Este  o forță care se autosusține, se autoperpetuează. Odată ce te afli în curgerea iubirii, nu trebuie să  te  gândești la ea. Se întâmplă, pur și simplu. Deci, îndreaptă-ți  atenția  către inimă.

Bineînțeles că nu poți fi  cu adevărat deconectat de universul în care trăiești, dar poți să nu știi nimic de legătura ta cu el. Nu poți fi deconectat de iubire, dar poți să nu știi nimic de iubirea din interiorul tău.

În momentul în care accepți acest  adevăr  extraordinar(că tu ești iubire) despre tine însuți, viața ta începe să se transforme. Înțelegi că fiecare act fiecare cuvânt rostit reprezintă o șansă de a da și a primi iubire. Știi cum să găsești râul iubirii  din inimă și  cum să te cufunzi în el. Tu ești cel care aduce iubirea. Tu ești cel care îți infuzezi experiențele cu iubire. Nimeni altcineva. La un moment dat ne putem simți conectați la iubire, iar imediat după accea ne putem simți separați. Trebuie să acceptăm acest lucru. Dacă ne forțăm să rămânem conectați, exacerbăm experiența separării. Forțarea nu dă rezultate. Doar acceptarea dă rezultate. Acceptă tot ce se întâmplă. Atunci când accepți, aduci deja iubire în lume.

În momentul în care îți oferi iubire, nu te poți simți neiubit, iubirea îți răspunde singură. Ceea ce dai, primești, iar ceea ce primești dai înapoi. Aceasta este extraordinara natură a iubirii.

De aceea este cea mai mare putere din univers.

Iubirea aduce în sinea sa toate lucrurile, iar acolo acestea sunt schimbate pentru totdeauna. Atunci când cel neiubit îl întâlnește pe cel ce aduce iubirea, în urma lor rămâne numai iubire.

Aceasta este certitudinea și măreția practicii. Funcționează mereu. Dar tot e nevoie de tine, ca să fii prezent  și să faci lucrarea.  Fără voința ta de a fi prezent și de a găsi sursa iubirii din interior, puterea iubirii nu se poate exprima în viața ta. Și cu cât te oferi mai mult, cu atât râul iubirii te poartă mai adesea spre binele tău cel mai înalt și al tuturor ființelor care te însoțesc în călătoria ta.

sursa foto: internet

ștefan robu

LIBERTATE EXTERIOARĂ SAU INTERIOARĂ,

O iluzie fundamentală legată de noțiunea de libertate stă în faptul că ea este considerată exterioară, dependentă de circumstanțe, și nu o realitate, în primul rând interioară. Cel mai adesea,avem impresia că circumstanțele în care ne găsim sunt cele care ne limitează libertatea: constrângerile impuse de societate, obligațiile de tot felul pe care alții le pun pe umerii noștri, limitări care ne țin prizonieri și se referă la sănătatea noastră, la posibilitățile noastre fizice etc. Așadar, pentru a ne câștiga libertatea ar trebui să eliminăm toate aceste constrângeri și limitări. Când ne simțim sufocați găsim vinovați instituțiile sau oamenii care ni se par că ar fi cauza. Câte resentimente față de tot ceea ce nu merge și ne împedică să fim liberi!....

Acest fel de a vedea lucrurile conține, fără, îndoială un sâmbure de adevăr, căci uneori limitările și constrâgerile sunt făcute ca să le depășim pentru a ne cuceri libertatea. 

Numai că există și o mare parte de iluzie ce trebuie demascată, căci altfel riscăm să nu mai gustăm niciodată din adevărata libertate. Chiar dacă ar dispărea tot ceea ce considerăm piedici pentru viața noastră, nu avem garanția că vom găsi libertatea deplină la care aspirăm. Când împingem limitele ne trezim că apar altele puțin mai încolo. Riscăm, așadar, dacă ne referim la problema descrisă mai sus, să ne găsim într-un proces care se derulează continuu, copleșiți de o nemulțumire permanentă, dat fiind faptul că ne lovim întotdeauna de asemenea constrângeri dureroase. Dacă pe unele le putem depăși sau trece cu vederea, altele, cum ar fi legile fizicii, limitele condiției umane, viața în societate etc. rămân inflexibile orice am face.

Dorința de libertate care există în inima omului se traduce adesea printr-o tentativă disperată de depășire a limitelor care, crede el, îl țin prizonier. Vrem să mergem mereu mai departe, tot mai repede, să avem o mai mare putere de a transforma realitatea, tendință resimțită în toate domeniile existenței. Credem că vom fi mai liberi sau ne închipuim că putem găsi libertatea depășindu-ne posibilitățile. Este oare această libertate un simplu vis la care este mai bine să renunți și să te mulțumești cu o viață ternă și mediocră? Cu siguranță, nu! Numai că libertatea adevărată trebuie să o descoperim în noi înșine și în relația cu d-zeu.

Pentru a încerca să înțelegem care este natura acestui spațiu al libertății interioare pe care fiecare îl poartă în sine și pe care nimeni nu ni-l poate lua, foarte adesea, în familie, fie în societate, ne confruntăm cu situații în care ni se pare că nu avem de ales, dar poate că adevărata problemă este în altă parte, poate inima noastră nu se simte în largul ei și de aceea ni se pare că nu suntem liberi. Dacă am iubi mai mult, iubirea ar aduce în viața noastră dimensiuni mai largi și nu ne-am mai simți ca în cușcă. Nu vreau să spun că nu există uneori situații obiective care impun o schimbare, circumstanțe oprimante sau limitative care trebuie limitate care trebuie remediate ca să simțim că suntem cu adevărat liberi, dar cred că de cele mai multe ori judecăm greșit, ne amăgim și acuzăm mediul, exteriorul, când, în realitate, problema este alta. Lipsa noastră de libertate vine din lipsa iubirii. Ni se pare că suntem victimele unui context care ne dezavantajează, dar atât cauza, cât și soluțiile sunt în altă parte, adică în noi înșine. Inima noastră este victima propriului egoism sau este copleșită de temeri și tocmai ea este cea care trebuie să se schimbe, să învețe să iubească. Aceasta este singura modalitate de a scăpa de sentimentul că lumea în care ne trăim viața nu are suficientă deschidere. Cine nu știe să iubească se va considera întotdeauna defavorizat și va simți constrângeri peste tot, în timp ce acela care știe să iubească nu va considera niciodată că viața îi ridică piedici la fiecare pas, iar incapacitatea noastră de a iubi vine cel mai adesea din lipsa noastră de credință și de speranță. Iubirea, numai iubirea, este capabilă să învingă răul prin bine și să-l transforme în bine. Creșterea prin credință, speranță și iubire este singura cale ce ne asigură accesul la libertate.

În concluzie, cine vrea să acceadă la libertatea reală trebuie să se antreneze în a accepta de bună voie și cu inimă bună lucrurile care pot să-i contrazică libertatea. Ne este cumplit de greu să ne acceptăm limitele, slăbiciunile, neputințele, tocmai pentru că ne este groază de situațiile pe care nu le putem controla.

Adevărul este că situațiile care ne fac într-adevăr să evoluăm sunt tocmai cele pe care nu le putem stăpâni(marea iluzie a omului este că vrea să aibă control asupra vieții sale.Or, viața este un dar care scapă prin însăși natura ei oricărei tentative de control.)

NOAPTEA DE CRĂCIUN,

În senina noapte
Fără chin și plângeri,
Cântă-n ceruri coruri,
Coruri, mii de îngeri,
Cântă dezrobirea noastră
Coruri, mii de îngeri.

Prin văzduh plăcute
Melodii se-ngână
Și trezesc păstorii
Din tăcuta stână.
Și lumina se revarsă
Pe tăcuta stână.

În veșminte albe
Sol ceresc apare
Și vestește grabnic
Bucurie mare:
”S-a născut în iesle Domnul,
Bucurie mare!”

Și din cer coboară
Valuri de oștire,
Sus ridică-n slavă
Imnuri de mărire,
În a nopții taină
Sună imnuri de mărire.

Se grăbesc păstorii,
Îi frământă dorul,
Veacuri așteptat-au
Pe Mântuitorul,
Și-l găsesc culcat în iesle
Pe Mântuitorul.

Fruntea lor o pleacă
Și smeriți se-nchină;
Raze înconjoară
Fața lui senină,
Un surâs din rai
Încântă fața lui senină.

CRĂCIUN ÎN TIMP,

Se-adună spre bine și pace din cer,
Pe aripi de stele și raze de vânt,
Cu inimi de cetini și teamă de ger,
Și oameni. și îngeri, și dor... pe pământ.

Și timpul, bătrânul uimit, reflectând...
Cu erele, două, de mână se ia,
De jur-înprejurul de iesle jucând
Și dansul profetic, și hora cea grea.

E terminus punct și țâșnire de nou
În tot ce se-ntâmplă aici și acum,
Odată răspunsul, la dor și ecou,
Ce prinde contur: concret și precum...

Nu-i vorba de magic și nici feerii,
Nu poți fi strivit de decorul cel greu...
Acum, ca și-atuncea, tu, Doamne, de vii,
Și timpul rămâne pe loc; spre mereu...

Sunt căi infinite, ca număr și fel,
Prin care irumperi de cer spre pământ
Au fost și mai sunt..., dar un singur model
Rămâne-apogeu: împlinire în cuvânt.

Căci timpul se simte și el împlinit,
Nu doar fugărit de profeți spre cândva...
În ciuda-ntâlnirii de prag infinit,
Se simte acasă și nu undeva...

Acasă e astfel și cerul din noi,
Acasă-i acum și aici, doar prezent,
Acasă înseamnă și Crăciun în nevoi:
Doar Domnul să fie cu noi, permanent.

PEȘTERA SFÂNTĂ,

Înăuntrul peșterii, ca într-un cuptor,
Se auzea respirația pâinii care creștea;
O plămădise unicul lumilor creator
Cel întreit. Oastea cerească-l slăvea.

Frământătură a cerului cu laptele Mariei,
Carne de copil iudeu, trup care tremură
De frig și de foame, dacă poți scrie-i,
Cântărețule, povestea și te cutremură....

Să se vadă, sus,dârele de firmament,
Iar jos, pașii lăsați de păstorii săraci,
Îngerii care-l laudă, stârnind un curent
Uriaș de iubire... Dacă nu-l simți taci!

Să fluture hainele, frunzele în măslini,
Sub suflul grozav ce doboară un cort,
Să-l adorăm pe Născutul printre străini
Vălu-i subțire pare și giulgiu de mort.

Orbește-ne-o clipă cu darurile orientale,
Aur regal, smirnă funebră, sacră tămâie,
Du-i tu pe magi la iesle, cu pasul agale,
La copilul ce are de rodii călcâie.

FII VESEL(Ă), RĂMÂI ÎN MOMENTUL PREZENT,

Găsește-ți direcția lăuntrică și trăiește, fii vesel(ă) rămâi în momentul prezent. În trecut, se poate să fi trăit, în principal, în sfera capului, încercând să înțelegi totul prin intelect. Fără îndoială că acest lucru ți-a fost de folos în găsirea informațiilor și în rezolvarea problemelor, dar nu te-a ajutat și să înveți să te iubești sau să-ți înbunătățești relația cu ceilalți.Pentru a face asta era nevoie de altceva.
Aveai nevoie să ajungi la inima ta, să-ți simți sentimentele și să-ți accepți întreaga existență.
Aveai nevoie să-ți creezi un spațiu să construiești templul interior, unde să poți sta în liniște. Aveai nevoie să te împrietenești cu copilul  tău lăuntric și să înveți să îl iubești și să-l accepți. Aveai nevoie să înveți să-ți privești judecățile cu compasiune și să vezi- fără a te pedepsi- toate căile prin care ți-ai cedat puterea și te-ai trădat pe tine însuți. Această pregătire era necesară. Acum aflîndu-te în inima ta înveți să lași în urmă drama lumii și să asculți vocea, încă slabă, din interior. 
Pe măsură ce înveți să te încrezi în ceea ce auzi și să acționezi în consecință, ajungi, treptat, dincolo de structura egoului și de fricile care îi dau forță.


Toată această muncă de vindecare duce la un mod de viață diferit, care se manifestă din interior către exterior. Are propria sa rezonanță și armonie. Liniștea din conștiența ta devine liniștea din relațiile tale. Iubirea față de tine devine, fără efort, iubire față de ceilalți. Iubirea și acceptarea creează o nouă conștiență, care este creat prin unirea capului cu inima, a rațiunii cu intelectul, a masculinului cu femininul, a luminii cu întunericul, a smereniei cu transcendența. Aceasta sintetizează contrariile și își extrage putere din ambele părți.
O viață integrată este liniștită și senină. Toate judecățile sunt scoase la lumină și așezate pe o masă unde sunt învăluite de iubire și compasiune. Într-o viață integrată, ești atât martorul, cât și participantul.Privești înăuntru și te observi afară. Știi că tot ceea ce vezi este doar o sumă  de informații  despre tine. Câteodată, pare să fie despre tine, dar asta e doar o aparență. Tot ce gândești, simți, spui sau faci, îți aparține.

Pacea lăuntrică devine pentru tine o realitate, pe măsură ce înveți să privești și să-ți accepți întreaga experiență. Poți să vezi că nici o parte din tine nu este rea sau malefică, este vorba doar de părți care nu au fost , încă, iubite. Iar acum ai abilitățile necesare pentru a aduce iubire tuturor părților din tine. Nu vei mai întâlni nici un dușman în lume, fiindcă nu mai ai nici un dușman în interior. Toți oamenii pe care îi întâlnești sunt egali, care au și ei aceleași bucurii, simt aceleași dureri și aceiași fericire ca și tine. Știind acest lucru, nu mai ești amenințat de diferențe. Înveți să-i iubești și să-i accepți pe oameni așa cum sunt. Ești mai răbdător cu ceilalți și cu tine. Nu mai vorbești și nu mai acționezi intr-o manieră impulsivă sau irascibilă. Înveți să te adaptezi la ceea ce este necesar în fiecare situație. Viața ta începe să se simplifice. Treptat, înțelegi că, atunci când ai încredere, fluxul abundenței intră în viața ta și te ajută să te îndrepți către pasul următor, chiar dacă nu știi care este acesta. Așadar, înveți să fii prezent, cu o inimă și o minte deschisă. Pe măsură ce renunți la nevoia de a desluși totul, în viața ta începe să-și facă loc o stare de grație.
Treaba ta nu este să-ți impui voința asupra vieții, ci să cooperezi cu viața, pentru că atât nevoile tale, cât și ale celorlalți, să fie împlinite. Nu există un maestru mai bun decât viața însăși. Iar tu ești studentul minunat, numai prin faptul că îți păstrezi o inimă și o minte deschisă. Și să te rogi așa:
Doamne, fă-mă un instrument al voinței tale. Fie ca voința mea și voința ta să fie una și aceeași. Dă-mi încredere că vei fi alături de mine, îndrumându-mi cuvintele și acțiunile, ajutându-mă să merg pe calea cea dreaptă.
Nu există perfecțiune în lume, dar există perfecțiune în iubire, iar căile iubirii sunt nemaipomenit de frumoase. În iubire, toate lucrurile sunt întregi și desăvârșite cu sinele tău.


Adevăratul sine acționează în noi cu bucurie, entuziasm și expuberanță. Dorința sa este să dăruiască fără a se gândi la răsplată și să se exprime pe sine liber și deplin. Cuvintele sinelui adevărat sunt sincere și adevărate, iar acțiunile sale sunt în acord cu cine ești tu, la cel mai profund nivel.
Sinele adevărat face fapte mari, fără efort, el acționează astfel, deoarece este îndrumat din interior de către suflet(spirit).
Desigur că toate acestea nu se pot întâmpla atât timp cât tu trăiești o viață egoistă, într-o stare de negativitate. Dacă, însă, îți lași mica ta voință să fie condusă de marea voință universală, dacă nu îți mai dorești doar ceea ce îți folosește într-un mod egoist și începi să dorești ceea ce le este tuturor de folos, în mod egal, are loc o mare schimbare energetică.
Acum, universul stă alături de tine și te susține, te sprijină și te împinge să mergi mai departe.
Începi să iei parte la abundența universului, devii un instrument al păcii și al iubirii, în care:
- oferi disponibilitate, iar aceasta se adâncește și devine încredere,
- oferi speranță, iar aceasta se adâncește și devine credință,
- oferi acceptare, iar aceasta se adâncește și devine renunțare,
- oferi recunoștință pentru darurile pe care le-ai primit, iar ție îți sunt oferite daruri și mai mari.
Resursele de care ai nevoie apar exact atunci când ai nevoie de ele. Trăiești într-o stare de bucurie care devine contagioasă și benefică pentru toți cei care o întâlnesc, pentru că înfăptuiești numai ceea ce este în armonie și cu nevoia inimii tale. Trăind cu bucurie în prezent, înlături limitările minții, care te înlănțuie și îți re-creează suferința.
Acum că trăiești din inimă, și în iubire, înseamnă să aduci iubire în viața ta și a celorlalți.  Când dăruiești iubire, iubirea se întoarce la tine, pentru că iubirea se creează pe sine.
Aceasta este legea resurselor și abundenței:
- mai întâi, îți oferi ție însuți iubire.
- după aceea, îți extinzi iubirea și asupra celorlalți.
- apoi, primești la rândul tău iubire.
Acest ciclu se repetă la nesfârșit. Odată ce iubirea răspunde chemării la iubire, ceea ce rămâne este doar iubirea. Plânsul, copilului rănit din tine, este liniștit și împăcat, iar pacea va domni din nou în inima și mintea ta.


sursa foto: internet
ștefan robu

DECEMBRIE LUNA MAGIEI, APRECIEREA ȘI ACCEPTAREA

Sub diferite forme, cu toții avem nevoie de apreciere. De-a lungul vieții am învățat și vom învăța în continuare, că aprecierea ne este oferită ca și acceptarea și iubirea, atunci când reușim să împlinim dorințe, să satisfacem nevoi și să răspundem așteptărilor celorlalți.

Toți avem nevoie de apreciere, iar asta ne face să ne simțim iubiți, speciali, și importanți.

Toți avem nevoie de confirmări din parte altora pentru că asta ne validează ca ființe sociale, și ne ajută să ne găsim locul într-o lume în care nu trăim singuri. Important este să trasăm o limită între dorință bucuria de a primi aprecieri și nevoia dependentă de aceasta.

Cu maturitate, putem înțelege că suntem ființe complexe și nu ne vom defini niciodată doar prin calități sau doar prin defecte și deci, putem să ne oferim aprecierea atunci când o merităm, și ne putem însuși criticile atunci când comportamentele noastre au lăsat de dorit. Și o putem face împăcați și conștienți că oricând putem face lucrurile mai bine, greșelile pot fi îndreptate și aprecierile ni le putem oferi pentru lucruri mărunte, pentru că nu este necesar să faci ceva extraordinar ca să simți că ești o persoană care merită sa fie iubită.

Este luna cadourilor luna magiei,este luna în care putem dărui magie din inima și sufletul nostru celor care au nevoie de ele. Indiferent unde ne găsim, distanța se topește în infinit, căci de sărbători cu toții putem să fim acasă. Acasă în sufletul nostru, acest infinit interior, atât de luminos și cald, pentru că în sufletul nostru sălășluiesc toți cei care ne sunt dragi. Cei care au suflet se bucură să-i aprecieze pe cei din jur, să participe cu sufletul la frumusețea pe care o presimt în ei, chiar și atunci când aceștia nu-și cunosc și nu-și etalează frumusețea interioară.

Decembrie este luna care ne readuce în lumina din noi înșine. Decembrie este cea mai așteptată lună din an, ne regăsim pe noi înșine, cu amintirile din copilărie cu tot cu acele amintiri în care am experimentat sentimentul de siguranță și o emoție pe cât de prozaică, pe atât de importantă:Bucuria. În final, rămâne sentimentul acesta plenar... de iubire. Iar  finalul tristeților și revoltelor noastre îl decidem noi, prin gândurile, emoțiile și acțiunile noastre. În luna aceasta de început de iarnă, conștientizăm lipsa, adică ce altceva decât abandonul, pierderea, solitudinea în care mai reușim să ne regăsim. Dorește-ți în această lună cu bucurie și cu certitudinea împlinirii să trăiești ceea ce te face fericit și ceea ce vindecă dorul.

Nu te izola și acceptă faptul că poți petrece frumos alături de un prieten sau de familie care să adopte prezența ta, în casa lor, cu afecțiune și generozitate, în perioada aceasta magică din an. Comunică. Reactivează-ți iubire, în fapt, inocența copilului din tine.

Fii deschis la ce îți aduce ziua și concentrează-te cu adevărat pe sentimentul bucuriei. Roagă-te pentru iubire și împlinire așa cum simți și fii pregătit să te iubești așa cum ești.

Adu bucurie în primul rând în tine, dorește-ți în sfârșit, să schimbi ceva în viața ta. Acționează pentru ați materializa dorințele autentice. Gândul fără faptă este ca un copac fără apă, soare și lumină.Luna decembrie trebuie să semnifice pentru tine, luna schimbărilor benefice în viața ta. 

Nu te identifica cu tristețea și nici cu frica.Înlocuiește-le cu gânduri și emoții pozitive. Aceste emoții vor acționa conform scenariului mental al vieții tale, acela în care te vezi și te simți fericit, sănătos și împlinit.

Dorește-ți, iar dorința ta va porni imediat spre Univers(din tine și din afara ta) și efectul de împlinire de bumerang va fi mai eficient ca niciodată, mai plin de bucurie de fericire, și nu îți vei da seama cât de plăcut și minunat se vor împlini.

stefan robu