ESEU,

POEM...LABIRINT,

În zilele noastre, ne-am obişnuit să dorim a obţine totul fără risipă de energie... Articolul de faţă ne invită la o atentă reflexie.''Pietrele preţioase'' apar în urma muncii şi efortului asiduu!
''Cu răbdare, frunza dudului devine borangic''(proverb romînesc).  O vorbă din bătrîni spune că România ar fi  ''Grădina Maicii Domnului''. Şi că la vremea cea din urmă, va fi atîta plîns în biata Grădină, că însăşi Născătoarea de Dumnezeu va coborî pe pămînt şi va plînge... pentru mîntuirea acestui neam. Ce-or fi ştiind bătrînii noştri părinţi şi cine le-a insuflat această cutremurătoare taină, rămîne pentru eternitate un mister. Unde să cercetezi şi cine în labirintul în care ne aflăm te ascultă!?
''Cu răbdare, frunza, de borangic acum, devine hlamidă albă, strălucitoare, cu care se vor îmbrăca copii universului. De 2000 de ani,mîini harnice aduc şi hrănesc cu laptele crud al frunzei de dud, minusculele larve ale viermilor care odată ajunşi la maturitate,drept răsplată a muncii noastre istovitoare, dau necondiţionat, gogoaşa albă ca laptele de junică, înăuntru căreia viaţa a mii de fluturi se jertfeşte pentru ca fecioarele zilelor din urmă să îmbrace haina albă a castităţii.
Să-şi acopere trupul nestricăcios şi sfielnic să facă primii paşi în faţa altarului, unde pline de pudoare să-şi juruiască credinţă şi iubire mirelui  şi lui Dumnezeu...'''
Prima lor ieşire în lume! Femei acum, vor vopsi pînza în coajă de ceapă sau frunză de nuc verde ori uscată,  şi îşi vor ţese veşminte noi, pe potriva demnităţii şi rangului.   Vor ţese apoi veşmintele Maicii Domnului. Maicii noastre Precista. Cu aceste ştergare vor înfăşura icoanele de la iconostas şi vor sfinţi fîntîni şi case, troiţe şi biserici, să urmeze calea străbunilor, întru asemănare în credinţă. Aceste ţesătoare continuă drumul jertfelnic al fluturilor de mătase care,printr-un tainic mesaj, le-a transmis lor ştafeta.
''Cu răbdare frunza de dud devine  borangic!'' Strălucirea noilor veşminte dau altă lumină pe chipul Mariei.  Lumina aceasta, însă, nu vine de la căldura şi moliciunea borangicului ci din însăşi  bucuria lăuntrică a Fecioarei că, iată, Fiul Omului vine să aducă mîntuirea celui obidit, a celui călcat  în propria demnitate de viespile timpului ce înţeapă la toate colţurile-bun sau rău, bogat ori sărac, curat ori murdar-şi cu veninul lor orbesc tot ochiul.   Viespile timpului acesta,pe care nici pămîntul nu le mai adăposteşte şi nici ordiniş sub streaşina caselor nu mai găsesc, sînt alungate de pliscul parcă interminabil al ciocănitoarei, fidelă copacului să-l cureţe de toate gunoaele...  În comuniune intimă, într-o neînţeleasă comuniune cu natura, Maria se bucură, iubeşte, iartă, se roagă şi plînge. Se bucură văzîndu-i pe cei întorşi la dreapta credinţă,iubeşte pe cel sărac şi  flămînd, oferindu-i adăpost însăşi Casa Domnului, iartă pe cel ce pătimeşte nu cu voia lui şi plînge că mai sînt mulţi care se învîrt orbecăind în acest labirint, acei mulţi care nicicînd nu vor ajunge pe drumul cel bun, de nu vor renunţa de bună voie la preţioasele pietricele ale poticnirii urît mirositoare şi vor alege, în schimb, pietrele căinţei şi smereniei, modestiei şi tăcerii, pietrele resemnării şi renunţarea la lumescul bolnav care numai pe moment dau chipului strălucire.
Deşartă strălucire...   Poate de aceea plînge Maica Domnului.  Poate de aceea plîng ochii din icoane, în grădinile Maicii Domnului de la Hadîmbu, sau Nicula, Neamţ sau Putna sau cine ştie ce alte tăcute lacrimi se preling pe lîngă iconostase, rămînînd pentru eternitate o taină...   
Lacrimi  transformate într-o zi în minuni ce oblojesc rănile sufletului celui aflat la grele necazuri cauzate de alţii nu de sine. Cu răbdarea firului de borangic, devenit veşmînt feciorelnic, blînda fecioară, parcă vinovată de boala  celor din jur, se pleacă şi păşeşte cu discreţie printre oameni, nevăzînd-o nimeni. Şi se roagă! Continuu. Se roagă pentru mine-oaia rătăcită, pentru tine-însetatule de avuţii, pentru noi-lacomii acestui pămînt care vor să cuprindă totul. 
Şi-n labirintul acesta, drumul început de unul singur, doar unul singur, continuă. Este un drum sigur, drept, îngust, din urma paşilor trecătorului, rămînînd, din sudoarea şi scurgerea de sînge ale tălpilor, pietre preţioase.

POTOPUL ÎNTRE REALITATE ŞI MIT,

Mai mult decît fantasmagoricele căutări ale relicvelor arcei lui Noe pe muntele Ararat din Turcia, pentru mine potopul se regăseşte în splendilele scene ale mozaicului bazilicii ''San  Marco'' din Veneţia sau în chipurile înspăimântate care încearcă cu disperare să se prindă de copaci sau de stînci, pictate de Michelangelo în Capela Sixtină. Poate fi considerată relatarea biblică a potopului ca fiind reală sau trebuie interpretată ca simbol al judecăţii răului?
Tema potopului ca dezastru cosmic a fascinat dintotdeauna omenirea şi se regăseşte şi în afara lumii biblice, în multe civilizaţii şi culturi. Este prezentă în Egipt în ''Cartea Morţilor,''în mitul grecesc al lui Deucalion şi al Pyrei, se găseşte în Noua Guinee sau Australia.
Relatarea biblică în capitolele  6-9 ale Genezei provine din unele texte străvechi mesopotamieme, din ''Epopeea lui Ghilgameş.'' Probabil, acest mit mesopotamian îşi are originea pe reevocarea unei tragedii naturale, cauzată de cele două fluvii, Tigru şi Eufrat.  Odată devenit mit, acest fenomen natural a suferit amplificări grandioase pe care însăşi Biblia le aminteşte şi care nu trebuie interpretate ''ad  literam''.
Dacă ar fi să considerăm textul biblic, arca ar fi avut o lungime de 156 metri, 26 metri lăţime şi 30 metri înălţime, ceea ce e ceva exorbitant.
Care să fie însă semnificaţia relatării biblice?  Spre deosebire de relatările mitice mesopotamiene care considerau potopul ca pedeapsa zeilor aplicată oamenilor din cauza gălăgiei ce le strica somnul, finalitatea  povestirii biblice capătă aspectul unei judecăţi morale divine asupra păcatului omenesc. Chiar dacă relatarea biblică îmbină două tradiţii diferite ce se contrazic pe alocuri, totuşi,  autorul sacru vrea să ne avertizeze că Dumnezeu nu este indiferent în faţa corupţiei şi a imoralităţii: ''Donmul a văzut că răutatea omului pe pămînt era mare.'' Însă, judecata şi moartea nu au ultimul cuvint; în omul cel drept, Noe, se manifestă iubirea lui Dumnezeu.  Prin alianţa  cu  NOENoe  se ivesc zorii unei noi creaţii, fapt pentru care apele potopului devin imagine a botezului.

VIRTUŢI,

Libertatea interioară:
Oare care sînt temerile noastre? Ne este teamă de foc, de cutremur , de inundaţii, de boală, de accidente,de singurătate, de moarte etc. Dar cel mai mult ne este teamă de ''gura lumii,'' de ceea ce alţii ar putea crede şi spune despre noi. Tocmai de aceea deseori nu reuşim să ne trăim cu libertatea interioară viaţa, nu avem curajul să fim noi înşine. Mereu ne gîndim mai întîi la reacţiile celorlalţi.  Astfel ne justificăm pentru ce facem sau nu facem, răspundem aşteptărilor altora, intru-cît nu vrem ca ei să-şi schimbe părerea despre noi.
În acest caz, ne-am putea întreba: atunci cine dă sens vieţii mele? Dumezeu sau ceea ce spun alţii despre noi? Să ne verificăm.  Ce reacţie avem  cînd sîntem vorbiţi de rău sau sîntem acuzaţi pe nedrept? Dacă ne descurajăm şi ne supărăm este semn că ceilalţi dau sens vieţii noastre şi că mai avem de muncă pentru a fi liberi în interiorul nostru. În schimb,dacă cu adevărat domnul dă sens vieţii noastre şi ne trăim existenţa în credinţă, atunci lucrurile se schimbă radical. Nu vom mai căuta să răspundem aşteptărilor celorlalţi, nu vom mai atrage atenţia asupra noastră, nu vom mai căuta să impresionăm  pe nimeni.
Nu vom mai fi interesaţi de ceea ce ceilalţi cred sau spun despre noi, nu vom mai fi interesaţi să răspundem aşteptărilor celorlalţi. Domnul dă sens vieţii noastre. În el ne găsim bucuria şi împlinirea. Dacă lumea ne va vorbi de bine sau de rău, va conta mai puţin. Vom fi liniştiţi, în pace şi liberi în interior. Domnul ştie de ce am făcut sau nu am făcut ceva.  Asta ne ajunge. Fiecare este liber să interpreteze cum vrea, sau să spună ce gîndeşte despre noi. Pentru a creşte în libertate interioară este nevoie să privim la Domnul, care este liber în interiorul său. 
Nu răspunde aşteptărilor poporului şi nici nu le permite fariseilor şi scribilor să hotărască ce trebuie să facă el. Nu este interesat decît să-i fie plăcut Tatălui, înfăptuind în toate voinţa sa mîntuitoare.  De aceea nu se opreşte nici în faţa aplauzelor mulţimii şi nici nu se justifică în faţa acuzaţiilor fariseilor. 
Senin, liniştit, merge mai departe(cf.Mt 9,32-35).
Aşa şi noi. Să nu ne construim viaţa noastră pe aparenţă, pe teama de a fi vorbiţi de rău de alţii. Ajunge că ştie Domnul adevărul. E motiv suficient pentru a fi mereu în pace.

CIND SE TERMINĂ VARA,

''Romanticul este un om pentru care visul există şi există ca o adîncă, gravă şi fecundă realitate.'
Ce s-ar face romanticul om, unde ar ''dispărea' el şi toate visurile lui  dacă s-ar termina vara cu toate frumuseţile ei, auzul reducîndu-ni-se doar la strigătul şi ţipetele uneori prea stridente ale copiilor, aceşti crini spontani,înfloriţi în chiar mijlocul lui iunie, de bucuria libertăţii; să alerge nestingheriţi, să salute soarele cînd le mîngîie dimineaţa obrajii, să-şi primenească picioarele în roua cu care Dumnezeu a binecuvîntat natura, să uite de teama pentru a doua zi...
Copii, aceste bucurii ale vieţii care ştiu să rîdă, care nu ascund nimic din taina frumuseţii lor interioare,sensibilităţii şi gingăşiei sufletului lor, ei care ne prelungesc viaţa, făcînd să uităm de necazuri...
 Ce s-ar face văzul nostru dacă vara cu frumuseţile  ei, cu care ne imbrăţişează şi ne trimite la visare s-ar termina într-o zi... Nu-i puţin lucru să ştergi din cînd în cînd cu buretele imbibat  cu lacrimi de fericire, praful ce atît de repede se aşterne, acoperindu-ne propriul înveliş exterior şi interior, astăzi, în iureşul evenimentelor şi tornadelor timpului, nemaiputînd zări frumuseţea vacanţelor...
Pentru că vara este o continuă vacanţă!  Vacanţa ce-i prilejuieşte sufletului să mediteze mai mult, dar să şi culeagă poamele din grădină, trufandale, uitînd să le mai treacă de două trei ori prin ''duşuri'' cu apă, pofta fiind prea mare.
Vara, libera vacanţă, de Dumnezeu dată, să rîdem soarelui dar, să nu ne apropiem prea mult de dogoarea focului său căci nepregătiţi din vreme, ne-ar putea căşuna răni deschise sufletului şi trupului...
Vara este timpul secerişului! Din toamnă sămînţa semănată,îi vine vremea să dea ofrandă naturii şi omului. Naturii prin graţia divinului şi omului prin graţia înţelepciunii şi braţelor sale nicicînd odihnite...
Cu amintiri de neuitat,înmagazinate bine în calculatorul rece al minţii, indiferent de crizele de orice fel-răsărite ca ciupercile după ploaie, vara ne trimite să deschidem magazia inţelepciunii adormite, să auzim, să simţim,să înţelegem rostul ţipătului puiului din oul clocit de pasărea-mamă care cu grijă, jertfă şi foame, încet face loc vieţii, lasă drum deschis spre lumină. Căci pînă şi coaja, încinsă fiind de dogoarea de afară şi arderea internă, nu mai vrea să lupte impotriva vieţii.
Vara este viaţă asadar! Vacanţa tuturor timpurilor şi dacă visul frumuseţii ei tainice se pierde, atunci dispare realitatea. Natura însăşi!Sau, furaţi de realitate, nu voim sau nu mai putem visa. Grav...
Încoronarea frunţii laureaţilor cu flori de iasomie, trandafiri, crini de ce nu nevinovatele flori ale cîmpului-margarete sălbatice sau maci, înclină balanţa spre talgerul care trage mai greu: lipsa iubirii de aproapele! Uităm, văzînd pe frunţile altora coroana că adevărata înţelepciune este iubirea. Şi aducerea de ofrande lui dumnezeu, cel ce binecuvintează natura, cel de a înfrumuseţat-o  atît de frumos...!
Să te pleci, să îndrepţi tulpina unei flori mult prea plecate, trufaşele rafale ale vîntului creându-i  atîta suferinţă, este bucuria impăcării omului cu Dumnezeu, creându-se astfel iarăşi sau o altă alianţă a armoniei dintre cer şi pămînt...În graba cu care ne facem treburile zilnice necesare doar trupului, nu mai vedem suferinţa florii, nu-i mai auzim scîncetul tăcutei dureri şi nu mai eliberăm din energia noastră şi celuilalt, să se ridice... Este grăbita renunţare la vacanţa interminabilă a sufletului care, liber, ştie, face concordanţă între bine şi rău, frumos şi urît,, uşor şi greu, dulce şi amar. 
Legăm prietenii rapide, liantul  fiind un fel de ''gelfix'' al dulceţei de căpşuni sau cireşe ori vişine sau zarzăre timpurii şi vai, nu mai ştim să coacem în cuptorul sufletului acele plăcinte ''poale în brîu'' cu brînză de vaci sau cu urdă, după care să le întindem semenilor noştri întru pomenirea străbunilor...
Nu mai vedem realitatea asadar, nu mai respectăm tradiţiile cu atîta trudă şi dragoste transmise de bunicii bunicilor noştri, nu mai simţim decît ură şi clocot de mînie şi sete: setea neostoită de cîştig...  Până şi nunţile nu-şi mai au farmecul lor; privind şi văzînd lucrurile la rece interesul fierbinde al acestor ceremonii de-o zi duc, aduc moartea, grava moarte a sufletului.  De timpuriu..
Aceasta este vara care se termină repede, prea repede, care nu va mai reveni,este grindina gindurilor noastre ce ucide parcă şi ultima brumă de speranţă...
Să iubim, aşadar, vara, ca să nu se mai termine niciodată!
Acesta este scopul suprem  al vieţii!

PENTRU A NE SIMŢI FERICIŢI,

Trebuie să fim dinamici.Dinamici, nicidecum nerăbdători. În viaţă nu este nimic imediat la îndemînă. 
Fericirea va fi înţeleasă atunci cînd ne vom da seama că viaţa este făcută din continui morţi şi nesfîrşite naşteri. Nimic nu stă pe loc. A trăi în profunzime lucrurile înseamnă să te naşti şi să mori în ele.
De multe ori, a dori fericirea altcuiva înseamnă a-l lăsa să se detaşeze de noi.
A fi fericit înseamnă şi a şti să mori.
Fericirea nu este identică niciodată cu superficialitatea.Dacă poţi să te bucuri de o floare, de un zîmbet, de joaca unui copil, eşti mai bogat şi  mai fericit decît un milionar, care are tot ce poate visa şi rămîne totuşi  nemulţumit, care nu se mai bucură de nimic pentru că este dus, asemenea unui cal de paradă, în funia propriei bogăţii. Nu averea te face bogat, ci fericirea. 
Mihai Eminescu spunea:
Atingerea absolutului este fericirea supremă, iubirea împlinită este doar o treaptă spre fericire.
În concluzie răspîndeşte iubire în orice faci  şi oriunde te duci. Să nu laşi pe nimeni să te întîlnească fără a pleca fericit. 
În tine este fericirea. Din toate energiile lumii, numai una te poate face fericit: energia inimii.
Se va spune: aşa un visător!Pentru că tu încă mai crezi în oameni. Fericirea omului nu este un produs al  ştiinţei şi tehnicii. Fericirea omului înseamnă să iubească şi să fie iubit. Fericirea omului depinde de foarte multe lucruri frumoase care sînt pe gratis.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

PENTRU A FI FERICIŢI

FERICIREA este descoperirea de a exista, este un moment magic în care ne bucurăm de faptul că sîntem pe această lume şi de tot ceea ce ne înconjoară.
Fericirea îseamnă cunoaştere.
Fericirea înseamnă adevăr.
Fericirea înseamnă respect faţă de noi înşine, înseamnă demnitate.
Fericirea înseamnă maturitate.
Fericirea înseamnă puterea de a suferi, nu masochism.
Fericirea este puterea de a lua hotărîri, nu sadism.
Fericirea înseamnă a şti să spui ''nu''.
Fericirea înseamnă să ştii să alegi.
Fericirea este curajul propriilor idei, al propriilor acţiuni.
Fericirea este contemplare.
Fericirea nu înseamnă a poseda.
Fericirea nu este dependenţă.
Fericirea nu este teama de singurătate.
 Fericirea  nu înseamnă conformism.
Fericirea nu este doar dorinţă fizică.
Fericirea nu este un drept.
FERICIREA este cunoaşterea de sine şi capacitatea de a te înţelege pe tine însuţi. Cunoaştera şi înţelegerea de sine care includ şi aduc echilibru, seninătate şi armonie,conduc spre adevărata esenţă a umanităţii, unde banul, sexul, succesul,puterea se dovedesc inutile şi fără nici o  semnificaţie pentru persoană.
Cu ajutorul cunoaşterii de sine, cu dorinţa de a înţelege condiţia umană, de a da un sens existenţei şi lucrurilor, se depăşeşte sentimentul singurătăţii interioare care este unul din primele izvoare ale nefericirii.Nu căuta cuvintele, lucrurile mari, miturile, marile sentimente. Sînt iluzii şi nu mor niciodată. În schimb, fii aproape de lucrurile care mor chiar în fiecare zi. Aici este secretul fericirii.
FERICIREA însemnă a stabili o relaţie cu ceea ce nu are sfîrşit. Ne simţim fericiţi şi vii atunci cind înfruntăm misterul existenţei noastre, chiar dacă ştim că nu-l vom epuiza niciodată, restrîngîndu-l la un răspuns definitiv.
Fii convins că a fi fericit este o atitudine mintală şi nu depinde numai decît de realitatea înconjurătoare.
De aceea, infruntă cu curaj viaţa şi nu permite dificultăţilor să tulbure seninătatea ta profundă.
Trăieşte prezentul.
Nu trăi în trecut şi nu tremura în faţa viitorului.
Fii mîndru că exişti.
Să nu-ţi fie frică niciodată să trăieşti.
Nu există un moment  potrivit pentru a trăi. Întotdeauna este momentul potrivit. Trecutul nu trebuie pus niciodată înainte, ci alături de noi.Înaintea noastră ne-ar înspăimînta; alături, în schimb, ne poate fi de folos pentru a nu face aceiaşi greşeală de două ori.
FERICIREA este un har, nu un drept. Ea îţi îngăduie să citeşti lumea,lucrurile, oamenii, cu ochii lui dumnezeu.
Doar aşa se poate trece dincolo... Dincolo de suferinţă, dincolo de monotonia de zi cu zi... Dincolo de plictiseală, dincolo de tragedie, dincolo de toate, dincolo de noi înşine. Doar atunci totul va dobîndi un sens. Pentru că fericirea este dintotdeauna în noi, chiar de la început.
Fericirea este eternitate.
Fericirea nu este o anumită perioadă a vieţii.
Fericirea este o stare sufletească.
Fericirea nu are vîrstă.
Aminteşte-ţi că valorezi mai mult decît munca pe care o prestezi. Simte-te o creatură dumnezeiască, pentru că eşti întradevăr asa,indiferent dacă tu o crezi sau nu.
FERICIREA însemnă să-ţi foloseşti energia pentru a duce la desăvîrşire dimensiunea divină care este în fiecare din noi. Fiecare este unic şi irepetabil.Cînd primeşti complimente, sau cînd ţi se arată afecţiune,, prietenie sau simpatie, să nu te simţi jenat ori sceptic. Nu te gîndi că nu le meriţi, ci răspunde cu simplitate, acceptînd complimentul,simţindu-te o persoană cu drepturi depline!
''Îngrijeşte-ţi trupul, orice aspect ar avea.Ai grijă de alimentaţie, nu fuma, iar cu băuturile alcoolice fii cumpătat. Cînd mănînci, alege ceea ce îţi place, fără a te lăsa condiţionat de gusturile altora.
Fii respectuos faţă de trupul tău. Hrăneşte-l. Păstrează-l mereu în formă! Este sacru doar prin simplul fapt că există.
Să nu depinzi de alţii, de părerile  şi orientările lor. Ascultă-i pe toţi, confruntă-te cu ei, dar să ai întotdeauna ideea ta personală
FERICIREA înseamnă a căuta ceva înlăuntrul tău, înainte de a căuta în afară. Ne simţim fericiţi cînd ne acceptăm întreaga noastră condiţie de fiinţe umane, cînd întelegem  structura vieţii,cînd ne cunoaştem pe noi înşine. Ne aflăm pe pămînt tocmai ca să înţelegem, ca să dăm sens, ca să pătrundem în semnificaţia pe care o are viaţa.
FERICIREA însemnă să găseşti putere şi forţă înlăuntrul tău. Obişnuieşte-te să înlocuieşti gîndurile negative cu gînduri pozitive. Aminteşte-ţi că tu însuţi eşti propriul tău plăsmuitor, şi nimeni altul. Nu trişa niciodată faţă de tine însuţi. Acceptă-te! Analizează la sfîrşitul zilei cele întîmplate, mai ales modul în care ai reactionat, şi viaţa ta va dobîndi mai mult sens. Disciplineaza-ţi viaţa emoţională! Nu te teme de tine însuşi!Aminteşte-ţi că eşti o creatură dumnezeiască!
Nu căuta ceea ce desparte ci ceea ce uneşte
Trăieşte fiecare clipă cu intensitate, cu concentrare, cu autenticitate.
Nu pretinde stima altora dacă tu eşti primul care nu te stimezi.
FERICIREA inseamnă a avea scopuri.Înseamnă a nu înceta niciodată să proiectezi, să visezi, să realizezi şi să o iei  de la capăt cînd scopul a fost împlinit Scopul ne dă puterea de a înfrunta problemele şi de a le depăşi. Căci problemele trebuie trăite nu evitate. O problemă trăită deja nu mai este o problemă Nu lăsa să  treacă viaţa pe lîngă tine fără a o lua în mîini. Ia hotărîri!Învaţă să-i observi pe alţii fără nici un complex de inferioritate şi vei vedea că toţi sîntem la fel. Aminteşte-ţi că nu există nimic prestabilit Noi sîntem rezultatul alegerilor făcute în precedenţă.  Acceptă-ţi propria timiditate ca să o poţi schimba.
FERICIREA nu înseamnă să faci mereu ceea ce vrei, ci să vrei mereu ceea ce faci. Dorinţa şi voinţa nu trebuie niciodată separate. Doar dorinţa singură produce atotputernicie, nu acţiune; doar voinţa produce inhibare, represiune. În ambele cazuri, vei întîlni moartea, nefericirea.
Fericirea se realizează cînd dorinţa şi voinţa sînt împreună. Pentru a uni dorinţa cu voinţa atingînd astfel fericirea, este nevoie de perseverenţă, constanţă.Fără ele, dorinţa s-ar stinge.Numai cu ajutorul perseverenţei şi al statorniciei se obţine fericirea adevărată. Să nu ai încredere în fericirea obţinută într-un timp scurt. Este falsă.Învaţă că un minut este compus din şaizeci de  secunde.  Trăieşte intens orice clipă a vieţii tale,dînd spaţiu la ceea ce simţi în interior.
FERICIREA înseamnă să vrei şi binele celuilalt. Aceasta nu înseamnă să te sacrifici pentru aproapele tău pînă la a te anula, ci să-i dai posibilitatea de a-şi vrea binele. Pentru a ajuta o persoană însetată de fericire nu trebuie să-i dai fericirea, ci instrumentele necesare pentru a-şi găsi singură fericirea.
Dumnezeu a făcut oamenii liberi. Liberi să-şi caute fericirea interioară, dar liberi şi să se imbolnăvească, să moară.Nu trebuie să impunem celuilalt fericirea.I-am limita libertatea.Nu este adevărat că toţi caută fericirea.Sînt mulţi  care caută boala, moartea...
Datoria noastră este aceia de a da mărturie despre alegerea pe care am făcut-o noi.
Dacă alegerea noastră de a trăi este autentică şi dorinţa noastră de fericire este genuină, spontană, puternică, atunci nimeni şi nimic nu ne va putea îndepărta de obiectivul nostru.
FERICIREA înseamnă a iubi şi a fi iubiţi Iubirea este un sentiment pozitiv. Iubirea însă, nu este exaltare. Exaltare este excesul iubirii.  A iubi înseamnă a dărui, a trăi asemenea lui Isus care a pus la dispoziţia oamenilor însăşi viaţa sa, a impărtăşit bucuria, a dat pace şi iertare.Cine nu dă, nu iubeşte şi nu este iubit.
Dar nu poţi da, fără ca mai întîi să fii. Iubirea este rezultatul unui lung şi continu exerciţiu interior.
Se spune:iubeşte pe alţii ca pe tine însuţi. Aceasta înseamnă că înainte de a iubi pe alţii trebuie să fii capabil de a avea grijă de tine însuţi în sensul că trebuie să cauţi adevărul şi conştienţa.
FERICIREA--- în iubire este capacitatea de a reuşi să exprimi forţa cu blîndeţe. Fericirea în iubire înseamnă a crea condiţiile necesare pentru ca ceilalţi să-şi poată rezolva ei înşişi problemele, nu să le rezolvăm noi. Înseamnă deci respect faţă de ceilalţi, faţă  de personalitatea şi orientările lor. Trebuie să lăsăm deoparte dorinţa de a voi să schimbăm o persoană cu forţa. Este un semn de iubire mult mai mare acela de a-i oferi instrumentele necesare pentru a se schimba. Dar pentru a schimba persoanele sau pentru a le iubi nu sînt suficiente cuvintele frumoase. Nu-i de ajuns să spui ''te iubesc''. SÎNT NECESARE FAPTELE.
Învaţă să nu te temi de schimbare.  Dacă ar trebui să credem că nu ne putem schimba, atunci viaţa ar pierde din semnificaţie.
FERICIREA  este curajul alegerii. Alegerea aparţine celor liberi; opunerea aparţine sclavilor.Cine se opune nu alege. Perfecţiunea absolută nu există. Imperfecţiunea ne motivează să creştem. Teama de a greşi ne determină să greşim şi mai mult, pentru că ne face să pierdem din vedere scopul. Trebuie să acceptăm faptul că greşim pentru a învăţa să nu mai greşim.Învaţa să nu vrei să ai dreptate cu orice preţ.
Încearcă să fii dispus să-ţi schimbi părerile şi să admiţi că ai făcut o greşeală.
FERICIREA înseamnă să nu laşi loc fricii.  Frica se formează între gind şi acţiune. Gîndul trebuie să fie concretizat în acţiune. Acţiunea trebuie să fie mereu încadrată într-un proiect; niciodată nu trebuie să fie o reacţie la ceva. Pentru a trece de la gînd la acţiune, pentru a concretiza, a pune în practică ceea ce gîndim, este nevoie de curaj. Curajul alimentează actiunea, în timp ce frica alimentează mintea.Frica nu există.
Este un concept, o abstracţie, o formă a gîndirii.  Acţiunea este o verificare a gîndirii.   Fără acţiune, gîndul este nimic; devine nevroză.  Odată cineva a spus:
Frica bătu la uşă.
Curajul ieşi să deschidă şi nu găsi pe nimeni.
Fericirea este un bine care se află foarte aproape de noi: este suficient să ne oprim şi să o culegem.

GÎNDEŞTE-TE LA EI,

Sa trăieşti simplu şi modest, să fii bun, să nu vrei să ai totul, să nu fii invidios, să nu te vaiţi, să nu te plîngi, să înduri,să imbărbătezi, să vizitezi un bolnav, să fii disponibil cănd cineva are nevoie de tine, să osteneşti pentru el, să aţipeşti în fotoliu, să mănînci şi să bei laolaltă...Şi nu pentru că nu ai cum să te eschivezi, ci pentru că ai chef de iubire, pentru că esti om, eşti semen, pentru că trăieşti.
Ştii ce primejdie te ameninţă azi? Trăieşti intr-un timp al raportului cost-befeficiu. Oamenii întreabă: cît costă? Cît de mari sînt beneficiile? Ce aduce  cu sine? Ce cîştig eu? Se calculează productivitatea şi rentabilitatea. Încontinu se fac calcule. Încontinu ai ceva de facut. Eşti suprasolicitat. Socoteşti. Nu ai timp. Socoteşti. Trebuie să iasă bani. Trebuie să cîştigi.
Şi uiţi că frumuseţea vieţii se află în clipe în care nu se fac socoteli, cînd eşti pur şi simplu om, cînd trăieşti simplu, firesc, mulţumit. Oamenii trăiesc din ce în ce mai mult, dar nu întotdeauna mai fericiţi.Mai întîi muncesc pentru a trăi, şi în cele din urmă muncesc şi uită să trăiască. Ei nu au priceput nimic. Cred în continuare că fericirea omului constă în: a avea mult, a mînca bine, a trăi mult.  Cum se poate ca, într-o lume cu atîta ştiinţă, să fii atît de prost!Împotriveşte-te! Nu eşti o maşină construită pentru un scop anume.Eşti mai mult  decît funcţia ta, decît postul tău, decît profesia ta, decît munca ta. Eşti în primul rînd''om'' ca să trăieşti, ca să rîzi, ca să iubeşti, ca să fii un ''om bun''. Şi acesta este singurul lucru cu adevărat important pe lumea aceasta.
Gindeşte-te la ei. Convieţuirea ne este rece, dură. Limbajul nostru este plin de ameninţare şi violenţă. Să protestezi. Să comanzi. Să tiranizezi. Violenţă--pentru ce? Pentru o convieţuire umană? Noi o facem inumană, dacă pierdem tot respectul şi delicateţea din comportamentul nostru. Încă mai credem în putere. Vrem să avem dreptate şi încercăm pe toate căile posibile să fim cei mai tari. Organele noastre de simţ sînt uscate, pietrificate, atrofiate.  Lumea are nevoie de căldură. Duce lipsă de blîndeţe, de bunătate. Devii sensibil cînd ştii cît de fragile sînt toate şi cît de singuri sint oamenii.
Gîndeşte-te la oamenii, care prin boală şi neputinţă, prin nenorocire şi sărăcie părăsesc încet viaţa. Ei însetează după o faţă veselă şi aşteaptă un cuvînt de compătimire, le este dor de oameni şi prietenie. Gîndeşte-te la cei bolnavi, la bătrîni care simpt atît de rar o mînă caldă, ingropaţi în singurătatea lor. Îmbracă haina simţitoare şi delicată a bunătăţii faţă de toţi oamenii şi nu lăsa pe vreunul să stea în frig. Iar am văzut-pentru a cîta oară?-un bărbat suferind îngrozitor în urma pierderii soţiei sale. Înăcrit şi neîmpăcat.M-am gîndit la acela, care mai demult a stat în faţa mea, împietrit ca o bucată de granit, cu chipul îngheţat şi privirea ameninţătoare. Cuvintele pe care le rostea din cînd în cînd sunau mai mult a blestem.''Nu este adevărat, nu se poate.Soţia mea--moartă. În accident. Nu pot fără ea. Termin cu viaţa. Umblu de colo colo, nu mai muncesc, iau un pumn de somnifere. Nu ajută la nimic.'' Prudent, îi spun:''Încearcă să accepţi.'' ''Nu pot. Nu vreau--a izbucnit el. Termin cu viaţa''. Uneori viaţa poate să fie îngrozitoare cu oamenii.
ARTHUR  MILLER scrie intr-una din piesele sale: Am visat că viaţa era un copil de-al meu. Dar era mongoloid, asa că am fugit. Dar el se urca iar şi iar în poala mea. Mă trăgea de haine.  Da, cred că, de fapt,  trebuie să-ţi iei viaţa în braţe, asa cum este ea, să o accepţi, oricît ar fi de grea şi de dură. Nu-ţi face iluzii. Fericirea, autentică şi profundă, vine şi pleacă şi, de cele mai multe ori, nu durează mult.  În restul timpului: gîndeşte-te la ea şi aşteapt-o.
Împacăte cu viaţa. Ia-o asa cum este. Astăzi. Acum. Ca să nu ratezi puţina fericire care te aşteaptă