În zilele noastre, ne-am obişnuit să dorim a obţine totul fără risipă de energie... Articolul de faţă ne invită la o atentă reflexie.''Pietrele preţioase'' apar în urma muncii şi efortului asiduu!
''Cu răbdare, frunza dudului devine borangic''(proverb romînesc). O vorbă din bătrîni spune că România ar fi ''Grădina Maicii Domnului''. Şi că la vremea cea din urmă, va fi atîta plîns în biata Grădină, că însăşi Născătoarea de Dumnezeu va coborî pe pămînt şi va plînge... pentru mîntuirea acestui neam. Ce-or fi ştiind bătrînii noştri părinţi şi cine le-a insuflat această cutremurătoare taină, rămîne pentru eternitate un mister. Unde să cercetezi şi cine în labirintul în care ne aflăm te ascultă!?
''Cu răbdare, frunza, de borangic acum, devine hlamidă albă, strălucitoare, cu care se vor îmbrăca copii universului. De 2000 de ani,mîini harnice aduc şi hrănesc cu laptele crud al frunzei de dud, minusculele larve ale viermilor care odată ajunşi la maturitate,drept răsplată a muncii noastre istovitoare, dau necondiţionat, gogoaşa albă ca laptele de junică, înăuntru căreia viaţa a mii de fluturi se jertfeşte pentru ca fecioarele zilelor din urmă să îmbrace haina albă a castităţii.
Să-şi acopere trupul nestricăcios şi sfielnic să facă primii paşi în faţa altarului, unde pline de pudoare să-şi juruiască credinţă şi iubire mirelui şi lui Dumnezeu...'''
Prima lor ieşire în lume! Femei acum, vor vopsi pînza în coajă de ceapă sau frunză de nuc verde ori uscată, şi îşi vor ţese veşminte noi, pe potriva demnităţii şi rangului. Vor ţese apoi veşmintele Maicii Domnului. Maicii noastre Precista. Cu aceste ştergare vor înfăşura icoanele de la iconostas şi vor sfinţi fîntîni şi case, troiţe şi biserici, să urmeze calea străbunilor, întru asemănare în credinţă. Aceste ţesătoare continuă drumul jertfelnic al fluturilor de mătase care,printr-un tainic mesaj, le-a transmis lor ştafeta.
''Cu răbdare frunza de dud devine borangic!'' Strălucirea noilor veşminte dau altă lumină pe chipul Mariei. Lumina aceasta, însă, nu vine de la căldura şi moliciunea borangicului ci din însăşi bucuria lăuntrică a Fecioarei că, iată, Fiul Omului vine să aducă mîntuirea celui obidit, a celui călcat în propria demnitate de viespile timpului ce înţeapă la toate colţurile-bun sau rău, bogat ori sărac, curat ori murdar-şi cu veninul lor orbesc tot ochiul. Viespile timpului acesta,pe care nici pămîntul nu le mai adăposteşte şi nici ordiniş sub streaşina caselor nu mai găsesc, sînt alungate de pliscul parcă interminabil al ciocănitoarei, fidelă copacului să-l cureţe de toate gunoaele... În comuniune intimă, într-o neînţeleasă comuniune cu natura, Maria se bucură, iubeşte, iartă, se roagă şi plînge. Se bucură văzîndu-i pe cei întorşi la dreapta credinţă,iubeşte pe cel sărac şi flămînd, oferindu-i adăpost însăşi Casa Domnului, iartă pe cel ce pătimeşte nu cu voia lui şi plînge că mai sînt mulţi care se învîrt orbecăind în acest labirint, acei mulţi care nicicînd nu vor ajunge pe drumul cel bun, de nu vor renunţa de bună voie la preţioasele pietricele ale poticnirii urît mirositoare şi vor alege, în schimb, pietrele căinţei şi smereniei, modestiei şi tăcerii, pietrele resemnării şi renunţarea la lumescul bolnav care numai pe moment dau chipului strălucire.
Deşartă strălucire... Poate de aceea plînge Maica Domnului. Poate de aceea plîng ochii din icoane, în grădinile Maicii Domnului de la Hadîmbu, sau Nicula, Neamţ sau Putna sau cine ştie ce alte tăcute lacrimi se preling pe lîngă iconostase, rămînînd pentru eternitate o taină...
Lacrimi transformate într-o zi în minuni ce oblojesc rănile sufletului celui aflat la grele necazuri cauzate de alţii nu de sine. Cu răbdarea firului de borangic, devenit veşmînt feciorelnic, blînda fecioară, parcă vinovată de boala celor din jur, se pleacă şi păşeşte cu discreţie printre oameni, nevăzînd-o nimeni. Şi se roagă! Continuu. Se roagă pentru mine-oaia rătăcită, pentru tine-însetatule de avuţii, pentru noi-lacomii acestui pămînt care vor să cuprindă totul.
Şi-n labirintul acesta, drumul început de unul singur, doar unul singur, continuă. Este un drum sigur, drept, îngust, din urma paşilor trecătorului, rămînînd, din sudoarea şi scurgerea de sînge ale tălpilor, pietre preţioase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu