Deschideţi evanghelia după Marcu şi veţi ajunge, la un moment dat, la răspunsul pe care Isus i-l dă unui om, al cărui fiu era stăpînit de un duh mut: De poţi crede, toate sînt cu putinţă celui care crede. Urmează un moment emoţionant: şi îndată strigînd tatăl copilului, a zis cu lacrimi: cred, doamne! Ajută necredinţei mele. Am impresia, nu de puţine ori, că tatăl acelui copil sîntem noi. Iar copilul stăpînit de muţenie e societatea pe care am creat-o. Cum ar zice Freddie Mercury, Is, this the world we created...? Răspunsul fiind un categoric: Da!
O societate mai zgomotoasă ca niciodată, însă concomitent şi paradoxal stăpînită de muţenie asupra unor probleme ce o zguduie din temelii, a se vedea o recentă tragedie internaţională născută din intoleranţă, lipsă de înţelegere şi respect faţă de valorile şi credinţa celuilalt.
De oricare parte ne-am poziţiona.Discutam în urmă cu puţin timp cu un avocat, bun prieten, şi comentam asupra aparentului război-nu sfînt, ci păgîn- dus de diferite publicaţii şi formatori de opinie din societatea românească împotriva bisericii. A bisericii ca instituţie fundamentală a civilizaţiei. Iar el îmi făcea următoarea observaţie, care m-a impresionat puternic:''Nimic nu e întîmplător în această campanie de decredibilizare a bisericii. Pentru că dacă îi iei omului credinţa, poţi face orice vrei din el.''
Nu sînt fariseu, şi voi mărturisi că sînt mai mult un fiu al societăţii decît un fiu al bisericii. Însă, deşi intrasingent ca personalitate, extremismul nu ma atras niciodată. A căuta ţapi ispăşitori este soluţia convenabilă, nu şi soluţia corectă. Este greşit să ne întrebăm de ce d-zeu permite răul în lume. Pentru că deşi lumea este creaţia lui d-zeu, societatea care o animă este înainte de toate creaţia noastră. Ia-i omului credinţa, şi poţi face orice vrei din el! Puneţi această afirmaţie alături de cea a lui Isus; De poţi crede, toate sînt cu putinţă celui care crede,şi veţi avea imaginea epocii în care trăim. O imagine mai inteligibilă, în orice caz. D-zeu nu ne cere minuni, d-zeu ne cere să credem în minuni şi ele se vor produce. Credendo vides!
Nu terorismul, ci scepticismul este cea mai mare ameninţare la adresa omului modern. Pentru că oamenii se trec şi mor, vorba poetului nostru.
Pentru că mai devreme sau mai tîrziu, toţi sîntem datori cu o moarte. Însă idealurile nu pot fi ucise, nici de bombe, nici de arme automate. Idealurile sînt ucise de necredinţă, o necredinţă care infestează şi blazează tinerii şi cetăţenii, destramă familii, corupe funcţionari, omoară meritocraţia în faşă, debusolează o societate şi, prin extrapolare, umanitatea în ansamblu.
Necredinţa în d-zeu şi revolta contra bisericii lui, departe de a-i aduce omului eliberarea, îl fac un rob independent al deznădejdii.
Or, chiar dacă sîntem copii secolului, sîntem înainte de toate, cu toţii,copii lui d-zeu.
Totul este cu putinţă celui care crede în El. În mila lui, în dragostea lui, în dreapta lui judecată.
Să ne temem de el şi să credem în el şi toate ne vor fi cu putinţă. Imposibilul devine posibil, cind ai credinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu