Suntem tentati sa ne asiguram ca e politicos, corect, e sincer...ca *merita* sa-i oferim ceva.
In caz ca minte,... te simti justificat sa-l *sanctionezi*; si nu-i mai dai nimic!.
*Nu merita, e smecher, se poarta necuviincios, vulgar- declari deschis- sa mearga sa munceasca!*
O teorie din sociologie, a lui L.Berkowitz, numita norma responsabilitatii sociale, explica motivatia pomenii omului; sa implineasca o motivatie sociala; ''asa se face, e corect, nu poti sa nu/i ajuti pe amariti''.
Cu toate acestea, norma se aplica diferentiat; ti/e mila doar de aia peste care, fara vina lor, a dat napasta(un accident, o inundatie, cutremur, le/a luat foc casa...). In schimb, de cei care'' si/o fac cu mina lor'', ti/e mila mai putin.
Si ii evaluezi livresc; ''asa le trebuie'', ''e numai vina lor'', ''sa se invete minte''. Nu simti deloc ca e si treaba ta.
Exista si o alta teorie, din psihologie, care afirma ca nu conteaza sursa tragediei celuilalt.Adica te implici, ajuti, dai de pomana, numai in scopul unui beneficiu personal. In nici un caz din altruism. Ci doar din egoism. Te ''preocupa''celalalt, ca sa primesti o recompensa(care vine datorita lui).
Conform lui J. S. Adams, nu sintem niciodata gratuiti in ''caritatea'' noastra. Ne motiveaza compensatiile psihice(interne sau externe), trairi emotionale, afective. Aprecierea celuilalt, starea de bine, satisfactia, respectul, imaginea, amplificarea stimei,diminuarea stresului,...toate te indeamna(constient, inconstient) sa te implici.
De multe ori este o stare intima, ascunsa pe care nu o detectezi, insa o ai concret cind faci ceva ''din caritate''.
Iar sacrificiul tau e astfel rasplatit.Asa sa fie oare mecanismul faptei bune?
Sa functioneze astfel caritatea, voluntariatul? Dragostea?! Sa se reduca doar la explicatii psihice si sociale? Isus afirma altceva(si nu minte), ca motivatia iubirii e de sus. E supranaturala, de la d/zeu.
Mintuitorul chiar te indrageste, dar in acelasi timp se instaleaza in persoana celui necajit si sta cu el in suferinta sa. Discret, acolo, te asteapta ca si tu sa/l indragesti. In fiecare suflet omenesc este d/zeu prezent, dar mai ales in cel nenorocit. O spune limpede de fiecare data. Si o confirma clar; in caz ca ai primit un ratacit in casa ta, sau ai hranit un om flamind, ai ingrijit un suflet trist,, bolnav, un detinut in inchisoare, ai imbracat un dezgolit,... atunci ai interactionat cu d/zeu!
L-ai intilnit si l/ai slujit pe creatorul tau. Desigur, treaba asta se implineste cu o cantitate de efort. Nu numai fizic, ci mai ales spiritual.
Parabola bunului ''samaritean'' indica evident si niste cheltuieli. Adica, nu poti sa treci pe linga celalalt, atent numai la tine. E necesar sa/l observi. Apoi, poate te cheama(prin cuvinte, gesturi...)sa te indrepti spre el. Te apeleaza uneori si nonverbal. Apoi, ai doua variante; fie ignori apelul, fie te pui pe treaba in favoarea lui. Slujirea insemna sa devii flexibil, sa te apleci spre individul amarit.
Impune sa iti schimbi proiectul tau initial(care probabil era bun) pentru ceva mai bun.. Probabil ai participat deja pios la slujba sau la rugaciune,...dar nu e suficient! Acestea insa te ajuta sa/ti dezvolti iubirea. E necesar apoi un gest de libertate. De genereozitate! Iar progresiv devii si mai profund; il ingrijesti, il indragesti, ii cauti varianta cea mai buna... si il plasezi in centrul vietii tale. Pentru ca reusesti sa il observi pe d/zeu in chipul sau(in fata ta nu sta numai'' un simplu om'', ci insusi d/zeu). Iar caritatea se transforma intr/un act liturgic.
Sf. Ioan Gura de Aur spunea ca nu ai cum sa/l slujesti pe d/zeu impodobind cu fete albe, flori frumoase,...altarele de prin biserici, cind inaintea usii casei tale te asteapta un om infometat sau dezbracat, pe care il ignori. Este acelasi d/zeu! De altfel este fals sa crezi ca numai in biserici se traieste inedit credinta.
Hans Urs von Balthasar ne indeamna sa apelam si in afara spatiului liturgic la o tehnologie a ingenuncherii.. Adica sa traiesti ingenunchiatul tau nu doar in fata crucii, altarului, a tabernacolului, ci si pe strada. Sa reusesti sa te apleci, sa fii smerit, si in concret, in viata ta cotidiana. Fata de insul simplu care sta in fata ta. Fara ''sa te asiguri'' ca detine calitati. Fara sa pui conditii indiscrete. Ci doar pentru ca este d/zeu. Altfel, am fi frivoli si inconstanti. Am fluctua. Am sovai in caritatea noastra, conditionati de caracterul celuilalt. Si am rata unicul gest care ne implineste; daruirea.
Maica Tereza afirma concis ca; ''la sfirsitul vietii nu vom fi judecati dupa cite diplome am primit, citi bani am facut, sau cite lucruri marete am infaptuit.
Vom fi judecati dupa*Am fost flamind si mi/ati dat sa maninc, Am fost dezgolit si ma/ti imbracat. Am fost fara adapost si ma/ti primit in casa voastra*.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu