NEVOIA DE AFECTIVITATE... NE DUCE LA D/ZEU,

Sa fim sinceri: avem nevoie de iubire. A spus/o Maslow, Rogers,... dar o spun si altii. O constatam cu totii! Necesitatea ca cineva sa ne indrageasca e reala.
O componenta integranta a fiintei noastre. Mai constienti sau nu, mai simpli sau mai deschisi, inteligenti sau prosti,celebri sau mai zapaciti... avem nevoie de iubire!  Adica?
Dorim o stare.  O energie pozitiva(uneori subiectiva) din partea celuilalt spre noi,  ce ne asigura securitatea.
O actiune care determina si stimuleaza in fiinta noastra o cantitate de curaj. De bine. Un fel de certitudine ca nimeni nu ne ameninta! Sa auzi un multumesc, felicitari,... sau un salut(cu zimbetul deschis), sau ce mai faci, ce dor mi/a fost sa mai vorbim...cuvinte, texte, declaratii(gesturi) inedite de iubire... ce iti produc un sentiment de bine.
De afectivitate, acceptare, pretuire.  Intreg mesajul receptat nu/ti spune altceva decit ca esti in siguranta, ca cineva te admira si ca ai valoare.  Acesta te sustine: te poti concentra, lucra, trai cu chef,cu energie. Iata de ce avem nevoie de iubire!
Opus acesteia, e ura: un fapt ce genereaza teama, agresivitatea si teroarea. O energie negativa,... lucru pe care si eu si tu il rejectam deschis din existenta noastra.
E clar: fugim de lucruri negative si cautam afectiune pozitiva.  Problema este alta: unde si cum o cautam?
Unii incearca sacrificii mari sa dobindeasca cel putin un gram de afectivitate. Altii, mai norocosi, se vad destul de multumiti cu dragostea din viata lor.  Adica unii studiaza, cinta, construiesc, muncesc, danseaza (inventeaza diferite chestii...) doar ca sa cucereasca dragostea cuiva. In timp ce altii, poate mai naivi, fara prea mult efort intelectual, detin acelasi monopol sentimental.
De multe ori, afectiunea devine motivul principal care/l determina pe om sa se consume in intreaga viata.  Ca stim sau nu, ca recunoastem explicit, sau ca o acceptam tacit, inconstienti sau mai putin: ne straduim cu totii ca sa dobindim un dram de simpatie de iubire. Cersim afectiunea celuilalt! Prin forme diferite.  Avem nevoie de aceasta!
Incarcatura afectiva, pe care altul o indreapta spre persoana noastra ne umple existenta. Ne garanteaza valabilitatea.  Adesea insa, din pacate, facem si compromisuri(pentru a dobindi aceiasi cantitate de iubire).  Alegem sa schimbam insasi fiinta noastra in contrariul ei: sa spunem o prostie, o minciuna, sa renuntam la eul nostru, la felul sincer de a fi, sa renegam principiile noastre...  Adica incercam cu orice pret(gresit) sa fim pe placul celuilalt. Sa ne simtim mai acceptati.
Vrem si tinjim, prin siretlic(cum ne pricepem) dupa o recompensa afectiva. Si nu este bine. Caci poate fi si altfel. Daca nu ignoram un lucru: Ca cineva ne/a declarat ca ne iubeste de dimineata pina seara. Si noaptea/n somn. Pe gratis. Fara ca tu sa schimbi nimic la tine. E d/zeu. Nu ti/a impus nici o conditie. Nimic. Ci, pur si simplu, el a declarat: ''eu sint iubire''.
Da: este iubire pentru tine. Acum. Aici. Oriunde vei dori!   El iti confirma coerent acelasi lucru: e iubire(si nu din cind in cind) nu doar cind meritam sau reusim sa fim mai buni.  Nici cind am banui ca sintem mai destepti, curati, sau pieptanati select.  Ci totdeauna!  Si cind sintem murdari si singuri, si pacatosi si rai...  El ne iubeste extraordinar de mult, fara conditii!  Asa a stabilit din vesnicia sa.  Problema este alta: ca noi uitam, sau ignoram.  Sau poate ne/am construit gresit in cap niste idei aiurea(despre noi si d/zeu).  Si spunem eronat: ''...am cam gresit, m/am cam indepartat de d/zeu... Eu stiu... ma mai primeste!?''.  Atentie, sa nu pictam iluzii!  Caci (vrem nu vrem) noi niciodata nu putem sa ne indepartam de d/zeu.  Indepartarea e o halucinatie de/a noastra.  El e mereu aproape.  Si sf. Augustin spunea ca d/zeu este mai intim mie decit as reusi sa/mi fiu eu mie insumi.
Iar daca uneori avem un sentiment de departare, se datoreaza doar pacatului(e doar un sentiment!). Caci si atunci, noi nu ne departam, ci doar ne diferentiem de d/zeu.
Adica ne deosebim si nu mai sintem cum i/ar fi placut sa fim: in concordanta cu chipul si asemanarea sa.  Dar, sincer, raminem tot iubiti de d/zeu.  Caci el chiar nu doreste altceva.  Asa a stabilit: sa te iubeasca.
Spunea A. Goettmann, ca d/zeu, oricind, privind spre noi, ne vede doar frumosi.
Adica ne valorifica si pretuieste ca pe fii sai.
Iata cum se dezvolta ideea de afectivitate: plecind doar de la d/zeu.  Si doar cu el ne implinim in mod real aceeasi necesitate.  Este util numai sa constatam ca mai intii el ne/a iubit pe noi. Pe tine si pe mine.  Si face acest lucru si in continuare.  La fel este si cu nevoia ta(si/a mea). El a sadit/o in noi de la inceput. Ca sa ne ajute.  Sa ne putem intilni cu el.
Chiar prin nevoia de afectivitate.

NORMALITATE SI ANORMALITATE... SAU RISCUL MERSULUI PE SIRMA,

Multi considera normalitatea ca fiind relativa, fiecare individ se desfasoara  intr/o anumita stare de normalitate care nu coincide cu normalul celorlalti din jur, iar daca normalitatea unuia contrasteaza cu normalitatea altuia, atunci se poate ajunge chiar la un conflict. Cu alte cuvinte, normalitatea este raportata la o serie de criterii, standarde,  norne adoptate si create intr/o anumita cultura sau comunitate, precum si la valorile si reperele morale, spirituale, religioase ale fiecarei persoane. Nu discutam aici despre relatia normalitate-anormalitate raportata la starea de sanatate mintala sau fizica a persoanei; ne intereseaza cum este perceputa normalitatea intr/un anumit context social in care actioneaza anumite norme, valori, credinte si care asigura sau sustine anumite raporturi si relatii interumane dintr/o comunitate.
Se spune ca normalitatea este determinata de majoritate. Dar ce parte din majoritate initiaza aceasta normalitate, acceptata de cei mai multi?.  A fi ''normal''in comparatie cu cine sau cu ce?  Ceea ce la un moment dat in istorie era de neconceput, astazi este asimilitat starii de normalitate, acceptat social, reglementat juridic si chiar asumat de cei mai multi(spre exemplu , avortul, divortul,  prostitutia etc). Ce a condus la  crearea atitor  normalitati sociale si culturale?
Dorinta de libertate a omului, fenomenul secularizarii, consumismul, tendintele anomice ale lumii postmoderne pot fi tot atitea raspunsuri. De fapt, in orice extrema ai ajunge, vor exista persoane care vor rezona   perfect cu tine, cu normalitatea ta, te vor intelege, aprecia si accepta: dar vor exista si acele voci critice care vor incerca sa/si impuna normalitatea considerata de ei ca fiind cea mai potrivita.
In acest joc al hazardului parcurgerea ta interioara, dintr/o extrema in alta, exteriorizarea starii acceptate de tine devin experiente de viata dificile, coplesitoare si totodata revelatoare. Pe de o parte iti poti defini normalitatea personala, acel cadru referential pus in relatie directa cu libertatea asumata de tine, in acelasi timp, cu limitele tale, iar pe de alta parte poti intelege si accepta normalitatea generala, cea stabilita de majoritate, care poate fi foarte diferita de cea personala si atunci apare dilema- adaptarea ta la normalitate impusa de majoritate sau refugiul in propria/ti  normalitate?.
De foarte multe ori aici apar cele mai multe compromisuri, derapaje sau dezertari determinate de incapacitatea omului de a discerne intre bine si rau, adevarat sau fals,precum si duplicitati asumate din diverse motive subiective(spre exemplu, am momente cind mi-e bine, am cu ce trai, sint sanatos , in putere, toata lumea e a mea, o viata am si trebuie sa o traiesc, nimeni si nimic nu mai conteaza..., dar vine si reversul medaliei cind boala si suferinta te incearca, sint dispus sa renunt la orice pentru o clipa in plus, cersesc atentia si grija celor din jur etc;  dar dupa ce scap de necazuri revin la aceiasi obiceiuri si metehne de dinainte!
As vrea sa gresesc, dar nu cumva pentru multi dintre noi ciclotimia aceasta defineste normalitatea personala?).
In alta ordine de idei, abaterea de la normalitate poate fi o provocare spre evolutie, care creaza premisele necesare pentru redefinirea ei in anumite etape si contureaza nevoia de a mai adagua ceva in cadrul deja stabilit al normalitatii.
In acelasi timp, exceptiile de la normalitatea ta, asa cum intelegi si o afisezi, te pun in ''dialog'' cu cadrul tau de referinta, cu limitele tale, te ajuta sa te reevaluezi;  te pot provoca sa/ti explorezi putin limitele, sa verifici daca esti in totalitate de acord cu cele deja existente sau daca ai capacitatea de a-ti recunoaste alte limite.
Momentul adevarului: Cum imi definesc normalitatea? Ce mai este normalitatea astazi? Cred intr/o singura stare de normalitate sau accept diversitatea normalitatilor din jurul meu?  Ma deranjeaza normalitatea celor din jurul meu?
Normalitatea personala imi este influentata de ceva sau de cineva? De cine? De ce?
EPILOG:Auzim adesea rostindu/se expresii ca: ''gesturi de normalitate'',''recurs la normalitate'', ''anormalitatea ca normalitate'',etc.;in toate aceste expresii transpare un sentiment de nostalgie dupa ceva perdut, disparut uitat.
Ma rog cerului sa nu cadem intr/o depresie existentiala ca intr/o normalitate!
De fapt forta normalitatii sta in puterea omului de a crede in iubirea fata de d/zeu si fata de aproapele. Cu o asa convingere nici mersul pe sirma nu mai prezinta vreun risc!

DESPRE IMPORTANTA INTERIORIZARII,

''Da/i doamne rominului mintea de pe urma''. Cunoastem cu totii acest proverb rominesc. Il rostim cind observam ca cineva se precipita, vorbeste fara sa gindeasca inainte,, ia decizii nechibzuite, ca mai apoi sa regrete toate astea. Cred, insa, ca nu doar altora, ci si noua ni sa intimplat sa actionam sub influienta emotiilor, vorbind la suparare, dupa cum au fost si situatii cind nu am stiut sa ne detasam emotional de evenimente, luind decizii fara sa ne fi gindit inainte la consecintele pe care le vor avea atit asupra noastra, cit si asupra celorlalti.
Din pacate insa, de cele mai multe ori, nu mai putem repara stricaciunile facute, caci''graba strica treaba'' si, asa dupa cum spune un proverb african, esential este sa gindim inainte de a deschide gura, deoarece ''cuvintele sint ca pasarile; daca le dai drumul, nu le mai poti prinde inapoi''.
Cu totii avem mare nevoie sa invatam sa ne interiorizam, sa stam cu noi insine, sa gindim inainte de a vorbi, sa ne detasam emotional de evenimente, pentru a intelege cum sa actionam  mai bine.
De aceea, sa nu uitam ca orice gind, privire,cuvint sau actiune are consecinte nu dor asupra noastra, ci si asupra celorlalti.
Poate asa vom intelege ca este absolut necesar sa ne pastram mereu mintea limpede, sa fim mai prudenti, sa nu ne precipitam.  Daca, insa, uneori nu ne simtim bine sau sintem suparati, nervosi,(oameni sintem, se poate intimpla!), sa ne calmam, ca sa nu spunem alte cuvinte sau sa facem alte lucruri de care iarasi sa ne para rau.
Sa ne retragem in camera noastra sau sa mergem in biserica, in fata domnului. Acolo, in tacere, vom distinge cuvintele care fac bine, de cele care fac rau aproapelui si ne vom putea gindi inainte de a spune sau face ceva.  In acest sens sa privim la Mintuitorul. El a stiut sa se retraga deseori in tacere pentru a sta cu tatal. Tocmai tacerea la ajutat sa vada bine lucrurile, sa inteleaga care este vointa sa, ce decizii sa ia.
Sa ne gasim si noi timp pentru a ne interioriza mai des, stind cu el. Daca il vom asculta, altfel ne vor fi cuvintele si tot ceea ce facem.

INDRAZNIM SA DESCOPERIM MARETIA,

Nu judecati, ca sa nu fiti judecati reprezinta unul dintre cele mai populare postulate biblice care isi dovedeste veridicitatea in orice moment, pentru orice popor si in toate ocaziile.
Aceasta regula de aur este infailibila prin sfintenie si trebuie sa ne/o amintim atunci cind vine vorba sa condamnam sau, pur si simplu, sa ne comparam cu altii.
In aceasta lume, in care adevaratele valori sunt puse la indoiala si sufera transformari evidente, noi nu sintem chemati sa judecam, sa condamnam, sa evaluam, sa clasificam, sau sa etichetam.
Cind sintem liberi de nevoia de a judeca sau condamna, putem deveni un loc sigur, in care oamenii sa se intilneasca in vulnerabilitate si sa darime zidurile care ii separa.
Indemnul este mereu la iubire si respect, iar oamenii realizeaza ca nu avem planuri ascunse sau intentii nerostite si singura noastra dorinta este de a fi instrumente vii in mina lui d/zeu, care vorbeste prin oameni si vrea sa ofere o picatura de iubire, de speranta, in oceanul nepasarii si al indiferentei.
Realitatea este ca  fiecare om are o anumita individualitate si este unic.
Fiecare om este asa cum este, si trebuie sa fie asa cum este! Oamenii, daca ar putea fi altfel decit sint in fiecare moment al existentei lor, atunci cu siguranta ar fi altfel...
Asadar, vreti sa fiti mai fericiti?  Haideti sa renuntam, pur si simplu, la ideile noastre despre cum ''ar trebui'' sa fie oamenii!
Cine sintem noi pentru a impune un ''trebuie'' asupra celui de linga noi?
Indiferent cum ar fi, oamenii sint frumosi! Corpul fizic este doar*ambalajul*, un invelis pentru suflet, pentru scinteia divina din interior. Atunci cind acceptam aceasta idee, putem manifesta adevarata iubire si adevaratul respect pentru individualitate, pentru oameni, asa putem crea un spatiu mai armonios, mult mai plin de iubire.
In povestirea Micul print a lui Antoinie de Saint-Exupery, un rege singuratic spune uimitoarele cuvinte: *Atunci te vei judeca pe tine insuti. Asta este cel mai dificil.  Este mult mai dificil sa te judeci pe tine insuti decit sa judeci pe altul.
Daca reusesti sa te judeci bine, inseamna ca esti cu adevarat intelept*.
Da, fii atent la tine,priveste/ti intregul tau, dar nu te judeca  dupa aparente nici pe tine.
Esti intreg cu toate calitatile si defectele tale, care te fac unic in lumea asta. Esti o piesa importanta si indispensabila in acest joc numit*viata*.
Si, da, lasati scinteia divina sa straluceasca prin alegerea unei purtari impecabile, iubitoare si intelepte din partea voastra catre orice fiinta de pe acest pamint, pentru a va bucura din plin de pace si bine!

ABSORBIND INVIERE,

Tinjim de mici spre nemurire
Si / om tot visa ca nu murim...
Avem in noi, in asta fire,
Scintei de vesnic si sublim.

Dar neputinta noastra/i mare,
Simtim mereu ca nu sintem,
N-am fost si nu vom fi in stare
Sa evitam parc-un blestem.

Tarina de-ntors in tarina
Si sufletul nemuritor
Se simpt acasa impreuna
De nu privesc spre viitor.

Dar este pragul vesniciei
Ca un obstacol conturat...
Calea se-gusta...,poarta fie-i
Oricui paseste de-acceptat!

Caci, iata, nu-i totul pierdut,
Nici chiar de putredul se-arata...
Si asta pentru c-anceput
Intru-nviere..., dintr-odata.

Ceva ce numai D-zeu,
Prin fiul sau, putea sa faca:
De sub blestemul trist si greu
Sa scoata omenirea...Iaca!

E moartea-nvinsa si va fi
Si-n cazul nostru...,mai apoi...,
Dca..., cumva..., ne-om molipsi,
Viata sorbind din sfint suvoi.

IUBIREA DE DARUIRE,

Prin creatie, persoana are anumite nevoi primare, precum a minca, a/si potoli setea, a se odihni, a iubi. Da, iubirea face parte din aceste nevoi primare, de aceea nu este un moft, este o necesitate, caci  cine nu iubeste se ofileste, cine nu se simte iubit devine arid.Acest adevar este marturisit de oricine, in orice loc, in moduri diferite.
Despre necesitatea iubirii au scris paginii, evreii, crestinii, musulmanii si orice alta religie, deoarece este un numitor comun  al existentei.
Cu toate acestea, exista diferente in perceperea si descrierea iubirii: ea poate fi posesiva, adica tinde spre posedarea obiectului si se numeste erotica; poate fi iubire de prietenie si se numeste filia, ce are in componenta sa o anumita doza de reprocitate; dar poate fi si de daruire si se numeste agapica.
Noi crestinii am mostenit aceasta iubire de daruire de la d/zeu tatal, prin Isus, care sa daruit pentru noi pe cind eram pacatosi, dupa cum ne spune sf. Paul:'' d/zeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cind eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi.(rom5,8).
Dar se pune intrebarea: de ce a fost nevoie de o astfel de marturie a iubirii din partea lui Isus?
Este o intrebare pertinenta ce poate fi explicata prin categoriile necesitatii, si in acelasi timp ale libertatii.
Necesitatea manifestarii iubirii face parte din natura divina, in sensul ca d/zeu nu putea sa tina doar pentru el iubirea ce il caracterizeaza, altfel nu ar mai fi fost iubire, ci egoism.
Cu toate acestea, iubirea lui d/zeu este semnul libertatii si gratuitatii maxime, in sensul ca a ales in mod liber, modalitatea cu care sa ne iubeasca.
Poate parea un joc intre libertate si necesitate, dar tocmai aceasta dialectica a iubirii releveaza natura divina, pe care Isus a facut/o vizibila prin viata si invatatura sa.
Pe linga actul suprem al iubirii, manifestat in patimirea, moartea si invierea sa, Isus a marturisit adevarul necesitatii iubirii in orice eveniment al vietii sale. Unul dintre aceste evenimente este spalarea picioarelor discipolilor, la sfirsitul  carei actiuni Isus spune: ''stiind aceste lucruri, fericiti veti  fi daca le veti face''(In 13, 17).
Iata de ce iubirea este o necesitate, deoarece este singura cale de a duce la fericire; in acelasi timp modalitatea exprimarii este semnul maximei libertati. Isus a ales aceasta modalitate a iubirii de daruire.
 A  iubi si a fi iubiti este o necesitate pentru toti oamenii, iar crestinii traiesc aceasta iubire dupa exemplul lui Isus. In felul acesta Isus reprezinta puncul de atractie pentru crestini, fascinatia gindurilor, a sentimentelor si a trairilor de zi cu zi, dupa cum gasim exprimat si in unele pasaje biblice: ''Sufletul meu te doreste noapte si duhul meu te cauta inlauntrul meu''.Scopul ultim al existentei umane, este printr/o iubire agapica, ce se mai numeste si iubire de  daruire.

FERICITI SI IMPLINITI,

Pentru timpurile stravechi, strainul constituia o provocare, dar si o sursa de atractie, nu numai pentru ca vorbea o alta limba si arata diferit, dar pentru ca venea cu unele povesti  si informatii nemaiauzite pina atunci. Informatia a fost mereu un garant al puterii si al capacitatii de a ordona lucrurile intr/o anumita directie.
Decentrarea atentiei de lucrurile importante spre cele marginale sau mai putin semnificative pare a fi un atu pe care mass- media stie sa il foloseasca. 
Criteriul obiectivitatii este o notiune cu implicatii serioase. Inseamna responsabilitate si viziune ampla asupra realitatii de vreme ce anumite contexte determina o pozitie precisa a celor ce transmit informatia.
Din dorinta unei lumi in care toti sint fericiti si linistiti, evenimentele sunt selectate si transmise in asa fel incit sa nu apara ca situatii dificile sau problematice.
Ajunge zilei partea ei de necaz!
Empatia si solidaritatea sunt atitudini inlocuite cu resemnarea si o interesanta plingere de mila nejustificata.
Zarva facuta in jurul mortii unui leu a umbrit si chiar monopolizat interesul lumii, asta in detrimentul atentiei fata de toti cei care inca mai sunt nevoiti sa traiasca drama violentei,  nedreptatii si saraciei. In militarea pentru diferite cauze, interesul pentru om pare sa devina o anexa si nu locul unde se poate incepe orice demers salvator.
In amalgamul scolilor de fericire si de implinire, totul pare sa depinda de cit de mult poti sa faci pentru tine.
Departe de a gindi binele comun si grija pentru aproapele, atentia este directionata spre ceea ce e mai usor de acceptat, spre deosebit, spre o idee ingusta despre viata.

VIRTUTI,

                                 DESPRE  SOLITUDINE,
De obicei , nu facem distinctie intre singuratate si solitudine. Insa ea exista. In timp ce singuratatea aduce suferinta si este dureroasa, deoarece provine din marginalizare, lipsa comunicarii, a intelegerii  si a iubirii, solitudinea este o alegere voluntara, o singuratate asumata, transformata, rodnica si, deci benefica. Nu este usor sa stam cu noi insine. Multi chiar fug de aceste momente. Au mereu nevoie de compania altora pentru a se  simti bine. Daca insa aceasta lipseste, atunci vorbesc la telefon, asculta muzica,  dau drumul la radio, tv sau intra pe internet.
Intr/adevar, solitudinea nu ne place prea mult, deoarece ne este teama de intilnirea cu noi, de tacere. 
Fugim de ea pentru ca nu este usor sa ne privim inauntru, sa ne ascultam constiinta, sa infruntam fricile, sa vedem motivele pentru care ne suparam, de ce nu ne acceptam, pentru ce (nu) facem un lucru sau un altul. Dar daca fugim mereu de intilnirea cu noi, nu vom trai in pace,, nu ne vom acceptsa nici pe noi si nici pe altii, nu vom putea sa vedem daca facem binele sau raul.
Vom fi nelinistiti, suparati, ne va lipsi luciditatea, vom lua hotariri pripite si vom da mereu vina pe altii. Intr/un cuvint, vom trai o viata neinteleapta.
Experienta solitudinii, a interiorizarii, a tacerii este fundamentala pentru existenta fiecarui om.
Avem atita nevoie de tacere! Ea este ca o oglinda ce ne ajuta sa ne vedem asa cum sintem si sa intelegem  ce merge bine si ce trebuie sa schimbam. In tacere si in liniste ne obisnuim sa stam cu noi, sa ne cunoastem calitatile si  limitele, sa infruntam gindurile care nu ne dau pace, sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum sintem. Treptat, reflectind, ne vom trai diferit existenta, pastrindu/ne sufletul in pace si seninatate indiferent de provocarile exterioare, vom interpreta diferit ceea ce ni se intimpla, vom face alegeri chibzuite, gindind si judecind cu intelepciune.
Sa nu uitam ca mintuitorul, mai inainte de ai cauta pe oameni, se retragea in tacere, dimineata foarte devreme sau seara tirziu, pentru a sta cu el si cu tatal. El ne invata ca timpul petrecut in tacere cu noi si cu el este cel mai pretios, pentru ca de aceste momente depinde calitatea vietii noastre si binele pe care putem sa/l facem celorlalti.

CUNOASTERE DE SINE,

Autosuficienta- un alt fel de mindrie sau imaturitate infatuata.
Se spune ca un om inteligent nu doreste sau nu insista sa demonstreze ca el este mare si tare, doar un individ complexat si mic se va zbate sa para ceea ce nu este.
Nu de putine ori intilnim in jurul nostru persoane care, indiferent de subiect sau situatie, doresc sa aiba intotdeauna dreptate in ceea ce spun(chiar si atunci cind sustin aberatii sau nonsensuri), nu accepta alte pozitii sau critici din partea celorlalti, se simt imediat lezati daca pozitia lor este amenintata, iar atunci cind isi epuizeaza arsenalul de argumente sau justificari incep sa aiba atitudini zeflemiste, de superioritate (plini de sine), devenind vanitosi, isterici, ranchiunosi, dispretuitori sau chiar agresivi in conduita si comunicare, mai cu seama atunci cind simpt ca pierd teren sau influenta in fata celor din jur.
Astfel de persoane dezvolta o incredere oarba in sine, nu se mai analizeaza, isi pierd simtul critic, isi aroga drepturi, conditii sau statusuri sociale care depasesc limitele lor intelectuale, culturale sau morale.
Autosuficienta sau (suficienta de sine)  se manifesta prin variate forme, in functie de virsta, pozitie sociala, structura de personalitate, nivelul cultural si educational al persoanei etc. Ea devine vizibila si agasanta in situatii de interactiune si comunicare interpersonala, activitati de grup, viata sociala in general. Spre exemplu, cind cineva sustine: ''stiu mai bine ce-i de facut'' fara sa recunoasca ulterior esecul faptelor sale; cind unii afirma ca toate cite le/au obtinut si realizat in viata reprezinta doar meritul lor, fara sa accepte si alte conditii, conjucturi favorabile sau sprijinul venit din partea celorlalti; cind altii incep sa se multumeasca cu starea sau situatia de moment fara sa se angajeze la noi eforturi, responsabilitati, sacrificii sau alte activitati care sa le puna mai bine in valoare resursele personale(mi-ajunge cit am agonisit sau cite am facut, pentru ce sa/mi mai bat capul, viata trebuie traita'')etc. Cu alte cuvinte, autosuficienta reprezinta mai degraba o atitudine care incearca sa satisfaca  nevoia de recunoastere sociala a unei persoane, fara a tine cont de nevoile, asteptarile sau respectul fata de ceilalti, considerind propriul ego suficient de puternic si matur pentru a domina si controla mecanismele sociale intilnite intr/un grup sau anturaj. Ba mai mult, pe fondul suficientei de sine se creeaza iluzia ca totul iti merge bine, nu mai depinzi de nimeni si de nimic, in anumite imprejurari cei apropiati incep sa te deranjeze, descoperi ca ai putea fi chiar un mic d/zeu de care cei din jur sa depinda sau la care sa se inchine etc.
Dintr/o alta perspectiva putem constata ca autosuficienta este cultivata si promovata in societate prin tot felul de vedete, dive sau personaje indoielnice ce ofera, mai ales copiilor si tinerilor, modele de viata iluzorii in care nu trebuie sa faci prea multe ca sa ai ce/ti doresti, in care nu trebuie sa/ti pui intrebari despre rostul tau ca vin altii si decid pentru tine, in care mimetismul si consumerismul ne inregimenteaza in tot felul de curente, tendinte, mode si traditii ce inhiba dorinta noastra de ane dezvolta si progresa in plan personal si spiritual.
Momentul adevarului: Cum  (re)actionez in situatiile in care gindurile ma conduc  spre  autosuficienta? Am momente cind ma simt incapabil sa/mi depasesc  conditia actuala? Cred ca pot fi mai mult decit sint in prezent? (nu doar in vorbe!) Ce/ai face daca intr/o zi cineva ti/ar spune ca ai o atitudine de autosuficienta?
Epilog: Se spune ca un om inteligent nu doreste sau nu insista sa demonstreze ca el este tare si mare, doar un individ complexat si mic se zbate sa para ceea ce nu este. Nimic nu este mai primejdios decit autosuficienta prostului care crede ca poate sa schimbe lumea, nu vei scapa de el pina  cind nu considera ca te/a convins! Este bine sa nu ne multumim cu ceea ce sintem si sa ne complacem in ceea ce avem, amagindune pe noi insine si pe cei din jur ca sintem altfel /altceva /altcineva; nu ne va ajuta sa progresam, dimpotriva, vom ajunge sa ne formam o imagine falsa despre propria persoana care va fi o piedica majora in progresul personal. 
Imi place sa spun adesea ca fiecare dintre noi este ceea ce merita sa fie;  cu cit pretindem ca meritam mai mult, cu atit devenim mai neinsemnati!

Fiind de fata...in prezentul vietii tale,

Sa zicem ca fugi de trecut. Adica nu iti place cum a fost. Nu-ti vine sa accepti ca viata ta sa derulat ''asa''.
Si nu-ti privesti senin istoria(...).
Avem din cind in cind tendinta sa il tacanim pe celalalt la cap cu vorbaria noastra. Ne laudam adesea(uneori chiar inofensiv) cu performante personale: *sa vezi ce am facut, pe unde am fost, ce am dres, am rezolvat... si una si ailalta*.
Turnam in capul celuilalt euforia noastra pina/l zapacim, fara sa luam in calcul rezistenta sa. El poate oboseste. In schimb noi asteptam justificati, elogiul* bravo ma, felicitari!* Sintem din cind in cind narcisici si comitem si asa ceva. Dar alteori sintem dinamici. Fugim de celalalt. Avem o mie si una de motive, spunem noi, sa nu/l mai intilnim. Sau, daca il intilnim, mimam, abili, ca sintem ocupati: *bai ma grabesc, nu intelegi? Trebuie sa ajung*, auzi nu prea am timp...!*, *Hai pa vorbim!*. 
Ideea e ca intimplari de genul asta contin chiar in esenta lor  o fuga(sau o teama) fata de propria persoana. Fugim de noi insine( e o miscare psihica si temporala). Sigur, tu nu alergi in mod concret, dar te feresti de un segment de timp din viata ta, sau nu accepti ceva la tine in prezent, sau poate nu doresti sa te gindesti la viitor.
Sa zicem ca fugi de trecut. Adica nu iti place cum a fost. Nu/ti vine sa accepti ca viata ta sa derulat ''asa''. Si nu/ti privesti senin istoria, alegerile personale, intimplari, evenimente,...
Pe toate le descrii nefaste, nu vrei sa/ti amintesti de ele, refuzi sa povestesti si chiar le ocolesti.  Mai mult, exista riscul de disociere sau derealizare. In primul caz, incerci fortat sa iti montezi o personalitate noua, artificiala, prin care sa iti anulezi total trecutul tau. Vrei sa fii altul, dar intr/un mod irealist. Depui efort sa te *reconstruesti*, dar pentru ca o faci gresit, fara sa iei in calcul istoria proprie, te obosesti si te imbolnavesti mai tare. In schimb, procesul derealizarii consta in refuzarea categorica a unui loc, timp, sau moment, in care tu ai fost prezent, dar nu il mai suporti. Tu spui ca nu ai fost acolo. Declari deschis(si sincer) ca nu ti sa intimplat, nu il mai recunosti.  Esti intr/un fel instrainat de toate... si risti din nou trasee patologice. In ceea ce priveste fuga de prezent, aceasta e o evadare evidenta din starea ta de fata. Nu esti satisfacut acum de tine. Nu vrei sa te privesti, sa te suporti, sa te gindesti la propria persoana. Si prin urmare''fugi''(cu mintea) fie nostalgic in trecut, fie visind romantic (si aiurea) catre viitor.
Numai sa nu ramii cu tine, sa nu/ti vezi pacatul, vina. E ca si cum refuzi sa fii de fata in propria ta viata. Apoi, fuga de viitor survine dintr/o teama. Te vezi pe tine incapabil. Nu poti sa crezi ca ai resurse. Elaborezi pericole fictive. Devii suspicios, nevrind sa iei in calcul sansa unui viitor (pe care il poti gestiona, planifica chiar tu).  Stai inhibat, optezi sa fugi, si/ti umpli capul cu frivolitati prezente, sau chiar amintiri trecute...
Exista in istoria psihologiei un specialist, Fritz Perls, care a construit o terapie, numita ''gestaltista''. Prin tehnici asertive si observative, incearca manevrarea persoanei spre prezent, aici si acum. Te ajuta sa nu fugi, ci sa te constientizezi pe tine. Sa/ti vezi miscarea , gestul, atitudinea, privirea.  Sa ti le intelegi, sa le explici, sa le  accepti. Sa stii de ce  si cum faci una sau cealalta, dar sa ramii cu tine. Astfel, ai sansa sa descoperi o nevoie de a ta, o teama, o idee noua despre tine, pe care, daca vrei, le poti rezolva, sau accepta asa. Fara sa fugi.
Pentru ca altfel, Z. Bauman(un sociolog si filosof) spune ca poti sa/ti insusesti rapid o atitudine a omului contemporan, numita sugestiv: sindromul turistului. Omul de azi e calator. Nu numai fizic, ci si psihic, spune el. Alearga zapacit dupa experiente noi. Nu mai rezista sa se multumeasca cu ceva si atit. El vrea sa guste, sa auda, sa observe noutati.  In mod exagerat. Pentru ca fuge chiar de el. Acest fapt il plaseaza in relatii instabile, fluctuante, cu ceilalti din jur. Ii foloseste doar in scopuri scurte, personale. Nu mai cultiva sensul de apartenenta, la un grup sau la un loc.
Traieste, prin urmare, intensiv senzatia singuratatii, a insecuritatii. Altfel, daca am tot fugi, riscam sa fim absenti momentului de fata, sa ne traim prezentul cu intensitate si cu pasiune. 
Sa fii aici, acum, cu misiunea ta.  Nu fi un turist in propria ta viata. Si nici narcisic! Ci sa te simti protagonistul existentei tale,colaborind intens cu d/zeu.
Traind real  timpul prezent, cu darurile sale.  Plin de elan, de motivatie, de forta afectiva.  Nu inhibat, anost. Ci cu intelepciune dragoste si cu curaj. Caci d/zeu este aici, acum. Parcurge drumul vietii tale, iubindute pe tine.

DESPRE GENEROZITATE,ca virtute

''Viata nu se masoara in timp, ci in generozitate''(Peter Marshall). Cit de profunda este aceasta maxima! Cita intelepciune contine si cit de multe lucruri ne poate invata! Intr-adevar, existenta noastra nu se masoara in anii pe care ii traim, mai multi sau mai putini, ci in ceea ce daruim altora, in ceea ce facem pentru binele  celorlalti. De altfel, ce va ramine in urma noastra, dupa ce vom muri? Cum vom ramine in memoria celor care ne/au cunoscut si, mai mult, ce va conta in ochii lui d/zeu, care ne va judeca?
Iubirea fata de d/zeu si aproapele, bunatatea si generozitatea noastra, interesul si preocuparea pentru binele altora, compasiunea, atentia, timpul dedicat celor care au avut nevoie de ajutor, sunt tot ceea ce conteaza. Daca ne gindim bine, oamenii isi aduc aminte cu placere de cei generosi, darnici, care au trait pentru altii, care sau dedicat ajutorarii celorlalti.
Pentru noi, crestinii, sfintii sint dovada ca o viata fericita si implinita nu se masoara in anii traiti, ci in ceea ce facem pentru d/zeu si pentru binele aproapelui. Dar si in memoria celor care  nu sint crestini, ramine vie amintirea acelora care au trait pentru binele altora, care au fost generosi, sacrificindu/si existenta pentru altii. 
Cine nu isi aminteste de Mahatma Gandhi sau de Martin Luter King? In schimb, cine isi aduce aminte cu placere de oamenii care au trait doar pentru ei, care sau gindit numai la ei si au facut rau altora?
Este adevarat, ne nastem egoisti, insa natura noastra nu este aceasta. Noi sintem creati dupa chipul si asemanarea lui d/zeu. Ori aceasta inseamna ca, de vreme ce'' d/zeu este iubire'' si ne/a creat din iubire, pentru a ne face partasi, in Cristos de viata dumnezeiasca, el ne cere noua, fiilor sai, sa iubim asemenea lui, sa fim generosi sa traim pentru altii, asemenea mintuitorului nostru.
Stind cu domnul, ascultindu/i cuvintul  invatam de la el daruirea de sine, vom putea trai din ce in ce mai mult pentru altii.  Aceasta este, de fapt ceea ce conteaza: atit pentru dumnezeu cit si pentru semenii nostri.

GELOZIA intre adevaruri si mituri

Despre gelozie sa scris foarte mult de/a lungul timpului, fiecare epoca, fiecare autor sau personaj, fiecare specialist exprimindu/se in variate moduri sau expresii mai mult sau mai putin convingatoare. Sf. Augustin spunea ca acela care nu este gelos, nu iubeste iar filosoful si moralistul Francois de la Rochefoucauld era de parere ca in gelozie predomina iubirea de sine si nu dragostea fata de altcineva.
Unii vad in gelozie o emotie umana normala pe care oamenii o experimenteaza in doze variate pe parcursul vietii; adesea se spune ca un pic de gelozie nu face rau nimanui, dar in situatii in care nu stim sau nu avem resursele psihice sa o putem controla ea devine nociva.
Altii privesc gelozia ca pe un sentiment apasator, ca pe o patima care inabusa glasul ratiunii si/l tortureaza pe om, formele paroxistice de manifestare a  geloziei fiind comparate cu stari de nebunie sau posedare demonica.
In realitate, gelozia este o emotie complexa declansata de spectrul  pierderii unei relatii afective intense, confortabile si securizante avute cu o persoana de referinta  din viata noastra.
Astfel, putem vorbi de aparitia geloziei la orice virsta, dar de fiecare data resimtita si manifestata diferit in trairea personala si in relatiile cu cei din jur. La copii gelozia se manifesta cel mai des in doua situatii: intr/o prima situatie putem observa o grija exagerata fata de un nou-nascut aparut in familie, cind copilul cauta sa primeasca de la parinti dragostea acordata fratelui  sau surorii mai mici; in cea de a doua situatie gelozia se manifesta printr-o agresivitate a copilului indreptata catre fratele sau sora sa,  din dorinta inconstienta de a-l elimina si de a deveni singurul receptor al iubirii si al securitatii afective..
La virsta adolescentei, cind apar asa zisele crize de manifestare a identitatii personale, gelozia este generata de frustrarea sau incapacitatea adolescentului de a mentine sau de a duce pina la capat o relatie cu persoana iubita.
In cazul adultilor  gelozia se manifesta diferit la barbati si femei; psihologia evolutionista sugereaza ca barbatii sunt mai gelosi decit femeile in fata infidelitatii sexuale, in timp ce femeile sint mai geloase decit barbatii in fata infedelitatii emotionale.
Altfel spus, barbatii cauta sa controleze partenera si sa se asigure ca interesul acesteia se manifesta doar fata de el(mai ales in plan sexual), in timp ce femeile devin obsesiv de posesive de teama ca ar putea fi respinse de partener sau de pierderea securitatii afective.
Cind si de ce apare gelozia?
De cele mai multe ori atunci cind apare lipsa de incredere, rutina sau plictiseala intr/o relatie si care alimenteaza suspiciunea, infidelitatea sau indiferenta in cadrul cuplului.
Toate acestea genereaza un soi de anesteziere a sentimentului de iubire insotita de stari de anxietate, teama de spectrul singuratatii si de abandon. Toate  impreuna genereaza si alimenteaza diverse ginduri, scenarii,fantasme care cu timpul ne determina schimbarea comportamentului si a felului de a fi in conformitate cu acestea, culminind cu stari conflictuale, certuri, nemultumiri, reprosuri, acuze, violente domestice, despartiri sau chiar divorturi.
Multi se intreaba daca gelozia are vreun leac. Cu exceptia copiilor unde gelozia are  cauze care tin  de manifestarea  inconstientului si excluzind starile patologice, in majoritatea cazurilor leacul consta in felul cum ne educam si cum ne dezvoltam autocontrolul fata de gindurile si reactiile emotionale care genereaza stari de gelozie.
Evident ca sint si persoane care au o predispozitie inascuta spre suspiciune, indoiala, neincredere in sine si in cei din jur, dar chiar si in cazul lor gelozia poate fi controlata si modelata prin educatie, motivatie si vointa.
Momentul adevarului: Crezi despre tine ca esti gelos? Dar cei din jurul tau ce cred? Ce te poate determina sa lupti impotriva geloziei? Ce crezi despre cei gelosi? Ii intelegi sau ii compatimesti?  Pina unde ai putea sa suporti starea ta de gelozie?  Dar pe a celui de linga tine?
Epilog:
Trebuie facuta o diferentiere intre gelozie si invidie. Invidia este un sentiment care exprima nemultumire, parere de rau, necaz, ciuda, ura, provocate de succesul, calitatile sau pozitia/ starea mai buna a altei persoane in raport cu sine; gelozia este o stare afectiva care intotdeauna se caracterizeaza prin teama de a pierde dragostea cuiva.
Gelozia genereaza frecvent o combinatie de furie, dependenta,, jignire si nesiguranta care culmineaza cu insecuritatea.
Exista o strinsa legatura intre gelozie, imaginea de sine si aspectul fizic al persoanei in cauza.
Cu cit imaginea de sine si aspectul fizic al persoanei sint mai putin pozitive, cu atit cresc sansele ca gelozia sa fie mai mare.
Poate de aceea Shakespeare spunea ca'' gelozia este un monstru zamislit prin el insusi si nascut din el insusi''.
O fi sau nu adevarat? Dincolo de orice speculatii, gelozia a insotit viata omului in toate timpurile si adesea a fost condimentul, intriga sau motivul pentru care linistea omului sa transformat in... neliniste.

MAI APROAPE DE CER,

Ieri, stind de vorba cu sufletu/mi
Sa nu ma intorc in trecut mi-a spus...
Amintirile ca orice saminta, mai coapta,
Mai cruda, trebuie-ngropata-prin moarte
Sa renasca-palida la-nceput, cu
Frigul  in oase si plina de tina...

Murmurind la plinsul vintului un vers
Dintr-o simfonie vetusta, suflete, sunt gamele
Reaprinse pe care inteleapta, iubirea
Le-asterne in calea-li, covor rosu spre cer sa
Inalte...Ca tine, in versuri, mai triste, mai vesele,
Cinta dorul liliacului in mai inflorit...

Mai aproape  de cer, mai aproape de cer
Este refrenul; cine intelege urcusul acesta
Si greul ce-l duce in piept biet suflet-
Sa scurmi universul, copile, sa dai de izvoare,
Descult sa ramii pe vecie, sa zbori peste lume
Si lumea sa strige din urma: goniti-l!...

TRANDAFIRUL LAUNTRIC,

Rostul meu e in fervoarea cintecului
stralucind ca amiaza firii
clocotitoare izvoare sub fruntea mea
si arsita focului blind
cuvintele rascolind
gradinile vii ale visarii.
Trandafirul launtric
lacrimind
si nisipul clepsidrei
cazind
in incertitudine
rostul meu e in iubire
fara glorie deasupra mea
norii plutind.
Rostul meu e in cuvint
parinte al vesnicei lumi
fulger zvicnind
in cele ce sint.

PRICIPIILE FUNDAMENTALE ALE VIETII,

Capacitatea de a/ti crea realitatea este o expresie a divinitatii. De aceea functioneaza intotdeauna. E imposibil sa nu functioneze. Este un principiu fundamental al universului. Este natura lucrurilor.
Atractia este o unealta care lucreaza in modul cel mai eficient, atunci cind este folosita in scopul pentru care a fost destinata.Adica, ea produce cel mai adesea rezultatele dorite, atunci cind este folosita in conformitate cu modul in care a fost proiectata.Dar ea produce intotdeauna unele rezultate, fiindca este folosita permanent- indiferent daca cei care o folosesc stiu sau nu, acest lucru.
Acesta este darul minunat al lui d/zeu: putere continua, permanent in functiune.
Vorbim aici despre un proces sistematic al cauzei si efectului, care nu se intrerupe niciodata. D/zeu este acest proces. D/zeu este acest sistem. Aceasta este ceea ce are in vedere d/zeu, atunci cind ne spune:'' sint mereu alaturi de tine, pina la sfirsitul timpului.''
Este o referire la d/zeu, in general neinteleasa si arareori explicata. Si nu este aproape niciodata explicata, privitor la subiectul Creatiei Personale.
Acum sa contextualizam aceasta chestiune a ''atractiei''.
Energia Atractiei este parte a unui sistem mai extins al cauzei si efectului din Univers.
A vorbi despre atractie ca despre o lege in sine este, oarecum, este ca si cum ai vorbi despre gravitatie, fara a discuta despre fizica, explicind cum si de ce actioneaza gravitatia. In regula, deci un lucru cade. Ei, si ce...?

Atunci hai sa analizam principiile fundamentale ale vietii si sa facem acest lucru in profunzime.
Viata se exprima pe ea insasi, prin:
1-Energia Atractiei, care iti da putere.
2-Legea Contrariilor, care iti ofera prilejul favorabil.
3-Darul Intelpciunii, care iti da discernamint.
4-Bucuria Miracolului,care iti stimuleaza imaginatia.
6-Existenta Ciclurilor, care iti ofera eternitatea.
Acest sistem mai extins regleaza Procesul Creatiei Personale Ai putea chiar sa numesti acest sistem si acest proces ''D/zeu''.
Acesta este un gind nou pentru multi oameni. Invita-te pe tine insuti sa analizezi aceasta idee, doar in acest moment. Oare, dupa tot ceea ce spus si sa facut, ar putea D/zeu sa fie un proces? Si ar putea acest proces sa fie experienta numita Viata? Este, oare, Procesul Creatiei Personale pur si simplu desfasurarea vietii, care se manifesta in mod natural? Am ajuns sa intelegem  ca viata este d/zeu. Este d/zeu ca fiintind ca d/zeu si devenind ceea ce urmeaza sa fie d/zeu. Acesta este un sistem complex si exceptional, care include un proces ce produce o manifestare numita viata. Acest sistem este un cerc iar in acest cerc, procesul vietii produce manifestarea vietii, manifestarea vietii creeaza experienta vietii, iar experienta vietii creeaza procesul vietii. Un lucru determina alt lucru,intr/un ciclu fara sfirsit. Totul este una.
Viata, asa cum este creata, reprezinta procesul,viata asa cum arata este manifestarea, iar viata asa cum ne afecteaza, este experienta. Modul in care ne influenteaza este determinat de noi- iar acest lucru nu este inteles de majoritatea oamenilor.
Eternul ciclu al procesului, manifestarii, experientei este Divinitatea insasi. Aceasta este manifestarea existentei ciclurilor. Toate aceste lucruri reactioneaza la aceasta prezenta. Toate lucrurile exista in cicluri. Toate lucrurile exista in acest sistem- si nu exista nimic in afara acestuia.
Atractia face parte din acest sistem, asa cum fac parte si principiile fundamentale ale vietii. Folosirea constienta a principiilor, care reprezinta temelia procesului creatiei personale, determina manifestarea vietii, care duce la trairea experientei divinitatii
Deci,...asa cum fizica explica si controleaza aspectele si elementele fizicii ale vietilor noastre, acelasi lucru il face si metafizica,explicind si controlind aspectele si elementele mai ample.
Atractia face parte din metafizica. Este un magnetic energetic.
Ea atrage catre sine tot ceea ce ii seamana. Ea i se supune, in mod absolut, principiului: Ceea ce se aseamana se atrage.
Noi folosim acest magnet de energie, aceasta putere a lui d/zeu, in procesul creatiei personale- iar el a fost folosit in permanenta, indiferent daca sintem constienti sau nu de el, indiferent daca acceptam sau nu.
Asadar, cind discutam despre propria putere de a ne crea propria realitate, nu mai trebuie sa intrebam niciodata:'' unde este d/zeu in toate astea''?
Acum stim.
Deoarece sistemul nu se intrerupe niciodata, iar puterea pe care d/zeu n/ea dat/o functioneaza intotdeauna, uneori pare ca procesul creatiei personale nu functioneaza. Creatia personala nu este niciodata lipsita de efect, desi ea nu produce  intotdeauna rezultatele pe care le dorim noi.
Vezi tu, legea Atractiei raspunde nu numai la ceea ce dorim noi, ci si la ceea ce ne trezeste frica. Nu doar la ceea ce ne dorim ca sa atragem catre noi, ci si la ceea ce respingem. Nu numai la ceea ce alegem in mod constient, ci si la ceea  ce selectam in mod inconstient. A selecta este o procedura delicata, este o chestiune ce tine de lucrurile asupra carora ne concentram, indiferent daca vrem sau nu vrem sa facem constient sau inconstient acest lucru.
De exemplu, daca in luna care urmeaza, mintea se concentreaza pe dublarea venitului tau, dar ulterior,in ora sau in ziua urmatoare, gindesti altcumva, ca va fi aproape imposibil sa reusesti acest lucru- daca iti spui: ''Hei, fii practic! Alege un tel pe care macar sa/l poti atinge''- atunci tu ai selectat ultima idee, chiar daca, initial, ai vrut sau nu sa faci acest lucru,pentru ca butonul de de actionare a puterii tale este intotdeauna pornit; creatia personala functioneaza permanent.
Ea nu doar ca lucreaza cu gindul sau cu ideea ta cea mai recenta, dar si cu gindul sau ideea in care ai pus cea mai mare frecventa, concentrare si energie emotionala.
Ceea ce explica de ce unii oameni, care vor sa foloseasca procesul pentru a obtine ceva ce isi doresc cu disperare, au parte adesea de ceea ce ei numesc esec. Atunci, ei spun:''Vezi? Chestia asta nu functioneaza.'' In realitate procesul functioneaza perfect. Daca te observi pe tine insuti si constati ca iti doresti ceva cu disperare si continui sa spui Vreau asta!- tu anunti universul ca acum nu ai ceea ce iti doresti.
Cartea ''Conversatii cu D/zeu spune ca''  sentimentul este limbajul sufletului''.Daca spui, in mod constant: Vreau mai multi bani''!-iar Universul''simpte sentimentul tau''referitor la aceasta dorinta-care este cel al lipsei-aceasta este emotie la care el iti va raspunde.
Vorbim aici despre putere. Puterea unui magnet.
Aminteste-ti ca un sentiment este energie, iar in ceea ce priveste energia,Lucrurile asemanatoare se atrag. Drept urmare, Universul va spune ''da!''-iar tu vei continua sa vrei mai mult.
Daca gindesti: Vreau mai multa iubire in viata mea!-universul va spune ''da!'' si tu vei continua sa vrei mai multa iubire in viata ta.
In folosirea Energiei Atractiei, cuvintul eu este cheia declansatoare a creatiei. Ceea ce urmeaza dupa cuvintul ''eu'' rasuceste cheia si porneste motorul  materializarii.
Daca puterea nu ar fi fost intotdeauna pornita, daca procesul nu ar fi functionat permanent,ai fi putut avea un singur gind foarte pozitiv despre ceva anume, iar acel rezultat s/ar fi manifestat in realitatea ta fara nici un esec.
Dar procesul functioneaza tot timpul, nu doar din cind in cind si este alimentat de ceea ce simti cel mai profund, mai consistent.
Asadar, un singur gind absolut pozitiv, dintr/un virtej de idei si proiectii nu chiar pozitive, este putin probabil sa produca rezultatul dorit.
Secretul este sa ramii pozitiv, intr/o mare de negativitate.
Secretul este sa stii ca procesul functioneaza, chiar daca pare ca nu functioneaza.