NORMALITATEA ÎNTR-O LUME ANORMALĂ,

 Adesea auzim în jurul nostru expresii precum: să ducem o viață normală, nu ești normal, o lume normală etc. Dar oare ce înseamnă normalitatea într-o lume în care se vorbește mai des de anormalitate? Mulți consideră normalitatea ca fiind relativă, fiecare individ se regăsește într-o anumită stare de normalitate care nu coincide întotdeauna cu normalul celorlalți din jur, iar dacă normalitatea unuia contrastează cu normalitatea altuia, atunci se poate ajunge chiar și la conflicte. Cu alte cuvinte, normalitatea este raportată la o serie de criterii, standarde, norme agreate și adoptate într-o anumită cultură sau comunitate, precum și la valorile și reperele morale, spirituale, religioase ale fiecărei persoane. Nu discutăm aici de relația normalitate-anormalitate raportată la starea de sănătate mintală sau fizică a persoanei; ne interesează cum este percepută normalitatea într-un anumit context social unde acționează anumite norme, valori, credințe care asigură sau susțin raporturi și relații interumane autentice. Se spune că normalitatea este determinată de majoritate. Dar cum se formează acea majoritate care inițiază acea normalitate, acceptată de cei mai mulți? Ceea ce la un moment dat în istorie era de neconceput, astăzi este asimilat stării de normalitate, acceptat social,reglementat juritic și chiar asumat de cei mai mulți(spre exemplu avortul, divorțul, eutanasia, prostituția etc). Ce a condus la crearea atâtor normalități sociale și culturale? Dorința de libertate a omului, fenomenul secularizării, consumismul pot fi tot atâtea răspunsuri. De fapt, în orice situație te-ai afla, vor exista persoane care vor rezona perfect cu tine, cu normalitatea ta, te vor înțelege, aprecia și accepta; dar vor exista și acele voci critice care vor încerca să-și impună normalitatea considerată de ei ca fiind cea mai potrivită.

Pe de-o parte, îți poți defini normalitatea personală, acel cadru referențial pus în relație directă cu libertatea asumată de tine și, în același timp, cu limitele tale, iar pe de altă parte, poți înțelege și accepta normalitatea generală, cea stabilită de majoritate, care poate fi foarte diferită de cea personală, și atunci apare dilema: adaptarea ta la normalitatea impusă de majoritate sau refugiul în propriați normalitate?  De foarte multe ori aici apar cele mai multe compromisuri, derapaje sau dezertări determinate de incapacitatea omului de a discerne între bine și rău, adevărat sau fals, precum și duplicități asumate din diferite motive subiective. Sunt unii care spun:   am momente când mi-e bine, am cu ce trăi, sunt săn ătos, în putere, toată lumea e a mea, o viață am și trebuie să o trăiesc, nimeni și nimic nu mai contează... Dar vine și reversul medaliei când boala și suferința ne încearcă, suntem dispuși să renunțăm la orice pentru o clipă în plus, cerșim atenția și grija celor din jur etc. Însă, după ce scăpăm de necazuri, revenim la aceiași obiceiuri și metehne de dinainte. Aș vrea să greșesc, dar nu cumva pentru mulți dintre noi ciclotimia aceasta definește normalitatea personală?

În altă ordine de idei, abaterea de la normalitate poate fi o provocare spre evoluție, care creează premisele necesare pentru redefinirea ei în anumite etape și conturează nevoia de a mai adăuga ceva în cadrul deja stabilit al normalității. În același timp, excepțiile de la normalitatea ta, așa cum o înțelegi și o afișezi, te pun în dialog cu cadrul tău de referință, cu limitele tale,  te ajută să te reevaluezi; te pot provoca să-ți explorezi puțin limitele, să verifici dacă ești în totalitate de acord cu cele deja existente sau dacă ai capacitatea de a-ți recunoaște alte limite. 

sursa foto: internet

Ștefan Robu

LIBERTATE ȘI FERICIRE,

 Trebuie precizat faptul că aspirația la libertate atât de puternică la omul contemporan, chiar dacă reprezintă în mare măsură o iluzie și se realizează de multe ori pe căi greșite, are în ea ceva foarte corect și nobil. Omul nu a fost creat să fie sclav, ci ca să fie stăpân pe creație. Omul nu este creat să ducă o viață întunecată, meschină, care să se dezvolte într-un spațiu strâmt, ci a fost creat să aibă orizontul deschis. Ființa umană manifestă o asemenea sete de libertate pentru că aspirația lui fundamentală este cea către fericire; omul presimte că nu există fericire fără iubire și nici iubire fără libertate, ceea ce este perfect adevărat. Omul a fost creat din iubire și pentru iubire, așadar, nu-și poate găsi fericirea decât iubind și fiind iubit. Problema lui vine din faptul că uneori iubește cum nu trebuie, adică se iubește pe sine mânat de egoism și la urmă se simte în mod inevitabil frustat, căci numai adevărata dragoste te îmbogățește.

Nu există iubire fără libertate, căci o iubire care folosește constrângerea, una din interes sau cea care  urmărește simpla satisfacere a unei nevoi, nu merită numele de iubire. Iubirea nu se fură și nici nu se cumpără, nu există iubire adevărată și deci fericită decât între două persoane care dispun liber de ele însele pentru a se dărui una celeilalte. Iată extraordinara cale a libertății: ea dă valoare iubirii, iar iubirea este condiția fericirii. Intuirea, fie ea și confuză a acestui adevăr, este cea care îl face pe om să acorde o asemenea importanță libertății și în această privință suntem de acord că nu se înșală! Dar cum să avem acces la această libertate care permite împlinirea iubirii? Pentru omul modern, a fi liber înseamnă cel mai adesea să poată să se debaraseze de orice constrângere sau autoritate, adică: fără Dumnezeu, fără stăpân.  Dimpotrivă, pentru creștinism nu există libertate decât în supunerea față de Dumnezeu.

Adevărata libertate este mai puțin o cucerire a omului și mai degrabă un dar  gratuit al lui Dumnezeu. O iluzie fundamentală legată de noțiunea de libertate stă în faptul că ea este considerată exterioară, dependentă de circumstanțe, și nu o realitate, în primul rând, interioară. Explicație: Cel mai adesea, avem impresia că circumstanțele în care ne găsim sunt cele care ne limitează libertatea: constrângerile impuse de societate, obligațiile de tot felul pe care alții le pun pe unerii noștri, limitări care ne țin prizonieri și se referă la sănătatea noastră, la posibilitățile noastre fizice etc. Așadar, pentru a ne câștiga libertatea ar trebui să eliminăm toate aceste constrângeri și limitări. Acest fel de a vedea lucrurile conține, fără îndoială, un sâmbure de adevăr, căci uneori limitările și constrângerile sunt făcute să le depășim pentru a ne cuceri libertatea. Numai că există și o mare parte de iluzie ce trebuie demascată, căci asfel riscăm sa nu mai gustăm din adevărata libertate.

Chiar dacă ar dispărea tot ceea ce considerăm a fi piedici pentru viața noastră, nu avem garanția că vom găsi libertatea deplină la care aspirăm. Când împingem limitele ne trezim că apar unele mai încolo. Riscăm, așadar, să ne găsim într-un proces care se derulează continuu, copleșiți de o nemulțumire permanentă, dat fiind faptul că ne vom lovi întotdeauna de asemenea constrângeri dureroase. 

Dacă pe unele le putem depăși sau trece cu vederea, altele, cum ar fi legile fizicii, limitele condiției umane, viața în societate etc. rămân inflexibile orice am face.

sursa foto: internet

Ștefan Robu

ÎN CĂUTAREA LIBERTĂȚII,

 Noțiunea de libertate poate părea un loc de întâlnire privilegiat între cultura modernă și creștinism. Aceasta din urmă se propune, într-adevăr, ca mesaj de libertate și de eliberare.  Ca să ne convingem de acest adevăr, este de ajuns să deschidem Noul Testament, unde cuvintele liber și libertate sunt frecvent folosite. Legea creștină este numită de sfântul Iacob legea libertății. Rămâne de văzut care este natura veritabilă a acestei libertăți pe care vom încerca să o înțelegem. Cât despre cultura modernă, după cum fiecare poate să constate, ea este marcată de câteva secole de o puternică aspirație la libertate.. Cu toate astea, se știe în ce măsură noțiunea de libertate poate fi purtătoare de ambiguități, poate conduce la rătăciri. Din nefericire, secolul al xx-lea  a fost martor cumplit și privilegiat la alienări terifiante care au cauzat moartea a milioane de persoane. Poate tocmai de aceea dorința de libertate continuă să se manifeste în toate domeniile: social, politic, economic, psihologic, contrar progreselor făcute, care în realitate sau străduit să o păstreze  nesatisfăcută.

Pe plan moral, avem impresia că singura valoare care mai întrunește într-o oarecare măsură unanimitatea la acest început de mileniu trei este cea a libertății: toată lumea este aproape de acord în a spune că respectul pentru libertatea celuilalt rămâne o normă fundamentală. Asta este, fără îndoială, mai mult teorie decât realitate(liberalismul occidental fiind din ce în ce mai totalitar în felul său) și poate chiar o simplă manifestare a unui egocentrism funciar la care a ajuns omul modern, pentru care respectul libertății fiecăruia ar fi mai puțin recunoașterea unei exigențe etice și, mai degrabă, o revendicare individuală.

sursa foto: internet

Ștefan Robu

RAȚIUNEA ȘI ENERGIA SENTIMENTELOR,

Rațiunea îi este dată omului nu pentru frumusețe ci pentru a-i folosi. Omul nu are voie să se oprească pentru că stagnarea înseamnă încetarea evoluției. Toate frământările lumii sentimentale și fizice pot fi corectate prin rațiune. Sexul, instruirea, inteligența, gloria, banii etc. nu au nici o importanță, contează iubirea, credința și speranța, fiindcă sunt adevăr și realitate.. Toate acestea nu le poți extrage din lumea fizică. Iertarea descătușează. Nu vă lăsați duși în eroare de aspectul exterior. Ascultați de bătăile calde ale inimii dumneavoastră și percepeți-le ca pe cea mai mare valoare. Învățați să folosiți sentimentele. Învățați arta iertării și veți primi tot ce vă trebuie, inclusiv valori materiale.

În lumea spirituală, fapta atrage efectul corespunzător faptei. Tocmai de aceea omul trebuie să gâ ndească, și cu activitatea mentală să îndrepte energia sentimentelor pe făgașul necesar. Cine pune condiții, poate să rămână fără nimic. Cine face fapte bune fără să aștepte răsplată, va fi recompensat dublu. Tot ceea ce facem, în cele din urmă pentru noi facem, și suntem recompensați dublu. Să nu uităm că eul și corpul alcătuiesc un întreg al lumii spirituale și fizice, dar sunt, totuși, diferite. Dacă medităm profund asupra acestui lucru și-i mulțumim trupului, atun ci vom simși răsplata acestuia. Fiecare dintre noi, în limitele posibilului, poate să-și modifice corpul. Trebuie să o facem cu bunătate. Omul nu poate să-și determine singur existența. Acest lucru constituie un atribut divin. În rest, Dumnezeu oferă libertatea și posibilitatea alegerii.

Închipuiți-vă că aveți în față un drum lung și larg, care este soarta noastră. Într-o parte a drumului există negativitate: gropi, noroi, denivelări etc., iar în cealaltă parte există pozitivul: o pajiște înfloritoare, iar în mijloc se află echilibrul. Cum parcurgem drumul? Aceasta îl vom hotărî noi. Cine nu dorește să treacă prin greutăți fizice, să se înalțe mai repede în lumea spiritelor. Însă înainte de aceasta trebuie să trăiască corect pe pământ și să-și însușească înțelepciunea pământească. Este un lucru inevitabil. Cei mai mulți dintre noi sau obișnuit să spună: așa e caracterul meu, nu pot face altfel. Ce înseamnă caracter? Caracterul e constituit din totalitatea trăirilor din decursul vieții. Dacă ne justificăm rătăcirile prin caracter și nu ne corectăm greșelile, suferim noi înșine.

Tot ce schimbăm într-o viață pe drumul destinului, va constitui fondul principal al  vieții noastre ulterioare. Studiile, obiceiurile, deprinderile, talentul, dragostea pentru muncă, faptele, idealurile, sănătatea etc... din viața noastră, ni se pare că sunt deosebit de importante, dar în plan cosmic sunt neinsemnate. Totuși, aceste lucruri neinsemnate luate împreună constituie baza vieții noastre. În subconștientul nostru înțelegem corect ce este important, dar nu înțelegem unde sa pierdut răsplata și suntem dezamăgiți dacă după faptele noastre bune nu primim imediat recompensa. Cine neagă recompensarea, neagă realitatea. Putem să negăm și soarele și luna, cu toate astea ele există și își îndeplinesc menirea. Cine crede că poate face rău în taină, greșește. Eul său spiritual vede și știe tot și, conform legilor karmei, va trebui să ispășească acest rău la un moment dat.

Legea karmei este inevitabilă putând fi exprimată simplu și clar în câteva cuvinte: „ce semeni, aceea culegi”. Dacă îți ceri iertare sincer, te ajută.  Rezultatul depinde de onestitatea fiecăruia dintre noi. Legăturile energetice se eliberează dacă le conștientizăm. Uitați-vă la copii, vorbiți cu ei și or să vă uluiască cu cunoștințele lor. Sinceritatea și cinstea lor sunt divine. Iar ignoranța lor aparentă se explică în închipuirea adulților prin faptul că are valoare numai înțelepciunea dobândită prin experiența lumii fizice

sursa foto: internet

Ștefan Robu

INFERNETUL ȘI PRIZONIERII LUI,

 Aceste rânduri mi-au fost sugerate de titlul filmului italian ”Infernet”, care a avut premiera în anul 2016. Subiectul filmulului analizează efectele dependenței de internet din perspectiva unor personaje care trăiesc experiențe de viață în totală contradicție cu normele morale și sociale, fiind în fond victime ale capcanelor sau tentațiilor venite din lumea virtuală a Internetului.

Toate studiile și analizele din ultima perioadă privind traficul pe internet au arătat că în perioada pandemiei aceasta a crescut foate mult, fiind o alternativă salvatoare sau generatoare de speranțe pentru mulți dintre noi, dar mai ales pentru cei care își pot desfășura activitatea profesională de la distanță, pentru cei care au parcurs programul școlar la toate nivelurile, pentru accesarea de informații pe diverse teme etc. Nu este mai puțin adevărat că izolarea fizică impusă din rațiuni medicale a determinat și o creștere a infracționalității în spațiul virtual sub diverse forme(furtul datelor personale, cyberbullying-ul, înșelăciuni, șantajări etc.), dependența de jocuri, iluzia confortului psihologic sau concupiscența din rețelele sociale virtuale și multe altele. În fond, fiecare și-a dezvoltat un comportament adaptiv, fie pentru rezolvarea unor obligații/ interese profesionale sau a problemelor personale, fie pentru diverse plăceri prin care să compenseze frustrările și nemulțumirea generate de constrângerile pandemiei și limitarea drastică a libertăților individuale.

Internetul, ca fenomen relațional din lumea post modernă, a venit cu multe avantaje și facilități în viașa noastră cotidiană. Dar, ca orice descoperire generată de rațiunea umană, a oferit și numeroase alternative malefice prin care omul să-și satisfacă ego-ul, ambițiile, instinctele și iluzia de libertate absolută. Din această perspectivă, pentru unii, riscul de a transforma Internetul în „infernet” devine aproape o certitudine, mai ales când motivația e susținută de plăcerea simțurilor, puterea banului, controlul total al celor din jur(un gen de sclavagism virtual) sau violența și teroarea fizică și psihică. Pare de neimaginat, dar în lume există milioane de persoane, de toate vârstele, inclusiv copii, care au ales Infernetul ca alternativă sau care au fost atrase în acest spațiu malefic construit de oameni reali într-o lume virtuală. Este suficient să ne uităm chiar și în jurul nostru, în familia noastră, în comunitatea noastră pentru a găsi exemple de apropiați care se refugiază pentru perioade mai mari sau mai mici în Infernet, partea nocivă a Internetului.

Altfel spus, aventura noastră în spațiul virtual presupune discernământ, capacitate intelectuală și morală de a decela și alege între ceea ce este util și ceea ce este nociv. Or, în fața acestei dileme, o credință puternică și autentică, trăită în mod constant și responsabil, te poate ajuta să învingi tentațiile și mirajul înșelător al Internetului sau chiar să transformi social media într-o oportunitate de promovare a valorilor creștine, fără teama de a fi desuet, de a fi ridiculizat și blamat.

Mi-a plăcut o expresie spusă de scriitorul Ionuț Caragea, cum că „Internetul ar fi cea mai sofisticată fata morgana din deșărtăciunea vieții”. În fața unei astfel de provocări nu te lăsa sedus de linia orizontului, unde tentațiile se transformă ușor în căi ademenitoare spre...Infernet

sursa foto internet

POTENȚIALUL ENERGETIC UMAN,

 Energia este esența a tot ce există în Univers. Diversele tipuri de energie asigură varietatea lumii. Energia sănătății asigură sănătatea. Așa cum unitatea nu cunoaște starea de liniște, energia sănătății se află, de asemenea, într-o continuă mișcare. Energia se mișcă prin canale specifice .Canalele energetice sunt invizibile. În corpul uman există o mulțime de asemenea canale. Prin urmare: dacă omul este bolnav, înseamnă că el a acumulat în sine răul pe care la transmis apoi corpului său. Gândul rău care se ascunde în noi face întotdeauna rău, iar corpul nostru nu are nevoie de justificările noastre.  S-ar părea că omul se simte obligat să se frământe necontenit. Neliniștea este o stare negativă, din care rezultă că trebuie să ne eliberăm de neliniște și de răul pe care acest sentiment ni-l provoacă.

Sufletul se încarnează pe pământ pentru a-și ispăși păcatele. Răul pe care îl săvârșim în prezent, îl vom răscumpăra în viitor, încarnându-ne de fiecare dată într-un corp nou, care se va uza și apoi se va întoarce în țărână. Noi suntem uniți de evenimentele vieților anterioare prin legături energetice care pot fi eliberate cu ajutorul iertării. La creșterea fondului negativ al omenirii contribuie negativismul fiecăruia dintre noi. Este ușor să condamni, dar greu să înțelegi. Nu trebuie să condamnați, ci doar să iertați. Trebuie să iertăm evenimentele, trebuie să iertăm și emoțiile: durerile, frica, decepțiile, sentimentul vinovăției, sentimentul pericolului, presimțirea răului etc. Nici un om nu seamănă cu celălalt. Fiecare organ din corp ascunde un stres specific persoanei respective. Azi este puțin probabil ca cineva să poată afirma că nu este stresat.

Iertând ne deschidem spre bine, credem în existența binelui, iar corpul se va însănătoși. Viața omului înseamnă ordonarea haosului din viața lui. Fiecare o face cum știe, cum vrea și cum poate. Evoluția omului și a omenirii are loc sub formă de sinusoidă. Cu cât gândirea lui este mai rațională, cu atât amplitudinea cu care el se mișcă pe această sinusoidă de la un cap la altul este mai mică și cu atât suferințele pe care și le pricinuește sunt mai mici. Mișcarea noastră este condusă de spirit, adică de idee, adică de scop.

Primul și adevăratul loc de trai al omului este corpul. Noi ni l-am zidit în conformitate cu înțelepciunea de viață căpătată și pe care o putem face profitabilă pentru viață  pornind de la necesitățile și reprezentările proprii. Acest lucru poate fi făcut pe diferite căi în funcție de modul de gândire al fiecăruia.

sursa foto: internet

Ștefan Robu

ENERGIE ȘI MIȘCARE,

 Legea iubirii spune că: faptele mele se întorc la mine îndoit. Așa cum necunoașterea legii nu ne scutește de pedeapsă, la fel și eu primesc o pedeapsă dublă pentru negativismul meu. Omul însuși atrage boala. Aceasta este doar efectul. Cauza a fost gândul sau fapta negativă. Energia este esența a tot ce există în Univers.  Diversele tipuri de energie asigură varietatea lumii. Energia sănătății asigură sănătatea. Așa cum unitatea nu cunoaște starea de liniște, energia sănătății se află se află, de asemenea, într-o continuă mișcare. Energia se mișcă prin canale specifice. Canalele energetice sunt invizibile. În corpul uman există o mulțime de asemenea canale. Canalul energetic principal se găsește în coloana vertebrală. Tocmai de aceea, coloana este sprijinul corpului atât la propriu cât și la figurat. În corpul uman se găsesc de asemenea centri energetici, care reprezintă rezervele de energie, a căror încărcare normală este asigurată prin starea normală, adică sănătoasă, a coloanei vertebrale.

Retabilirea sănătății fizice trebuie să înceapă cu coloana vertebrală. Structura corpului uman este perfect rațională. Toate mijloacele auxiliare pentru restabilirea fizică ne sunt date din naștere. Organismul nostru atinge cea mai mare receptivitate energetică în timpul somnului, deoarece sufletul nostru este curat. De noi înșine depinde felul în care folosim această energie, dacă o înmulțim sau o distrugem. Gândiți-vă la viața voastră, câte evenimente vă încălzesc sufletul și câte din ele vă împovărează!  Iar acum, imaginați-vă că niște fire invizibile vă leagă de fiecare eveniment. Este vorba de legăturile energetice. Câte dintre aceste evenimente sunt pozitive și câte negative? Unele ne dau putere, altele ne lipsesc de ea. Acestea din urmă se numesc tensiune sau stres. Cu cât este mai negativ sentimentul, cu atât este mai mare picătura ce va umple paharul. Iar atunci când paharul sa umplut și conținutul acesteia începe să dea pe dinafară, se instaurează boala. Cu cât revărsarea este mai abundentă, cu atât mai gravă este boala. În acest caz, avem de -a face cu materializarea energiei negative. În astefel de situații se trag concluzii justițiare urmate de condamnarea de către cei din jur a vinovatului. Cu alte cuvinte, la negativitate se adaugă o sumedenie de alte negativități, ură, sete de răzbunare etc.  În astfel de situații negative, cu siguranță bolnavul nu se va putea însănătoși.

Noi înșine atragem răul. Prin urmare: dacă omul este bolnav, înseamnă că el a acumulat în sine răul pe care la transmis apoi corpului său. Gândul rău care se ascunde în noi face întotdeauna rău, iar corpul nostru nu are nevoie de justificările noastre.

Există o singură modalitate de a ne elibera de acest rău, care este cu ajutorul iertării. Când iertăm legăturile negative se destramă dacă o vom spune cu sufletul deschis. A elibera înseamnă a ierta, deci trebuie să eliberați legătura negativă de la ambele capete. Rău-------eu------corpul meu. Eu este sufletul meu și corpul meu care au conștiință de sine, dar formează un singur eu. Prima legătură este între mine și rău, a doua legătură este între mine și corpul meu. Ambele legături pot fi eliberate, dacă dorim acest lucru cu adevărat. Trebuie să fim conștienți de faptele noastre. Avem de-a face cu o relație de la cauză la efect.

Gândul este acțiune. Iertarea în gând are aceiași putere de acțiune ca cea exprimată prin cuvânt. Gândul îmi creează posibilitatea de ai ierta pe toți, indiferent de timp și distanță. Numai dacă iert din tot sufletul mă pot elibera în întregime din legătura mea cu răul. Știți care este cel mai mare păcat din lume? Faptul că omul nu știe să ierte! Iertare nu trebuie percepută simplist.

foto: internet

Ștefan Robu