SPECTACOL DE CRĂCIUN, O POVESTE,

Era Crăciunul și într-o comunitate avea să se țină o reprezentație despre nașterea Domnului Isus.  Toți erau foarte entuziasmați, doreau ca spectacolul să fie o reușită.

Actorii erau copii, dar între ei era unul cu probleme; nu știe nimeni de ce, dar era mult mai lent decât ceilalți la învățătură.  Voia și el să aibă un rol, iar profesoarei i s-a făcut milă văzându-l atât de dornic și i-a dat un rol mic:  trebuia să fie hangiul care-i refuza pe maica Domnului și pe Iosif să intre în hanul lui pentru că nu mai era loc.

În ziua punerii în scenă, teatrul era neîncăpător, erau oameni chiar și în picioare.  Și când au ajuns la partea în care Iosif și fecioara Maria se aflau în fața hanului, când venise rândul copilului cu probleme, s-a întâmplat ceva neașteptat.  Iosif a bătut la poartă, a ieșit hangiul care trebuia să-i gonească, dar când a văzut perechea tânără și, mai ales, pe femeia însărcinată cu cel ce avea să fie salvarea noastră, copilului i s-au umplut ochii de lacrimi și le-a zis: Poftiți, intrați, doamna poate dormi în patul meu, iar eu voi dormi pe jos.

S-a așternut o liniște profundă în sală și multora li s-au umplut ochii de lacrimi.  Spectacolul a fost un succes, în ciuda faptului că nu a fost fidel realității din acea noapte de Crăciun, dar simțeam că ceva se schimbase în viețile noastre. Acel copil ne dăduse o lecție de dragoste; în inocența lui ne-a învățat că trebuie să-i iubim și să-i ajutăm pe ceilalți indiferent cine sunt ei, pentru că toți suntem copii lui Dumnezeu și suntem pe această lume ca să facem bine fără a cere nimic în schimb.

sursa foto: internet
ștefan robu
este o poveste și luați-o ca o poveste

IERTAREA ,

Omul contemporan nu va fi liber atât timp cât el caută și găsește vinovați, cât timp vinovat este întotdeauna un alt om. Omul este legat prin fire energetice invizibile de animale, plante, situații, evenimente, gânduri, speranțe, temeri, etc. Omul creează el însuși legăturile energetice devenind cauza căderii în dependență negativă și trebuie să se elibereze singur inclusiv prin iertare. Orice experiență este necesară întru-cât din ea se învață.
Pentru a ierta trebuie să te cunoști pe tine însuți. Cine nu recunoaște prezența negativului în el însuși sau în ceilalți oameni, își parcurge calea printre lovituri și cucuie.
Omenirea rătăcită merge tocmai pe această cale, întru-cât nu se deschide pentru adevărata iubire. Isus Hristos ne-a învățat să iubim și să iertăm. Este înțelept cel ce înțelege  corect această învățătură: înțelepciunea trecută prin suflet înseamnă înțelegerea corectă. De aceea Isus ne-a învățat să ne iubim pe noi înșine, să ne iertăm pe noi înșine. În acest fel învățăm să-i iubim pe alții, să-i iertăm pe alții și acest lucru ne face puternici.

Omenirea, însă, nu a acceptat învățătura. Dumnezeu vede până la ce punct a ajuns criza din lăuntrul nostru și iarăși încearcă să ne dea o învățătură pentru a depăși criza. De data aceasta el ajută omenirea să-și deschidă sufletul pe calea măririi sensibilității. Înțelepciunea noastră este înțelepciunea divină. Creșterea înțelepciunii divine constituie creșterea înțelepciunii noastre. Majoritatea oamenilor, este adevărat, consideră acest palat ca fiind de cea mai mare valoare. Cu toate acestea omenirea se află pe drumul către acest vârf muntos urmându-și liderii spirituali, și cu toate că le este dor de palat, cu întârziere, încep să înțeleagă că, deși palatul este minunat, totuși, acesta se învechește și se năruiește.


sursa foto: internet
ștefan robu

VIAȚA, O CONTINUĂ ÎNVĂȚARE,

Viața omului este o continuă învățare. Omul învață prin bine și prin rău(din greșeli).
Cu mare dragoste, omul își alege singur acei părinți prin intermediul cărora primește acele încercări și dureri pentru care a apărut.
Datoria părinților, mai cu seamă a mamei, este să învețe copilul să se descurce în viață. Mama este prima profesoară, iar ea poate învăța copilul prin două modalități- prin intermediul binelui sau prin intermediul răului. Prin intermediul binelui- transmițând învățătura prin cuvinte; prin intermediul răului- prin suferințe, întru-cât mama nu l-a învățat corect. Înțelepciunea părinților este baza pe care urmează să crească planta, iar puritatea sentimentelor lor determină viabilitatea ei.

Toate problemele de viață, inclusiv bolile provin din lipsa de comunicare ce duce la neînțelegere și apoi se formează stresul.
Toate evenimentele sunt legate de om prin raze energetice și orice eveniment negativ este un stres. Tot ce se petrece în viața aceasta este necesar. Nu există bine fără rău. Cu cât există mai mult bine, cu atât mai mult rău trebuie să-l echilibreze. Faptul că omul uită aceste legi, mai bine zis, le înfrânge prin rațiune și comite greșeli, constituie o lecție pentru omenire.
Fără contrarii nu există mișcare. Stagnarea înseamnă moarte. Viața se mișcă sinusoidal, pozitivul alternând cu negativul.
Fiecare spirit vine pe pământ pentru a răscumpăra răul; cu cât mai corect face acest lucru, cu atât mai repede evoluează. Tot ce este bine constituie răul învățat în zilele anterioare și tot ceea ce în viața actuală a devenit de înțeles, devine bine. Dar tot ceea ce, după părerea omului, rămâne rău și ceea ce el  chiar nu încearcă să înțeleagă în virtutea concepției dogmatice despre rău, el va veni să învețe pe propria sa piele în zilele viitoare.

Răul constitue invenția omului, el este înmulțirea negativului și a suferinței omului însuși de la acest negativ.
Viața este o luptă, iar lupta are părțile lui: pozitivă și negativă. Cu cât este mai puternică lupta pentru bine, cu atât  mai mult bine a fost cucerit. Cu cât mai cruntă este lupta împotriva răului,  cu atât mai  mare  devine răul, dacă omul îi cedează. Cine luptă împotriva răului cu rău, pierde. Forța și rezistența în această luptă o oferă iubirea. Tot ce există în acest Univers învață, independent, iubirea.
Tot ce există în împărăția lui Dumnezeu are rațiune. Cu cât ți se dă mai mult, cu atât ți se cere mai mult. Singura ființă de pe pământ rațională este omul; el este obligat să folosească cu înțelepciune comoara imensă care i sa dat, adică rațiunea.

Spiritul este primordial, materia este secundară. Altfel spus, lumea sentimentelor este veșnică, iar rațiunea este un fenomen temporar, ce este limitat prin existența acestui corp fizic dat în timp și în spațiu. Viața se dezvoltă de la inferior spre superior. Cine vrea să evolueze, trebuie să-și dezvolte spiritualitatea.
Cine are rațiune, are libertatea divină de a-și alege singur drumul său spre evoluție. Cu ajutorul rațiunii omul este capabil să pătrundă în spirit dacă are încredere în sentimentele sale și le consideră juste. Acea persoană care se ține ferm în lumea materială și învățăturile dogmatice, se ridică încet, cu greutate, și suferință. Pentru acela care aleargă după adevărul său personal, drumul este spinos și se încheie într-o fundătură.

Greutățile muncii de pe drum provoacă sentimente diferite - la omul obișnuit - nerăbdare și furie; la cel care se ridică spiritual - bucurie, întru-cât el știe că, cu cât sunt mai multe greutăți, cu atât mai puternic îi devine spiritul.

Acela care își însușește arta iertării, se poate elibera de răul care care s-a agățat de el, iar drumul evoluției i se deschide.

sursa foto:  internet
stefan robu

ÎN LIPSA TA,

Erai cu vântul printre crengi,
păstrai adierea caldă,
iar când plecai erai ca un vârteji
inima-n minte te îneacă

Am ajuns să te-nțeleg
și să mă obișnuiesc cu gândul
că astăzi vii, dar mâine pleci
păstrat te-aș ține cu sărutul.

Cred că noi vom fi departe
și dacă am sta mână-n mână.
M-ai rănit adânc în suflet
când n-am putut să te văd o săptămână

sursa foto: internet
stefan robu
by: Ana

ȘI DACĂ AR FII,

Și dacă ar fi să pleci mâine ia-mă cu tine în bagaj
Nu mă uita în amintiri,
Și dacă ar fii să plec
Șoptește-mi într-o pală de vânt cât îți sînt de dragă.
Și dacă ar fii să se întâmple
Nu lăsa dorul să mă macine, învie trecutul.

Eu te voi aștepta rezemată de aceiași poartă
Cu același par desprins, cu aceiași ochi albaștri, și aceiași dorință
Ne vom plimba și vom ajunge în același parc
În care sau întâmplat atât de multe
Vom lua o doză, ne vom privi și vom povesti.

by  Tănase Alexandra


sursa foto: internet
stefan robu

FII ALĂTURI DE DORINȚELE TALE,

Cuvântul dorință a primit o reputație proastă în spiritualitatea occidentală. Vechea tradiție calvină ne cere să ne depășim sau să ne transcendem dorințele, mai ales pe cele de natură sexuală. Sexul nu este considerat ceva bun, decât dacă ești căsătorit-și nici atunci nu este privit prea bine. Este doar o slăbiciune a cărnii. Atâta timp cât o faci dintr-un simț al datoriei, este în regulă. Dacă te simți bine comiți un păcat. Ce mod ciudat de a gândi și de a trăi nu-i așa? Dacă crezi că trupul este ceva rău și că sexul e decadent, probabil nu te vei bucura prea mult de viață. Probabil că vei trece prin viață copleșit de sentimente de frică și de vinovăție. Este timpul să înțelegem că dorința este fundamentul vieții. Fără dorință, nu există energie, motivație, experiență.

Dorința pune lumea în mișcare, face ca inima să bată, te ajută să-ți împlinești menirea în viață. Fă din ea un lucru rău, condamn-o și încearcă să o elimini, și ajungi să-ți creezi o viață anapoda, tristă și mizerabilă.
Alternativa este, desigur, de a accepta trupescul, de a iubi pământul și creaturile sale. Bucură-te de sexualitate și înțelege că face parte din energia creatoare a universului. Sarcina, ta ca om, nu este de a respinge ceea ce ești sau de a-ți nega energia, ci de a fi tu însuți de a-ți dirija energia într-un mod care să ducă la împlinire. O viață trăită pe deplin, nu este seacă și plictisitoare. Este minunată și interesantă. Ce fel de viață îți dorești? Vrei să fii unit cu energia dorinței și să participi la procesul de creație? Sau vrei să-ți respingi toate dorințele și să-ți faci doar datoria? Vrei împlinire sau sacrificiu? De tine depinde este alegerea ta. Unii dintre noi plătesc un mare preț pentru viața de negare și sacrificiu pe care o trăiesc. Se deconectează complet de dorințele lor, nu știu ce vor. Dacă îi întrebi: Este aceasta ceea ce îți dorești cu adevărat? habar n-au ce să răspundă. Știu ce vor ceilalți de la ei, dar nu și ei înșiși.

Trebuie să descoperi ce-ți place și ce-ți dorești cu adevărat. Trebuie să descoperi ce anume te entuziasmează, ce te atrage. Întreabă-te: Ce-mi place cel mai mult, ce-mi aduce bucurie și plăcere? Ce anume mă pasionează și mă face să-mi dedic toată atenția? Ori de câte ori primești un răspuns, găsește un mod de a ține seama de el. Urmează-ți inima sau, mai bine zis fericirea. Dacă răspunsurile nu apar, continuă să pui întrebările. În momentul în care inima înțelege că întrebările nu vor dispărea, răspunsurile vor începe să apară.


sursa foto: internet
stefan robu

O INIMĂ VINDECATĂ,

În viață necazurile și greutățile vin și pleacă. De acest lucru putem fi siguri. O persoană inteligentă nu așteaptă să-i pice norocul de undeva, nu trăiește cu frica greutăților vieții, ci se pregătește să o întâmpine oricând va veni.
Există câteva adevăruri spirituale simple ce ne pot ajuta să facem față greutăților vieții. Se știe prea bine că secretul vieții este să înveți să te iubești și să te respecți pe tine însuți. Dacă poți face acest lucru, poți învăța să-i iubești și să-i respecți și pe cei din jurul tău. Îți poți găsi adevăratele daruri și pasiunea în viață.
Poți trăi o viață plină de creativitate, grație și sens. Suferința este un apel la trezire, te anunță că ai adormit sau că nu mai ești conștient. Suferința te îndeamnă să-ți rearmonizezi viața cu adevărul din interior, iar apoi cu cel din exterior.
Isus ne-a spus că împărăția cerurilor se află în interiorul nostru, iar noi uităm mereu acest lucru.
Căutăm tot timpul iubirea și fericirea mereu în afara noastră, care nu  dă niciodată rezultate. Când se va întâmpla acest lucru, credem că este ceva în neregulă cu noi, că avem defecte. Toată nesiguranța și judecarea de sine  iese la iveală. Suntem duri cu noi înșine, cu cei  din jurul nostru, invinuim și arătăm cu degetul, atacăm și ne apărăm. Atunci când uităm cine suntem, nu putem fi buni și iubitori cu noi înșine și cu ceilalți. Trebuie să ne întoarcem la interiorul nostru. Împărăția se află în interior, nu în exterior. Trebuie să învățăm să găsim iubirea în inimile noastre, abia după aceea o putem scoate în lume. Dar dacă vom încerca să o aducem în lume înainte să fie bine cunoscută în inimile și mințile noastre, vom realiza o mare dezordine.

Privește  lumea din jurul tău și vei vedea dramele sale, cât și dezordinea. Sunt atât de prezente și atât de variate, încât știi că nu pot fi schimbate cu ușurință. Dacă vrei să le schimbi le poți schimba începând din interiorul tău. O minte dezordonată, care judecă, dă naștere unei lumi dezordonate și neîndurătoare. O inimă rănită și închisă dă naștere unei lumi lipsite de iubire de afectivitate.
Aceste lucruri nu pot fi schimbate, sub nici o formă, din exterior. Schimbarea trebuie să vină din interior. Când inima se vindecă, odată cu ea se vindecă și lumea.

Este un fapt esențial, că toți avem viața pe care ne-o dorim.Dacă nu ți-ai dori viața pe care o ai, n-ai avea-o. De îndată ce spui: nu vreau să mai trăiesc așa, vreau o schimbare, începi procesul de transformare, însă trebuie susținut prin fapte. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a schimba obiceiurile vechi.

Pentru inima iubitoare nu poate exista o lume plină de frică, de necazuri și greutăți. Iubirea schimbă totul, de aceea dă rezultate.
Fă ceea ce ține de tine să faci și vei vedea singur acest lucru, pentru că trăiești și înflorești pentru că respiri. Strălucești pentru că ești conectat la sursa iubirii și a vieții.

sursa foto: internet
stefan robu