CIND SE TERMINĂ VARA,

''Romanticul este un om pentru care visul există şi există ca o adîncă, gravă şi fecundă realitate.'
Ce s-ar face romanticul om, unde ar ''dispărea' el şi toate visurile lui  dacă s-ar termina vara cu toate frumuseţile ei, auzul reducîndu-ni-se doar la strigătul şi ţipetele uneori prea stridente ale copiilor, aceşti crini spontani,înfloriţi în chiar mijlocul lui iunie, de bucuria libertăţii; să alerge nestingheriţi, să salute soarele cînd le mîngîie dimineaţa obrajii, să-şi primenească picioarele în roua cu care Dumnezeu a binecuvîntat natura, să uite de teama pentru a doua zi...
Copii, aceste bucurii ale vieţii care ştiu să rîdă, care nu ascund nimic din taina frumuseţii lor interioare,sensibilităţii şi gingăşiei sufletului lor, ei care ne prelungesc viaţa, făcînd să uităm de necazuri...
 Ce s-ar face văzul nostru dacă vara cu frumuseţile  ei, cu care ne imbrăţişează şi ne trimite la visare s-ar termina într-o zi... Nu-i puţin lucru să ştergi din cînd în cînd cu buretele imbibat  cu lacrimi de fericire, praful ce atît de repede se aşterne, acoperindu-ne propriul înveliş exterior şi interior, astăzi, în iureşul evenimentelor şi tornadelor timpului, nemaiputînd zări frumuseţea vacanţelor...
Pentru că vara este o continuă vacanţă!  Vacanţa ce-i prilejuieşte sufletului să mediteze mai mult, dar să şi culeagă poamele din grădină, trufandale, uitînd să le mai treacă de două trei ori prin ''duşuri'' cu apă, pofta fiind prea mare.
Vara, libera vacanţă, de Dumnezeu dată, să rîdem soarelui dar, să nu ne apropiem prea mult de dogoarea focului său căci nepregătiţi din vreme, ne-ar putea căşuna răni deschise sufletului şi trupului...
Vara este timpul secerişului! Din toamnă sămînţa semănată,îi vine vremea să dea ofrandă naturii şi omului. Naturii prin graţia divinului şi omului prin graţia înţelepciunii şi braţelor sale nicicînd odihnite...
Cu amintiri de neuitat,înmagazinate bine în calculatorul rece al minţii, indiferent de crizele de orice fel-răsărite ca ciupercile după ploaie, vara ne trimite să deschidem magazia inţelepciunii adormite, să auzim, să simţim,să înţelegem rostul ţipătului puiului din oul clocit de pasărea-mamă care cu grijă, jertfă şi foame, încet face loc vieţii, lasă drum deschis spre lumină. Căci pînă şi coaja, încinsă fiind de dogoarea de afară şi arderea internă, nu mai vrea să lupte impotriva vieţii.
Vara este viaţă asadar! Vacanţa tuturor timpurilor şi dacă visul frumuseţii ei tainice se pierde, atunci dispare realitatea. Natura însăşi!Sau, furaţi de realitate, nu voim sau nu mai putem visa. Grav...
Încoronarea frunţii laureaţilor cu flori de iasomie, trandafiri, crini de ce nu nevinovatele flori ale cîmpului-margarete sălbatice sau maci, înclină balanţa spre talgerul care trage mai greu: lipsa iubirii de aproapele! Uităm, văzînd pe frunţile altora coroana că adevărata înţelepciune este iubirea. Şi aducerea de ofrande lui dumnezeu, cel ce binecuvintează natura, cel de a înfrumuseţat-o  atît de frumos...!
Să te pleci, să îndrepţi tulpina unei flori mult prea plecate, trufaşele rafale ale vîntului creându-i  atîta suferinţă, este bucuria impăcării omului cu Dumnezeu, creându-se astfel iarăşi sau o altă alianţă a armoniei dintre cer şi pămînt...În graba cu care ne facem treburile zilnice necesare doar trupului, nu mai vedem suferinţa florii, nu-i mai auzim scîncetul tăcutei dureri şi nu mai eliberăm din energia noastră şi celuilalt, să se ridice... Este grăbita renunţare la vacanţa interminabilă a sufletului care, liber, ştie, face concordanţă între bine şi rău, frumos şi urît,, uşor şi greu, dulce şi amar. 
Legăm prietenii rapide, liantul  fiind un fel de ''gelfix'' al dulceţei de căpşuni sau cireşe ori vişine sau zarzăre timpurii şi vai, nu mai ştim să coacem în cuptorul sufletului acele plăcinte ''poale în brîu'' cu brînză de vaci sau cu urdă, după care să le întindem semenilor noştri întru pomenirea străbunilor...
Nu mai vedem realitatea asadar, nu mai respectăm tradiţiile cu atîta trudă şi dragoste transmise de bunicii bunicilor noştri, nu mai simţim decît ură şi clocot de mînie şi sete: setea neostoită de cîştig...  Până şi nunţile nu-şi mai au farmecul lor; privind şi văzînd lucrurile la rece interesul fierbinde al acestor ceremonii de-o zi duc, aduc moartea, grava moarte a sufletului.  De timpuriu..
Aceasta este vara care se termină repede, prea repede, care nu va mai reveni,este grindina gindurilor noastre ce ucide parcă şi ultima brumă de speranţă...
Să iubim, aşadar, vara, ca să nu se mai termine niciodată!
Acesta este scopul suprem  al vieţii!

PENTRU A NE SIMŢI FERICIŢI,

Trebuie să fim dinamici.Dinamici, nicidecum nerăbdători. În viaţă nu este nimic imediat la îndemînă. 
Fericirea va fi înţeleasă atunci cînd ne vom da seama că viaţa este făcută din continui morţi şi nesfîrşite naşteri. Nimic nu stă pe loc. A trăi în profunzime lucrurile înseamnă să te naşti şi să mori în ele.
De multe ori, a dori fericirea altcuiva înseamnă a-l lăsa să se detaşeze de noi.
A fi fericit înseamnă şi a şti să mori.
Fericirea nu este identică niciodată cu superficialitatea.Dacă poţi să te bucuri de o floare, de un zîmbet, de joaca unui copil, eşti mai bogat şi  mai fericit decît un milionar, care are tot ce poate visa şi rămîne totuşi  nemulţumit, care nu se mai bucură de nimic pentru că este dus, asemenea unui cal de paradă, în funia propriei bogăţii. Nu averea te face bogat, ci fericirea. 
Mihai Eminescu spunea:
Atingerea absolutului este fericirea supremă, iubirea împlinită este doar o treaptă spre fericire.
În concluzie răspîndeşte iubire în orice faci  şi oriunde te duci. Să nu laşi pe nimeni să te întîlnească fără a pleca fericit. 
În tine este fericirea. Din toate energiile lumii, numai una te poate face fericit: energia inimii.
Se va spune: aşa un visător!Pentru că tu încă mai crezi în oameni. Fericirea omului nu este un produs al  ştiinţei şi tehnicii. Fericirea omului înseamnă să iubească şi să fie iubit. Fericirea omului depinde de foarte multe lucruri frumoase care sînt pe gratis.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

PENTRU A FI FERICIŢI

FERICIREA este descoperirea de a exista, este un moment magic în care ne bucurăm de faptul că sîntem pe această lume şi de tot ceea ce ne înconjoară.
Fericirea îseamnă cunoaştere.
Fericirea înseamnă adevăr.
Fericirea înseamnă respect faţă de noi înşine, înseamnă demnitate.
Fericirea înseamnă maturitate.
Fericirea înseamnă puterea de a suferi, nu masochism.
Fericirea este puterea de a lua hotărîri, nu sadism.
Fericirea înseamnă a şti să spui ''nu''.
Fericirea înseamnă să ştii să alegi.
Fericirea este curajul propriilor idei, al propriilor acţiuni.
Fericirea este contemplare.
Fericirea nu înseamnă a poseda.
Fericirea nu este dependenţă.
Fericirea nu este teama de singurătate.
 Fericirea  nu înseamnă conformism.
Fericirea nu este doar dorinţă fizică.
Fericirea nu este un drept.
FERICIREA este cunoaşterea de sine şi capacitatea de a te înţelege pe tine însuţi. Cunoaştera şi înţelegerea de sine care includ şi aduc echilibru, seninătate şi armonie,conduc spre adevărata esenţă a umanităţii, unde banul, sexul, succesul,puterea se dovedesc inutile şi fără nici o  semnificaţie pentru persoană.
Cu ajutorul cunoaşterii de sine, cu dorinţa de a înţelege condiţia umană, de a da un sens existenţei şi lucrurilor, se depăşeşte sentimentul singurătăţii interioare care este unul din primele izvoare ale nefericirii.Nu căuta cuvintele, lucrurile mari, miturile, marile sentimente. Sînt iluzii şi nu mor niciodată. În schimb, fii aproape de lucrurile care mor chiar în fiecare zi. Aici este secretul fericirii.
FERICIREA însemnă a stabili o relaţie cu ceea ce nu are sfîrşit. Ne simţim fericiţi şi vii atunci cind înfruntăm misterul existenţei noastre, chiar dacă ştim că nu-l vom epuiza niciodată, restrîngîndu-l la un răspuns definitiv.
Fii convins că a fi fericit este o atitudine mintală şi nu depinde numai decît de realitatea înconjurătoare.
De aceea, infruntă cu curaj viaţa şi nu permite dificultăţilor să tulbure seninătatea ta profundă.
Trăieşte prezentul.
Nu trăi în trecut şi nu tremura în faţa viitorului.
Fii mîndru că exişti.
Să nu-ţi fie frică niciodată să trăieşti.
Nu există un moment  potrivit pentru a trăi. Întotdeauna este momentul potrivit. Trecutul nu trebuie pus niciodată înainte, ci alături de noi.Înaintea noastră ne-ar înspăimînta; alături, în schimb, ne poate fi de folos pentru a nu face aceiaşi greşeală de două ori.
FERICIREA este un har, nu un drept. Ea îţi îngăduie să citeşti lumea,lucrurile, oamenii, cu ochii lui dumnezeu.
Doar aşa se poate trece dincolo... Dincolo de suferinţă, dincolo de monotonia de zi cu zi... Dincolo de plictiseală, dincolo de tragedie, dincolo de toate, dincolo de noi înşine. Doar atunci totul va dobîndi un sens. Pentru că fericirea este dintotdeauna în noi, chiar de la început.
Fericirea este eternitate.
Fericirea nu este o anumită perioadă a vieţii.
Fericirea este o stare sufletească.
Fericirea nu are vîrstă.
Aminteşte-ţi că valorezi mai mult decît munca pe care o prestezi. Simte-te o creatură dumnezeiască, pentru că eşti întradevăr asa,indiferent dacă tu o crezi sau nu.
FERICIREA însemnă să-ţi foloseşti energia pentru a duce la desăvîrşire dimensiunea divină care este în fiecare din noi. Fiecare este unic şi irepetabil.Cînd primeşti complimente, sau cînd ţi se arată afecţiune,, prietenie sau simpatie, să nu te simţi jenat ori sceptic. Nu te gîndi că nu le meriţi, ci răspunde cu simplitate, acceptînd complimentul,simţindu-te o persoană cu drepturi depline!
''Îngrijeşte-ţi trupul, orice aspect ar avea.Ai grijă de alimentaţie, nu fuma, iar cu băuturile alcoolice fii cumpătat. Cînd mănînci, alege ceea ce îţi place, fără a te lăsa condiţionat de gusturile altora.
Fii respectuos faţă de trupul tău. Hrăneşte-l. Păstrează-l mereu în formă! Este sacru doar prin simplul fapt că există.
Să nu depinzi de alţii, de părerile  şi orientările lor. Ascultă-i pe toţi, confruntă-te cu ei, dar să ai întotdeauna ideea ta personală
FERICIREA înseamnă a căuta ceva înlăuntrul tău, înainte de a căuta în afară. Ne simţim fericiţi cînd ne acceptăm întreaga noastră condiţie de fiinţe umane, cînd întelegem  structura vieţii,cînd ne cunoaştem pe noi înşine. Ne aflăm pe pămînt tocmai ca să înţelegem, ca să dăm sens, ca să pătrundem în semnificaţia pe care o are viaţa.
FERICIREA însemnă să găseşti putere şi forţă înlăuntrul tău. Obişnuieşte-te să înlocuieşti gîndurile negative cu gînduri pozitive. Aminteşte-ţi că tu însuţi eşti propriul tău plăsmuitor, şi nimeni altul. Nu trişa niciodată faţă de tine însuţi. Acceptă-te! Analizează la sfîrşitul zilei cele întîmplate, mai ales modul în care ai reactionat, şi viaţa ta va dobîndi mai mult sens. Disciplineaza-ţi viaţa emoţională! Nu te teme de tine însuşi!Aminteşte-ţi că eşti o creatură dumnezeiască!
Nu căuta ceea ce desparte ci ceea ce uneşte
Trăieşte fiecare clipă cu intensitate, cu concentrare, cu autenticitate.
Nu pretinde stima altora dacă tu eşti primul care nu te stimezi.
FERICIREA inseamnă a avea scopuri.Înseamnă a nu înceta niciodată să proiectezi, să visezi, să realizezi şi să o iei  de la capăt cînd scopul a fost împlinit Scopul ne dă puterea de a înfrunta problemele şi de a le depăşi. Căci problemele trebuie trăite nu evitate. O problemă trăită deja nu mai este o problemă Nu lăsa să  treacă viaţa pe lîngă tine fără a o lua în mîini. Ia hotărîri!Învaţă să-i observi pe alţii fără nici un complex de inferioritate şi vei vedea că toţi sîntem la fel. Aminteşte-ţi că nu există nimic prestabilit Noi sîntem rezultatul alegerilor făcute în precedenţă.  Acceptă-ţi propria timiditate ca să o poţi schimba.
FERICIREA nu înseamnă să faci mereu ceea ce vrei, ci să vrei mereu ceea ce faci. Dorinţa şi voinţa nu trebuie niciodată separate. Doar dorinţa singură produce atotputernicie, nu acţiune; doar voinţa produce inhibare, represiune. În ambele cazuri, vei întîlni moartea, nefericirea.
Fericirea se realizează cînd dorinţa şi voinţa sînt împreună. Pentru a uni dorinţa cu voinţa atingînd astfel fericirea, este nevoie de perseverenţă, constanţă.Fără ele, dorinţa s-ar stinge.Numai cu ajutorul perseverenţei şi al statorniciei se obţine fericirea adevărată. Să nu ai încredere în fericirea obţinută într-un timp scurt. Este falsă.Învaţă că un minut este compus din şaizeci de  secunde.  Trăieşte intens orice clipă a vieţii tale,dînd spaţiu la ceea ce simţi în interior.
FERICIREA înseamnă să vrei şi binele celuilalt. Aceasta nu înseamnă să te sacrifici pentru aproapele tău pînă la a te anula, ci să-i dai posibilitatea de a-şi vrea binele. Pentru a ajuta o persoană însetată de fericire nu trebuie să-i dai fericirea, ci instrumentele necesare pentru a-şi găsi singură fericirea.
Dumnezeu a făcut oamenii liberi. Liberi să-şi caute fericirea interioară, dar liberi şi să se imbolnăvească, să moară.Nu trebuie să impunem celuilalt fericirea.I-am limita libertatea.Nu este adevărat că toţi caută fericirea.Sînt mulţi  care caută boala, moartea...
Datoria noastră este aceia de a da mărturie despre alegerea pe care am făcut-o noi.
Dacă alegerea noastră de a trăi este autentică şi dorinţa noastră de fericire este genuină, spontană, puternică, atunci nimeni şi nimic nu ne va putea îndepărta de obiectivul nostru.
FERICIREA înseamnă a iubi şi a fi iubiţi Iubirea este un sentiment pozitiv. Iubirea însă, nu este exaltare. Exaltare este excesul iubirii.  A iubi înseamnă a dărui, a trăi asemenea lui Isus care a pus la dispoziţia oamenilor însăşi viaţa sa, a impărtăşit bucuria, a dat pace şi iertare.Cine nu dă, nu iubeşte şi nu este iubit.
Dar nu poţi da, fără ca mai întîi să fii. Iubirea este rezultatul unui lung şi continu exerciţiu interior.
Se spune:iubeşte pe alţii ca pe tine însuţi. Aceasta înseamnă că înainte de a iubi pe alţii trebuie să fii capabil de a avea grijă de tine însuţi în sensul că trebuie să cauţi adevărul şi conştienţa.
FERICIREA--- în iubire este capacitatea de a reuşi să exprimi forţa cu blîndeţe. Fericirea în iubire înseamnă a crea condiţiile necesare pentru ca ceilalţi să-şi poată rezolva ei înşişi problemele, nu să le rezolvăm noi. Înseamnă deci respect faţă de ceilalţi, faţă  de personalitatea şi orientările lor. Trebuie să lăsăm deoparte dorinţa de a voi să schimbăm o persoană cu forţa. Este un semn de iubire mult mai mare acela de a-i oferi instrumentele necesare pentru a se schimba. Dar pentru a schimba persoanele sau pentru a le iubi nu sînt suficiente cuvintele frumoase. Nu-i de ajuns să spui ''te iubesc''. SÎNT NECESARE FAPTELE.
Învaţă să nu te temi de schimbare.  Dacă ar trebui să credem că nu ne putem schimba, atunci viaţa ar pierde din semnificaţie.
FERICIREA  este curajul alegerii. Alegerea aparţine celor liberi; opunerea aparţine sclavilor.Cine se opune nu alege. Perfecţiunea absolută nu există. Imperfecţiunea ne motivează să creştem. Teama de a greşi ne determină să greşim şi mai mult, pentru că ne face să pierdem din vedere scopul. Trebuie să acceptăm faptul că greşim pentru a învăţa să nu mai greşim.Învaţa să nu vrei să ai dreptate cu orice preţ.
Încearcă să fii dispus să-ţi schimbi părerile şi să admiţi că ai făcut o greşeală.
FERICIREA înseamnă să nu laşi loc fricii.  Frica se formează între gind şi acţiune. Gîndul trebuie să fie concretizat în acţiune. Acţiunea trebuie să fie mereu încadrată într-un proiect; niciodată nu trebuie să fie o reacţie la ceva. Pentru a trece de la gînd la acţiune, pentru a concretiza, a pune în practică ceea ce gîndim, este nevoie de curaj. Curajul alimentează actiunea, în timp ce frica alimentează mintea.Frica nu există.
Este un concept, o abstracţie, o formă a gîndirii.  Acţiunea este o verificare a gîndirii.   Fără acţiune, gîndul este nimic; devine nevroză.  Odată cineva a spus:
Frica bătu la uşă.
Curajul ieşi să deschidă şi nu găsi pe nimeni.
Fericirea este un bine care se află foarte aproape de noi: este suficient să ne oprim şi să o culegem.

GÎNDEŞTE-TE LA EI,

Sa trăieşti simplu şi modest, să fii bun, să nu vrei să ai totul, să nu fii invidios, să nu te vaiţi, să nu te plîngi, să înduri,să imbărbătezi, să vizitezi un bolnav, să fii disponibil cănd cineva are nevoie de tine, să osteneşti pentru el, să aţipeşti în fotoliu, să mănînci şi să bei laolaltă...Şi nu pentru că nu ai cum să te eschivezi, ci pentru că ai chef de iubire, pentru că esti om, eşti semen, pentru că trăieşti.
Ştii ce primejdie te ameninţă azi? Trăieşti intr-un timp al raportului cost-befeficiu. Oamenii întreabă: cît costă? Cît de mari sînt beneficiile? Ce aduce  cu sine? Ce cîştig eu? Se calculează productivitatea şi rentabilitatea. Încontinu se fac calcule. Încontinu ai ceva de facut. Eşti suprasolicitat. Socoteşti. Nu ai timp. Socoteşti. Trebuie să iasă bani. Trebuie să cîştigi.
Şi uiţi că frumuseţea vieţii se află în clipe în care nu se fac socoteli, cînd eşti pur şi simplu om, cînd trăieşti simplu, firesc, mulţumit. Oamenii trăiesc din ce în ce mai mult, dar nu întotdeauna mai fericiţi.Mai întîi muncesc pentru a trăi, şi în cele din urmă muncesc şi uită să trăiască. Ei nu au priceput nimic. Cred în continuare că fericirea omului constă în: a avea mult, a mînca bine, a trăi mult.  Cum se poate ca, într-o lume cu atîta ştiinţă, să fii atît de prost!Împotriveşte-te! Nu eşti o maşină construită pentru un scop anume.Eşti mai mult  decît funcţia ta, decît postul tău, decît profesia ta, decît munca ta. Eşti în primul rînd''om'' ca să trăieşti, ca să rîzi, ca să iubeşti, ca să fii un ''om bun''. Şi acesta este singurul lucru cu adevărat important pe lumea aceasta.
Gindeşte-te la ei. Convieţuirea ne este rece, dură. Limbajul nostru este plin de ameninţare şi violenţă. Să protestezi. Să comanzi. Să tiranizezi. Violenţă--pentru ce? Pentru o convieţuire umană? Noi o facem inumană, dacă pierdem tot respectul şi delicateţea din comportamentul nostru. Încă mai credem în putere. Vrem să avem dreptate şi încercăm pe toate căile posibile să fim cei mai tari. Organele noastre de simţ sînt uscate, pietrificate, atrofiate.  Lumea are nevoie de căldură. Duce lipsă de blîndeţe, de bunătate. Devii sensibil cînd ştii cît de fragile sînt toate şi cît de singuri sint oamenii.
Gîndeşte-te la oamenii, care prin boală şi neputinţă, prin nenorocire şi sărăcie părăsesc încet viaţa. Ei însetează după o faţă veselă şi aşteaptă un cuvînt de compătimire, le este dor de oameni şi prietenie. Gîndeşte-te la cei bolnavi, la bătrîni care simpt atît de rar o mînă caldă, ingropaţi în singurătatea lor. Îmbracă haina simţitoare şi delicată a bunătăţii faţă de toţi oamenii şi nu lăsa pe vreunul să stea în frig. Iar am văzut-pentru a cîta oară?-un bărbat suferind îngrozitor în urma pierderii soţiei sale. Înăcrit şi neîmpăcat.M-am gîndit la acela, care mai demult a stat în faţa mea, împietrit ca o bucată de granit, cu chipul îngheţat şi privirea ameninţătoare. Cuvintele pe care le rostea din cînd în cînd sunau mai mult a blestem.''Nu este adevărat, nu se poate.Soţia mea--moartă. În accident. Nu pot fără ea. Termin cu viaţa. Umblu de colo colo, nu mai muncesc, iau un pumn de somnifere. Nu ajută la nimic.'' Prudent, îi spun:''Încearcă să accepţi.'' ''Nu pot. Nu vreau--a izbucnit el. Termin cu viaţa''. Uneori viaţa poate să fie îngrozitoare cu oamenii.
ARTHUR  MILLER scrie intr-una din piesele sale: Am visat că viaţa era un copil de-al meu. Dar era mongoloid, asa că am fugit. Dar el se urca iar şi iar în poala mea. Mă trăgea de haine.  Da, cred că, de fapt,  trebuie să-ţi iei viaţa în braţe, asa cum este ea, să o accepţi, oricît ar fi de grea şi de dură. Nu-ţi face iluzii. Fericirea, autentică şi profundă, vine şi pleacă şi, de cele mai multe ori, nu durează mult.  În restul timpului: gîndeşte-te la ea şi aşteapt-o.
Împacăte cu viaţa. Ia-o asa cum este. Astăzi. Acum. Ca să nu ratezi puţina fericire care te aşteaptă

NU UITA BUCURIA,

De  Ce?

De ce atîta durere? De ce paralizia? De ce cancerul? De ce mutilarea? De ce accidentul? De ce să nu mai poţi merge niciodată? De ce să pieri în primăvara vieţii? DE ce...? De ce...? De ce...?
Cui îi adresez întrebarea? Stiinţei? Ea cunoaste atîtea şi va explica pînă la cel mai mic detaliu cauzele suferinţei şi morţii noastre. Dar ce să fac cu un asemenea răspuns?
Cînd mă gîndesc la cei morţi, la suferinţele celor nevinovaţi, mă izbesc de enigme, de mistere. Atunci pot să-mi propun să uit sau să nu mă mai gîndesc sau să mă prefac că nu mă mai gîndesc. Dar atîta timp cît am mintea întreagă şi o inimă, aceasta mă va urmări. Apoi, cînd vine ceasul în care eu insumi trebuie să intru în noaptea suferinţei şi a morţii, nu îmi rămîne nimic altceva decît să accept.
Aş dori ca în acel ceas să pot să mă rog, să îi strig lui Dumnezeu:
''De ce ai stins soarele pe care tu insuţi l-ai aprins?''
Şi sînt sigur că atunci voi afla, cu inima, lucruri pe care, cu mintea, nu le pot explica.
Dumnezeu este iubire, el ţine la mine,el mă ţine strîns. Trebuie să mor ca să trăiesc pe veci intr-o iubire nepieritoare. Nu am voie să elimin din gîndirea mea gîndul la moarte. Ar fi politica struţului. În final, totul duce la întrebarea:
Este moartea sfirşitul sau nu?
Dacă moartea este sfîrşitul, atunci moartea mea este o execuţie nimicitoare. Dacă moartea nu este sfirşitul,atunci ea capătă o dimensiune nouă, incomensurabilă. Faţă în faţă cu moartea, acest moment critic al vieţii, prin care trebuie să trecem absolut singuri, ma aflu înaintea întrebării: totul sau nimic, sens sau non-sens al vieţii, Dumnezeu sau gol infinit?  Misterul vieţii şi al morţii este în legătură cu misterul lui Dumnezeu.
Atîta timp cît eul meu propriu inconfundabil nu găseşte o explicaţie satisfăcătoare în fizică, în chimie sau biologie, nu găsesc nici pentru Dumnezeu o soluţie conform cu ştiinţele naturii. Ţin în mîinile mele un singur lucru, şi aceasta este speranţa. Pînă la ultima suflare, speranţa îmi dă bucuria vieţii.
ARTA  DE A  TRĂI,
Iubesc oamenii care trăiesc în jurul meu. Iubesc bucuria şi, astfel, culeg stelele iar ziua îmi este plina de fericire.Nu trebuie să posed ceva ca să mă bucur de toate. Există atîtea de care să mă bucur cînd mă uit la lucruri mărunte şi la oamenii mici şi simpli. Există atîtea surprize şi atîtea minuni pe care le descopăr cu ochii deschişi şi cu ochii închişi.
Arta de a trăi înseamnă să vezi că: în toate lucrurile există o amintire a paradisului pierdut.Ştiu că nu este uşor să ajung în cer. Dar, mai ştiu sigur,că-mi este imposibil dacă nu vine cerul la mine. Cerul trebuie să înceapă pe pămînt pretutindeni unde oamenii sînt prieteni şi unde bunătatea este dată cu bucurie mai departe din mînă în mînă.
Dar pe fiecare cer sînt nori. Nu am mereu dispoziţie. Prieteniile se destramă ,i se usucă precum prunele. Nu este o problemă, nu trebuie să mă întristez.Prietenii ca prunele uscate! Torn apă peste ele ,i se umflă iar. Viaţa este o aventură emoţionantă cu Dumnezeu şi cu oamenii într-o lume de lumină ,i întuneric. Nu vreau să fiu nici erou  nici martir, ci numai micul spiriduş, care culege florile uitate şi rîde de cei mari ai lumii care tronează în jilţurile lor, cu bogăţie şi putere.
Iubesc oamenii care trăiesc în jurul meu. Iubesc bucuria şi, astfel, bucuria vine la min e. Iubesc prietenia şi astfel culeg stelele iar ziua îmi este plină de fericire.
Este minunat să fii simplu om, să trăieşti în simplitate. Să priveşti în sus, să vezi soarele, să priveşti florile, iar noaptea stelele. Să priveşti copiii, să rîzi, să te joci, să te bucuri, să visezi, să dai frîu liber fanteziei, să fii mulţumit: Viaţa devine o sărbătoare.

SA TE PREOCUPI,

Nu trebuie sa cred ca sunt in regula cu *iubirea* daca gindesc deja * cu prietenie* despre oamenii din jurul meu:o adiere de bunavointa searbada si o iluzie de prietenie.
Ma port frumos, nu sint prea apropiat de nimeni, nu fac nimanui rau, las pe fiecare sa traiasca. Aceasta este de ajuns. Sint un bun cetatean, la mine totul este bine pus la punct si asigurat sub clopotul de sticla al sferei mele private. Astfel imi platesc contributia  la indiferenta generala care sugruma viata noastra in comun.
Daca vreau sa iubesc cu adevarat trebuie sa ma preocup: sa fiu atent, sa ma transpun in situatia  altuia, sa fiu inventiv.
Sa ma preocup, mai intii, de oamenii din imediata apropiere,care sint incredintati grijii mele: cei cu care locuiesc sub acelasi acoperis, cu care colaborez in ficare zi, cu care sint impreuna pe drum, cu care  rid si ma joc.
Interesul fata de un om ma smulge din ingustimea mea.  Este grozav de important sa nu inebunesc in vesnica rotire in jurul propriei mele persoane. Nu am voie sa dau la o parte aceasta grija nici macar atunci  cind, prin ea, linistea mea, comoditatea mea tihnita este deranjanta.

Poate ca este chiar bine sa fiu deranjat, ca sprijinul pe care il dau altora uneori doare si imi vine greu si ca port si eu povara unor griji care nu pot fi discutate cu nimeni.
A te preocupa tu insuti de cineva este rodul iubirii adevarate. Poate sa doara, dar in final, aduce cu sine cel mai bun dar. Aduce viata, aduce culoare  in existenta mea si, in clipe rare,un sentiment incomensurabil de adinca recunostinta, ca o pregustare a paradisului nebanuit.
OSPITALITATE-Sa indragesti oamenii. Sa-i iubesti pe toti oamenii. Inseamna, mai intii, sa fii ospitalier cu toti cei pe care ii intilnesti pe drumul tau. Sa-ti deschizi inima, casa, tot ce ai pentru ca celalalt sa nu fie umilit de ospitalitatea ta, ci sa o accepte ca pe ceva firesc.
Nimic nu trebuie obtinut prin constringere,totul trebuie sa se petreaca spontan. Ospitalitatea nu se invata, nu o dobindesti din carti. Este o atitudine de sinceritate si comunicativitate venita din interior. Tine de misterul existentei umane. Mie mi se pare ca noi, din tarile bogate, ne-am cam pierdut simtul ospitalitatii. Pentru a gasi ospitalitatea autentica trebuie sa mergem la saraci. De exemplu, saracul din Africa de Nord te va invita in coliba lui saracacioasa, din lut, tabla si carton,si iti va spune intruna:casa mea este casa ta. Va trebui sa bei ceai sa maninci. Iar daca va veni seara, nu te va lasa sa pleci. Trebuie sa dormi. Va intinde pentru tine cea mai buna rogojina si,D-zeu stie, unde va dormi el. Iar cind acest sarac vine in Europa, gaseste in orasele noastre inscriptia: *Strainii nu sint doriti*. 
NU ESTE O CATASTROFA,
Vei ajunge foarte batrin, daca pe calendarul tau nu este inscris un accident mortal, un infarct sau o boala grea.  Dar la ce-ti foloseste daca odata cu batrinetea vin si toate plagile: dureri de spate si reumatism in membre, scleroza, anchilozare si intepenire, memoria slabita, vedere slaba, auzul slabit.
Singur, izolat, retras.
Masinile care nu mai produc ajung la fier vechi. Oamenii care nu mai fac fata in procesul de productie cum sa ramina*oameni* si sa fie fericiti? Aceasta depinde de mediul inconjurator: de familie , de prieteni, de cunostinte, de asigurarile sociale, de pensie. In mare parte, depinde si de tine insuti. Trebuie sa inveti sa imbatrinesti. A imbatrini nu este o catastrofa. Zilele batrinetii tale nu trebuie sa fie zile de nenorocire.
Invata sa imbatrinesti cu o inima tinara. Aceasta este o arta.
Trezirea, inficare dimineata--o noua zi:trebuie sa fim recunoscatori pentru ea. Sau ti-e frica de viata? Iti vine prea greu?Te culci in fiecare seara cu un oftat:* slava domnului, a mai trecut o zi*. Poate ca totul ti se pare fara sens. Poate ca ai  prea multa bunastare si, din cauza ei, ti sa ingustat spiritul. Poate ca cele patru roti ale  masinii tale au devenit  cele mai importante membre ale tale.Poate ca vrei tot timpul distractie. Aceasta nu te va multumi niciodata. Nu mai esti om daca, sub presiunea opiniilor, te lasi transformat intr-o fiinta care produce, profita si consuma. Pentru tine nu mai infloresc flori, pentru tine copii nu se mai joaca, oamenii nu mai rid. Esti mort, pentru ca lasi iubirea sa moara in inima ta. Cauti fericirea acolo unde nu poate fi gasita niciodata: in lucruri fara sens si fara viata, in obiecte, in ceea ce te zapaceste, dar nu te hraneste.
Trezeste-te! Ridica-te!  Fii om!Dimineata rasare soarele, iar tu nu observi nimic.
Asa este si iubirea. Pentru multi, soarele este ceva foarte obisnuit. Iar el face minuni zi de zi. Face lumina si foc--pentru mine. Lupta sa strapunga norii--ca sa ma vada pe mine, ca sa imi doreasca o zi buna. Noaptea, este la celalalt pol al pamintului ca sa daruiasca si oamenilor de acolo lumina lui.
Daca iau soarele, se face intuneric si frig. Asa este iubirea. Daca iubirea rasare in viata mea, vine lumina, se face cald. Daca am iubire, pot sa imi lipseasca multe. Daca iubirea apune in viata mea, cresc umbrele negre.Se intinde  intunericul si frigul. Iubirea este ca soarele. Celui care il are, ii  pot lipsi multe.  Cui ii lipseste iubirea, ii lipseste totul

SA PARCHEZI LA SOARE,

Nu vei exista veşnic în lumea aceasta. Între veşnicia dinaintea naşterii tale şi veşnicia de după moartea ta,ai timpul tău precis pentru a parca pe mica noastră planetă. Ai ceasul tău de parcare. Nu poţi da arătătorul înapoi. Timpul tău de parcare este implacabil limitat. Nu există nici o autoritate care ar putea să facă ceva pentru tine. Viaţa ta  este ca numele tău pe care îl scrii pe nisipul de pe plajă. Un vînt uşor--şi totul se şterge. Ce mă fac?
Un lucru este sigur: nu trebuie să fii trist, ba mai mult,trebuie să încerci să parchezi la soare şi nu în viesparul grijilor care te urmăresc şi te distrug.
Să faci ziua frumoasă. Să te entuziasmezi de iubire,de lumină, de oamenii buni, şi de lucrurile bune. Să fii prietenos şi cordial cu bătrînul care ştie că timpul lui de parcare a expirat,cu bolnavul,cu cel dezamăgit, cu cel înşelat şi cu nefericitii cei multi, care nu au mai găsit un loc de parcare la soare.
Lor şi tuturor oamenilor din jurul tău să le faci ziua frumoasă. De fapt,nu trebuie să faci mai mult pentru a fi tu insuţi fericit.
Sa parchezi la soare şi să laşi ceasul de parcare să mearca.