PÂNĂ CÂND MOARTEA NE VA DESPĂRȚI?

Când jurăm că ” Te voi iubi toată viața”, la ce ne referim? Poți să juri că sentimentele pe care le ai pentru persoana pe care o iubești astăzi nu se vor schimba?  Este adevărat că te-ai putea angaja să faci tot posibilul pentru ca relația să funcționeze, să-ți respecți partenerul, să încerci din răsputeri să fii fidel și onest, dar să promiți că sentimentul tău de iubire va rămâne intact, neschimbat în vecii vecilor nu este același lucru. N-ai putea să garantezi. Poți încerca, poți face eforturi, dar să garantezi eternitatea ar fi ceva îndrăzneț și iresponsabil din partea ta.
Cum să fii sigur că lumea ta emoțională nu-ți va scăpa de sub control? Și dacă persoana pe care o iubești sau altfel spus: în  cazul în care valorile sale suferă o depreciere radicală și ajungi să fii incompatibil din punct de vedere moral, ar trebui să rămâi în acea relație doar pentru că la un moment dat ai spus ”jur”?
Dacă promiți ” Te voi iubi toată viața”, te bagi singur într-o fundătură fără ieșire, în măsura în care nu-ți mai poți schimba părerea, cu riscul de a fi o persoană inconsecventă, neserioasă și nedemnă de încredere.
Shakespeare spunea: ” jurământul unui îndrăgostit nu are mai multă greutate decât vorbele unui chelner. Ambele servesc doar pentru a confirma sau a certifica lucruri false.”

Să presupunem că i-ai spune partenerului tău: ”Dacă nu pot înceta să te iubesc, înseamnă că te iubesc din obligație. Dacă nu am libertatea de a înceta să te iubesc, într-o zi o să mă simt prizonier, prins într-un terifiant trebuie.  Iubirea pentru tine va înceta să mai fie o plăcere și se va umple de teamă de a un îndeplini cerința.
De aceea, te voi iubi, desigur, atâta timp cât inima mea îmi va spune asta. Promit să fie stăruitor și tenace în a păstra dragostea pe care o simt pentru tine; cu toate acestea, am nevoie de o fereastră deschisă, cea a posibilității ca iubirea să dispară, opțiunea că, dacă nu te mai iubesc, îți pot spune asta, fără a trăi cu un sentiment de vină. Nu spun că totul trebuie să meargă perfect, dar aspectele bune ar trebui să predomine, iar răul, care întotdeauna există, să nu ne afecteze niciunul din principiile de bază. Multora le place să împărtășească  suferința pe care și-o împărtășesc reciproc, ca și cum acest lucru i-ar uni mai mult. Totuși, a suporta nu înseamnă a iubi. Pe femeia pe care o iubesc, nu o suport, ci o respect, și sper că același lucru îl faci și tu cu persoana iubită.
Dacă relația pe care o avem este o tortură, iubirea pe care o simțim este o povară și un chin, dar este ”a noastră”, trebuie să o acceptăm și să ne resemnăm? De fapt n-ar trebui să ne pese nici cât negru sub unghie că e ”dragostea noastră”, pentru că, atâta timp cât ne face să suferim, acea dragoste nu ne este convenabilă. Atât de simplu este. Nu contează ce ai jurat înainte, dacă astăzi, aici și acum, relația pe care o ai nu te mulțumește și te face să regresezi în loc să evoluezi, acest lucru este deja suficient pentru a-i pune capăt.
Cu toate acestea, dacă este chemarea ta să porți o cruce și să stai în durere, fă-o dar nu te plânge.
Cum să iubim cu adevărat, vesel și confortabil, dacă nu iubim cu libertatea de a nu continua iubirea?

sursa foto: internet
stefan robu