Durerea dispune la intelegerea altora. Daca pentru a intelege este nevoie de capacitatea de a se pune in problemele altuia, trebuie spus ca intelegerea nu este o virtute inascuta,pentru a se opune egoismului instinctiv al oricarei naturi umane. Intelegerea se naste dintr-o lenta si continua maturare,care se ajunge prin intermediul cunoasterii lucrurilor si mai ales prin durere.
Este durerea instrumentul capabil de a face din omul egoist,insensibil si meschin, o fiinta deschisa, intelegatoare si generoasa.Si numai prin durere tinerii si persoanele superficiale pot sa ia cunostinta de infinitele probleme care, dincolo de aparente,framinta pe altii.
ALTII: si cine sint?
Sint toti aceia care, cu titluri diferite, sint tovarasii nostri de calatorie in drumul vietii. si care adeseori sint indisponibili si putin comunicativi.
Cita osteneala in a-i intelege!
Cita dificultate in a intelege motivatiile modului lor de a actiona cu toate ca incercam in vreun mod de a-i scuza si de a ne pune in pielea lor!
Si asa multiplicam murmurarile, judecatile, nerabdarile,aprecierile nu mereu generoase.
Tinerii nu stiu sa valorizeze sacrificiile facute de cei mai in virsta, cu toate ca se bucura de beneficiile care sint rodul muncii si angajarii lor! Cauza este evidenta: nu au platit inca cu persoana proprie;nu au incercat inca pe propria piele ceea ce inseamna a avea anumite responsabilitati directe si nu stiu inca ce inseamna de a trebui sa iei decizii care ar putea sa rupa echilibre delicate.
Numai suferind ajungem sa intelegem preocuparile si nelinistile semenilor nostri. Numai purificind spiritul, la scoala deceptiilor si a amaraciunilor vietii, reusim sa intelegem lent, cine este framintat, cazut, umilit. Este nevoie de multa suferinta pentru a oferi ceva! Si ziua noastra cea mai buna este aceea in care am suferit mai mult, pentru ca, intr-un mod sau altul, am dat mai mult!
DUREREA, repara greselile si pacatele noastre.
Este celebra fraza iesita din gura lui Napoleon in momentul in care a intreprins umilitoarea calatorie spre exilul la S. Elena: ''Totul se plateste!''
Si este adevarat! Pentru ca orice pacat este o violare a ordinii imprimate de creator si deci o datorie contractata cu dreptatea divina. Si evident, este nevoie de a restabili ordinea infrinta! Durerea este mijlocul ideal pentru a restabili aceasta ordine,pentru ca are in ea instrumentele care se opun celor trei principale pacate ale omului: orgoliul, necuratia si egoismul.
S. Augustin pe buna dreptate zice ca ''orice boala ofera un dublu avantaj: de a ne pune in neputinta de a pacatui si de a ne face sa ispasim relele comise.'' Stim ca pacatul are o dimensiune sociala, pentru ca sintem membri ai unui trup in care binele si raul unui membru sint iradiate in intregul organism. Orice pacat, chiar intim, devine deci pacat social si toata comunitatea este antrenata intr-un rau care devine comun, este chemata sa ispaseasca pentru toti. Suferinta, oferita de un membru, devine patrimoniu de reparatie si de inaltare pentru intreg corpul si orice mic dar oferit de unul devine patrimoniul tuturor.
DUREREA ESTE MESAGERUL SI ALIATUL LUI D-ZEU,
S. Anselm avertizeaza ca trebuie sa primim toate durerile din aceasta viata cu devotiunea cu care primim sacramentele. Ca orice sacrament, suferinta este un semn sensibil sub care se ascunde harul lui d-zeu. Cind totul in jurul nostru este linistit,cind orice lucru merge dupa dorintele noastre, cind succesul vine sa ne imbete,, sfirsim in a ajunge patronii absoluti ai destinului nostru si ne simtim autosuficienti.
UITAM DE D-ZEU, INCEPUTUL SI SFIRSITUL NOSTRU,
Uitam adevaratul d-zeu si ne formam idoli, care se cheama frumusete, bogatie, putere, ambitie, placere si ii adoram in locul sau. Asa uitam de realitatea suprema, ne abandonam in iluzii si aparente ale lumii sensibile si terminam prin a munci cu truda pentru a cistiga o fericire paminteasca de scurta durata. Este acest punct in care domnul intervine si permite ceea ce noi numim nenorocire.
Se imbraca cu ea si se prezinta la usa noastra.
Permite ca idolii nostri sa fie distrusi, sa gasim amaraciune si deziluzie acolo unde credem de a gusta dulceata placerii si a bucuriei.
Si asa ne convingem ca fericirea trebuie cautata nu in creaturi, dar deasupra si in afara lor.
Invatam, din amaraciunea lucrurilor, de a iubi valorile care ne asteapta si pentru care sintem creati. Sintem impinsi in cautarea si intelegerea celui care este inca ''marele necunoscut'', care numai asa se infatiseaza lumii noastre interioare.
Pe aripa durerii a spus marele BUONARROTI-sufletul se ridica din nou la d-zeu!
Intelegem atunci cum o inima fara durere este ca o lume fara soare, care vede pe d-zeu numai la stinsa lumina a apusului.
Numai obscuritatea calvarului spiritual raspindeste peste sufletele noastre a scris Leon Bloy- suava lumina a chipului minunat al mintuitorului!
Prosperitatea si bunastarea fac adeseori, sa ne para domnul departe. Durerea il apropie si-l face sa locuiasca in noi; si din aceasta cauza, sa zis: pe buna dreptate, ca atunci cind durerea se face simtita, sintem cu siguranta pe '' trenul expres al cerului''!
Si daca a fost generos dindu-ti bogatii, onoruri, sanatate... a fost si mai minunat cind ti-a luat toate aceste bunuri! Incercarea intareste, dezlipeste, ridica, maturizeaza. Ne da viziunea justa a valorii creaturilor si orienteaza vointa noastra de a se darui, fara rezerva creatorului.
NOVALIS a zis ca:''nefericirea este chemarea lui d-zeu'' si DANTE ca '' durerea buna... se reuneste cu d-zeu''.
''In rest ANATOLE FRANCE scria intr-un articol al sau ca intr-o lume in care s-a stins orice iluminare a credintei, raul si durerea pierd insemnatatea lor si nu mai apar decit in glume odioase si teatre sinistre''. Nici o incercare, fara indoiala, nu ne lasa cum ne-a gasit; si este problema de viata si de moarte,pentru ca d-zeu nu se misca si nu bate in zadar la usa vietii noastre!
DUREREA ESTE IZVOR DE BUCURIE SI PACE,
Zice Gandhi, ''suferinta nu este decit un aspect al bucuriei: una si cealalta ne urmeaza nelipsit'':
bucuria este marele secret al crestinismului.
Bucuria in suferinta este motoul lui Beethoven.
Poate parea absurd, dar se ajunge cu usurinta la aceasta, daca umanitatea noastra,purificata de durere, se face tot mai autentica si eficienta.
S. Gema Galgani zicea ca bucuria adevarata consta in a descoperi pe Cristos, in a-l face sa domneasca in propriul suflet, in a participa la durerile sale, in a se ascunde in el.
Crucea este neintelusul dar pe care d-zeu il face prietenilor sai.
Prietene suferind, incearca si tu sa parcurgi cu responsabilitate a ta cale a crucii.
Este un drum in urcus, al carei etape sint:
-acceptarea,
-resemnarea,
-oferta voluntara,
-adeziunea iubitoare.
Numai cind ai ajuns la adeziunea iubitoare vei putea sa gusti autentica bucurie!
CU DRAGOSTE...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu