SĂRBĂTORILE CRĂCIUNULUI, MOMENTE MAGICE,

 

Un an plin de emoții de provocări, într-un cuvânt: a fost altfel! Cu siguranță sărbătorile din acest an nu vor semăna cu nimic din ce am trăit până acum în acești ani de pandemie, spiritul sărbătorilor de iarnă se face deja simțit. Însă cu siguranță avem nevoie de bucuria și voioșia pe care acestea le-au adus în fiecare an. Este momentul care ne permite să ne amintim ce este important pentru fiecare dintre noi și ne îndeamnă la bunătate, la reflecție, la recunoștință.

Crăciunul este mai mult decât o sărbătoare, este și a însemnat dintotdeauna bucuria nașterii Domnului, credință, nădejde, speranță și dragoste. Sărbătoarea Crăciunului este un simbol al purității, reînoirii, voioșiei și generozității.

Chiar dacă nu mai suntem copii, în fiecare adult se ascunde un suflet de copil care merită ceva frumos, avem nevoie de magie, de vis, de poveste, dar mai ales avem nevoia  de a trăi vraja sfântă care învăluie Crăciunul. Cu această ocazie avem posibilitatea de a scoate din sufletul nostru valori ca: binele, iubirea, mulțumirea, generozitatea.  Ele sunt acolo, în suflet, tu doar trebuie să le scoți

Bucuria Crăciunului va rămâne aceiași, indiferent de circumstanțe și distanțe. Adunarea în familie la masa de Crăciun sau mersul cu colindul din casă în casă, vor fi o bucurie și nu ne-o poate lua nimeni. E peste tot, e sărbătoare, iar noi doar trebuie să ne bucurăm, Dacă nu vom putea fi lângă ei, asta nu înseamnă că nu-i avem în permanență cu noi, nimeni și nimic nu îi poate scoate pe cei dragi nouă din suflet și din amintiri. Să ne gândim la ceea ce avem și să nu asociem distanțarea cu frustrări și regrete. Amintirile, iubirea și bunătatea sunt totul. Sărbători magice să avem! Pline de trăire, liniște și iubire!

Haideți să fim fericiți noi, nu sărbătorile! Crăciunul... prilej de aduceri aminte, de bilanț personal, de împăcare cu sine și cu ceilalți. Este momentul în care putem aduce noi sensuri și semnificații  acestei sărbători creștine: momentul în care se naște iubirea necondiționată, acceptarea necondiționată a celuilalt(dar și a propriei persoane), descoperirea și afirmarea propriei generozități.

Crăciunul este o invitație pentru a pregăti casa și sufletul de sărbătoare.  De Crăciun ne amintim că suntem asemenea Creatorului și Mântuitorului, că suntem creatori, astfel încât ne putem construi și reconstrui în fiecare an, apropiindu-ne de ceea ce dorim și putem să fim.  Mai mult ne putem propune să creăm  în fiecare zi din an un moment de sărbătoare. Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie. În decembrie oamenii cumpără cadouri, în preajma sărbătorilor devenim mai darnici, mai înțelegători, mai sensibili.  Este un echilibru între a da și a primi, cadoul îl faci din generozitate. De aceea oamenii ar trebui să se gândească ce atașează unui cadou. Și întotdeauna unui cadou i se atașează generozitate și... atât. Nu aștepți nimic în schimb. Ne propunem ca la sfârșit de an, să-l facem mai bun pe următorul. Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie: le asociem cu reuniunea  familiei în jurul bradului împodobit, cu veselie și, în general, cu emoții plăcute. 

Crăciunul asta este: recunoștință, magie și dăruire. Sărbătorile îndeamnă la momente de reuniune: atât cu tine însuți, cât și cu cei dragi și aduc în prim-plan simplități-le vieții. Pe scurt: găsește motive să râzi în fiecare zi, vizitează persoane dragi, bucură-te de sunetul cântecelor de iarnă și de priveliștea de afară, fii curios! Odată trecute aceste zile nu mai pot fi recuperate! Tu știi cum să le trăiești din plin?

Crăciunul este un moment special, în care lumea se vrea mai bună, dar nu din întâmplare, ci pentru că,  în lumea noastră deformată de răutate, a coborât un prinț, un prinț al păcii.

Crăciunul ne cheamă să dezvoltăm în noi simțul filiațiunii divine și al fraternității umane. Numai așa putem trăi în liniște și pace!

VĂ UREZ TUTUROR UN CRĂCIUN RODNIC ȘI BINECUVÂNTAT!

sursa foto: internet

Ștefan Robu

ADEVĂRATA RE-FORMĂ A EDUCAȚIEI,

Realizarea scopului educației este criteriul de evaluare a reformei în educație.  Un demers care vizează împlinirea omului întreg, trup și suflet, și învățarea artei de a iubi.  Ceea ce trebuie sa iubim reprezintă garanția că nu se schimbă doar forma , ci se realizează reforma.

Se discută tot mai mult în spațiul public despre nevoia unei adevărate reforme în educație.  Legiuitorii vin cu proiecte de lege,  sindicatele și ONG-urile fac presiuni, profesorii și elevii revendică drepturi etc.  Dar care să fie oare indicatorii unei adevărate reforme?  Care sunt acele lucruri esențiale când vine vorba despre educația copiilor?  Care este ținta și scopul real al educației?

Întrebați fiind de ce merg la școală, elevii răspund tipic: pentru a lua note bune, pentru a intra la o facultate bună, pentru a obține un job bun, pentru a face bani etc. Practic, școala este utilă pentru a ne descurca în viață.  E o viziune utilitaristă asupra educației: elevii dobândesc competențe ce îi vor pregăti pentru a îndeplini o anumită funcție utilă în societate, sunt modelați pentru a fi un angrenaj la mașina economiei.

Filozofii greci, în zorii civilizației, au oferit o altă perspectivă. Pentru Socrate, scopul educației era de a învăța să iubim lucrurile pe care ar trebui să le iubim.  Platon scria  că scopul educației este de a ne învăța să iubim ceea ce este frumos.  Educația ar trebui să fie, în primul rând, despre dragoste și frumusețe, pentru că ceea ce iubim spune mult despre caracterul nostru.   Educația este, așadar, o formare a caracterului, a virtuții, iar dezvoltarea iubirii corecte modelează persoana ca întreg.

Aristotel ne-a avertizat: „A fi mereu în căutarea utilului nu face ca sufletele să devină libere și înălțătoare”.  Viziunea utilitaristă a educației are ca scop dezvoltarea unor oameni utili..  Viziunea filozofilor greci urmărește dezvoltarea unor oameni excelenți. Adevărata educație urmărește formarea persoanei umane în vederea scopului ei ultim, precum și spre binele societății al cărei membru este și în care, la maturitate, va avea datorii de îndeplinit.

Adevărata reformă a educației nu poate pierde din vedere faptul că omul e și  trup, și suflet, că omul are facultăți naturale, dar și supranaturale, că există rațiune, dar și revelație.  E important să educăm noua generație pentru a avea o pâine și pentru a crește economic, dar ea nu are nevoie doar de atât.  Adevărata educație nu caută doar mijloace pentru a trăi, ci împlinirea vieții.  Frumusețea, iubirea, binele, adevărul pe care le căutau anticii, creștinii le descoperă în Dumnezeu.  Acesta ar trebui să fie principalul scop al educației, chiar dacă necesită timp și efort.

Una dintre marile probleme ale timpului nostru este că mulți sunt școlarizați, dar puțini sunt educați scria Sfântul Thomas Morus în secolul al XVI-lea.  Mă întreb: Ce ar avea el de spus despre școlile de astăzi? Cu toată școlarizarea noastră, nu suntem liberi și înălțați sufletește.  Doar cei educați la virtute sunt liberi.  Doar cei care pot iubi ceea ce ar trebui să iubească sunt liberi.  Doar cei care pot fi străbătuți de ceea ce este cu adevărat frumos sunt liberi, pentru că nu ești liber dacă ignori adevărata frumusețe.  Doar cei care urmăresc scopul final al vieții, nu mijloacele, sunt cu adevărat liberi.  Fără o asemenea perspectivă, reforma va fi doar de formă; se va reforma forma, dar nu educația.

O educație reformată ține cont de scopul ei, iar o educație care își pierde adevăratul scop nu este educație.

foto: internet

Ștefan Robu

darul și sensul vieții,

 

Suntem invitați să ne rugăm și să reflectăm mai mult pentru abolirea pedepsei cu moartea, pedeapsă care este încă prezentă în lume.

Această invitație deschide calea către un aspect important al vieții noastre: iertarea. Ce înseamnă și cum trăim iertarea în viața noastră? Care sunt situațiile în care trăim iertarea, cum ne simțim atunci când suntem iertați sau când oferim iertare.

Procesul iertării, de multe ori,  este dificil,mai ales atunci când suntem răniți profund, când suferim o nedreptate sau când ne este greu să înțelegem experiențele prin care trecem. Cu siguranță, fiecare persoană a greșit, a fost iertată și a iertat la rândul său; cu toții greșim chiar zilnic, într-o mai mică sau mai mare măsură..

Greșelile, experiențele, comportamentele, nedreptățile prezente în viața noastră ne ajută să învățăm, să creștem, să ne cunoaștem mai bine sufletul și legătura acestuia cu Dumnezeu, iar acestea nu trebuie să umbrească valoarea și demnitatea pe care fiecare o are.

Un dialog interior profund cu sine, cu privire la „bârnele” din proprii ochi, din propriul suflet,ar putea contribui la diminuarea spiritului critic și a judecării celorlalți. Cine areastfel încât ele să devină înțelepciunea, omnipotența pentru a cunoaște toate misterele vieții, sensul și rolul experiențelor prin care trec oamenii, astfel încât să decidă asupra vieții altora, cui i se lasă viața și cui îi este luată?!

Asumarea responsabilității pentru greșelile făcute și recunoașterea condiției de greșitori, ca și demnitatea la care este chemată fiecare persoană prin însăși existența sa, ar putea conduce la găsirea unor căi de diminuare a răului prin sporirea binelui, depășind stadiul de făuritori și împărțitori ai dreptății, deținători ai puterii de decizie asupra vieții.

Pornind de la această invitație, să medităm mai profund la greșelile noastre și ale celorlalți, iar iertarea față de noi înșine și față de ceilalți și la modul în care toate aceste experiențe și-au pus amprenta asupra vieții noastre; să ne deschidem inimile astfel încât ele să devină ocazii de împărtășire a milostivirii lui Dumnezeu și, recunoscându-ne limitele, să cerem harurile necesare pentru aceasta.

sursa foto: internet

Ștefan Robu

  

POLIȚISTUL BUN ȘI POLIȚISTUL RĂU,

În discursul său

În fața unui grup de tineri care privesc cu admirație spre el,  un om vorbește despre dezvoltare, despre schimbare și atingerea succesului.  Tinerii îi sorb cuvintele și chiar intervin cu propriile idei și experiențe pentru a întări cele spuse de maestrul de ceremonii.

La un moment dat, o tânără deschide un subiect sensibil - rolul spiritualității în împlinirea umană. E convinsă că succesul vine dacă știi să faci proiecții corecte în mintea ta și să te cureți de energiile negative. Vorbitorul e încântat. A intrat cumva pe terenul său. Și începe o argumentație interesantă.

Știți, am citit biblia de două ori. O dată religios, a doua oară căutând lecții de dezvoltare personală. Și pot spune că într-adevăr biblia este cewl mai bun manual de dezvoltare personală.  O afirmație greu de contrazis. Biblia conține într-adevăr numeroase lecții valoroase despre viață și modul în care oamenii pot să găsească împlinirea.  Dar unde voia, de fapt, să ajungă mentorul acestor tineri? Acolo unde mulți formatori de opinie se îndreaptă: spre patria sincretismului fără gust.

În discursul său, omul nostru a făcut apel la minunile lui Isus.  Nu le-a negat, așa cum ar face poate un raționalist feroce, ci le-a arătat tinerilor că la finalul fiecărei vindecări Isus le spunea oamenilor: „Credința ta te-a vindecat”. Apoi, plin de convingere, explica: „ Isus nu spunea că el a vindecat sau Dumnezeu, ci credința fiecăruia. Și nu credința în cineva anume. Putea fi credința în orice - Buddha, Mahomed sau Universul. Dar mai ales credința în tine.”. Fericiți, ascultătorii dădeau aprobativ din cap, vrăjiți de un susur dulce.

Avem de-a face cu o înșelătorie cu puternic parfum New Age. Dacă ne-am apleca atent asupra textului evanghelic, am vedea că Isus definește credința, iar oamenii vindecați o înțeleg. De pildă, în cazul vindecării unui orb din naștere, Isus i se adresează direct: „Crezi în fiul omului?” Sfântul evanghelist Ioan ne spune că omul și-a mărtrisit credința și l-a adorat pe Cristos.  Pe alți orbi, Isus îi întreabă dacă ei cred că el îi poate vindeca.  Credința nu este o chestiune interioară, ci are un obiect - Cristos însuși. În același fel, credința ofițerului roman, o recunoaștere a puterii și a autorității universale ale lui Isus, este redată printr-o frază celebră: „Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt...” Nicăieri nu apare ideea unei credințe interioare sau în alte personaje! Cei vindecați credeau în Isus și asta îi făcea sănătoși, nu vreo formă de self belief credința în sine modern.

Se spune că una dintre metodele de anchetă a polițiștilor americani ar fi metoda good cop, bad cop(polițist bun, polițist rău).  Într-o anchetă, cel interogat este bătut,umilit, torturat de un polițist rău, pentru a spune tot. Și nu spune. Apoi, torționarul iese și vine un polițist uman care vorbește frumos, care pare empatic și de treabă.  Or, tocmai acesta e cel periculos. Lui îi va spune anchetatul orice vrea polițistul să știe.

Mulți creștini cad astăzi în asemenea capcane. Clișee ce sună plăcut în urechi, împănate cu idei culese din evanghelii sunt apoi livrate ca adevăr inovator. Promotorii acestor  idei vorbesc despre a Isus  ca fiind cel mai mare gânditor sau un mare învățat. Creștinul de facebook, sătul de ironiile seculariste, se aruncă în brațele spiritualității de tip nou. Până la urmă, se spune de bine de Isus, nu? Nu chiar.  Așa cum arăta C.S. Lewis, Isus nu poate fi bun decât cu o singură condiție, dacă este cu adevărat cine spune că este: Fiul lui Dumnezeu.

Altfel, ori e nebun, ori un mare mincinos.

sursa foto: internet

Ștefan Robu  

LECȚIA SEMAFORULUI,

 

Am trecut de atâtea ori pe lângă banalul semafor așezat tăcut la intersecția drumurilor.  Câte odată nici nu l-am luat în seamă, deși măsoară drept timpul pentru toți cei de pe stradă: șoferi, bicicliști, pietoni, motocicliști etc. 

Alteori nu-l prea simpatizăm, deoarece ne face să așteptăm la rând și omul modern nu prea are timp de pierdut așteptând...  Ca să nu mai zic că deseori vezi câte un temerar neatent căruia nu-i pasă de culoarea roșie din obrazul semaforului și atunci încep claxoanele inoportune să strice ritmul vieții, se aud de îndată fluerăturile și cuvintele grele ale șoferilor vizibil deranjați de obrăznicia  trecătorului.   Și semaforul rămâne mut, dar ne arată evantaiul celor trei culori atât de bine știute, mereu aceleași, cu o exactitate aproape de invidiat: verde: (ai dreptul la acces), și roșu (te obligă să oprești) iar galben te invită la atenție.

Am experimentat cu toții momente în care ar fi trebuit să ne continuăm drumul, pentru că aveam verde, dar am zăbovit prea mult la auzul șoaptelor sirenelor amăgitoare ale lumii ce ne promiteau marea cu sarea și atunci ne abăteam de la scopul nostru mult râvnit.

Zilnic, culoarea galben ne cere vigilență și atenție sporită în a face lucruri, în a rezolva adevăratele probleme, în a vorbi cu grijă cu ceilalți fără ai strivi, a fi cumpătați în gesturi și priviri; dar ne-am încrezut prea mult în noi și în puterile noastre limitate și nu am ținut cont de semnele vieții spre atenție.

Trăim deseori pe fugă, mâncăm pe fugă, învățăm pe fugă și toate le facem cu viteză, astfel încât  nu mai avem timp de noi, de cei dragi, de Dumnezeu...  Și, în curgerea timpului, uităm să ne oprim. De atâtea și atâtea ori roșul ne avertizează: oprește-te din goana zilei, din fuga după nu știu ce sau nu știu cine, din facerea lucrurilor cu aceiași monotonie  orbitoare care-ți fură liniștea somnului și bucuria răsăritului de soare. Așa e câte odată , nu vrem să ne oprim, preferăm fuga spre ... nicăieri.

 Tocmai de accea, trecătorule,îți recomand să privești cu atenție sporită semaforul vieții, observă-i culoarea și nu te lăsa amăgit nici de valul lumii, nici de viteza cea îmbietoare care-ți fură viața căutând să te înghită, făcând din tine un anonim cu mască de om. Și nu uita: fixează-ți bine ochii la culorile semaforului existenței și acționează întocmai după culoarea poruncilor lui Dumnezeu: verde, galben și roșu.

imagine foto: internet 

Ștefan Robu

HOINARI SAU MISIONARI ÎN WEB?

 

Vacanța aduce cu sine posibilitatea(care poate fi oportunitate sau risc) de a petrece mai mult timp în fața calculatorului sau a telefonului, pe paginile de internet sau pe rețelele sociale.  Pentru unii, nu lipsesc jocurile pe diferite console sau online. „Chemarea”pare să fie doar aceea de a căuta mai multă distracție, relaxare și „destresare” după marea „aventură” a școlii.

Este absolut normal să existe și un timp petrecut astfel, însă fără a da spațiu exceselor și lipsei limitelor de timp și de conținut. Mai direct spus, nu este potrivit să „stăm cu nasul în telefon” toată ziua și nici să „consumăm” orice de pe internet.  Acest lucru poate fi făcut ținând cont de câteva aspecte elementare.

Raportul dintre real și virtual este foarte greu de definit și, deseori, amăgitor.  Există cu adevărat o graniță între lumea reală și web? Răspunsul este nu, deoarece ceea ce facem pe internet are, de fapt, consecințe în viața reală.. Este posibil să fi întâlnit persoane cu profiluri false care se insultă reciproc cu ferocitate sau să fi citit sau participat la conversații pe chat aprinse și necontrolate.  Ei bine, cu siguranță, în spatele unei măști sau cel puțin în spatele unui ecran totul este mai ușor, dar adevărul este că acele cuvinte comunică și au, cu siguranță, un impact asupra noastră..  De exemplu, este destul să ne uităm  la efectele hărțuirii cibernetice sau ale pornografiei de răzbunare care îi conduc adesea pe cei care le suferă la sinucidere. Avem responsabilități unii față de alții. Un exercițiu poate fi întrebarea: cum m-aș comporta dacă aș avea în fața mea aceste persoane?

În ceea ce privește „adevărul”, pe internet, toată lumea are un cuvânt de spus și, de multe ori, aceasta devine o arenă în care fiecare iși afirmă opiniile. Dialogul este deja dificil, deoarece ne imaginăm noi înșine tonul cuvintelor scrise, cu riscul de a înțelege greșit cu ușurință. Întâi de toate, e bine să ne amintim că adevărul trebuie să fie căutat din iubire. Adică, adevărul nu numai că trebuie spus din principiu, ci și cu intenția de a oferi celuilalt  ceva ce îi edifică viața și, chiar mai mult, să-l ajute să-l cunoască pe Dumnezeu. Într-o astfel de logică nu este loc pentru minciună, falsități și fake news.

De mare ajutor este simplitatea în exprimare. Lumea internetului are timpi diferiți de lumea reală, pragul de atenție  al utilizatorilor este foarte scăzut, ca să nu mai vorbim de fluxul constant de informații la care suntem supuși 24 de ore pe zi. Nu este o coincidență faptul că Tik Tok este una dintre cele mai populare rețele de socializare în rândul tinerilor. Așadar, este bine să ne amintim că, pe web, comunicarea trebuie să fie clară și simplă.

Comunicarea vizuală are locul său de cinste pe internet. Imaginile comunică și transmit sentimente și emoții. O imagine va fi întotdeauna capabilă să atragă mai mult atenția asupra sa  decât un text scris. Majoritatea mediilor sociale se bazează tocmai pe aspectul vizual. Dar, de multe ori, imaginile religioase folosite în postări nu prea au nimic plăcut: Isus sau sfinți animați, înconjurați de porumbei, inimioare, sclipici și atâtea culori, încât te ia amețeala.

A spune o poveste are un mare impact comunicativ.  Prin intermediul unei povești, de fapt, putem crea empatie cu ceilalți, putem transmite emoții și, mai presus de toate, o poveste rămâne. Dacă ne gândim bine, creștinismul spun e o poveste: cea a  omului și cea a lui Cristos, Mântuitorul omului. 

Aceste sugestii ne pot ajuta să fim pe internet nu hoinari, ci misionari!

sursa foto: internet

ștefan robu

DRUMUL ȘI DESTINAȚIA,

Zilele de vară sunt adesea trăite cu gândul la vacanță, la călătorie și voie bună pentru a reface acea energie stoarsă de prea multă muncă.  Ne facem planuri și economii pentru a avea câteva zile departe de rutina obișnuită, zile care să ne alunge oboseala acumulată. Fie că alegem destinații îndepărtate, fie că mergem să ne vedem rudele și locurile natale, există ceva ce ne unește experiențele estivale - călătoria.

Plecăm din liniștea și confortul casei  spre alte locuri, mai mult sau mai puțin cunoscute.  Folosim automobilul, trenul sau avionul. Unii ne bucurăm de drum, alții îl privim cu frică și nesiguranță. De pildă, ați văzut acei călători care vor mereu locul la geam în autocar sau tren? Pentru ei, drumul trebuie să fie o bucurie. Dar există și reversul medaliei.  De fiecare dată când zbor cu avionul, văd oameni care sunt măcinați de frică și încearcă tot felul de metode să biruiască această trăire. Pentru ei, destinația contează, călătoria fiind doar o povară necesară.

Dar cum e pentru un creștin această idee de călătorie? Dacă privim în istoria biblică, vedem multe călătorii.  Noe a pornit pe apele potopului într-o călătorie.  Abraham a plecat din țara sa spre un loc necunoscut.  Urmașii săi au plecat în Egipt de unde aveau să se întoarcă pentru a ocupa Canaanul.  Exilul babilonian și apoi întoarcerea la Ierusalim au fost alte călătorii.  În epoca noului testament, descoperim călătoriile misionare ale sf. Paul și ale altor apostoli.

Dar ce leagă aceste povești și ne poate fi util și nouă? În primul rând, ideea de destinație.  Viața noastră însăși este o călătorie spre locurile cerești.  Deși pământeni, știm că nu aici ne este finalul călătoriei, ci dincolo. Aceasta este destinația noastră, deși adesea părem că suntem prea acaparați de realitățile lumii pământene.  Dar mai există o lecție deosebit de importantă pe care o putem învăța privind la călătoriile biblice: drumul este cel puțin la fel de important precum destinația.

De la Machiavelli încoace am învățat că nu prea contează pe ce căi ajungem acolo unde ne dorim. Or, lucrurile nu stau chiar așa.  Mai întâi, drumul contează chiar pentru a fi siguri că atingem finalul dorit și nu ne rătăcim.  Cristos ne spune clar că singurul drum adevărat spre Dumnezeu este chiar în persoana sa.  Astăzi ni se propun multe drumuri, dar, în cele din urmă, vom constata că duc exact în direcție opusă.

Apoi, drumul, așa cum vedem în istoria exodului, este valoros, pentru că ne pregătește pentru destinație. Înainte de a ajunge în țara promisă, evreii au avut nevoie de experiența deșertului, unde au primit legea și au putut să îl descopere mai clar pe Dumnezeu.

Viața noastră - o călătorie unică pentru fiecare dintre noi - ne-a fost oferită de Dumnezeu ca o ocazie de a ne pregăti pentru destinația finală, cerul. Am primit, pe lângă destinație, și mijlocul de transport, corabia bisericii, care să ne ducă acolo. Am primit companioni de drum, hrana și resursele necesare. Ni sa spus care este calea și cum trebuie să o urmăm. Ce ne mai rămâne de făcut? Să ne bucurăm cu adevărat de drum, să fim alături de cei slabi care părăsesc calea sau cedează în fața oboselii și, mai ales, să rămânem mereu conștienți de locul spre care ne îndreptăm.

sursa foto: internet

ștefan robu