Zilele de vară sunt adesea trăite cu gândul la vacanță, la călătorie și voie bună pentru a reface acea energie stoarsă de prea multă muncă. Ne facem planuri și economii pentru a avea câteva zile departe de rutina obișnuită, zile care să ne alunge oboseala acumulată. Fie că alegem destinații îndepărtate, fie că mergem să ne vedem rudele și locurile natale, există ceva ce ne unește experiențele estivale - călătoria.
Plecăm din liniștea și confortul casei spre alte locuri, mai mult sau mai puțin cunoscute. Folosim automobilul, trenul sau avionul. Unii ne bucurăm de drum, alții îl privim cu frică și nesiguranță. De pildă, ați văzut acei călători care vor mereu locul la geam în autocar sau tren? Pentru ei, drumul trebuie să fie o bucurie. Dar există și reversul medaliei. De fiecare dată când zbor cu avionul, văd oameni care sunt măcinați de frică și încearcă tot felul de metode să biruiască această trăire. Pentru ei, destinația contează, călătoria fiind doar o povară necesară.
Dar cum e pentru un creștin această idee de călătorie? Dacă privim în istoria biblică, vedem multe călătorii. Noe a pornit pe apele potopului într-o călătorie. Abraham a plecat din țara sa spre un loc necunoscut. Urmașii săi au plecat în Egipt de unde aveau să se întoarcă pentru a ocupa Canaanul. Exilul babilonian și apoi întoarcerea la Ierusalim au fost alte călătorii. În epoca noului testament, descoperim călătoriile misionare ale sf. Paul și ale altor apostoli.
Dar ce leagă aceste povești și ne poate fi util și nouă? În primul rând, ideea de destinație. Viața noastră însăși este o călătorie spre locurile cerești. Deși pământeni, știm că nu aici ne este finalul călătoriei, ci dincolo. Aceasta este destinația noastră, deși adesea părem că suntem prea acaparați de realitățile lumii pământene. Dar mai există o lecție deosebit de importantă pe care o putem învăța privind la călătoriile biblice: drumul este cel puțin la fel de important precum destinația.
De la Machiavelli încoace am învățat că nu prea contează pe ce căi ajungem acolo unde ne dorim. Or, lucrurile nu stau chiar așa. Mai întâi, drumul contează chiar pentru a fi siguri că atingem finalul dorit și nu ne rătăcim. Cristos ne spune clar că singurul drum adevărat spre Dumnezeu este chiar în persoana sa. Astăzi ni se propun multe drumuri, dar, în cele din urmă, vom constata că duc exact în direcție opusă.
Apoi, drumul, așa cum vedem în istoria exodului, este valoros, pentru că ne pregătește pentru destinație. Înainte de a ajunge în țara promisă, evreii au avut nevoie de experiența deșertului, unde au primit legea și au putut să îl descopere mai clar pe Dumnezeu.
Viața noastră - o călătorie unică pentru fiecare dintre noi - ne-a fost oferită de Dumnezeu ca o ocazie de a ne pregăti pentru destinația finală, cerul. Am primit, pe lângă destinație, și mijlocul de transport, corabia bisericii, care să ne ducă acolo. Am primit companioni de drum, hrana și resursele necesare. Ni sa spus care este calea și cum trebuie să o urmăm. Ce ne mai rămâne de făcut? Să ne bucurăm cu adevărat de drum, să fim alături de cei slabi care părăsesc calea sau cedează în fața oboselii și, mai ales, să rămânem mereu conștienți de locul spre care ne îndreptăm.
sursa foto: internet
ștefan robu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu