https://draft.blogger.com/blogger.g?blogID=6956326260215646207#templatehtml

Faceți căutări pe acest blog

duminică, 4 septembrie 2022

LECȚIA SEMAFORULUI,

 

Am trecut de atâtea ori pe lângă banalul semafor așezat tăcut la intersecția drumurilor.  Câte odată nici nu l-am luat în seamă, deși măsoară drept timpul pentru toți cei de pe stradă: șoferi, bicicliști, pietoni, motocicliști etc. 

Alteori nu-l prea simpatizăm, deoarece ne face să așteptăm la rând și omul modern nu prea are timp de pierdut așteptând...  Ca să nu mai zic că deseori vezi câte un temerar neatent căruia nu-i pasă de culoarea roșie din obrazul semaforului și atunci încep claxoanele inoportune să strice ritmul vieții, se aud de îndată fluerăturile și cuvintele grele ale șoferilor vizibil deranjați de obrăznicia  trecătorului.   Și semaforul rămâne mut, dar ne arată evantaiul celor trei culori atât de bine știute, mereu aceleași, cu o exactitate aproape de invidiat: verde: (ai dreptul la acces), și roșu (te obligă să oprești) iar galben te invită la atenție.

Am experimentat cu toții momente în care ar fi trebuit să ne continuăm drumul, pentru că aveam verde, dar am zăbovit prea mult la auzul șoaptelor sirenelor amăgitoare ale lumii ce ne promiteau marea cu sarea și atunci ne abăteam de la scopul nostru mult râvnit.

Zilnic, culoarea galben ne cere vigilență și atenție sporită în a face lucruri, în a rezolva adevăratele probleme, în a vorbi cu grijă cu ceilalți fără ai strivi, a fi cumpătați în gesturi și priviri; dar ne-am încrezut prea mult în noi și în puterile noastre limitate și nu am ținut cont de semnele vieții spre atenție.

Trăim deseori pe fugă, mâncăm pe fugă, învățăm pe fugă și toate le facem cu viteză, astfel încât  nu mai avem timp de noi, de cei dragi, de Dumnezeu...  Și, în curgerea timpului, uităm să ne oprim. De atâtea și atâtea ori roșul ne avertizează: oprește-te din goana zilei, din fuga după nu știu ce sau nu știu cine, din facerea lucrurilor cu aceiași monotonie  orbitoare care-ți fură liniștea somnului și bucuria răsăritului de soare. Așa e câte odată , nu vrem să ne oprim, preferăm fuga spre ... nicăieri.

 Tocmai de accea, trecătorule,îți recomand să privești cu atenție sporită semaforul vieții, observă-i culoarea și nu te lăsa amăgit nici de valul lumii, nici de viteza cea îmbietoare care-ți fură viața căutând să te înghită, făcând din tine un anonim cu mască de om. Și nu uita: fixează-ți bine ochii la culorile semaforului existenței și acționează întocmai după culoarea poruncilor lui Dumnezeu: verde, galben și roșu.

imagine foto: internet 

Ștefan Robu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN,

Este timpul să ne bucurăm, este perioada sărbătorilor! Pe mulți dintre noi ne găsește fiind ocupați: să cumpărăm cadourile ideale pentru cei...