EFECTUL GÂNDURILOR ASUPRA SĂNĂTĂȚII ȘI CORPULUI FIZIC,

Corpul nu este decât slujitorul minții. El ascultă de acesta din urmă, indiferent dacă gândurile ei sunt alese deliberat sau exprimate automat. Când gândurile minții sunt dezgustătoare, corpul se afundă rapid în degradare și boală. În schimb, când gândurile minții sunt frumoase și nobile, el își pune haina tinereții și a frumuseții.
La fel ca și circumstanțele exterioare, sănătatea și boala depind întru totul de gândurile omului. Gândurile bolnave se manifestă printr-un corp bolnav. Se știe că teama poate ucide omul la fel de eficient ca un glonț. Într-adevăr gândurile ucid mii de oameni cu aceiași certitudine, deși uneori mai puțin rapid. Oamenii care se tem de boală sunt cei mai predispuși către aceasta. Fricile demoralizează în scurt timp întregul corp și îl fac vulnerabil în fața bolii. Gândurile impure, chiar dacă nu sunt de natură fizică, sfârșesc inevitabil prin a zdruncina sistemul nervos.

Gândurile puternice, pure și fericite generează un corp viguros și plin de grație. Corpul este un instrument delicat și plastic, care reacționează cu putere în fața gândurilor ce îl impregnează. De aceea, obișnuințele mentale produc inevitabil efecte pozitive sau negative asupra sa. Sângele celor ce nutresc gânduri impure devine la rândul lui otrăvit. În schimb, o inimă curată generează o viață și un corp similare. Invers, o minte murdară murdărește în egală măsură viața și corpul, pe care le corupe.
Gândirea este un izvor al acțiunii, vieții și manifestării. Dacă ea este pură, totul devine pur în viața omului.

Simpla schimbare a dietei alimentare nu este suficientă pentru a ne vindeca. Ea trebuie însoțită de purificarea gândurilor. Atunci când gândurile devin pure, omul nu mai suportă hrana impură. Cine își fortifică  și își întărește gândurile nu trebuie să se teamă de microbi și viruși.
Dacă  dorești să îți regenerezi corpul, veghează asupra minții tale. Dacă dorești să ai un corp frumos, începe prin a-ți înfrumuseța mintea. Gândurile de răutate, invidie, dezamăgire și deznădejde despoaie trupul de sănătate și grație. O față care reflectă amărăciunea  nu este o întâmplare, ci oglinda unor gânduri pline de amărăciune. Ridurile care o desfigurează sunt consecința pasiunilor, desfrâului și orgoliului. Pe fețele oamenilor în vârstă există riduri produse de simpatie, altele produse de gânduri puternice și pure, iar altele generate de pasiuni. Cine le poate distinge?  În cazul celor care au trăit frumos, bătrânețea pare calmă, împăcată și blândă, la fel ca razele soarelui la apus. Nici un medic nu poate vindeca bolile corpului la fel de eficient ca gândurile de bucurie. Nici o mângâiere nu alungă umbrele durerii și tristeții la fel de eficient ca propria bunăvoință. Cine cultivă în permanență gânduri de rea voință, cinism, suspiciune și invidie se condamnă singur la închisoare și devine propriul lui temnicer. În schimb, cine nutrește gânduri de bunăvoință față de toți semenii săi, păstrându-și veselia în fața tuturor și învățând cu răbdare să distingă binele în ceilalți oameni(cu alte cuvinte, cine cultivă gânduri de altruism), trăiește practic în rai.
Cine cultivă zilnic gânduri de pace față de toate creaturile trăiește el însuși într-o pace de nezdruncinat.

sursa foto: internet
stefan robu

GÂNDURILE ȘI MENIREA ÎN VIAȚĂ,

Atât timp cât gândurile nu sunt voluntare și asociate cu scopuri precise, omul nu poate obține nici o realizare inteligentă. Marea majoritate a oamenilor își lasă gândurile să rătăcească libere pe oceanul vieții. Lipsa de focalizare este un viciu, iar cei care se doresc să evite catastrofele și autodistrugerea trebuie să se ferească de ea.
Oamenii care nu au un scop central în viață cad cu ușurință pradă grijilor mărunte, temerilor, tulburării și văicărelii. Toate acestea sunt semne de slăbiciune și conduc la fel de inevitabil(deși pe o rută diferită)  ca și păcatele planificate atent la eșec, nefericire și pierdere, căci slăbiciunea nu poate supraviețui într-un univers care evoluează către putere.
De aceea, noi trebuie să ne stabilim, iar apoi să facem tot ce ne stă în puteri pentru a-l îndeplini. Acest scop trebuie să devină țintă centrală a tuturor gândurilor noastre. El poate lua forma unui ideal spiritual sau lumesc, în funcție de natura noastră în momentul respectiv. Indiferent în ce constă însă, noi trebuie să rămânem în permanență focalizați asupra lui.Trebuie să ne facem din el datoria noastră supremă și trebuie să ne devotăm în întregime realizării sale, fără să permitem gândurilor noastre să rătăcească aiurea în lumea fanteziilor efemere, a dorurilor și a imaginației sterile.Acesta este drumul către autocontrol și concentrare. Chiar dacă dăm greș de o sută de ori măsura adevăratului nostru succes este dată de tăria caracterului câștigat de-a lungul călătoriei, care va reprezenta o bază nouă pentru puterea și triumful nostru viitor.
Oamenii care nu se simt pregătiți pentru împlinirea unui țel măreț trebuie să-și focalizeze gândurile asupra împlinirii impecabile a sarcinilor  lor de zi cu zi, indiferent cât de neînsemnate li se par acestea. Numai în acest fel se pot focaliza gândurile lor, generând o acumulare de voință și de energie cu ajutorul cărora vor putea realiza apoi orice își propun.
Dacă își cunoaște slăbiciunea și crede în acest adevăr, că tăria nu se poate dezvolta decât prin efort și prin practică, chiar și cel mai slab dintre suflete poate începe imediat să se dezvolte pas cu pas, prin eforturi succesive, acumulând putere picătură cu picătură, până când va căpăta o putere divină.

Așa cum oamenii slabi din punct de vedere fizic pot deveni puternici printr-un antrenament treptat și răbdător, cei cu gânduri de slăbiciune pot deveni puternici din punct de vedere mental prin cultivarea unor gânduri adecvate.
Renunțarea la nefocalizare și la slăbiciune și concentrarea gândirii la unison cu un țel bine determinat echivalează cu pătrunderea în lumea celor puternici, care consideră că eșecul nu este altceva decât una din căile care conduc  către realizare, care silesc condițiile exterioare să le slujească și care emit gânduri de putere, se luptă cu curaj cu adversitățile și au realizări mărețe.

Dacă ne-am conceput scopul pe care dorim să-l atingem, noi trebuie să ne construim mental o cale directă care conduce la împlinirea lui, fără să privim nici la dreapta,nici la stânga. Trebuie să renunțăm la orice îndoieli și la orice temeri, căci acestea sunt elemente care ne blochează puterea de concentrare și ne întrerup efortul, făcându-l să devină inutil, distorsionat sau ineficient. Gândurile de îndoială și de teamă, nu conduc niciodată la realizare, ci doar la eșec. Cele de putere, focalizate și pline de energie, dispar atunci când în minte se insinuează gândurile de îndoială și de teamă.
Voința de a acționa derivă din cunoașterea faptului că putem face acest lucru. Îndoiala și teama sunt marii dușmani ai cunoașterii, iar oamenii care le încurajează, în loc să le respingă fără milă, se împedică la fiecare pas.

Cine și-a cucerit îndoiala și temerile a învins practic eșecul. Gândurile noastre sunt vii și înzestrate cu putere, și ne pot conduce la înfruntarea plină de curaj a dificultăților și la depășirea acestora.
Dacă sunt cultivate și îngrijite cu atenție, gândurile noastre înfloresc și dau roade care nu cad prematur la pământ.
Gândurile focalizate asupra țelurilor pe care le-am propus devin veritabile forțe creatoare. Dacă înțelegem și acceptăm acest lucru, noi putem deveni o ființă mai puternică și mai elevată decât oamenii care cad pradă gândurilor și senzațiilor lor schimbătoare.

Dacă aplicăm acest principiu în viața noastră, noi putem deveni stăpânii conștienți și inteligenți ai puterilor noastre mentale.

sursa foto:internet
stefan robu

OMUL ȘI LECȚIILE VIEȚII,

În principiu, viața este simplă. Toată varietatea, pe care noi o numim viață, se bazează exclusiv pe acea particulă uluitor de mică, și de aceea invizibilă, care este energia iubirii.
Aceasta este energia sensului vieții, sau existenței. Într-un cuvânt - energia gândului.
Viața omului nu este altceva decât căutarea sensului vieții.
Fericirea înseamnă că sensul vieții a fost găsit, a fost găsită iubirea.
În felul acesta, energia gândului este materială, dar, întru-cât ea nu poate fi văzută cu ochiul, a fost considerată până acum ca fiind imaterială. Taina rămâne taină până se dezleagă misterul. Minunile rămân minuni până când pătrundem în esența lor. Puțin câte puțin se clarifică și esența invizibilă, subtilă a bolilor, iar vindecarea lor cu ajutorul gândurilor capătă logică.
Orice om trimite prin gândul lui energia din care el este format. Orice om produce schimbări în el însuși, dar nu știe să le vadă și nu îndrăznește să creadă în ele. Gândul acționează ca o găleată de apă aruncată pe niște pietre încinse. Imediat omul înțelege că gândul lui a fost urmat de o faptă pe măsură.
În esență, gândul acționează încetul cu încetul și de aceea ne îndoim de materialitatea lui. Caracterul unui om reprezintă un ansamblu de idei constante, specifice pentru fiecare, ansamblu considerat invariabil și, și dacă se repetă continuu aceleași gânduri, din firicele de nisip poate crește un munte. Muntele este tocmai boala. Cât de mare este muntele și cât de specific este el pentru persoana respectivă, atât de gravă și de specifică este și boala lui.
A vindeca cu ajutorul gândului echivalează cu a căra fir cu fir acest munte. Modul de gândire poate să și-l schimbe numai omul însuși. Fac excepție copiii mici care nu au o gândire independentă - universul gândurilor lor și viața lor sunt formate de către mamă.

Schimbarea universului de gândire este numită schimbarea de sine. Chipurile, ar fi cea mai mare și mai grea schimbare. Eu n-aș spune așa deoarece eu încerc nu să schimb, ci să mă schimb. Altfel spus, în loc să mă forțez, să mă oblig, eu mă străduiesc să fac un bine pentru mine. Dacă în partea ei nevăzută(subtilă) energia primară se mișcă, în partea vizibilă ea este numită energie a iubirii. În partea ei subtilă, ea se află în imobilitate, în partea vizibilă ea se numește răutate. În felul acesta, problema constă doar în vedere sau în relația pe care noi ne-o formăm cu ajutorul vederii. Trebuie să învățăm să vedem această parte nevăzută de la cei care văd și care cred sincer în ea. Subliniez: trebuie să învățăm și nu să credem orbește.
Una peste alta, viața omului este o lecție și noi venim de voie bună pe această lume pentru a o învăța. Lecția de viață este timpul în care ne cunoaștem sentimentele. Viață după viață, lecție după lecție - în felul acesta acumulăm înțelepciune. Cu alte cuvinte, viața celui care judecă corect nu se va opri. Cea mai mare problemă a civilizației actuale este nepriceperea de a comunica, adică nepriceperea de a te raporta cu înțelegere față de viață, adică nepriceperea de a iubi necondiționat. Adică nepriceperea de a gândi corect.  Celui ce nu înțelege legile vieții, îi va fi într-adevăr greu să iubească necondiționat, deși inima lui îi spune că așa trebuie.
Legile vieții sunt simple:
1- Tot ce există înseamnă Dumnezeu. El este acea unitate supremă care din minuscule particule de energie formează o varietate de structuri aflate în permanentă schimbare. Această schimbare înseamnă distrugerea vechiului și apariția, sau nașterea noului din aceiași energie. Nimic nu apare din nimic și nimic nu dispare în neființă. Se modifică doar forma exterioară de existență - corpul.
2- Tot ce există cuprinde trinitatea divină: spirit, suflet și corp. Aceste trei componente există și la obiecte, dar ele sunt considerate ca fiind neînsuflețite. Viața este condusă de spirit. El se află în mișcare și nimic nu-l poate tulbura.  Lecțiile sunt oferite de către suflet.  Împreună, spiritul și sufletul constituie partea spirituală, sau subtilă, a nivelului nostru actual de dezvoltare. Trupul constituie corpul nostru fizic care este vizibil și de aceea este recunoscut drept adevăr.  El merge înainte în viitor, fiind pus în mișcare de voința spiritului și de forța sufletului.
3-Omul este singura creatură gânditoare de pe pământ. El reprezintă încununarea creației, continuitatea legică a dezvoltării și de aceea este numit fiul lui Dumnezeu, creat după chipul și asemănarea lui. Acest simbol reprezintă dorința lui Dumnezeu de a-l ajuta pe om să se autoperfecționeze continuu și neîntrerupt, adică să evolueze. Cine îl lasă pe Dumnezeu să pătrundă în el, va zbura spre înălțimi ușor ca o pasăre; cine nu-l lasă, va merge pe calea grea a suferințelor.
Dumnezeu este desăvârșirea în continuă evoluție și perfecționare, este conștiința deschisă.
4- Natura este chiar Dumnezeu. Ea nu știe să impună cu forța. Ea îi oferă fiecăruia posibilitatea de a alege. Cine crede că  inima lui Dumnezeu se află în inima credinciosului, își va alege calea cea mai ușoară. Cine îl neagă pe Dumnezeu, va avea parte de suferințe: își va alege o cale mai grea.
5- Părerea este o presupunere în care omul vrea să creadă. Adevărul vieții constă în faptul că totul are două părți. Nu există rău fără bine, așa cum nu există bine fără rău. Cine vede doar o singură latură, greșește și va suferi. Dacă omul nu-și conștientizează adevăratele sale necesități și nu le valorifică el pentru el, nu va fi fericit. Atâta timp cât nu va învăța să vadă întregul, va avea nevoie de nefericire pentru a putea să aprecieze fericirea: va avea nevoie de rău pentru a aprecia binele.
6- Totul începe de la gând. După un gând bun vine o urmare bună, după unul rău - una rea. Dacă omul nu îndreaptă urmarea rea, apare datoria karmică și ispășirea se va face prin suferință, dacă el acționează prostește. Când se va întâmpla - în această viață, prin suferințe proprii sau prin suferințele generațiilor viitoare, sau în viitoarele vieți ale aceleași persoane - depinde de când își va plăti datoria. Problema este că omul modern nu știe ce este bine și ce este rău.
Binele și răul sunt noțiuni relative. Ce este bine pentru unul este rău pentru altul și invers. Nu trebuie să punem semnul egalității între viața noastră și viața celorlalți. Percepția se va schimba atunci când stresul va fi eliberat. Schimbarea percepției înseamnă schimbare de atitudine.
7- Viața omului este învățătură. El învață să îndrepte răul prin bine până când va asimila temeinic această lecție, chiar dacă va trebui să continue și în viețile viitoare.
Corpul îndeplinește tot ce îi este necesar sufletului și prin aceasta spiritul devine mai înțelept.
8- Se poate învăța din propriile greșeli, dar înțeleptul învață și din greșelile altora.
O lege a vieții spune așa: similarul atrage similarul. Ești așa cum îi vezi tu pe alții. Dacă nu ai avea defecte, nu le-ai vedea la alții. Cine caută în alții cauza necazurilor lui, va fi în vrăjmășie cu viața. Cine are curajul să-și vadă propriile greșeli, și le va corecta până la urmă.
8- Tot ce face omul aparține veșniciei, chiar dacă fapta lui nu are imediat efect vizibil. După faptă vine totdeauna răsplata, chiar dacă pentru noi această faptă a noastră a trecut neobservată. În memoria cosmică, invizibilă pentru noi, se stochează, exact ca în cartoteca lui Dumnezeu, și gândurile noastre ascunse,  invizibile.
10- Noi suntem legați de tot ce am făcut prin fire energetice invizibile. Poate rupe aceste fire numai iertarea sinceră, pornită din inimă, numită și căință. Iertarea și rugămintea de a fi iertat acționează atunci când omul este conștient de greșelile lui. Dacă cerem iertare mecanic, în speranța că pedeapsa va fi mai mică, aceasta este o înșelăciune, cea mai obișnuită înșelăciune, cu care ne ocupăm zi de zi. Datoria karmică nu se plătește în felul acesta.

sursa foto: internet
stefan robu

IUBIREA ESTE CREATOAREA VIEȚII,

Nimeni nu poate spune cu exactitate ce este iubirea,dar fiecare știe.
Mulți maeștri a cuvântului au dat definiții frumoase, nici una însă, nu este exactă, nu poate să cuprindă tot.  Această noțiune provoacă cele mai diverse emoții, de la bucurie la lacrimi, fiindcă toți simt că fără iubire nu există viață.  De aceea,  omul năzuiește spre iubire.  Sufletul uman în esența sa este o creație a Iubirii Superioare, adică a lui D-zeu și de aceea sufletul recunoaște iubirea chiar atunci când el nu a fost iubit de nici un om întrupat
Iubirea, care există în infinit este asemeni luminii soarelui, fără de care nu ar fi posibilă viața.

Așa cum unii nu suportă lumina soarelui, alții, în mod conștient, nu doresc să primească iubirea lui D-zeu, deși ei există numai datorită lui. Ei nu s-au recunoscut pe ei înșiși până la capăt întru-cât fie l-au uitat pe D-zeu, fie sau dezis de el. Întregul negativism din om decurge din lipsa de iubire, această lipsă ducând la boală.
Materialismul a încătușat sentimentele, dar a dat o lecție de viață omenirii. Această clipă de întuneric spiritual este necesară pentru ca omul să știe să prețuiască adevărul luminii, pentru ca omenirea să poată și să vrea să se elibereze spiritual.
Însușiți-vă această învățătură și utilizați-o spre binele vostru. Treceți-o prin suflet și gândul se va întări în credință și veți ști cum s-o aplicați.

sursa foto: internet
stefan robu

PÂNĂ CÂND MOARTEA NE VA DESPĂRȚI?

Când jurăm că ” Te voi iubi toată viața”, la ce ne referim? Poți să juri că sentimentele pe care le ai pentru persoana pe care o iubești astăzi nu se vor schimba?  Este adevărat că te-ai putea angaja să faci tot posibilul pentru ca relația să funcționeze, să-ți respecți partenerul, să încerci din răsputeri să fii fidel și onest, dar să promiți că sentimentul tău de iubire va rămâne intact, neschimbat în vecii vecilor nu este același lucru. N-ai putea să garantezi. Poți încerca, poți face eforturi, dar să garantezi eternitatea ar fi ceva îndrăzneț și iresponsabil din partea ta.
Cum să fii sigur că lumea ta emoțională nu-ți va scăpa de sub control? Și dacă persoana pe care o iubești sau altfel spus: în  cazul în care valorile sale suferă o depreciere radicală și ajungi să fii incompatibil din punct de vedere moral, ar trebui să rămâi în acea relație doar pentru că la un moment dat ai spus ”jur”?
Dacă promiți ” Te voi iubi toată viața”, te bagi singur într-o fundătură fără ieșire, în măsura în care nu-ți mai poți schimba părerea, cu riscul de a fi o persoană inconsecventă, neserioasă și nedemnă de încredere.
Shakespeare spunea: ” jurământul unui îndrăgostit nu are mai multă greutate decât vorbele unui chelner. Ambele servesc doar pentru a confirma sau a certifica lucruri false.”

Să presupunem că i-ai spune partenerului tău: ”Dacă nu pot înceta să te iubesc, înseamnă că te iubesc din obligație. Dacă nu am libertatea de a înceta să te iubesc, într-o zi o să mă simt prizonier, prins într-un terifiant trebuie.  Iubirea pentru tine va înceta să mai fie o plăcere și se va umple de teamă de a un îndeplini cerința.
De aceea, te voi iubi, desigur, atâta timp cât inima mea îmi va spune asta. Promit să fie stăruitor și tenace în a păstra dragostea pe care o simt pentru tine; cu toate acestea, am nevoie de o fereastră deschisă, cea a posibilității ca iubirea să dispară, opțiunea că, dacă nu te mai iubesc, îți pot spune asta, fără a trăi cu un sentiment de vină. Nu spun că totul trebuie să meargă perfect, dar aspectele bune ar trebui să predomine, iar răul, care întotdeauna există, să nu ne afecteze niciunul din principiile de bază. Multora le place să împărtășească  suferința pe care și-o împărtășesc reciproc, ca și cum acest lucru i-ar uni mai mult. Totuși, a suporta nu înseamnă a iubi. Pe femeia pe care o iubesc, nu o suport, ci o respect, și sper că același lucru îl faci și tu cu persoana iubită.
Dacă relația pe care o avem este o tortură, iubirea pe care o simțim este o povară și un chin, dar este ”a noastră”, trebuie să o acceptăm și să ne resemnăm? De fapt n-ar trebui să ne pese nici cât negru sub unghie că e ”dragostea noastră”, pentru că, atâta timp cât ne face să suferim, acea dragoste nu ne este convenabilă. Atât de simplu este. Nu contează ce ai jurat înainte, dacă astăzi, aici și acum, relația pe care o ai nu te mulțumește și te face să regresezi în loc să evoluezi, acest lucru este deja suficient pentru a-i pune capăt.
Cu toate acestea, dacă este chemarea ta să porți o cruce și să stai în durere, fă-o dar nu te plânge.
Cum să iubim cu adevărat, vesel și confortabil, dacă nu iubim cu libertatea de a nu continua iubirea?

sursa foto: internet
stefan robu

GÂNDURILE ȘI DESTINUL,

Dacă ai ajuns în cel mai înalt rai
Sau în cel mai de jos iad,
Înseamnă că ai visat la frumusețe
Sau te-ai gândit la lucruri rele.

Căci raiul de deasupra și iadul dedesubt
Nu sunt altceva decât gândurile tale.
Fericirea cea mai mare se datorează gândurilor,
La fel și suferința cea mai cumplită.

Dacă nu ar exista gândirea, lumile ar dispărea.
Slava se datorează gândurilor.
Iar dramele din toate timpurile
S-au născut din fluxul etern al gândirii.

Demnitatea, rușinea și tristețea,
Durerea și angoasa, iubirea și ura,
Nu sunt altceva decât măști ale gândurilor
Ce guvernează destinul.

Așa cum culorile curcubeului
Alcătuiesc raza de lumină albă,
La fel, schimbările universale
Țes visul etern.

Iar acest vis există înlăuntrul tău.
Visătorul așteaptă mult timp
Pentru ca dimineața să îl trezească,
Iar gândirea sa să devină puternică și vie,

Pentru ca idealul său să devină real,
Coșmarurile sale să dispară,
Iar el să ajungă în raiul cel mai înalt,
În care nu există decât perfecțiunea cea mai deplină.

Răul este totuna cu gândul care îl conturează,
La fel cum binele nu este altceva decât gândul care îi dă formă.
Lumina și întunericul, păcatul și puritatea
Derivă din gândire.

Gândește-te la tot ce poate fi mai sublim
Și vei avea parte de o realitate sublimă.
Focalizează-ți mintea asupra Celui Preaînalt
Și vei deveni una cu El.

sursa foto: internet
stefan robu

DURERILE SUFLETEȘTI,

Întreaga fire se supune
În fața celor care caută binele suprem.
Înțelepciunea dă aripi
Tuturor formelor aparent malefice.

Tristețea întunecoasă ascunde Steaua
Care așteaptă să strălucească cu putere.
Iadul ascunde raiul, iar după noapte
Urmează lumina glorioasă a zilei.

Înfrângerile sunt simple scări pe care urcăm
Către un țel mai nobil și mai pur.
Pierderea conduce la câștig, iar bucuria
Așteaptă la capătul drumului.

Durerea conduce la beatitudine,
La gânduri și cuvinte și fapte divine.
Norii ascund razele strălucitoare ale soarelui
Care luminează întreaga viață.

Neșansa nu face decât să ascundă calea,
Care conduce inevitabil
La succesul deplin,
Care ne așteaptă la capătul drumului.

Povara grea a îndoielilor și a temerilor
Care întunecă valea speranțelor noastre,
Umbrele cu care se confruntă spiritul
Și lacrimile amare,

Durerile sufletești, suferințele,
Vânătăile generate de lanțurile rupte -
Toți aceștia sunt simpli pași
Care ne conduc către destinația în care credem.

Plină de compasiune, iubirea aleargă
Și îi iese în întâmpinare Pelerinului venit din ținutul credinței.
La capătul drumului, pe acesta îl așteaptă
Întreaga glorie și tot binele din lume.

sursa foto: internet
stefan robu