Viața între medicină și religie,

...De veacuri constatăm neputința recunoscută a medicinei în fața ghilotinei decesului, dar și recunoașterea necunoașterii tainei morții de către religie. Dacă pentru aceasta din urmă, moartea este un prag, pentru medicină este o încheiere a competențelor sale; deja nu mai are nimic de făcut.
Își strânge aparatele, seringile,pastilele și dă în primire altor entități subiectul terminat cu un proces verbal.
Dar, în fapt, și religia și medicina își au câmpul lor de acțiune aici și acum, dincoace de prag. Așadar ambele se întâlnesc concret în același tren, chiar dacă folosesc o terminologie diferită când fac referire la el: credincios și sau pacient.
Dacă, așa cum bine se știe, viața e multidimensională și complexă, sănătatea nu rămâne doar o chestiune pur tehnică, iar mântuirea nu este nici ea doar o rețetă într-o riguroasă formulă rituală.
Medicina are ca scop să țină moartea cît mai departe, iar religia să facă moartea cât mai bună.
Medicina ne antrenează împotriva morții, religia ne educă pentru după moarte. Amândouă ne învață ce anume sîntem chemați să fim și cum trebuie să lucrăm în prezent pentru sănătate, pregătim simultan clipa următoare și totodată ”clipa veșnică”, conștietizând că ”lucrurile mici fac perfecțiunea, însă desăvârșirea nu e ceva mai mic”.
Medicul american Colin Campbell constată că, atunci când vorbești de sănătate, nu poți avea certitudini: ”Observi, deduci, analizezi, compari, cauți dovezi, avansezi ideea unui adevăr probabil”.
În realitate, sănătatea înseamnă a lucra neîncetat pentru a îmbina armonios ceea ce suntem în acest moment(zestrea noastră genetică, dar și ceea ce am acumulat în trup până acum) cu ceea ce se cuvine să devenim. Construcția este permanentă.  Este un șantier deschis pe viață, pentru această viață, dar și pentru cea ”viitoare”. Este o libertate-fericire pe care o pierdem și sau o recăpătăm clipă de clipă, într-o clepsidră a propriei opțiuni.  Există o dinamică a acceptării, a conlucrării cu ceea ce ne înconjoară(natură, societate), într-un evantai ce însumează pe rînd ce pretind, doresc, aleg, optez, hotărăsc, dar și cum judec, consider, sper și cred. 
Ceea ce vine din afară în interiorul nostru este interpretat și asimilat,pentru a dobândi noblețea și demnitatea oferite de sănătate ori, prin refuz sau nechibzuită alegere, umilința și robia bolii.
Dacă în paragraful anterior înlocuim cuvântul sănătate cu acela de mântuire, vom relua același concluzii. Suntem solicitați să fim liberi și fericiți, în variațiuni pe o temă asumată, prin cunoaștere și voință.
Religia și medicina conlucrează în același scop, merg alături pe aceiași cale a adevărului, a vieții, spre binele creaturii, din micul segment de eternitate care este timpul vieții pământești, proiectând simultan izbăvirea și tămăduirea. 
Amândouă se ocupă exclusiv de om, sunt două fațete ale aceleiași schimbătoare realități, construită ca o armonie în trăirea sa prezență, dar și făcându-se pe sine aptă pentru continuarea, mai apoi, în splendida armonie.
Însă, când ajungem să confundăm religia cu o instituție, iar medicina cu tehnologia și industria (alimentară sau farmaceutică), ambele se îndepărtează de esența și obiectivul comun: împlinirea omului.
Politica fricii și politica speranței funcționează concomitent în cazul pacientului și al credinciosului. Iar raiul și iadul, sănătatea și boala/moartea sunt oglinzile paralele din același stabiliment.
Într-o altă formă ori sub alte icoane, căutăm sănătatea sufletului și a trupului, uneori inventând noi secte sau noi medicamente, pentru a face față asaltului ideologiilor și tehnologiilor, neîncetat agresați pe dinăuntru și de jur împrejur, deconectându-ne de ceea ce omenirea deja desăvârșise pentru om, din câtă istorie a ajuns din urmă până la noi.
Nu se poate nega ameliorarea vieții în sensul reducerii mortalității infantile și a creșterii longevității, datorate mai cu seamă unei educații în domeniul igienei.  Poți trăi intens, precum Mozart, doar 35 de ani. Poți viețui 80-90 de ani doar ca un obiect viu,poate așezat și sfătos, fără a schimba totuși nimic în jur, ori schimbând totul, cam în același număr de ani.
Sănătatea fizică nu este mereu sinonimă cu sănătatea psihică, nici aceasta nu este sinonimă cu mântuirea, chiar dacă o viață creștinească necesită un echilibru între suflet și trup.
Dacă medicina nu are grijă de om, asigurându-i bucuria
prezentului, cum va putea religia să-i asigure bucuria
viitorului?Acum, tot mai des medicina- care-l menține
pe pacient între tristețe, îndoială și temeri-este un negoț și,
uneori, pe alocuri, religia devine tot afacere, desprinzându-se
 de menirea ei de antrenare a omului întru bucurie pentru
marea bucurie.
Sistemele de reguli și porunci amenințătoare privind
viitorul-nu doar ca porțiune de timp,situată după 
încheierea prezentului, de aici- includ judecata care
va analiza tocmai intervalul de care trebuie să se 
ocupe atît medicina, cât și religia.

sursa foto: internet

Pacea și bucuria mea,

Există suflete pe pământ
Care caută în zadar fericirea;
Dar la mine, dimpotrivă,
Bucuria îmi locuiește în inimă.
Această floare nu este efemeră,
Eu o dețin pentru totdeauna;
Ca un trandafir primăvăratec,
Ea îmi surîde în fiecare zi. (...)

Când cerul albastru devine întunecat
Și pare să mă părăsească,
Bucuria mea este să rămân în umbră,
Să mă ascund, să mă micșorez.
Pacea mea este voința sfântă
A lui Isus, unica mea iubire.
Astfel trăiesc fără nici o teamă
Iubind deopotrivă noapte ca ziua.

Pacea mea este să rămân mică;
Astfel când cad pe drum,
Pot să mă ridic foarte repede,
Și Isus mă ia de mână.
Atunci copleșindu-l cu mângâieri,
Îi spun că el este totul pentru mine...
Și îmi dublez dezmierdările.
Când el se ascunde de credința mea.

Pacea mea, dacă vărs lacrimi,
Este de a le ascunde de surorile mele.
Oh! câte farmece are suferința,
Când știi să o ascunzi sub flori!
Eu vreau să sufăr mult fără să o mărturisesc,
Ca Isus să fie consolat;
Bucuria mea este să-l văd surâzând
Când inima mea este în exil. (...)

Eu vreau să trăiesc  încă mult timp,
Doamne, dacă asta este dorința ta.
Aș vrea să te urmez în cer,
Dacă asta ți-ar fi plăcerea.
Iubirea, acest foc al patriei,
Nu încetează să mă consume;
Ce importanță au pentru mine moartea sau viața?
Singura mea fericire este să te iubesc!...

**La viața ta... alegeri necesare,**

Gândim(din când în când) aiurea, alergăm aiurea, ne simțim aiurea... și, poate, trăim aiurea. Ulterior, (tot noi) riscăm să constatăm că ne dorim de mult ceva, însă ne ocupăm total de altceva. Adesea ne și enervăm! Sau ne descurajăm că tot dorim și nu mai reușim. Cum vine asta? 
Avem, probabil fiecare dintre noi, o serie de gânduri și dorințe personale. Deținem lista noastră de priorități, de așteptări, intenții...  Chiar rezonabile! Exemplu: cât ne-am dori puțină(sau multă) răbdare!Cât am dori un pic de pace? Sau liniște în suflet!
Am vrea să nu ne enervăm, să fim mai buni, să reușim și una și ailaltă etc.
Ne pronunțăm, (tacit sau explicit) asupra propriilor aspirații. Și facem bine.  În plan intern avem o gamă largă de propuneri personale. Însă mai e nevoie de ceva. Ceva ce nu mai ține de cuvinte.  
Există, între psihoterapii, o terapie, a realității.
Promotorul ei, dr. W. Glasser, o construiește în jurul noțiunii de alegere.  Adică tot ce faci, ce simți, ce reușești, ce ești, sau ce nu ești... e cauza alegerilor tale.Totul depinde doar de tine: de ce optezi să faci.  Sună banal, însă adevărat: ești deprimat, înseamnă că tu ai ales ceva care îți generează starea asta.  Ești obosit: e pentru că ai preferat ceva epuizant.  Ești fericit: e doar din cauza alegerilor tale.  Ești zăpăcit, frustrat, vesel sau trist... motivul e același.  E totul o alegere!
Tu însuți ai optat, premergător sau pe parcurs, sau chiar acum,... iar toate astea te condiționează. 
Această terapie a realității propune un model de analiză în patru etape, numit ”WDEP”
1.Wants=dorințe,
2.Doing=acțiune,
3.Evaluating=verificare,
4.Plan=planificare.
Trecând treptat de la o etapă la cealaltă, te poți verifica, îți poți propune și chiar rezolva problema.  Exemplu: să presupunem că vrei pace și liniște în viața ta.  O chestie frumoasă pe care o dorește fiecare!  Aceasta înseamnă că formulezi primul moment, dorința ta: ”doresc mai multă pace”.
Apoi, treci la etapa următoare: întreabă-te ce faci de obicei în fiecare zi, ce faci în general în viața ta.  Să zicem că ești sincer și-ți răspunzi: ”păi merg la muncă sau la scoală, mă întâlnesc cu x sau y, ,mă duc la club, la bar, la tenis, footbal... la televizor, calculator etc.”  Până aici totul pare corect.  Urmează însă al treilea moment: compară dacă ce faci în fiecare zi are vreo legătură cu ce ti-ai dori de fapt în viața ta (în cazul nostru pacea).  Să zicem că rămâi tot sincer, și observi că sa-r putea să nu se potrivească una cu cealaltă: vrei pacea, dar alergi ca un bezmetic toată ziua încoace și încolo, vrei liniște, dar stai intenționat în zgomot.  Faci una și vrei alta.
Drept consecință, al patrulea moment este planificarea. Adică te gândești concret cum poți să îți aduci măcar un fir de pace în ființa ta.
Și programezi: fie te odihnești, fie te rogi, te plimbi, sau meditezi, te lași pătruns de o lectură etc.
Adică schimbi concret modul de a trăi!  E evident, no să refuzi total orice prilej de muncă, și nu o să-ți restricționezi alte activități utile.  Sau, poate da!  Dacă și ceea ce-ți dorești este vital și valorează mult mai mult ca orice altceva, atunci: da.  Da, fără vreun sentiment de vină!  Adică te implici concret în ce anume ți-ai propus fără să te mai deruteze alții.  Tu însuți ești convins acum (și motivat) că ce-ți dorești să faci, de azi înainte, are valoare pentru viața ta.
În fapt, întreaga existență e o escapadă de alegeri.
Nu ești creat să trăiești la întâmplare.  Nu viețuiești instinctual.  Ci te implici activ. Alegi. Cu personalitate. Cu responsabilitate!  Dacă ai sta și-ai aștepta să se întâmple totul de la sine, te-ai amăgi vital.  E ca și cum ai vrea enorm de mult să ți se schimbe becul ars, sau clanța de la ușă, fără ca să faci nimic..  E ireal!  Nu progresezi fără intenție. Nu te dezvolți ”așa, din mers”. Ci e nevoie de participarea ta.
Biblia conține exemple inedite de oameni și momente unde alegerile (atât nocive, cât și sfinte)  au devenit ulterior sursă de plâns sau bucurie.
E acțiunea de a  deveni tu însuți. Atunci când, la un moment dat, decizi să te ocupi cu interes de tine, de suflet, de dorința ta frumoasă, înseamnă că alegi cea mai frumoasă variantă de a trăi. 
Atunci îți folosești darul sublim al libertății și nu gândești deloc aiurea, ci dimpotrivă, cu înțelepciune.
sursa foto: internet

Două cruci,

Tu ai fost crucea mea
Înaltă, subțire,
În stare să mă răstignească
Grindă pe grindă.
Eu am fost crucea ta
Copilărească,
Răsfrântă-n oglindă.
Aceeași mișcare
Pentru îmbrățișare
Și răstignire,
Pentru mire
Și pentru mireasă.
Lasă
Vremea să curgă de două ori,
Dinspre seară, și dinspre zori,
Pentru unul, și pentru altul,
Să ne semene,
Și să ne-acopere sumbră
Cu flori-
Printre care să privim spre înaltul
Desenat cu două cruci gemene:
Una de umbră.
                        Ana  Blandiana

sursa foto:internet

Orga tăcerii,

De undeva se aude orga tăcerii
vibrând profund
în sufletul cutremurat de înviere
al Verbului adulmecat pe pământ,
precum în peșteri aerul sfânt
mângâie făptura unei absențe
răsfrântă-n apa cristralină.

Și nu e nici o urmă
precum cuvântul neelucidat
decât în sufletul transfigurat.

În adâncuri se aude orga tăcerii
cum se-nfiripă un sens inițiatic,
cum se prăbușește în sine
clipa deșartă,
iar veșnicia se răsfrânge cuminte
precum e Verbul înfrânt prin cuvînt,
cum se răsfață a fi în sunt,
doar lebăda ca un mugure alb de tăcere
plutește neștiutoare
vag melancolic pe luciul apei
în transfigurare.

Măreția unei clipe și fericirea,

Într-o singură clipă poți spune da sau nu, poți opta pentru bine sau rău, poți alege adevărul sau minciuna.  Totul într-o singură clipă.  Iar acea clipă te poate purta spre o viață fericită sau spre una plină de regrete.  Într-o astfel de clipă există o forță inestimabilă!
Cîtă fericire este pe chipul omului care nu trebuie să spună niciodată: ”Ah dacă aș putea să dau timpul înapoi și să (re)acționez diferit, să aleg altfel”. Doar cei care au ales mereu binele și adevărul  sunt fericiți și au chipul strălucitor.
Pentru a ne construi fericirea trebuie să ne ”educăm la adevăr”.  Trebuie să fim învățați să iubim adevărul și să-l alegem în fiecare clipă.  Alegerile se fac în fracțiuni de secundă, în acea clipă în care te decizi, iar dacă nu ești educat la adevăr, în acea clipă existențială- de multe ori foarte tensionată!- alegi greșit, alegi răul.
Educația la adevăr este cea care ne salvează de distrugerea vieții prin nefericire! Alegerea adevărului și  a binelui depinde de o fracțiune de secundă.  Chiar și cele mai nobile acțiuni, care s-au desăvîrșit în zeci de ani, au avut nevoie de o clipă măreață, de minutul în care s-au născut și concretizat în mintea unei ființe, în locul cel mai tainic al inimii.
Cîtă măreție purtăm în inima invizibilă ochilor, în gândurile clipelor ascunse privirilor!
Dumnezeu, sufletul, dar și cele mai profunde trăiri sunt invizibile.
În interiorul nostru se dau bătăliile esențiale.
Gândurile noastre ne pun la munci mai grele decât faptele, pentru că în fața gândurilor suntem singuri, atît de singuri cum nu suntem în nici o altă situație.
Acolo, în adâncul inimii ne scufundăm gândurile și, într-o clipă de singurătate desăvârșită, vrem să alegem binele, adevărul, frumosul.
Gândul este temelia celor mai frumoase sau odioase fapte. De acolo începe totul.  De aceea, trebuie să ne purificăm gândurile și să gândim mereu binele, adevărul, frumosul.
Să ne educăm mintea la adevăr, să ne educăm gândurile la adevăr.
Să facem aceasta în fiecare zi, astfel încât, atunci cînd va veni clipa decisivă să nu fim surprinși, ci să ne fie ușor, natural să alegem adevărul, să alegem fericirea.
Să ne educăm zilnic la adevăr și astfel în clipa decisivă vom alege cu ușurință calea spre o viață fericită: adevărul!

Magazinul magic,

Să zicem că ți-ai pus în cap să te ocupi de lucruri serioase. Există o majoritate de persoane care își propune(justificat) să progreserze. Probabil ești și tu interesat. Dorințele sunt variate: să se dezvolte într-un anumit domeniu, să își asimileze un statut decent, să aibă funcții, bani, călătorii etc.
Alții, în schimb, sînt mai restrînși: vor numai performanțe personale(eventual interioare): să aibă timp, să fie calmi, mai răbdători, mai buni, să nu mai judece etc.
Sunt lucruri,categoric de apreciat. Exprimă net o calitate existențială. Cu toate astea, lucrurile s-ar putea să nu se întîmple cum vrei tu. Riști chiar să nu realizezi nimic. Te simți blocat, sau dimpotrivă, lucrurile par că merg mai prost. Și s-ar putea să te descurajezi, sau să blamezi rapid societatea, sau să te superi (necuviincios) pe dumnezeu. Să te victimizezi, să culpabilizezi, să fii nervos etc.
Există o școală de psihoterapie numită *psihodramă*, fondată de Jakob Moreno. Această școală spune, fără scrupule, că dacă ne uităm atent în jur, vedem că oamenii(toți!) sunt actori. Toți joacă, cu abilitate (sau cu stîngăcie) roluri inedite. Lumea ar fi o scenă uriașă, iar noi toți începem pe ea și fiecare, cu talentul său, își joacă piesa vieții.  Participăm la”teatru”. Deținem măști bine gîndite.  Destule! Și le schimbăm conform contextului, necesităților sau interesului.
Unii activi, alții pasivi, unii în roluri principale, alții în secundare, unii sunt răi, iar alții buni, unii eroi...
Interesant, jucăm până la urmă un spectacol uriaș, involuntar sau voluntar.  Aceiași terapie, la un moment dat, propune și un exercițiu fantastic: să îți imaginezi că în viața ta există un anume ”magazin magic”.  Te hotărăști și intri: și observi, pe raftul principal al încăperii(magazinului) bine ticsite, în vase, în borcane, în cutii, etc.,  exact ”produsele” pe care vrei să le trăiești, exact propunerile tale: un vas conține calmul de care ai nevoie, un vas conține timpul pe care nu-l găsești, un altul  are o împlinire sau  reușită  un altul altceva folositor și tot așa....
Adică ai în fața ta exact ce îți propui de-o viață, dorința pe care vrei să o împlinești. Și iată, ar putea acum chiar să devină a ta..    O vezi, o conștientizezi, aproape că ți-o însușești.  
Însă, atenție, mai e nevoie de ceva(așa se procedează în orice magazin): aceste lucruri au un preț. Adică ți se dau în schimbul a ceva. Nu poți avea și banii și produsul!
Și nu numai în magazin se procedează așa, ci și în viață. E evident: dacă vrei să fii mai bun, mai calm, mai răbdător, este nevoie să plătești, să dai ceva în schimb.  Însă de data asta nu plătești cu bani, ci doar cu ce este în plus în buzunarul vieții și te încurcă.  Achiți exact cu lucrurile care se împotrivesc propunerilor tale: cu agitația, cu compromisul, cu orgoliul, cu gălăgia, zăpăceala(și îți convine!).
Dacă dorința ta e clară și ești convins că aia vrei, atunci restul devine de prisos.  Și ești dispus, convins, să-l dai.
Imaginează-ți, trei indivizi care se află într-o stare eronată a vieții lor.  Au cam greșit, dar sînt acum deciși să își procure pacea și să se salveze. Problema e că fiecare procedează diferit.  Primul ar vrea să aibă pacea, însă nu e dispus să folosească nici un mijloc spre a o dobîndi.  Al doilea ar dori la fel, să aibă pacea, însă nu are nici un gând să lase ce-l încurcă; e atașat de starea actuală.  Al treilea este însă uimitor.  Nu doar că este dispus să folosească instrumentele corecte și să abandoneze totul pentru a obține pacea și salvarea, ci e mai generos: îi dă voie lui d-zeu să intervină cum vrea el în viața sa.  Adică e deschis total. E disponibil.  E dispus la orice preț!  Asta înseamnă pentru tine pentru mine totul.