Care caută în zadar fericirea;
Dar la mine, dimpotrivă,
Bucuria îmi locuiește în inimă.
Această floare nu este efemeră,
Eu o dețin pentru totdeauna;
Ca un trandafir primăvăratec,
Ea îmi surîde în fiecare zi. (...)
Când cerul albastru devine întunecat
Și pare să mă părăsească,
Bucuria mea este să rămân în umbră,
Să mă ascund, să mă micșorez.
Pacea mea este voința sfântă
A lui Isus, unica mea iubire.
Astfel trăiesc fără nici o teamă
Iubind deopotrivă noapte ca ziua.
Pacea mea este să rămân mică;
Astfel când cad pe drum,
Pot să mă ridic foarte repede,
Și Isus mă ia de mână.
Atunci copleșindu-l cu mângâieri,
Îi spun că el este totul pentru mine...
Și îmi dublez dezmierdările.
Când el se ascunde de credința mea.
Pacea mea, dacă vărs lacrimi,
Este de a le ascunde de surorile mele.
Oh! câte farmece are suferința,
Când știi să o ascunzi sub flori!
Eu vreau să sufăr mult fără să o mărturisesc,
Ca Isus să fie consolat;
Bucuria mea este să-l văd surâzând
Când inima mea este în exil. (...)
Eu vreau să trăiesc încă mult timp,
Doamne, dacă asta este dorința ta.
Aș vrea să te urmez în cer,
Dacă asta ți-ar fi plăcerea.
Iubirea, acest foc al patriei,
Nu încetează să mă consume;
Ce importanță au pentru mine moartea sau viața?
Singura mea fericire este să te iubesc!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu