Noțiunea de libertate poate părea un loc de întâlnire privilegiat. Cu toate acestea, se știe în ce măsură noțiunea de libertate poate fi purtătoare de ambiguități, poate conduce la rătăciri.
Faptul că această aspirație spre libertate atât de puternică la omul contemporan, chiar dacă reprezintă în mare măsură o iluzie și se realizează uneori pe căi greșite, are în ea ceva foarte corect și nobil.
Omul nu a fost creat să fie sclav, ci să fie stăpân pe creație, nu este creat să ducă o viață întunecată,care să se dezvolte într-un spațiu strîmt, ci a fost creat să aibă orizontul deschis.
Ființa umană manifestă o asemenea sete de libertate pentru că aspirația sa fundamentală este cea către fericire; omul presimte că nu există fericire fără iubire și nici iubire fără libertate, ceea ce este perfect adevărat.
Omul a fost creat din iubire pentru iubire, așadar, nu-și poate găsi fericirea decât iubind și fiind iubit. Problema lui vine din faptul că uneori iubește cum nu trebuie, adică se iubește pe sine mânat de egoism și la urmă se simpte în mod inevitabil frustat, căci numai adevarata dragoste te îmbogățește.
Nu există iubire fără libertate, căci o iubire care folosește constrângerea, una din interes sau cea care urmărește simpla satisfacere a unei nevoi, nu merită numele de iubire. Iubirea nu se fură și nici nu se cumpără, nu există iubire adevărată și deci fericită decât între persoane care dispun liber de ele însele pentru a se dărui una celeilalte.
Iată extraordinara calitate a libertății: ea dă valoare iubirii, iar iubirea este condiția fericirii. Intuirea, fie ea și confuză a acestui adevăr, este cea care îl face pe om să acorde o asemenea importanță libertății
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu