vibrând profund
în sufletul cutremurat de înviere
al Verbului adulmecat pe pământ,
precum în peșteri aerul sfânt
mângâie făptura unei absențe
răsfrântă-n apa cristralină.
Și nu e nici o urmă
precum cuvântul neelucidat
decât în sufletul transfigurat.
În adâncuri se aude orga tăcerii
cum se-nfiripă un sens inițiatic,
cum se prăbușește în sine
clipa deșartă,
iar veșnicia se răsfrânge cuminte
precum e Verbul înfrânt prin cuvînt,
cum se răsfață a fi în sunt,
doar lebăda ca un mugure alb de tăcere
plutește neștiutoare
vag melancolic pe luciul apei
în transfigurare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu