Pacea și bucuria mea,

Există suflete pe pământ
Care caută în zadar fericirea;
Dar la mine, dimpotrivă,
Bucuria îmi locuiește în inimă.
Această floare nu este efemeră,
Eu o dețin pentru totdeauna;
Ca un trandafir primăvăratec,
Ea îmi surîde în fiecare zi. (...)

Când cerul albastru devine întunecat
Și pare să mă părăsească,
Bucuria mea este să rămân în umbră,
Să mă ascund, să mă micșorez.
Pacea mea este voința sfântă
A lui Isus, unica mea iubire.
Astfel trăiesc fără nici o teamă
Iubind deopotrivă noapte ca ziua.

Pacea mea este să rămân mică;
Astfel când cad pe drum,
Pot să mă ridic foarte repede,
Și Isus mă ia de mână.
Atunci copleșindu-l cu mângâieri,
Îi spun că el este totul pentru mine...
Și îmi dublez dezmierdările.
Când el se ascunde de credința mea.

Pacea mea, dacă vărs lacrimi,
Este de a le ascunde de surorile mele.
Oh! câte farmece are suferința,
Când știi să o ascunzi sub flori!
Eu vreau să sufăr mult fără să o mărturisesc,
Ca Isus să fie consolat;
Bucuria mea este să-l văd surâzând
Când inima mea este în exil. (...)

Eu vreau să trăiesc  încă mult timp,
Doamne, dacă asta este dorința ta.
Aș vrea să te urmez în cer,
Dacă asta ți-ar fi plăcerea.
Iubirea, acest foc al patriei,
Nu încetează să mă consume;
Ce importanță au pentru mine moartea sau viața?
Singura mea fericire este să te iubesc!...

**La viața ta... alegeri necesare,**

Gândim(din când în când) aiurea, alergăm aiurea, ne simțim aiurea... și, poate, trăim aiurea. Ulterior, (tot noi) riscăm să constatăm că ne dorim de mult ceva, însă ne ocupăm total de altceva. Adesea ne și enervăm! Sau ne descurajăm că tot dorim și nu mai reușim. Cum vine asta? 
Avem, probabil fiecare dintre noi, o serie de gânduri și dorințe personale. Deținem lista noastră de priorități, de așteptări, intenții...  Chiar rezonabile! Exemplu: cât ne-am dori puțină(sau multă) răbdare!Cât am dori un pic de pace? Sau liniște în suflet!
Am vrea să nu ne enervăm, să fim mai buni, să reușim și una și ailaltă etc.
Ne pronunțăm, (tacit sau explicit) asupra propriilor aspirații. Și facem bine.  În plan intern avem o gamă largă de propuneri personale. Însă mai e nevoie de ceva. Ceva ce nu mai ține de cuvinte.  
Există, între psihoterapii, o terapie, a realității.
Promotorul ei, dr. W. Glasser, o construiește în jurul noțiunii de alegere.  Adică tot ce faci, ce simți, ce reușești, ce ești, sau ce nu ești... e cauza alegerilor tale.Totul depinde doar de tine: de ce optezi să faci.  Sună banal, însă adevărat: ești deprimat, înseamnă că tu ai ales ceva care îți generează starea asta.  Ești obosit: e pentru că ai preferat ceva epuizant.  Ești fericit: e doar din cauza alegerilor tale.  Ești zăpăcit, frustrat, vesel sau trist... motivul e același.  E totul o alegere!
Tu însuți ai optat, premergător sau pe parcurs, sau chiar acum,... iar toate astea te condiționează. 
Această terapie a realității propune un model de analiză în patru etape, numit ”WDEP”
1.Wants=dorințe,
2.Doing=acțiune,
3.Evaluating=verificare,
4.Plan=planificare.
Trecând treptat de la o etapă la cealaltă, te poți verifica, îți poți propune și chiar rezolva problema.  Exemplu: să presupunem că vrei pace și liniște în viața ta.  O chestie frumoasă pe care o dorește fiecare!  Aceasta înseamnă că formulezi primul moment, dorința ta: ”doresc mai multă pace”.
Apoi, treci la etapa următoare: întreabă-te ce faci de obicei în fiecare zi, ce faci în general în viața ta.  Să zicem că ești sincer și-ți răspunzi: ”păi merg la muncă sau la scoală, mă întâlnesc cu x sau y, ,mă duc la club, la bar, la tenis, footbal... la televizor, calculator etc.”  Până aici totul pare corect.  Urmează însă al treilea moment: compară dacă ce faci în fiecare zi are vreo legătură cu ce ti-ai dori de fapt în viața ta (în cazul nostru pacea).  Să zicem că rămâi tot sincer, și observi că sa-r putea să nu se potrivească una cu cealaltă: vrei pacea, dar alergi ca un bezmetic toată ziua încoace și încolo, vrei liniște, dar stai intenționat în zgomot.  Faci una și vrei alta.
Drept consecință, al patrulea moment este planificarea. Adică te gândești concret cum poți să îți aduci măcar un fir de pace în ființa ta.
Și programezi: fie te odihnești, fie te rogi, te plimbi, sau meditezi, te lași pătruns de o lectură etc.
Adică schimbi concret modul de a trăi!  E evident, no să refuzi total orice prilej de muncă, și nu o să-ți restricționezi alte activități utile.  Sau, poate da!  Dacă și ceea ce-ți dorești este vital și valorează mult mai mult ca orice altceva, atunci: da.  Da, fără vreun sentiment de vină!  Adică te implici concret în ce anume ți-ai propus fără să te mai deruteze alții.  Tu însuți ești convins acum (și motivat) că ce-ți dorești să faci, de azi înainte, are valoare pentru viața ta.
În fapt, întreaga existență e o escapadă de alegeri.
Nu ești creat să trăiești la întâmplare.  Nu viețuiești instinctual.  Ci te implici activ. Alegi. Cu personalitate. Cu responsabilitate!  Dacă ai sta și-ai aștepta să se întâmple totul de la sine, te-ai amăgi vital.  E ca și cum ai vrea enorm de mult să ți se schimbe becul ars, sau clanța de la ușă, fără ca să faci nimic..  E ireal!  Nu progresezi fără intenție. Nu te dezvolți ”așa, din mers”. Ci e nevoie de participarea ta.
Biblia conține exemple inedite de oameni și momente unde alegerile (atât nocive, cât și sfinte)  au devenit ulterior sursă de plâns sau bucurie.
E acțiunea de a  deveni tu însuți. Atunci când, la un moment dat, decizi să te ocupi cu interes de tine, de suflet, de dorința ta frumoasă, înseamnă că alegi cea mai frumoasă variantă de a trăi. 
Atunci îți folosești darul sublim al libertății și nu gândești deloc aiurea, ci dimpotrivă, cu înțelepciune.
sursa foto: internet

Două cruci,

Tu ai fost crucea mea
Înaltă, subțire,
În stare să mă răstignească
Grindă pe grindă.
Eu am fost crucea ta
Copilărească,
Răsfrântă-n oglindă.
Aceeași mișcare
Pentru îmbrățișare
Și răstignire,
Pentru mire
Și pentru mireasă.
Lasă
Vremea să curgă de două ori,
Dinspre seară, și dinspre zori,
Pentru unul, și pentru altul,
Să ne semene,
Și să ne-acopere sumbră
Cu flori-
Printre care să privim spre înaltul
Desenat cu două cruci gemene:
Una de umbră.
                        Ana  Blandiana

sursa foto:internet

Orga tăcerii,

De undeva se aude orga tăcerii
vibrând profund
în sufletul cutremurat de înviere
al Verbului adulmecat pe pământ,
precum în peșteri aerul sfânt
mângâie făptura unei absențe
răsfrântă-n apa cristralină.

Și nu e nici o urmă
precum cuvântul neelucidat
decât în sufletul transfigurat.

În adâncuri se aude orga tăcerii
cum se-nfiripă un sens inițiatic,
cum se prăbușește în sine
clipa deșartă,
iar veșnicia se răsfrânge cuminte
precum e Verbul înfrânt prin cuvînt,
cum se răsfață a fi în sunt,
doar lebăda ca un mugure alb de tăcere
plutește neștiutoare
vag melancolic pe luciul apei
în transfigurare.

Măreția unei clipe și fericirea,

Într-o singură clipă poți spune da sau nu, poți opta pentru bine sau rău, poți alege adevărul sau minciuna.  Totul într-o singură clipă.  Iar acea clipă te poate purta spre o viață fericită sau spre una plină de regrete.  Într-o astfel de clipă există o forță inestimabilă!
Cîtă fericire este pe chipul omului care nu trebuie să spună niciodată: ”Ah dacă aș putea să dau timpul înapoi și să (re)acționez diferit, să aleg altfel”. Doar cei care au ales mereu binele și adevărul  sunt fericiți și au chipul strălucitor.
Pentru a ne construi fericirea trebuie să ne ”educăm la adevăr”.  Trebuie să fim învățați să iubim adevărul și să-l alegem în fiecare clipă.  Alegerile se fac în fracțiuni de secundă, în acea clipă în care te decizi, iar dacă nu ești educat la adevăr, în acea clipă existențială- de multe ori foarte tensionată!- alegi greșit, alegi răul.
Educația la adevăr este cea care ne salvează de distrugerea vieții prin nefericire! Alegerea adevărului și  a binelui depinde de o fracțiune de secundă.  Chiar și cele mai nobile acțiuni, care s-au desăvîrșit în zeci de ani, au avut nevoie de o clipă măreață, de minutul în care s-au născut și concretizat în mintea unei ființe, în locul cel mai tainic al inimii.
Cîtă măreție purtăm în inima invizibilă ochilor, în gândurile clipelor ascunse privirilor!
Dumnezeu, sufletul, dar și cele mai profunde trăiri sunt invizibile.
În interiorul nostru se dau bătăliile esențiale.
Gândurile noastre ne pun la munci mai grele decât faptele, pentru că în fața gândurilor suntem singuri, atît de singuri cum nu suntem în nici o altă situație.
Acolo, în adâncul inimii ne scufundăm gândurile și, într-o clipă de singurătate desăvârșită, vrem să alegem binele, adevărul, frumosul.
Gândul este temelia celor mai frumoase sau odioase fapte. De acolo începe totul.  De aceea, trebuie să ne purificăm gândurile și să gândim mereu binele, adevărul, frumosul.
Să ne educăm mintea la adevăr, să ne educăm gândurile la adevăr.
Să facem aceasta în fiecare zi, astfel încât, atunci cînd va veni clipa decisivă să nu fim surprinși, ci să ne fie ușor, natural să alegem adevărul, să alegem fericirea.
Să ne educăm zilnic la adevăr și astfel în clipa decisivă vom alege cu ușurință calea spre o viață fericită: adevărul!

Magazinul magic,

Să zicem că ți-ai pus în cap să te ocupi de lucruri serioase. Există o majoritate de persoane care își propune(justificat) să progreserze. Probabil ești și tu interesat. Dorințele sunt variate: să se dezvolte într-un anumit domeniu, să își asimileze un statut decent, să aibă funcții, bani, călătorii etc.
Alții, în schimb, sînt mai restrînși: vor numai performanțe personale(eventual interioare): să aibă timp, să fie calmi, mai răbdători, mai buni, să nu mai judece etc.
Sunt lucruri,categoric de apreciat. Exprimă net o calitate existențială. Cu toate astea, lucrurile s-ar putea să nu se întîmple cum vrei tu. Riști chiar să nu realizezi nimic. Te simți blocat, sau dimpotrivă, lucrurile par că merg mai prost. Și s-ar putea să te descurajezi, sau să blamezi rapid societatea, sau să te superi (necuviincios) pe dumnezeu. Să te victimizezi, să culpabilizezi, să fii nervos etc.
Există o școală de psihoterapie numită *psihodramă*, fondată de Jakob Moreno. Această școală spune, fără scrupule, că dacă ne uităm atent în jur, vedem că oamenii(toți!) sunt actori. Toți joacă, cu abilitate (sau cu stîngăcie) roluri inedite. Lumea ar fi o scenă uriașă, iar noi toți începem pe ea și fiecare, cu talentul său, își joacă piesa vieții.  Participăm la”teatru”. Deținem măști bine gîndite.  Destule! Și le schimbăm conform contextului, necesităților sau interesului.
Unii activi, alții pasivi, unii în roluri principale, alții în secundare, unii sunt răi, iar alții buni, unii eroi...
Interesant, jucăm până la urmă un spectacol uriaș, involuntar sau voluntar.  Aceiași terapie, la un moment dat, propune și un exercițiu fantastic: să îți imaginezi că în viața ta există un anume ”magazin magic”.  Te hotărăști și intri: și observi, pe raftul principal al încăperii(magazinului) bine ticsite, în vase, în borcane, în cutii, etc.,  exact ”produsele” pe care vrei să le trăiești, exact propunerile tale: un vas conține calmul de care ai nevoie, un vas conține timpul pe care nu-l găsești, un altul  are o împlinire sau  reușită  un altul altceva folositor și tot așa....
Adică ai în fața ta exact ce îți propui de-o viață, dorința pe care vrei să o împlinești. Și iată, ar putea acum chiar să devină a ta..    O vezi, o conștientizezi, aproape că ți-o însușești.  
Însă, atenție, mai e nevoie de ceva(așa se procedează în orice magazin): aceste lucruri au un preț. Adică ți se dau în schimbul a ceva. Nu poți avea și banii și produsul!
Și nu numai în magazin se procedează așa, ci și în viață. E evident: dacă vrei să fii mai bun, mai calm, mai răbdător, este nevoie să plătești, să dai ceva în schimb.  Însă de data asta nu plătești cu bani, ci doar cu ce este în plus în buzunarul vieții și te încurcă.  Achiți exact cu lucrurile care se împotrivesc propunerilor tale: cu agitația, cu compromisul, cu orgoliul, cu gălăgia, zăpăceala(și îți convine!).
Dacă dorința ta e clară și ești convins că aia vrei, atunci restul devine de prisos.  Și ești dispus, convins, să-l dai.
Imaginează-ți, trei indivizi care se află într-o stare eronată a vieții lor.  Au cam greșit, dar sînt acum deciși să își procure pacea și să se salveze. Problema e că fiecare procedează diferit.  Primul ar vrea să aibă pacea, însă nu e dispus să folosească nici un mijloc spre a o dobîndi.  Al doilea ar dori la fel, să aibă pacea, însă nu are nici un gând să lase ce-l încurcă; e atașat de starea actuală.  Al treilea este însă uimitor.  Nu doar că este dispus să folosească instrumentele corecte și să abandoneze totul pentru a obține pacea și salvarea, ci e mai generos: îi dă voie lui d-zeu să intervină cum vrea el în viața sa.  Adică e deschis total. E disponibil.  E dispus la orice preț!  Asta înseamnă pentru tine pentru mine totul.

**TU EȘTI UN OM RĂU?**

Tu cum ești? Tu ești un om rău? Dacă astăzi se apropie cineva de tine și te întreabă:*Tu ești un om rău?* ce ai răspunde?
Dacă te privești în oglindă, ce vezi? Cît reziști să te privești în oglindă, nu pentru a te aranja, ci pentru a-ți analiza viața?  Ai încercat vreodată să faci cercetarea cugetului în fața oglinzii, privindu-te? 
Cînd te uiți în sufletul tău, ce vezi? Ești un om rău?  Dar cînd te uiți în trecutul tău, ce vezi?  Ești un om rău?  Nu te grăbi să-ți răspunzi. Privește-te atent. Uită-te în inima ta, la ceea ce ai adunat în ea.  Uită-te și răscolește cu grijă în amintirile tale: cum ești? Ești un om bun sau un om rău? Uită-te la planurile tale: cît bine conțin ele?  Fii sincer: ce faci astăzi ca să fii un om bun?
Ce vei purta în viața celor din jurul tău dacă planurile, visurile, speranțele tale se vor împlini?
Nu fugi de tăcere, de singurul *loc* în care poți afla răspunsul cu privire la tine. 
Închide televizorul, lasă telefonul sau calculatorul, oprește muzica, deconectează-te zilnic măcar pentru cîteva minute și rămâi în tăcere.  Astăzi!  Dacă nu afli acum adevărul despre tine, mâine îl vei afla din lacrimile altora.  
Suferințele sau bucuriile pe care le aducem în viața celor din jurul nostru sunt adevăratul răspuns cu privire la caracterul nostru.  Nu te mulțumi să fii fericit singur, ci fii cu adevărat  mulțumit doar atunci cind ceilalți sunt mai fericiți decît tine.
Nu fugi de Cristos, de d-zeu, de omul care singur știe ce este cu adevărat în adîncul fufletului tău. Privind la el în tăcere și lăsîndu-l să-ți vorbească, vei găsi sensul vieții tale.
Lasă-l să-ți vorbească despre *lucrul care îți lipsește pentru a fi desăvîrșit*, pentru a fi cu adevărat bun, un tânăr de caracter, o speranță  pentru cei care te iubesc.