ABSORBIND INVIERE,

Tinjim de mici spre nemurire
Si / om tot visa ca nu murim...
Avem in noi, in asta fire,
Scintei de vesnic si sublim.

Dar neputinta noastra/i mare,
Simtim mereu ca nu sintem,
N-am fost si nu vom fi in stare
Sa evitam parc-un blestem.

Tarina de-ntors in tarina
Si sufletul nemuritor
Se simpt acasa impreuna
De nu privesc spre viitor.

Dar este pragul vesniciei
Ca un obstacol conturat...
Calea se-gusta...,poarta fie-i
Oricui paseste de-acceptat!

Caci, iata, nu-i totul pierdut,
Nici chiar de putredul se-arata...
Si asta pentru c-anceput
Intru-nviere..., dintr-odata.

Ceva ce numai D-zeu,
Prin fiul sau, putea sa faca:
De sub blestemul trist si greu
Sa scoata omenirea...Iaca!

E moartea-nvinsa si va fi
Si-n cazul nostru...,mai apoi...,
Dca..., cumva..., ne-om molipsi,
Viata sorbind din sfint suvoi.

IUBIREA DE DARUIRE,

Prin creatie, persoana are anumite nevoi primare, precum a minca, a/si potoli setea, a se odihni, a iubi. Da, iubirea face parte din aceste nevoi primare, de aceea nu este un moft, este o necesitate, caci  cine nu iubeste se ofileste, cine nu se simte iubit devine arid.Acest adevar este marturisit de oricine, in orice loc, in moduri diferite.
Despre necesitatea iubirii au scris paginii, evreii, crestinii, musulmanii si orice alta religie, deoarece este un numitor comun  al existentei.
Cu toate acestea, exista diferente in perceperea si descrierea iubirii: ea poate fi posesiva, adica tinde spre posedarea obiectului si se numeste erotica; poate fi iubire de prietenie si se numeste filia, ce are in componenta sa o anumita doza de reprocitate; dar poate fi si de daruire si se numeste agapica.
Noi crestinii am mostenit aceasta iubire de daruire de la d/zeu tatal, prin Isus, care sa daruit pentru noi pe cind eram pacatosi, dupa cum ne spune sf. Paul:'' d/zeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cind eram noi inca pacatosi, Cristos a murit pentru noi.(rom5,8).
Dar se pune intrebarea: de ce a fost nevoie de o astfel de marturie a iubirii din partea lui Isus?
Este o intrebare pertinenta ce poate fi explicata prin categoriile necesitatii, si in acelasi timp ale libertatii.
Necesitatea manifestarii iubirii face parte din natura divina, in sensul ca d/zeu nu putea sa tina doar pentru el iubirea ce il caracterizeaza, altfel nu ar mai fi fost iubire, ci egoism.
Cu toate acestea, iubirea lui d/zeu este semnul libertatii si gratuitatii maxime, in sensul ca a ales in mod liber, modalitatea cu care sa ne iubeasca.
Poate parea un joc intre libertate si necesitate, dar tocmai aceasta dialectica a iubirii releveaza natura divina, pe care Isus a facut/o vizibila prin viata si invatatura sa.
Pe linga actul suprem al iubirii, manifestat in patimirea, moartea si invierea sa, Isus a marturisit adevarul necesitatii iubirii in orice eveniment al vietii sale. Unul dintre aceste evenimente este spalarea picioarelor discipolilor, la sfirsitul  carei actiuni Isus spune: ''stiind aceste lucruri, fericiti veti  fi daca le veti face''(In 13, 17).
Iata de ce iubirea este o necesitate, deoarece este singura cale de a duce la fericire; in acelasi timp modalitatea exprimarii este semnul maximei libertati. Isus a ales aceasta modalitate a iubirii de daruire.
 A  iubi si a fi iubiti este o necesitate pentru toti oamenii, iar crestinii traiesc aceasta iubire dupa exemplul lui Isus. In felul acesta Isus reprezinta puncul de atractie pentru crestini, fascinatia gindurilor, a sentimentelor si a trairilor de zi cu zi, dupa cum gasim exprimat si in unele pasaje biblice: ''Sufletul meu te doreste noapte si duhul meu te cauta inlauntrul meu''.Scopul ultim al existentei umane, este printr/o iubire agapica, ce se mai numeste si iubire de  daruire.

FERICITI SI IMPLINITI,

Pentru timpurile stravechi, strainul constituia o provocare, dar si o sursa de atractie, nu numai pentru ca vorbea o alta limba si arata diferit, dar pentru ca venea cu unele povesti  si informatii nemaiauzite pina atunci. Informatia a fost mereu un garant al puterii si al capacitatii de a ordona lucrurile intr/o anumita directie.
Decentrarea atentiei de lucrurile importante spre cele marginale sau mai putin semnificative pare a fi un atu pe care mass- media stie sa il foloseasca. 
Criteriul obiectivitatii este o notiune cu implicatii serioase. Inseamna responsabilitate si viziune ampla asupra realitatii de vreme ce anumite contexte determina o pozitie precisa a celor ce transmit informatia.
Din dorinta unei lumi in care toti sint fericiti si linistiti, evenimentele sunt selectate si transmise in asa fel incit sa nu apara ca situatii dificile sau problematice.
Ajunge zilei partea ei de necaz!
Empatia si solidaritatea sunt atitudini inlocuite cu resemnarea si o interesanta plingere de mila nejustificata.
Zarva facuta in jurul mortii unui leu a umbrit si chiar monopolizat interesul lumii, asta in detrimentul atentiei fata de toti cei care inca mai sunt nevoiti sa traiasca drama violentei,  nedreptatii si saraciei. In militarea pentru diferite cauze, interesul pentru om pare sa devina o anexa si nu locul unde se poate incepe orice demers salvator.
In amalgamul scolilor de fericire si de implinire, totul pare sa depinda de cit de mult poti sa faci pentru tine.
Departe de a gindi binele comun si grija pentru aproapele, atentia este directionata spre ceea ce e mai usor de acceptat, spre deosebit, spre o idee ingusta despre viata.

VIRTUTI,

                                 DESPRE  SOLITUDINE,
De obicei , nu facem distinctie intre singuratate si solitudine. Insa ea exista. In timp ce singuratatea aduce suferinta si este dureroasa, deoarece provine din marginalizare, lipsa comunicarii, a intelegerii  si a iubirii, solitudinea este o alegere voluntara, o singuratate asumata, transformata, rodnica si, deci benefica. Nu este usor sa stam cu noi insine. Multi chiar fug de aceste momente. Au mereu nevoie de compania altora pentru a se  simti bine. Daca insa aceasta lipseste, atunci vorbesc la telefon, asculta muzica,  dau drumul la radio, tv sau intra pe internet.
Intr/adevar, solitudinea nu ne place prea mult, deoarece ne este teama de intilnirea cu noi, de tacere. 
Fugim de ea pentru ca nu este usor sa ne privim inauntru, sa ne ascultam constiinta, sa infruntam fricile, sa vedem motivele pentru care ne suparam, de ce nu ne acceptam, pentru ce (nu) facem un lucru sau un altul. Dar daca fugim mereu de intilnirea cu noi, nu vom trai in pace,, nu ne vom acceptsa nici pe noi si nici pe altii, nu vom putea sa vedem daca facem binele sau raul.
Vom fi nelinistiti, suparati, ne va lipsi luciditatea, vom lua hotariri pripite si vom da mereu vina pe altii. Intr/un cuvint, vom trai o viata neinteleapta.
Experienta solitudinii, a interiorizarii, a tacerii este fundamentala pentru existenta fiecarui om.
Avem atita nevoie de tacere! Ea este ca o oglinda ce ne ajuta sa ne vedem asa cum sintem si sa intelegem  ce merge bine si ce trebuie sa schimbam. In tacere si in liniste ne obisnuim sa stam cu noi, sa ne cunoastem calitatile si  limitele, sa infruntam gindurile care nu ne dau pace, sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum sintem. Treptat, reflectind, ne vom trai diferit existenta, pastrindu/ne sufletul in pace si seninatate indiferent de provocarile exterioare, vom interpreta diferit ceea ce ni se intimpla, vom face alegeri chibzuite, gindind si judecind cu intelepciune.
Sa nu uitam ca mintuitorul, mai inainte de ai cauta pe oameni, se retragea in tacere, dimineata foarte devreme sau seara tirziu, pentru a sta cu el si cu tatal. El ne invata ca timpul petrecut in tacere cu noi si cu el este cel mai pretios, pentru ca de aceste momente depinde calitatea vietii noastre si binele pe care putem sa/l facem celorlalti.

CUNOASTERE DE SINE,

Autosuficienta- un alt fel de mindrie sau imaturitate infatuata.
Se spune ca un om inteligent nu doreste sau nu insista sa demonstreze ca el este mare si tare, doar un individ complexat si mic se va zbate sa para ceea ce nu este.
Nu de putine ori intilnim in jurul nostru persoane care, indiferent de subiect sau situatie, doresc sa aiba intotdeauna dreptate in ceea ce spun(chiar si atunci cind sustin aberatii sau nonsensuri), nu accepta alte pozitii sau critici din partea celorlalti, se simt imediat lezati daca pozitia lor este amenintata, iar atunci cind isi epuizeaza arsenalul de argumente sau justificari incep sa aiba atitudini zeflemiste, de superioritate (plini de sine), devenind vanitosi, isterici, ranchiunosi, dispretuitori sau chiar agresivi in conduita si comunicare, mai cu seama atunci cind simpt ca pierd teren sau influenta in fata celor din jur.
Astfel de persoane dezvolta o incredere oarba in sine, nu se mai analizeaza, isi pierd simtul critic, isi aroga drepturi, conditii sau statusuri sociale care depasesc limitele lor intelectuale, culturale sau morale.
Autosuficienta sau (suficienta de sine)  se manifesta prin variate forme, in functie de virsta, pozitie sociala, structura de personalitate, nivelul cultural si educational al persoanei etc. Ea devine vizibila si agasanta in situatii de interactiune si comunicare interpersonala, activitati de grup, viata sociala in general. Spre exemplu, cind cineva sustine: ''stiu mai bine ce-i de facut'' fara sa recunoasca ulterior esecul faptelor sale; cind unii afirma ca toate cite le/au obtinut si realizat in viata reprezinta doar meritul lor, fara sa accepte si alte conditii, conjucturi favorabile sau sprijinul venit din partea celorlalti; cind altii incep sa se multumeasca cu starea sau situatia de moment fara sa se angajeze la noi eforturi, responsabilitati, sacrificii sau alte activitati care sa le puna mai bine in valoare resursele personale(mi-ajunge cit am agonisit sau cite am facut, pentru ce sa/mi mai bat capul, viata trebuie traita'')etc. Cu alte cuvinte, autosuficienta reprezinta mai degraba o atitudine care incearca sa satisfaca  nevoia de recunoastere sociala a unei persoane, fara a tine cont de nevoile, asteptarile sau respectul fata de ceilalti, considerind propriul ego suficient de puternic si matur pentru a domina si controla mecanismele sociale intilnite intr/un grup sau anturaj. Ba mai mult, pe fondul suficientei de sine se creeaza iluzia ca totul iti merge bine, nu mai depinzi de nimeni si de nimic, in anumite imprejurari cei apropiati incep sa te deranjeze, descoperi ca ai putea fi chiar un mic d/zeu de care cei din jur sa depinda sau la care sa se inchine etc.
Dintr/o alta perspectiva putem constata ca autosuficienta este cultivata si promovata in societate prin tot felul de vedete, dive sau personaje indoielnice ce ofera, mai ales copiilor si tinerilor, modele de viata iluzorii in care nu trebuie sa faci prea multe ca sa ai ce/ti doresti, in care nu trebuie sa/ti pui intrebari despre rostul tau ca vin altii si decid pentru tine, in care mimetismul si consumerismul ne inregimenteaza in tot felul de curente, tendinte, mode si traditii ce inhiba dorinta noastra de ane dezvolta si progresa in plan personal si spiritual.
Momentul adevarului: Cum  (re)actionez in situatiile in care gindurile ma conduc  spre  autosuficienta? Am momente cind ma simt incapabil sa/mi depasesc  conditia actuala? Cred ca pot fi mai mult decit sint in prezent? (nu doar in vorbe!) Ce/ai face daca intr/o zi cineva ti/ar spune ca ai o atitudine de autosuficienta?
Epilog: Se spune ca un om inteligent nu doreste sau nu insista sa demonstreze ca el este tare si mare, doar un individ complexat si mic se zbate sa para ceea ce nu este. Nimic nu este mai primejdios decit autosuficienta prostului care crede ca poate sa schimbe lumea, nu vei scapa de el pina  cind nu considera ca te/a convins! Este bine sa nu ne multumim cu ceea ce sintem si sa ne complacem in ceea ce avem, amagindune pe noi insine si pe cei din jur ca sintem altfel /altceva /altcineva; nu ne va ajuta sa progresam, dimpotriva, vom ajunge sa ne formam o imagine falsa despre propria persoana care va fi o piedica majora in progresul personal. 
Imi place sa spun adesea ca fiecare dintre noi este ceea ce merita sa fie;  cu cit pretindem ca meritam mai mult, cu atit devenim mai neinsemnati!

Fiind de fata...in prezentul vietii tale,

Sa zicem ca fugi de trecut. Adica nu iti place cum a fost. Nu-ti vine sa accepti ca viata ta sa derulat ''asa''.
Si nu-ti privesti senin istoria(...).
Avem din cind in cind tendinta sa il tacanim pe celalalt la cap cu vorbaria noastra. Ne laudam adesea(uneori chiar inofensiv) cu performante personale: *sa vezi ce am facut, pe unde am fost, ce am dres, am rezolvat... si una si ailalta*.
Turnam in capul celuilalt euforia noastra pina/l zapacim, fara sa luam in calcul rezistenta sa. El poate oboseste. In schimb noi asteptam justificati, elogiul* bravo ma, felicitari!* Sintem din cind in cind narcisici si comitem si asa ceva. Dar alteori sintem dinamici. Fugim de celalalt. Avem o mie si una de motive, spunem noi, sa nu/l mai intilnim. Sau, daca il intilnim, mimam, abili, ca sintem ocupati: *bai ma grabesc, nu intelegi? Trebuie sa ajung*, auzi nu prea am timp...!*, *Hai pa vorbim!*. 
Ideea e ca intimplari de genul asta contin chiar in esenta lor  o fuga(sau o teama) fata de propria persoana. Fugim de noi insine( e o miscare psihica si temporala). Sigur, tu nu alergi in mod concret, dar te feresti de un segment de timp din viata ta, sau nu accepti ceva la tine in prezent, sau poate nu doresti sa te gindesti la viitor.
Sa zicem ca fugi de trecut. Adica nu iti place cum a fost. Nu/ti vine sa accepti ca viata ta sa derulat ''asa''. Si nu/ti privesti senin istoria, alegerile personale, intimplari, evenimente,...
Pe toate le descrii nefaste, nu vrei sa/ti amintesti de ele, refuzi sa povestesti si chiar le ocolesti.  Mai mult, exista riscul de disociere sau derealizare. In primul caz, incerci fortat sa iti montezi o personalitate noua, artificiala, prin care sa iti anulezi total trecutul tau. Vrei sa fii altul, dar intr/un mod irealist. Depui efort sa te *reconstruesti*, dar pentru ca o faci gresit, fara sa iei in calcul istoria proprie, te obosesti si te imbolnavesti mai tare. In schimb, procesul derealizarii consta in refuzarea categorica a unui loc, timp, sau moment, in care tu ai fost prezent, dar nu il mai suporti. Tu spui ca nu ai fost acolo. Declari deschis(si sincer) ca nu ti sa intimplat, nu il mai recunosti.  Esti intr/un fel instrainat de toate... si risti din nou trasee patologice. In ceea ce priveste fuga de prezent, aceasta e o evadare evidenta din starea ta de fata. Nu esti satisfacut acum de tine. Nu vrei sa te privesti, sa te suporti, sa te gindesti la propria persoana. Si prin urmare''fugi''(cu mintea) fie nostalgic in trecut, fie visind romantic (si aiurea) catre viitor.
Numai sa nu ramii cu tine, sa nu/ti vezi pacatul, vina. E ca si cum refuzi sa fii de fata in propria ta viata. Apoi, fuga de viitor survine dintr/o teama. Te vezi pe tine incapabil. Nu poti sa crezi ca ai resurse. Elaborezi pericole fictive. Devii suspicios, nevrind sa iei in calcul sansa unui viitor (pe care il poti gestiona, planifica chiar tu).  Stai inhibat, optezi sa fugi, si/ti umpli capul cu frivolitati prezente, sau chiar amintiri trecute...
Exista in istoria psihologiei un specialist, Fritz Perls, care a construit o terapie, numita ''gestaltista''. Prin tehnici asertive si observative, incearca manevrarea persoanei spre prezent, aici si acum. Te ajuta sa nu fugi, ci sa te constientizezi pe tine. Sa/ti vezi miscarea , gestul, atitudinea, privirea.  Sa ti le intelegi, sa le explici, sa le  accepti. Sa stii de ce  si cum faci una sau cealalta, dar sa ramii cu tine. Astfel, ai sansa sa descoperi o nevoie de a ta, o teama, o idee noua despre tine, pe care, daca vrei, le poti rezolva, sau accepta asa. Fara sa fugi.
Pentru ca altfel, Z. Bauman(un sociolog si filosof) spune ca poti sa/ti insusesti rapid o atitudine a omului contemporan, numita sugestiv: sindromul turistului. Omul de azi e calator. Nu numai fizic, ci si psihic, spune el. Alearga zapacit dupa experiente noi. Nu mai rezista sa se multumeasca cu ceva si atit. El vrea sa guste, sa auda, sa observe noutati.  In mod exagerat. Pentru ca fuge chiar de el. Acest fapt il plaseaza in relatii instabile, fluctuante, cu ceilalti din jur. Ii foloseste doar in scopuri scurte, personale. Nu mai cultiva sensul de apartenenta, la un grup sau la un loc.
Traieste, prin urmare, intensiv senzatia singuratatii, a insecuritatii. Altfel, daca am tot fugi, riscam sa fim absenti momentului de fata, sa ne traim prezentul cu intensitate si cu pasiune. 
Sa fii aici, acum, cu misiunea ta.  Nu fi un turist in propria ta viata. Si nici narcisic! Ci sa te simti protagonistul existentei tale,colaborind intens cu d/zeu.
Traind real  timpul prezent, cu darurile sale.  Plin de elan, de motivatie, de forta afectiva.  Nu inhibat, anost. Ci cu intelepciune dragoste si cu curaj. Caci d/zeu este aici, acum. Parcurge drumul vietii tale, iubindute pe tine.

DESPRE GENEROZITATE,ca virtute

''Viata nu se masoara in timp, ci in generozitate''(Peter Marshall). Cit de profunda este aceasta maxima! Cita intelepciune contine si cit de multe lucruri ne poate invata! Intr-adevar, existenta noastra nu se masoara in anii pe care ii traim, mai multi sau mai putini, ci in ceea ce daruim altora, in ceea ce facem pentru binele  celorlalti. De altfel, ce va ramine in urma noastra, dupa ce vom muri? Cum vom ramine in memoria celor care ne/au cunoscut si, mai mult, ce va conta in ochii lui d/zeu, care ne va judeca?
Iubirea fata de d/zeu si aproapele, bunatatea si generozitatea noastra, interesul si preocuparea pentru binele altora, compasiunea, atentia, timpul dedicat celor care au avut nevoie de ajutor, sunt tot ceea ce conteaza. Daca ne gindim bine, oamenii isi aduc aminte cu placere de cei generosi, darnici, care au trait pentru altii, care sau dedicat ajutorarii celorlalti.
Pentru noi, crestinii, sfintii sint dovada ca o viata fericita si implinita nu se masoara in anii traiti, ci in ceea ce facem pentru d/zeu si pentru binele aproapelui. Dar si in memoria celor care  nu sint crestini, ramine vie amintirea acelora care au trait pentru binele altora, care au fost generosi, sacrificindu/si existenta pentru altii. 
Cine nu isi aminteste de Mahatma Gandhi sau de Martin Luter King? In schimb, cine isi aduce aminte cu placere de oamenii care au trait doar pentru ei, care sau gindit numai la ei si au facut rau altora?
Este adevarat, ne nastem egoisti, insa natura noastra nu este aceasta. Noi sintem creati dupa chipul si asemanarea lui d/zeu. Ori aceasta inseamna ca, de vreme ce'' d/zeu este iubire'' si ne/a creat din iubire, pentru a ne face partasi, in Cristos de viata dumnezeiasca, el ne cere noua, fiilor sai, sa iubim asemenea lui, sa fim generosi sa traim pentru altii, asemenea mintuitorului nostru.
Stind cu domnul, ascultindu/i cuvintul  invatam de la el daruirea de sine, vom putea trai din ce in ce mai mult pentru altii.  Aceasta este, de fapt ceea ce conteaza: atit pentru dumnezeu cit si pentru semenii nostri.