TOTUL ESTE CU PUTINŢĂ CELUI CARE CREDE.
Deschideţi evanghelia după Marcu şi veţi ajunge, la un moment dat, la răspunsul pe care Isus i-l dă unui om, al cărui fiu era stăpînit de un duh mut: De poţi crede, toate sînt cu putinţă celui care crede. Urmează un moment emoţionant: şi îndată strigînd tatăl copilului, a zis cu lacrimi: cred, doamne! Ajută necredinţei mele. Am impresia, nu de puţine ori, că tatăl acelui copil sîntem noi. Iar copilul stăpînit de muţenie e societatea pe care am creat-o. Cum ar zice Freddie Mercury, Is, this the world we created...? Răspunsul fiind un categoric: Da!
O societate mai zgomotoasă ca niciodată, însă concomitent şi paradoxal stăpînită de muţenie asupra unor probleme ce o zguduie din temelii, a se vedea o recentă tragedie internaţională născută din intoleranţă, lipsă de înţelegere şi respect faţă de valorile şi credinţa celuilalt.
De oricare parte ne-am poziţiona.Discutam în urmă cu puţin timp cu un avocat, bun prieten, şi comentam asupra aparentului război-nu sfînt, ci păgîn- dus de diferite publicaţii şi formatori de opinie din societatea românească împotriva bisericii. A bisericii ca instituţie fundamentală a civilizaţiei. Iar el îmi făcea următoarea observaţie, care m-a impresionat puternic:''Nimic nu e întîmplător în această campanie de decredibilizare a bisericii. Pentru că dacă îi iei omului credinţa, poţi face orice vrei din el.''
Nu sînt fariseu, şi voi mărturisi că sînt mai mult un fiu al societăţii decît un fiu al bisericii. Însă, deşi intrasingent ca personalitate, extremismul nu ma atras niciodată. A căuta ţapi ispăşitori este soluţia convenabilă, nu şi soluţia corectă. Este greşit să ne întrebăm de ce d-zeu permite răul în lume. Pentru că deşi lumea este creaţia lui d-zeu, societatea care o animă este înainte de toate creaţia noastră. Ia-i omului credinţa, şi poţi face orice vrei din el! Puneţi această afirmaţie alături de cea a lui Isus; De poţi crede, toate sînt cu putinţă celui care crede,şi veţi avea imaginea epocii în care trăim. O imagine mai inteligibilă, în orice caz. D-zeu nu ne cere minuni, d-zeu ne cere să credem în minuni şi ele se vor produce. Credendo vides!
Nu terorismul, ci scepticismul este cea mai mare ameninţare la adresa omului modern. Pentru că oamenii se trec şi mor, vorba poetului nostru.
Pentru că mai devreme sau mai tîrziu, toţi sîntem datori cu o moarte. Însă idealurile nu pot fi ucise, nici de bombe, nici de arme automate. Idealurile sînt ucise de necredinţă, o necredinţă care infestează şi blazează tinerii şi cetăţenii, destramă familii, corupe funcţionari, omoară meritocraţia în faşă, debusolează o societate şi, prin extrapolare, umanitatea în ansamblu.
Necredinţa în d-zeu şi revolta contra bisericii lui, departe de a-i aduce omului eliberarea, îl fac un rob independent al deznădejdii.
Or, chiar dacă sîntem copii secolului, sîntem înainte de toate, cu toţii,copii lui d-zeu.
Totul este cu putinţă celui care crede în El. În mila lui, în dragostea lui, în dreapta lui judecată.
Să ne temem de el şi să credem în el şi toate ne vor fi cu putinţă. Imposibilul devine posibil, cind ai credinţă.
*UIMITOAREA PUTERE A SENTIMENTELOR. SENTIMENTELE, EMIT VIBRAȚII ATÂT POZITIVE CÂT ȘI NEGATIVE. ELE SUNT O REFLECTARE PERFECTĂ A CEEA CE EMITEM. ÎNDRUMARE PERSONALĂ ȘI SPIRITUALĂ, TOTUL DESPRE VIAȚĂ, SPERANȚE ȘI VISE ÎMPLINITE.
Faceți căutări pe acest blog
marți, 24 noiembrie 2015
luni, 23 noiembrie 2015
duminică, 22 noiembrie 2015
SINCERITATEA, CEA MAI IMPORTANTĂ,
Evident urâm minciuna celuilalt.O spunem tare sau în gîndul nostru,dar nu vrem să fim fraieriţi. De nimeni. În fond, e o tendinţă bună de a milita pentru corectitudine şi adevăr.Adesea ai impresia că ai putea şi riposta:Să nu mai mintă, domnule ăia din guvern. Să nu mai aburească toată ziua cei de la televizor. Să fie mai cinstiţi: patronul, şeful, vînzătorul, colegul de muncă,...soţia, soţul, amicul cel mai bun, colega mea de bancă.
Ai lista ta de ''mincinoşi''. Şi te frămîntă. Lucid, recalcitrant,sau consumat de un pahar, te zbaţi(în felul tău) să ţi se spună adevărul. Dar pînă la ce punct? Cât poţi să faci să anulezi ipocrizia celuilalt? Ce replici poţi avea? Sau ce recursuri demară(fără să dai treptat în paranoia)?
Problema se transformă radical cînd este vorba de minciuna noastră. A mea, a ta... Destul de uimitor,deţinem argumente elogvente ca să păcălim. Sîntem convinşi, de data asta, că uneori şi falsitatea e utilă. Ne protejează de probleme. Ne camuflează. Scăpăm de sancţionări. Îţi dă impresia că stai departe de dezastre, de emoţii. Optăm să fim abili, teatrali, isterici, mincinoşi, doar ca să rezolvăm ceva( cică:''făte frate cu dracul până treci puntea'')!
Atunci: cum stăm cu sentimentele, urâm sau nu minciuna?
Dar vezi, că unii, mai provocatori, te bagă şi mai tare în ceaţă. Te sfătuiesc(sau îţi propun patetic)''să nu te minţi pe tine însuţi!''. Şi deodată intri într-un spaţiu intim, personal: tu şi cu tine însuţi;( îţi vine să te întrebi dacă se poate chiar aşa ceva).Ţi se propune un traseu interior de analiză personală;(o temă tot de conştiinţă!). Să cercetezi şi să observi de nu cumva o parte din fiinţa ta o fraiereşte pe cealaltă. Sau dacă nu întreaga ta persoană alege momentan un ''adevăr,'' care ulterior se dovedeşte fals. Şi te întrebi din nou dacă se poate şi aşa ceva. Răspunsul este sincer: Da. Păi uite cum. O psihoterapie,numită''cognitivă'', descrie trei tipologii de amăgire personală: 1)gînduri distorsionate, 2)convingeri dezadaptative, 3)scheme disfuncţionale.
Acestea sînt minciuni pe care omul(eu sau tu) şi le enunţă personal, să depăşească anumite clipe dificile. În propriul său parcurs vital îşi stabileşte interdicţii, sancţionări, restricţii deloc justificate obiectiv. Şi se întîmplă mai ales cînd, datorită unei întîmplări nefaste, chiar traumatizante, un individ decide ''să nu mai...(să nu mai facă lucruri bune)''. Crede că astfel se va rezolva problema. Dar practic se amînă însăşi rezolvarea ei. El va retrograda, se va retrage din relaţii pozitive şi se va ''încuia''în propria idee. Exemple de gînduri distorsionate: privirea personalizată asupra unei întîmplări(''bă, a avut ceva cu mine'' sau ''numai mie mi se întîmplă asta''),evaluarea dihotomică(''ori ba, ori da''),globalizarea inutilă(să nu te mai încrezi în nimeni''), catastrofizarea unei situaţii(''e jale, e dezastru''), maximizarea unui fapt(sau minimalizarea lui) etc.
Adică uneori exagerezi, iar alteori eşti prea laxist.
Sau: ori le pui pe toate într-o oală, ori le împarţi în două... Oricum, sunt atitudini eronate ce-ţi amăgesc chiar propria persoană. Exemple de convingeri dezadaptative: ''eu trebuie să mulţumesc pe toată lumea'', sau ''trebuie să nu par niciodată slab'', sau ''dacă nu cunosc exact ce se întîmplă, va ieşi total aiurea''etc. În schimb, scheme disfuncţionale apar prin construirea de scenarii cognitive incorecte. În astfel de condiţii, persoana cugetă disfuncţional în ceea ce priveşte viitorul, aproapele de lîngă ea, sau chiar ea însăşi.
Evaluînd greşit contexte inedite, îşi va elabora instinctual enunţuri false şi pripite.
Exemple:'' de acum încolo viaţa mea nu va mai fi la fel...'' sau ''nu mai sînt bun de nimic'', sau ''nu mai cred că pot realiza ceva în lumea asta...''.
Problema se amplifică dacă acestea se transformă în modalităţi stabile de comportament şi generează un model de raţionare vicios.
Prin joncţiune, ele formează scenariul vieţii noastre, sau schema după care acţionăm mereu. Dar e o schemă falsă şi disfuncţională. Te minţi pe tine însuţi. Te vei plasa contrar trăirii unei vieţi adevărate. Îţi sabotezi şi dezvoltarea personală. Nu îţi îngădui să fii tu, original, firesc,real.
Iar uneori delirul se amplifică: rişti chiar să dai în paranoia, sau să devii isteric, sau antisocial.
Şi-ţi vei restricţiona dorinţa proprie de libertate.
Isus a spus-o clar:''adevărul ne va face liberi''(cf. In 8,32).
Se referea cu siguranţă şi la adevărul tău cu tine însuţi. La fel de coerent, a afirmat ulterior că adevărul este insuşi d-zeu(cf.In 14,6). Adică El e şi criteriul evident de obiectivitate. În faţa sa nu poţi să fii decît tu însuţi, natural. Nu îndrăzneşti să crezi că-l poţi minţi pe d-zeu. Şi nici nu poţi să-ţi anulezi speranţa, încrederea în tine sau caritatea către celălalt. Ţi-ai transforma greşit(şi ai trăi incoerent) întreaga existenţă. Sinceritatea este,evident, atît de importantă! De orice tip... Dar mai ales acea sinceritate intimă, faţă de propria-ţi persoană
Ai lista ta de ''mincinoşi''. Şi te frămîntă. Lucid, recalcitrant,sau consumat de un pahar, te zbaţi(în felul tău) să ţi se spună adevărul. Dar pînă la ce punct? Cât poţi să faci să anulezi ipocrizia celuilalt? Ce replici poţi avea? Sau ce recursuri demară(fără să dai treptat în paranoia)?
Problema se transformă radical cînd este vorba de minciuna noastră. A mea, a ta... Destul de uimitor,deţinem argumente elogvente ca să păcălim. Sîntem convinşi, de data asta, că uneori şi falsitatea e utilă. Ne protejează de probleme. Ne camuflează. Scăpăm de sancţionări. Îţi dă impresia că stai departe de dezastre, de emoţii. Optăm să fim abili, teatrali, isterici, mincinoşi, doar ca să rezolvăm ceva( cică:''făte frate cu dracul până treci puntea'')!
Atunci: cum stăm cu sentimentele, urâm sau nu minciuna?
Dar vezi, că unii, mai provocatori, te bagă şi mai tare în ceaţă. Te sfătuiesc(sau îţi propun patetic)''să nu te minţi pe tine însuţi!''. Şi deodată intri într-un spaţiu intim, personal: tu şi cu tine însuţi;( îţi vine să te întrebi dacă se poate chiar aşa ceva).Ţi se propune un traseu interior de analiză personală;(o temă tot de conştiinţă!). Să cercetezi şi să observi de nu cumva o parte din fiinţa ta o fraiereşte pe cealaltă. Sau dacă nu întreaga ta persoană alege momentan un ''adevăr,'' care ulterior se dovedeşte fals. Şi te întrebi din nou dacă se poate şi aşa ceva. Răspunsul este sincer: Da. Păi uite cum. O psihoterapie,numită''cognitivă'', descrie trei tipologii de amăgire personală: 1)gînduri distorsionate, 2)convingeri dezadaptative, 3)scheme disfuncţionale.
Acestea sînt minciuni pe care omul(eu sau tu) şi le enunţă personal, să depăşească anumite clipe dificile. În propriul său parcurs vital îşi stabileşte interdicţii, sancţionări, restricţii deloc justificate obiectiv. Şi se întîmplă mai ales cînd, datorită unei întîmplări nefaste, chiar traumatizante, un individ decide ''să nu mai...(să nu mai facă lucruri bune)''. Crede că astfel se va rezolva problema. Dar practic se amînă însăşi rezolvarea ei. El va retrograda, se va retrage din relaţii pozitive şi se va ''încuia''în propria idee. Exemple de gînduri distorsionate: privirea personalizată asupra unei întîmplări(''bă, a avut ceva cu mine'' sau ''numai mie mi se întîmplă asta''),evaluarea dihotomică(''ori ba, ori da''),globalizarea inutilă(să nu te mai încrezi în nimeni''), catastrofizarea unei situaţii(''e jale, e dezastru''), maximizarea unui fapt(sau minimalizarea lui) etc.
Adică uneori exagerezi, iar alteori eşti prea laxist.
Sau: ori le pui pe toate într-o oală, ori le împarţi în două... Oricum, sunt atitudini eronate ce-ţi amăgesc chiar propria persoană. Exemple de convingeri dezadaptative: ''eu trebuie să mulţumesc pe toată lumea'', sau ''trebuie să nu par niciodată slab'', sau ''dacă nu cunosc exact ce se întîmplă, va ieşi total aiurea''etc. În schimb, scheme disfuncţionale apar prin construirea de scenarii cognitive incorecte. În astfel de condiţii, persoana cugetă disfuncţional în ceea ce priveşte viitorul, aproapele de lîngă ea, sau chiar ea însăşi.
Evaluînd greşit contexte inedite, îşi va elabora instinctual enunţuri false şi pripite.
Exemple:'' de acum încolo viaţa mea nu va mai fi la fel...'' sau ''nu mai sînt bun de nimic'', sau ''nu mai cred că pot realiza ceva în lumea asta...''.
Problema se amplifică dacă acestea se transformă în modalităţi stabile de comportament şi generează un model de raţionare vicios.
Prin joncţiune, ele formează scenariul vieţii noastre, sau schema după care acţionăm mereu. Dar e o schemă falsă şi disfuncţională. Te minţi pe tine însuţi. Te vei plasa contrar trăirii unei vieţi adevărate. Îţi sabotezi şi dezvoltarea personală. Nu îţi îngădui să fii tu, original, firesc,real.
Iar uneori delirul se amplifică: rişti chiar să dai în paranoia, sau să devii isteric, sau antisocial.
Şi-ţi vei restricţiona dorinţa proprie de libertate.
Isus a spus-o clar:''adevărul ne va face liberi''(cf. In 8,32).
Se referea cu siguranţă şi la adevărul tău cu tine însuţi. La fel de coerent, a afirmat ulterior că adevărul este insuşi d-zeu(cf.In 14,6). Adică El e şi criteriul evident de obiectivitate. În faţa sa nu poţi să fii decît tu însuţi, natural. Nu îndrăzneşti să crezi că-l poţi minţi pe d-zeu. Şi nici nu poţi să-ţi anulezi speranţa, încrederea în tine sau caritatea către celălalt. Ţi-ai transforma greşit(şi ai trăi incoerent) întreaga existenţă. Sinceritatea este,evident, atît de importantă! De orice tip... Dar mai ales acea sinceritate intimă, faţă de propria-ţi persoană
marți, 17 noiembrie 2015
PRIETENIA ESTE CEVA FOARTE SACRU
Ne sînt cunoscute cuvintele din cartea lui Ben Sirah care spun că cine a găsit un prieten a găsit o comoară.
Prietenia înseamnă a însoţi viaţa celuilalt de la un fundament tacit.
În general, adevăratele prietenii nu trebuie să fie explicate, au loc, şi apoi este ca şi cum s-ar cultiva.
Pînă acolo încît face să intre în viaţa ta cealaltă persoană ca grijă, ca bun auspiciu, ca o curiozitate salutară de a şti cum este el, familia sa, copii săi. Înainte de al considera prieten pe cineva, lasă ca timpul să-l pună la încercare, pentru a vedea cum reacţionează înaintea ta.
Prietenia este unul dintre darurile cele mai mari pe care o persoană, pe care un tînăr poate să-l aibă şi poate să-l ofere. Este adevărat. Cît de dificil este a trăi fără prieteni! Cînd unul îl iubeşte pe cineva, îi stă alături, se îngrijeşte de el, îl ajută, îi spune ceea ce gîndeşte, da, dar nu-l abandonează. Prietenii se suportă, se însoţesc, se ocrotesc.
E adevărat, este foarte dificil să trăieşti fără prieteni! Însă este dificil şi să se cultive, să se construiască adevăratele prietenii. Sîntem atît de obişnuiţi să urmărim interesul nostru încît nici prietenia nu scapă de căutarea noastră egoistă! Cristos ne învaţa să făurim prietenii care devin miracolele vieţii noastre, balsam pentru inima noastră, vînt puternic pentru velele corabiei noastre care ne poartă spre orizonturile dorite de d-zeu.
Sfîntul Ioan Gură de Aur nu a ezitat să facă un elogiu prieteniei. ''Chiar de ai dispune de mii de tezaure, totuşi nimic nu ar fi mai de preţ ca un prieten adevărat...
Te bucuri văzîndu-l pe prietenul tău, te înveseleşti şi sufletul tău avînd o mulţumire nespusă se contopeşte cu dînsul şi chiar de ţi-ai aminti numai de el, cugetul tău tresare şi se înaripează. Vorbesc aici de prietenii adevăraţi, despre prietenii de un suflet şi de un cuget, despre prietenii care preferă să şi moară, despre prietenii care iubesc cu căldură...'''
Nu te mulţumi cu relaţii superficiale şi trecătoare!
Caută să oferi cu sinceritate prietenia ta! Este antidotul disperării existenţiale. Cea mai bună metodă de a găsi un prieten este să fii tu însuţi prieten. Fii indulgent cu prietenul care îţi greşeşte, acceptă-i limitele şi fragilitaţile şi ajutăl să crească. Nu uita că este uşor să usuci lacrimile unui prieten, însă este mai greu să stai în ''public''şi să îl aplauzi, fără gelozie, în momentul succesului.
Prietenia înseamnă a însoţi viaţa celuilalt de la un fundament tacit.
În general, adevăratele prietenii nu trebuie să fie explicate, au loc, şi apoi este ca şi cum s-ar cultiva.
Pînă acolo încît face să intre în viaţa ta cealaltă persoană ca grijă, ca bun auspiciu, ca o curiozitate salutară de a şti cum este el, familia sa, copii săi. Înainte de al considera prieten pe cineva, lasă ca timpul să-l pună la încercare, pentru a vedea cum reacţionează înaintea ta.
Prietenia este unul dintre darurile cele mai mari pe care o persoană, pe care un tînăr poate să-l aibă şi poate să-l ofere. Este adevărat. Cît de dificil este a trăi fără prieteni! Cînd unul îl iubeşte pe cineva, îi stă alături, se îngrijeşte de el, îl ajută, îi spune ceea ce gîndeşte, da, dar nu-l abandonează. Prietenii se suportă, se însoţesc, se ocrotesc.
E adevărat, este foarte dificil să trăieşti fără prieteni! Însă este dificil şi să se cultive, să se construiască adevăratele prietenii. Sîntem atît de obişnuiţi să urmărim interesul nostru încît nici prietenia nu scapă de căutarea noastră egoistă! Cristos ne învaţa să făurim prietenii care devin miracolele vieţii noastre, balsam pentru inima noastră, vînt puternic pentru velele corabiei noastre care ne poartă spre orizonturile dorite de d-zeu.
Sfîntul Ioan Gură de Aur nu a ezitat să facă un elogiu prieteniei. ''Chiar de ai dispune de mii de tezaure, totuşi nimic nu ar fi mai de preţ ca un prieten adevărat...
Te bucuri văzîndu-l pe prietenul tău, te înveseleşti şi sufletul tău avînd o mulţumire nespusă se contopeşte cu dînsul şi chiar de ţi-ai aminti numai de el, cugetul tău tresare şi se înaripează. Vorbesc aici de prietenii adevăraţi, despre prietenii de un suflet şi de un cuget, despre prietenii care preferă să şi moară, despre prietenii care iubesc cu căldură...'''
Nu te mulţumi cu relaţii superficiale şi trecătoare!
Caută să oferi cu sinceritate prietenia ta! Este antidotul disperării existenţiale. Cea mai bună metodă de a găsi un prieten este să fii tu însuţi prieten. Fii indulgent cu prietenul care îţi greşeşte, acceptă-i limitele şi fragilitaţile şi ajutăl să crească. Nu uita că este uşor să usuci lacrimile unui prieten, însă este mai greu să stai în ''public''şi să îl aplauzi, fără gelozie, în momentul succesului.
miercuri, 11 noiembrie 2015
CIND INIMA,
Cind inima odata de cer imi va fi plina,
In ceasu-acela mare si binecuvintat,
Sa vie peste mine o raza de lumina
Si sufletul la tatal sa urce impacat.
De mi-ar sapa o groapa si mi-ar fringe-o cruce,
De m-ar zvirli in flacari ori sub un dimb stingher,
Cenusa rece in urna, ori tarina sub uluce,
Tot una-mi vor fi toate cind voi privi din cer.
Peste cimpii si codri va trece iarasi luna.
Veti asculta izvorul si aripa de vint.
Iar eu, in zari de taina, voi fi intotdeauna
Cu cel ce a pus pe-orbite si stele si pamint.
Uitarea nu mi-i draga, dar nici nu ma inspaiminta.
Ca nu visez cununa in lumea de pacat.
Dar voi privi-n vecie prietenia sfinta
A celor ce din lume spre cer i-am indemnat.
Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
Ci va lupta dispretul sa stearga tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se asterne
Si va ramine vesnic iubirea iubirea lui Isus.
VOI TRAI,
Unde sa scriu numele meu
Pentru-a strabate secole -ntregi?
Caci viata se duce, fuge mereu
Pe cai nestiute si stimbe poteci...
Unde sa-mi pun trupul calit
De sete multa si lacrimi?
Unde sa-l pun asa girbovit,
De-o mica virtute si sute de patimi?
Cui sa ii dau sarmana mea viata,
Pentru a avea cindva un suris?
Caci, iata, s-a dus a mea dimineata
Si vad cum grabeste spre-un vesnic apus.
In dar am primit-o in dar o voi da,
Celui ce-a fost, este, va fi,
Si astfel, in lume un scop voi avea,
Iar eu pe vecie in veci voi trai.
Pentru-a strabate secole -ntregi?
Caci viata se duce, fuge mereu
Pe cai nestiute si stimbe poteci...
Unde sa-mi pun trupul calit
De sete multa si lacrimi?
Unde sa-l pun asa girbovit,
De-o mica virtute si sute de patimi?
Cui sa ii dau sarmana mea viata,
Pentru a avea cindva un suris?
Caci, iata, s-a dus a mea dimineata
Si vad cum grabeste spre-un vesnic apus.
In dar am primit-o in dar o voi da,
Celui ce-a fost, este, va fi,
Si astfel, in lume un scop voi avea,
Iar eu pe vecie in veci voi trai.
luni, 2 noiembrie 2015
ESEU,
POEM...LABIRINT,
În zilele noastre, ne-am obişnuit să dorim a obţine totul fără risipă de energie... Articolul de faţă ne invită la o atentă reflexie.''Pietrele preţioase'' apar în urma muncii şi efortului asiduu!
''Cu răbdare, frunza dudului devine borangic''(proverb romînesc). O vorbă din bătrîni spune că România ar fi ''Grădina Maicii Domnului''. Şi că la vremea cea din urmă, va fi atîta plîns în biata Grădină, că însăşi Născătoarea de Dumnezeu va coborî pe pămînt şi va plînge... pentru mîntuirea acestui neam. Ce-or fi ştiind bătrînii noştri părinţi şi cine le-a insuflat această cutremurătoare taină, rămîne pentru eternitate un mister. Unde să cercetezi şi cine în labirintul în care ne aflăm te ascultă!?
''Cu răbdare, frunza, de borangic acum, devine hlamidă albă, strălucitoare, cu care se vor îmbrăca copii universului. De 2000 de ani,mîini harnice aduc şi hrănesc cu laptele crud al frunzei de dud, minusculele larve ale viermilor care odată ajunşi la maturitate,drept răsplată a muncii noastre istovitoare, dau necondiţionat, gogoaşa albă ca laptele de junică, înăuntru căreia viaţa a mii de fluturi se jertfeşte pentru ca fecioarele zilelor din urmă să îmbrace haina albă a castităţii.
Să-şi acopere trupul nestricăcios şi sfielnic să facă primii paşi în faţa altarului, unde pline de pudoare să-şi juruiască credinţă şi iubire mirelui şi lui Dumnezeu...'''
Prima lor ieşire în lume! Femei acum, vor vopsi pînza în coajă de ceapă sau frunză de nuc verde ori uscată, şi îşi vor ţese veşminte noi, pe potriva demnităţii şi rangului. Vor ţese apoi veşmintele Maicii Domnului. Maicii noastre Precista. Cu aceste ştergare vor înfăşura icoanele de la iconostas şi vor sfinţi fîntîni şi case, troiţe şi biserici, să urmeze calea străbunilor, întru asemănare în credinţă. Aceste ţesătoare continuă drumul jertfelnic al fluturilor de mătase care,printr-un tainic mesaj, le-a transmis lor ştafeta.
''Cu răbdare frunza de dud devine borangic!'' Strălucirea noilor veşminte dau altă lumină pe chipul Mariei. Lumina aceasta, însă, nu vine de la căldura şi moliciunea borangicului ci din însăşi bucuria lăuntrică a Fecioarei că, iată, Fiul Omului vine să aducă mîntuirea celui obidit, a celui călcat în propria demnitate de viespile timpului ce înţeapă la toate colţurile-bun sau rău, bogat ori sărac, curat ori murdar-şi cu veninul lor orbesc tot ochiul. Viespile timpului acesta,pe care nici pămîntul nu le mai adăposteşte şi nici ordiniş sub streaşina caselor nu mai găsesc, sînt alungate de pliscul parcă interminabil al ciocănitoarei, fidelă copacului să-l cureţe de toate gunoaele... În comuniune intimă, într-o neînţeleasă comuniune cu natura, Maria se bucură, iubeşte, iartă, se roagă şi plînge. Se bucură văzîndu-i pe cei întorşi la dreapta credinţă,iubeşte pe cel sărac şi flămînd, oferindu-i adăpost însăşi Casa Domnului, iartă pe cel ce pătimeşte nu cu voia lui şi plînge că mai sînt mulţi care se învîrt orbecăind în acest labirint, acei mulţi care nicicînd nu vor ajunge pe drumul cel bun, de nu vor renunţa de bună voie la preţioasele pietricele ale poticnirii urît mirositoare şi vor alege, în schimb, pietrele căinţei şi smereniei, modestiei şi tăcerii, pietrele resemnării şi renunţarea la lumescul bolnav care numai pe moment dau chipului strălucire.
Deşartă strălucire... Poate de aceea plînge Maica Domnului. Poate de aceea plîng ochii din icoane, în grădinile Maicii Domnului de la Hadîmbu, sau Nicula, Neamţ sau Putna sau cine ştie ce alte tăcute lacrimi se preling pe lîngă iconostase, rămînînd pentru eternitate o taină...
Lacrimi transformate într-o zi în minuni ce oblojesc rănile sufletului celui aflat la grele necazuri cauzate de alţii nu de sine. Cu răbdarea firului de borangic, devenit veşmînt feciorelnic, blînda fecioară, parcă vinovată de boala celor din jur, se pleacă şi păşeşte cu discreţie printre oameni, nevăzînd-o nimeni. Şi se roagă! Continuu. Se roagă pentru mine-oaia rătăcită, pentru tine-însetatule de avuţii, pentru noi-lacomii acestui pămînt care vor să cuprindă totul.
Şi-n labirintul acesta, drumul început de unul singur, doar unul singur, continuă. Este un drum sigur, drept, îngust, din urma paşilor trecătorului, rămînînd, din sudoarea şi scurgerea de sînge ale tălpilor, pietre preţioase.
În zilele noastre, ne-am obişnuit să dorim a obţine totul fără risipă de energie... Articolul de faţă ne invită la o atentă reflexie.''Pietrele preţioase'' apar în urma muncii şi efortului asiduu!
''Cu răbdare, frunza dudului devine borangic''(proverb romînesc). O vorbă din bătrîni spune că România ar fi ''Grădina Maicii Domnului''. Şi că la vremea cea din urmă, va fi atîta plîns în biata Grădină, că însăşi Născătoarea de Dumnezeu va coborî pe pămînt şi va plînge... pentru mîntuirea acestui neam. Ce-or fi ştiind bătrînii noştri părinţi şi cine le-a insuflat această cutremurătoare taină, rămîne pentru eternitate un mister. Unde să cercetezi şi cine în labirintul în care ne aflăm te ascultă!?
''Cu răbdare, frunza, de borangic acum, devine hlamidă albă, strălucitoare, cu care se vor îmbrăca copii universului. De 2000 de ani,mîini harnice aduc şi hrănesc cu laptele crud al frunzei de dud, minusculele larve ale viermilor care odată ajunşi la maturitate,drept răsplată a muncii noastre istovitoare, dau necondiţionat, gogoaşa albă ca laptele de junică, înăuntru căreia viaţa a mii de fluturi se jertfeşte pentru ca fecioarele zilelor din urmă să îmbrace haina albă a castităţii.
Să-şi acopere trupul nestricăcios şi sfielnic să facă primii paşi în faţa altarului, unde pline de pudoare să-şi juruiască credinţă şi iubire mirelui şi lui Dumnezeu...'''
Prima lor ieşire în lume! Femei acum, vor vopsi pînza în coajă de ceapă sau frunză de nuc verde ori uscată, şi îşi vor ţese veşminte noi, pe potriva demnităţii şi rangului. Vor ţese apoi veşmintele Maicii Domnului. Maicii noastre Precista. Cu aceste ştergare vor înfăşura icoanele de la iconostas şi vor sfinţi fîntîni şi case, troiţe şi biserici, să urmeze calea străbunilor, întru asemănare în credinţă. Aceste ţesătoare continuă drumul jertfelnic al fluturilor de mătase care,printr-un tainic mesaj, le-a transmis lor ştafeta.
''Cu răbdare frunza de dud devine borangic!'' Strălucirea noilor veşminte dau altă lumină pe chipul Mariei. Lumina aceasta, însă, nu vine de la căldura şi moliciunea borangicului ci din însăşi bucuria lăuntrică a Fecioarei că, iată, Fiul Omului vine să aducă mîntuirea celui obidit, a celui călcat în propria demnitate de viespile timpului ce înţeapă la toate colţurile-bun sau rău, bogat ori sărac, curat ori murdar-şi cu veninul lor orbesc tot ochiul. Viespile timpului acesta,pe care nici pămîntul nu le mai adăposteşte şi nici ordiniş sub streaşina caselor nu mai găsesc, sînt alungate de pliscul parcă interminabil al ciocănitoarei, fidelă copacului să-l cureţe de toate gunoaele... În comuniune intimă, într-o neînţeleasă comuniune cu natura, Maria se bucură, iubeşte, iartă, se roagă şi plînge. Se bucură văzîndu-i pe cei întorşi la dreapta credinţă,iubeşte pe cel sărac şi flămînd, oferindu-i adăpost însăşi Casa Domnului, iartă pe cel ce pătimeşte nu cu voia lui şi plînge că mai sînt mulţi care se învîrt orbecăind în acest labirint, acei mulţi care nicicînd nu vor ajunge pe drumul cel bun, de nu vor renunţa de bună voie la preţioasele pietricele ale poticnirii urît mirositoare şi vor alege, în schimb, pietrele căinţei şi smereniei, modestiei şi tăcerii, pietrele resemnării şi renunţarea la lumescul bolnav care numai pe moment dau chipului strălucire.
Deşartă strălucire... Poate de aceea plînge Maica Domnului. Poate de aceea plîng ochii din icoane, în grădinile Maicii Domnului de la Hadîmbu, sau Nicula, Neamţ sau Putna sau cine ştie ce alte tăcute lacrimi se preling pe lîngă iconostase, rămînînd pentru eternitate o taină...
Lacrimi transformate într-o zi în minuni ce oblojesc rănile sufletului celui aflat la grele necazuri cauzate de alţii nu de sine. Cu răbdarea firului de borangic, devenit veşmînt feciorelnic, blînda fecioară, parcă vinovată de boala celor din jur, se pleacă şi păşeşte cu discreţie printre oameni, nevăzînd-o nimeni. Şi se roagă! Continuu. Se roagă pentru mine-oaia rătăcită, pentru tine-însetatule de avuţii, pentru noi-lacomii acestui pămînt care vor să cuprindă totul.
Şi-n labirintul acesta, drumul început de unul singur, doar unul singur, continuă. Este un drum sigur, drept, îngust, din urma paşilor trecătorului, rămînînd, din sudoarea şi scurgerea de sînge ale tălpilor, pietre preţioase.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN,
Este timpul să ne bucurăm, este perioada sărbătorilor! Pe mulți dintre noi ne găsește fiind ocupați: să cumpărăm cadourile ideale pentru cei...
-
The French President, who surrenders to the United States on Monday,will evoke ,the terrorism, the Iran and the international trade with...
-
The social network has announced several measures to change his newsfeed in recent weeks and says want to favor ' The commitment citi...
-
The 2018 edition of World Reporters Without Borders World Ranking worrying of a re-Winning the hostility of political power towards jour...
-
The Argentine striker has won on Thursday in justice the right to register its brand of sports articles in his name in the European Un...
-
GLASUL LUI ISUS: Nu este necesar, fiul meu, sa stii multe pentru a/mi face placere. Ajunge ca tu sa ai credinta si sa iubesti cu fe...
-
Numai inima în care prevalează integritatea, încrederea, generozitatea și iubirea poate cunoaște adevărata prosperitate. Cine nu are aceste ...
-
Am fost abordat recent de un tânăr care, nedumerit de îndemnul părinților de a face cât mai multă școală, nu înțelegea rostul și importanț...