darul și sensul vieții,

 

Suntem invitați să ne rugăm și să reflectăm mai mult pentru abolirea pedepsei cu moartea, pedeapsă care este încă prezentă în lume.

Această invitație deschide calea către un aspect important al vieții noastre: iertarea. Ce înseamnă și cum trăim iertarea în viața noastră? Care sunt situațiile în care trăim iertarea, cum ne simțim atunci când suntem iertați sau când oferim iertare.

Procesul iertării, de multe ori,  este dificil,mai ales atunci când suntem răniți profund, când suferim o nedreptate sau când ne este greu să înțelegem experiențele prin care trecem. Cu siguranță, fiecare persoană a greșit, a fost iertată și a iertat la rândul său; cu toții greșim chiar zilnic, într-o mai mică sau mai mare măsură..

Greșelile, experiențele, comportamentele, nedreptățile prezente în viața noastră ne ajută să învățăm, să creștem, să ne cunoaștem mai bine sufletul și legătura acestuia cu Dumnezeu, iar acestea nu trebuie să umbrească valoarea și demnitatea pe care fiecare o are.

Un dialog interior profund cu sine, cu privire la „bârnele” din proprii ochi, din propriul suflet,ar putea contribui la diminuarea spiritului critic și a judecării celorlalți. Cine areastfel încât ele să devină înțelepciunea, omnipotența pentru a cunoaște toate misterele vieții, sensul și rolul experiențelor prin care trec oamenii, astfel încât să decidă asupra vieții altora, cui i se lasă viața și cui îi este luată?!

Asumarea responsabilității pentru greșelile făcute și recunoașterea condiției de greșitori, ca și demnitatea la care este chemată fiecare persoană prin însăși existența sa, ar putea conduce la găsirea unor căi de diminuare a răului prin sporirea binelui, depășind stadiul de făuritori și împărțitori ai dreptății, deținători ai puterii de decizie asupra vieții.

Pornind de la această invitație, să medităm mai profund la greșelile noastre și ale celorlalți, iar iertarea față de noi înșine și față de ceilalți și la modul în care toate aceste experiențe și-au pus amprenta asupra vieții noastre; să ne deschidem inimile astfel încât ele să devină ocazii de împărtășire a milostivirii lui Dumnezeu și, recunoscându-ne limitele, să cerem harurile necesare pentru aceasta.

sursa foto: internet

Ștefan Robu

  

POLIȚISTUL BUN ȘI POLIȚISTUL RĂU,

În discursul său

În fața unui grup de tineri care privesc cu admirație spre el,  un om vorbește despre dezvoltare, despre schimbare și atingerea succesului.  Tinerii îi sorb cuvintele și chiar intervin cu propriile idei și experiențe pentru a întări cele spuse de maestrul de ceremonii.

La un moment dat, o tânără deschide un subiect sensibil - rolul spiritualității în împlinirea umană. E convinsă că succesul vine dacă știi să faci proiecții corecte în mintea ta și să te cureți de energiile negative. Vorbitorul e încântat. A intrat cumva pe terenul său. Și începe o argumentație interesantă.

Știți, am citit biblia de două ori. O dată religios, a doua oară căutând lecții de dezvoltare personală. Și pot spune că într-adevăr biblia este cewl mai bun manual de dezvoltare personală.  O afirmație greu de contrazis. Biblia conține într-adevăr numeroase lecții valoroase despre viață și modul în care oamenii pot să găsească împlinirea.  Dar unde voia, de fapt, să ajungă mentorul acestor tineri? Acolo unde mulți formatori de opinie se îndreaptă: spre patria sincretismului fără gust.

În discursul său, omul nostru a făcut apel la minunile lui Isus.  Nu le-a negat, așa cum ar face poate un raționalist feroce, ci le-a arătat tinerilor că la finalul fiecărei vindecări Isus le spunea oamenilor: „Credința ta te-a vindecat”. Apoi, plin de convingere, explica: „ Isus nu spunea că el a vindecat sau Dumnezeu, ci credința fiecăruia. Și nu credința în cineva anume. Putea fi credința în orice - Buddha, Mahomed sau Universul. Dar mai ales credința în tine.”. Fericiți, ascultătorii dădeau aprobativ din cap, vrăjiți de un susur dulce.

Avem de-a face cu o înșelătorie cu puternic parfum New Age. Dacă ne-am apleca atent asupra textului evanghelic, am vedea că Isus definește credința, iar oamenii vindecați o înțeleg. De pildă, în cazul vindecării unui orb din naștere, Isus i se adresează direct: „Crezi în fiul omului?” Sfântul evanghelist Ioan ne spune că omul și-a mărtrisit credința și l-a adorat pe Cristos.  Pe alți orbi, Isus îi întreabă dacă ei cred că el îi poate vindeca.  Credința nu este o chestiune interioară, ci are un obiect - Cristos însuși. În același fel, credința ofițerului roman, o recunoaștere a puterii și a autorității universale ale lui Isus, este redată printr-o frază celebră: „Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt...” Nicăieri nu apare ideea unei credințe interioare sau în alte personaje! Cei vindecați credeau în Isus și asta îi făcea sănătoși, nu vreo formă de self belief credința în sine modern.

Se spune că una dintre metodele de anchetă a polițiștilor americani ar fi metoda good cop, bad cop(polițist bun, polițist rău).  Într-o anchetă, cel interogat este bătut,umilit, torturat de un polițist rău, pentru a spune tot. Și nu spune. Apoi, torționarul iese și vine un polițist uman care vorbește frumos, care pare empatic și de treabă.  Or, tocmai acesta e cel periculos. Lui îi va spune anchetatul orice vrea polițistul să știe.

Mulți creștini cad astăzi în asemenea capcane. Clișee ce sună plăcut în urechi, împănate cu idei culese din evanghelii sunt apoi livrate ca adevăr inovator. Promotorii acestor  idei vorbesc despre a Isus  ca fiind cel mai mare gânditor sau un mare învățat. Creștinul de facebook, sătul de ironiile seculariste, se aruncă în brațele spiritualității de tip nou. Până la urmă, se spune de bine de Isus, nu? Nu chiar.  Așa cum arăta C.S. Lewis, Isus nu poate fi bun decât cu o singură condiție, dacă este cu adevărat cine spune că este: Fiul lui Dumnezeu.

Altfel, ori e nebun, ori un mare mincinos.

sursa foto: internet

Ștefan Robu  

LECȚIA SEMAFORULUI,

 

Am trecut de atâtea ori pe lângă banalul semafor așezat tăcut la intersecția drumurilor.  Câte odată nici nu l-am luat în seamă, deși măsoară drept timpul pentru toți cei de pe stradă: șoferi, bicicliști, pietoni, motocicliști etc. 

Alteori nu-l prea simpatizăm, deoarece ne face să așteptăm la rând și omul modern nu prea are timp de pierdut așteptând...  Ca să nu mai zic că deseori vezi câte un temerar neatent căruia nu-i pasă de culoarea roșie din obrazul semaforului și atunci încep claxoanele inoportune să strice ritmul vieții, se aud de îndată fluerăturile și cuvintele grele ale șoferilor vizibil deranjați de obrăznicia  trecătorului.   Și semaforul rămâne mut, dar ne arată evantaiul celor trei culori atât de bine știute, mereu aceleași, cu o exactitate aproape de invidiat: verde: (ai dreptul la acces), și roșu (te obligă să oprești) iar galben te invită la atenție.

Am experimentat cu toții momente în care ar fi trebuit să ne continuăm drumul, pentru că aveam verde, dar am zăbovit prea mult la auzul șoaptelor sirenelor amăgitoare ale lumii ce ne promiteau marea cu sarea și atunci ne abăteam de la scopul nostru mult râvnit.

Zilnic, culoarea galben ne cere vigilență și atenție sporită în a face lucruri, în a rezolva adevăratele probleme, în a vorbi cu grijă cu ceilalți fără ai strivi, a fi cumpătați în gesturi și priviri; dar ne-am încrezut prea mult în noi și în puterile noastre limitate și nu am ținut cont de semnele vieții spre atenție.

Trăim deseori pe fugă, mâncăm pe fugă, învățăm pe fugă și toate le facem cu viteză, astfel încât  nu mai avem timp de noi, de cei dragi, de Dumnezeu...  Și, în curgerea timpului, uităm să ne oprim. De atâtea și atâtea ori roșul ne avertizează: oprește-te din goana zilei, din fuga după nu știu ce sau nu știu cine, din facerea lucrurilor cu aceiași monotonie  orbitoare care-ți fură liniștea somnului și bucuria răsăritului de soare. Așa e câte odată , nu vrem să ne oprim, preferăm fuga spre ... nicăieri.

 Tocmai de accea, trecătorule,îți recomand să privești cu atenție sporită semaforul vieții, observă-i culoarea și nu te lăsa amăgit nici de valul lumii, nici de viteza cea îmbietoare care-ți fură viața căutând să te înghită, făcând din tine un anonim cu mască de om. Și nu uita: fixează-ți bine ochii la culorile semaforului existenței și acționează întocmai după culoarea poruncilor lui Dumnezeu: verde, galben și roșu.

imagine foto: internet 

Ștefan Robu

HOINARI SAU MISIONARI ÎN WEB?

 

Vacanța aduce cu sine posibilitatea(care poate fi oportunitate sau risc) de a petrece mai mult timp în fața calculatorului sau a telefonului, pe paginile de internet sau pe rețelele sociale.  Pentru unii, nu lipsesc jocurile pe diferite console sau online. „Chemarea”pare să fie doar aceea de a căuta mai multă distracție, relaxare și „destresare” după marea „aventură” a școlii.

Este absolut normal să existe și un timp petrecut astfel, însă fără a da spațiu exceselor și lipsei limitelor de timp și de conținut. Mai direct spus, nu este potrivit să „stăm cu nasul în telefon” toată ziua și nici să „consumăm” orice de pe internet.  Acest lucru poate fi făcut ținând cont de câteva aspecte elementare.

Raportul dintre real și virtual este foarte greu de definit și, deseori, amăgitor.  Există cu adevărat o graniță între lumea reală și web? Răspunsul este nu, deoarece ceea ce facem pe internet are, de fapt, consecințe în viața reală.. Este posibil să fi întâlnit persoane cu profiluri false care se insultă reciproc cu ferocitate sau să fi citit sau participat la conversații pe chat aprinse și necontrolate.  Ei bine, cu siguranță, în spatele unei măști sau cel puțin în spatele unui ecran totul este mai ușor, dar adevărul este că acele cuvinte comunică și au, cu siguranță, un impact asupra noastră..  De exemplu, este destul să ne uităm  la efectele hărțuirii cibernetice sau ale pornografiei de răzbunare care îi conduc adesea pe cei care le suferă la sinucidere. Avem responsabilități unii față de alții. Un exercițiu poate fi întrebarea: cum m-aș comporta dacă aș avea în fața mea aceste persoane?

În ceea ce privește „adevărul”, pe internet, toată lumea are un cuvânt de spus și, de multe ori, aceasta devine o arenă în care fiecare iși afirmă opiniile. Dialogul este deja dificil, deoarece ne imaginăm noi înșine tonul cuvintelor scrise, cu riscul de a înțelege greșit cu ușurință. Întâi de toate, e bine să ne amintim că adevărul trebuie să fie căutat din iubire. Adică, adevărul nu numai că trebuie spus din principiu, ci și cu intenția de a oferi celuilalt  ceva ce îi edifică viața și, chiar mai mult, să-l ajute să-l cunoască pe Dumnezeu. Într-o astfel de logică nu este loc pentru minciună, falsități și fake news.

De mare ajutor este simplitatea în exprimare. Lumea internetului are timpi diferiți de lumea reală, pragul de atenție  al utilizatorilor este foarte scăzut, ca să nu mai vorbim de fluxul constant de informații la care suntem supuși 24 de ore pe zi. Nu este o coincidență faptul că Tik Tok este una dintre cele mai populare rețele de socializare în rândul tinerilor. Așadar, este bine să ne amintim că, pe web, comunicarea trebuie să fie clară și simplă.

Comunicarea vizuală are locul său de cinste pe internet. Imaginile comunică și transmit sentimente și emoții. O imagine va fi întotdeauna capabilă să atragă mai mult atenția asupra sa  decât un text scris. Majoritatea mediilor sociale se bazează tocmai pe aspectul vizual. Dar, de multe ori, imaginile religioase folosite în postări nu prea au nimic plăcut: Isus sau sfinți animați, înconjurați de porumbei, inimioare, sclipici și atâtea culori, încât te ia amețeala.

A spune o poveste are un mare impact comunicativ.  Prin intermediul unei povești, de fapt, putem crea empatie cu ceilalți, putem transmite emoții și, mai presus de toate, o poveste rămâne. Dacă ne gândim bine, creștinismul spun e o poveste: cea a  omului și cea a lui Cristos, Mântuitorul omului. 

Aceste sugestii ne pot ajuta să fim pe internet nu hoinari, ci misionari!

sursa foto: internet

ștefan robu

DRUMUL ȘI DESTINAȚIA,

Zilele de vară sunt adesea trăite cu gândul la vacanță, la călătorie și voie bună pentru a reface acea energie stoarsă de prea multă muncă.  Ne facem planuri și economii pentru a avea câteva zile departe de rutina obișnuită, zile care să ne alunge oboseala acumulată. Fie că alegem destinații îndepărtate, fie că mergem să ne vedem rudele și locurile natale, există ceva ce ne unește experiențele estivale - călătoria.

Plecăm din liniștea și confortul casei  spre alte locuri, mai mult sau mai puțin cunoscute.  Folosim automobilul, trenul sau avionul. Unii ne bucurăm de drum, alții îl privim cu frică și nesiguranță. De pildă, ați văzut acei călători care vor mereu locul la geam în autocar sau tren? Pentru ei, drumul trebuie să fie o bucurie. Dar există și reversul medaliei.  De fiecare dată când zbor cu avionul, văd oameni care sunt măcinați de frică și încearcă tot felul de metode să biruiască această trăire. Pentru ei, destinația contează, călătoria fiind doar o povară necesară.

Dar cum e pentru un creștin această idee de călătorie? Dacă privim în istoria biblică, vedem multe călătorii.  Noe a pornit pe apele potopului într-o călătorie.  Abraham a plecat din țara sa spre un loc necunoscut.  Urmașii săi au plecat în Egipt de unde aveau să se întoarcă pentru a ocupa Canaanul.  Exilul babilonian și apoi întoarcerea la Ierusalim au fost alte călătorii.  În epoca noului testament, descoperim călătoriile misionare ale sf. Paul și ale altor apostoli.

Dar ce leagă aceste povești și ne poate fi util și nouă? În primul rând, ideea de destinație.  Viața noastră însăși este o călătorie spre locurile cerești.  Deși pământeni, știm că nu aici ne este finalul călătoriei, ci dincolo. Aceasta este destinația noastră, deși adesea părem că suntem prea acaparați de realitățile lumii pământene.  Dar mai există o lecție deosebit de importantă pe care o putem învăța privind la călătoriile biblice: drumul este cel puțin la fel de important precum destinația.

De la Machiavelli încoace am învățat că nu prea contează pe ce căi ajungem acolo unde ne dorim. Or, lucrurile nu stau chiar așa.  Mai întâi, drumul contează chiar pentru a fi siguri că atingem finalul dorit și nu ne rătăcim.  Cristos ne spune clar că singurul drum adevărat spre Dumnezeu este chiar în persoana sa.  Astăzi ni se propun multe drumuri, dar, în cele din urmă, vom constata că duc exact în direcție opusă.

Apoi, drumul, așa cum vedem în istoria exodului, este valoros, pentru că ne pregătește pentru destinație. Înainte de a ajunge în țara promisă, evreii au avut nevoie de experiența deșertului, unde au primit legea și au putut să îl descopere mai clar pe Dumnezeu.

Viața noastră - o călătorie unică pentru fiecare dintre noi - ne-a fost oferită de Dumnezeu ca o ocazie de a ne pregăti pentru destinația finală, cerul. Am primit, pe lângă destinație, și mijlocul de transport, corabia bisericii, care să ne ducă acolo. Am primit companioni de drum, hrana și resursele necesare. Ni sa spus care este calea și cum trebuie să o urmăm. Ce ne mai rămâne de făcut? Să ne bucurăm cu adevărat de drum, să fim alături de cei slabi care părăsesc calea sau cedează în fața oboselii și, mai ales, să rămânem mereu conștienți de locul spre care ne îndreptăm.

sursa foto: internet

ștefan robu

ÎNGER ȘI NU USER,

 înțelepciunea digitală,

Un aspect care ne ajută să devenim „ înțelepți digitali” ține de modul în care comunicăm în mediul digital, adică de calitatea relațiilor pe care le instaurăm și a mesajelor pe care le transmitem. Persoana cu care comunicăm, cunoscută sau mai puțin cunoscută, își are demnitatea ei chiar dacă se află în spatele „unui ecran” și la zeci sau sute de kilometri distanță. Suntem chemați să respectam cu sfințenie această demnitate!  Este modalitatea prin care umanizăm relațiile în mediul digital și facem ca ele să fie cu adevărat întâlnire între persoane și nu un cadru de revărsare a veninului sub diferite forme(jigniri, violență în limbaj, incitări, falsități etc.)  Asupra acestui aspect mă voi opri asupra mesajelor pe care le transmitem atunci când comunicăm în mediul online.

Este nevoie de a rupe cercul vicios al angoasei și de a stăvili spirala fricii, rod al obișnuinței de a fixa atenția asupra știrilor rele(războaie, terorism, scandaluri de orice tip de eșec în evenimentele umane)”. Este un îndemn atât de actual!  Pandemia și războiul din Ukraina au declanșat o avalanșă de știri negative care, inevitabil, afectează starea de spirit a multor persoane. Trebuie să depășim acel sentiment de supărare și resemnare care adesea ne cuprinde, aruncându-ne în apatie, dând naștere la frici sau la impresia că nu se poate pune limită răului. Nu este vorba de a adopta logica struțului, de a nega realitatea sau de a răspândi un optimism naiv care nu se lasă atins de scandalul răului! 

Ca ucenici ai lui Cristos, suntem chemați să privim realitatea cu ochii lui Dumnezeu și să răspândim vestea cea bună, care este însuși Isus.  În el, întunericul și moartea devin loc de comuniune cu Lumina și Viața. Astfel, se naște o speranță care nu dezamăgește și care umple de lumină viața tuturor.

Toți suntem chemați să răspândim această speranță, să o dăruim tuturor, mai ales celor care sunt deznădăjduiți. O astfel de alegere ne face atenți ca fiecare postare pe rețelele sociale, fiecare reacție sau distribuire să fie marcate de această lumină. Câte învățături bune, îndemnuri înțelepte, sugestii potrivite putem distribui și, în felul acesta, să ajutăm atâtea persoane să își ridice privirea și să înainteze cu încredere pe drumul vieții!

Așa cum prezența lui Cristos ar trebui să vădească în viața noastră, în comportamente și pe chipul nostru, la fel urmele pe care le lăsăm în mediul online, în special pe conturile noastre sociale, ar trebui să fie marcate de lumina și pacea lui Cristos. Este modalitatea în care fiecare dintre noi construiește împărăția lui Dumnezeu, fără să se lase copleșit de neghina care crește.

Fiecare mesaj pozitiv răspândit este ca o bucățică de drojdie care face să dospească aluatul relațiilor umane, ca o sămânță care va crește și va aduce rod îmbelșugat. Acest lucru nu se poate aminti în fiecare moment că nu ne putem mulțumi să fim un „user” în galaxia internetului, ci putem fi un  „înger” care răspândește lumină și care umple viața celorlalți de ceea ce este bun și frumos.

sursa foto: internet

ștefan robu

BUCURIA IUBIRII sau IUBIREA BUCURIEI,

 

Cum ar fi arătat lumea fără familii? Cum ar fi fost omenirea fără bărbați și femei în ea? Să fii tânăr și să nu poți împărtăși iubirea ta cu cea de alături de care ai ales să mergi până la moarte! Să fii plin de iubire și să nu ai  cui să o împarți, aici este adevărata provocare!

Dumnezeu a rânduit ca oamenii să se nască din iubire și să fie mesageri ai iubirii.  Tot el a orânduit bărbatul și femeia , pentru ca într-o tensiune - atracție continuă să dea sens unul  celuilalt și împreună, omenirii.  Bucuria de a fi împreună se transformă astfel într-o iubire a bucuriei.

Cum să nu înfloresc de când am cunoscut-o pe ea? spunea un tânăr. „ N-am crezut niciodată că viața poate fi atât de frumoasă și că merită să fi intrat în ea chiar și pentru o singură secundă, cât să-i întâlnesc privirea, apoi, facă Domnul cum o vrea”,  continua același tânăr, îndrăgostit evident de viitoarea lui soție, alături de care va trăi fericit.

Bărbatul și femeia, semnele iubirii lui  Dumnezeu în lume, prin chemarea lor specială la căsătorie, sunt capacitați nu doar să aducă în lume, ci să împărtășească totul cu bucurie. Nu e suficient că ești căsătorit, că ai o casă, că ai o familie, copii, bunuri etc., ci toate trebuie primite și împărtășite cu bucurie. Bucuria trebuie să fie calea iubirii, iar iubirea calea bucuriei.

O familie fără iubire este ca o iubire fără bucurie, ori, dacă în iubire  nu este bucurie, iubirea nu există! Dragi soți, bucurați-vă unul de celălalt, bucurați-vă de copii, de ceea ce sunteți și aveți! Trăiți viața de familie cu bucurie, pentru că doar acolo unde este bucurie este și iubire...

sursa foto: internet

ștefan robu