*UIMITOAREA PUTERE A SENTIMENTELOR. SENTIMENTELE, EMIT VIBRAȚII ATÂT POZITIVE CÂT ȘI NEGATIVE. ELE SUNT O REFLECTARE PERFECTĂ A CEEA CE EMITEM. ÎNDRUMARE PERSONALĂ ȘI SPIRITUALĂ, TOTUL DESPRE VIAȚĂ, SPERANȚE ȘI VISE ÎMPLINITE.
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 2 iulie 2021
RUGĂCIUNEA ȘI EFECTELE EI PSIHOLOGICE,
sâmbătă, 26 iunie 2021
MUGURI DE VIAȚĂ, DE CREDINȚĂ ȘI DE SPERANȚĂ,
Anotimpul renașterii, timpul în care viața umple din nou golul lăsat de întunericul și gerul iernii, vremea în care sufletul nostru tânjește după lumină, căutăm să purtăm o haină nouă, să ne primenim casa, timpul parcă devine mai generos, în jurul nostru totul învie, se schimbă.
Mugurii de viață își fac simțită prezența peste tot, în toate grădinile, livezile și curțile, pe întinsul câmpiilor, în cuiburile păsărilor, în staulul păstorilor. Oamenii gospodari își curăță pomii și grădinile de ramurile uscate, de vegetația moartă sub mantia iernii, de gunoaiele și reziduurile care pot înăbuși firele proaspete de iarbă sau plantele firave ieșite din semințele aruncate în pământul fertil. Natura se bucură, cântecul păsărilor ne ostoiește sufletul, florile viu colorate ne îmbie la visare, cerul senin și razele soarelui ne cuprind într-o îmbrățișare pe care o așteptam demult și n-am mai vrea să se termine.
În tot acest tablou, creștinul învață să dea sens vieții, să dea valoare vieții și să iubească viața. Bobul semănat în pământ moare, dar nu în zadar. Dumnezeu - Omul a intrat în pământ, depus de oamenii care l-au condamnat și ucis, dar a devenit pentru noi, asemenea unei semințe, sursă de viață, de viață veșnică. Oare avem puterea interioară de a înțelege și accepta această metamorfoză a eliberării noastre? Oare știm noi să prețuim libertatea care ne-a fost dăruită? Adesea privim și înțelegem viața ca și cum am asista la un spectacol oferit de natură în fiecare stagiune de primăvară în parcuri și grădini, în păduri și poienițe multicolore. Am avut curajul și puterea de a ne curăța ramurile care nu aduc rod în viața noastră? Sau am rămas la fel ca în anii trecuți, au mai crescut, sau mai îndesit, riscând ca la un moment dat să ne sufoce voința și credința că am putea fi și noi un pom cu adevărat roditor. Nu cumva, viața noastră riscă să intre în aceiași rutină, în aceleași obișnuințe? Nu cumva, după ce entuziasmul și euforia primăverii vor trece, vom intra din nou în așteptare și vom face din nou promisiuni pentru primăvara viitoare?
Cuprinși de dorința de transformare, creștinii au parcurs perioada postului mare, timp în care fiecare și-a pregătit, mai mult sau mai puțin, grădina sufletului și ogorul inimii în care să cadă bobul credinței răspândit în Lumina Învierii. Ce coincidență frumoasă se petrece în fiecare primăvară, atunci când natura renaște în toate formele și ungherele sale, când sunetul clopotului bisericii se aude altfel atunci când ne cheamă la întâlnirea cu Lumina sfântă! Dar oare bobul credinței noastre a prins cu adevărat viață, va aduce rod, va rezista până la vremea secerișului? Sau suntem prinși într-un ritual repetitiv, ca oricare alt moment de sărbătoare din calendarul agățat de perete, în care ne uităm din când în când să căutăm următoarea sărbătoare și dacă mai avem o zi liberă în plus? Iar în acest răstimp spicul crescut din bobul de credință este uitat și părăsit în arșița indiferenței noastre, nemaiavând puterea să aducă rod. Și totuși... chiar și în momentele de descurajare și prăbușire interioară ni se oferă șansa de a ne ridica. Mugurele de speranță ne trezește sufletul, ne dezmorțește cugetul și ne deschide ochii credinței.
Speranța și credința sunt cele două aripi care ne ajută să trecem cu bine de la întuneric la lumină, de la suferință la vindecare, de la viața de aici la viața de dincolo. Scriitorul american George Iles spunea că speranța este credința care te ține de mână în întuneric - ca să putem ajunge la lumină, la viață. Unde este speranță, de credință, și unde este credință, este viață, iar lumina cea fără de sfârșit le învăluie pe toate într-un chip nou.
sursa foto: internet
Ștefan Robu
vineri, 11 iunie 2021
DORINȚELE ARZĂTOARE PUN LUMEA ÎN MIȘCARE,
Noi ne aflăm în această lume doar pentru a ne satisface nevoia de supraviețuire. Marea dorință primordială care a dat naștere lumii spațio - temporale nu a avut nici o clipă intenția de a ne face să trăim experiențe neplăcute, ci dimpotrivă, de a ne ajuta să ne distrăm și să fim fericiți, să evoluăm și să creștem, obiective pe care nu le putem îndeplini decât prin urmărirea pasiunilor unice pe care le avem. Mult prea mulți oameni cred că dorințele lor sunt frivole și că visele lor sunt egoiste. Adevărul este că planeta noastră este un paradis al opulenței și al abundenței, împărtășindu-și comorile cu toți cei ce îi ies în întâmpinare prin gândirea lor nelimitată, prin așteptările lor mărețe și prin acțiunile lor elementare. Cu cât îi permitem planetei să își împărtășească într-o mai mare măsură comorile cu noi, cu atât mai mult facilităm inclusiv participarea altor oameni la aceste comori, printr-un proces care depășește cu mult visul nostru inițial.
Dorințele noastre sunt daruri, nu blesteme, și ar trebui să ne fie onorate ca atare. Ele reprezintă spiritul vieții care dansează prin noi, indicând direcții care ne vor inspira și conducându-ne către manifestarea potențialului nostru real. Visele noastre sunt la rândul lor daruri, și încă mult mai remarcabile decât cred în mod obișnuit oamenii. Ele simbolizează dorințele noastre și ale sufletului nostru, ținând cont de tot ce am făcut vreodată, de înclinațiile, preferințele, aptitudinile și talentele noastre, astfel încât să creștem și să devenim mai mult. Nefiind provenite de la egoul nostru, ele ne pot tulbura sau agita, dar întotdeauna sunt realizabile și simplul fapt că le-am primit arată că suntem demni de ele. Așa cum știi, nu există coincidențe și nici accidente, ci doar evenimente orchestrate de gândurile noastre, care atrag în viața noastră circumstanțe și jucători care corespund lucrurilor la care ne-am gândit.
Un vis nu este egoist decât dacă te gândești la el din perspectiva lipsurilor și rarității, respectiv dacă pornești de la premisa că nu poți primi ceva decât în detrimentul altor oameni care își doresc același lucru. Această convingere devine însă imposibilă dacă înțelegi că suntem cu toții ființe spirituale și că toate evenimentele pe carele trăim sunt simple iluzii. Toate visele se nasc din infinitate, iar noi nu îi putem oferi acestei lumi tot ce avem de oferit decât prin urmărirea lor într-o stare de abandonare de sine, rămânând fidel viselor noastre egoiste.
Visele și dorințele noastre sunt la fel de unice depinzând exclusiv de misiunea noastră în această viață, care este unică. Noi avem vise diferite de ale celorlalți oameni dintr-un singur motiv: acela de a maximiza șansele de a trăi aventurile și lecțiile care ne vor îmbogăți cel mai mult.
sursa foto: internet
Ștefan Robu
vineri, 4 iunie 2021
CREATIVITATEA NOASTRĂ,
Viața înseamnă mai mult decât să acumulezi bani și averi. Crede în tine și vei vedea cât de fericit și de liber te-ai născut să fii. Știu că sună puțin c-am exaltat, dar mesajul era succint, puternic. Creativitatea nu este altceva decât o dovadă fizică în plus a faptului că noi existăm inclusiv în alte dimensiuni decât în cea fizică, putând extrage din acestea intuiții, înțelegeri și soluții care ne pot ajuta să ne continuăm mai confortabil aventura în această viață.
Un alt exemplu al conexiunii interioare cu sinele nostru superior sunt nesfârșitele transmisii din alte lumi pe c are le primesc unii oameni. Este vorba despre oameni care își pot auto induce(de regulă la voință) o stare de transă, în timpul căreia un alt aspect al ființei lor(uneori chiar o altă personalitate) preia controlul asupra lor.
Creativitatea nu este altceva decât o dovadă fizică în plus a faptului că noi existăm inclusiv în alte dimensiuni decât în cea fizică, putând extrage din aceste intuiții, înțelegeri și soluții care ne pot ajuta să ne continuăm mai confortabil aventura în această viață. Mai mult, eu cred chiar că noi participăm efectiv și continuu la acest proces de comunicare, în fiecare zi a vieții noastre, nu neapărat cu altă personalitate, cât cu acel aspect mai vast al ființei noastre de la care provin intuițiile și instinctele noastre. Ținând cont că suntem cu toții creaturi fizice, iar gândurile nu pot fi produsul creierelor noastre, singura concluzie logică ar fi că fiecare gând al nostru ne este transmis într-o măsură mai mare sau mai mică de sinele nostru superior, fiind repetat de eul nostru fizic. Ideile care ne trec prin minte nu sunt formulate de corpul nostru fizic, care nu este decât un instrument mecanic, un fel de aparat de înregistrare și redare. Privind lucrurile din această perspectivă, , noi suntem cu toții canale ale unor transmisii provenite din alte lumi, pe care corpul nostru fizic le traduce în dimensiunea noastră fizică. O dată în plus, acest lucru nu ar fi posibil dacă nu am avea o conexiune divină cu infinitatea.
Simplul fapt că acestea provin dintr-o sursă exterioară lumii, nu înseamnă automat că toate sunt corecte și utile. Fii propriul tău moderator și filtrează toate informațiile primite din afară, indiferent de sursa lor. Logica nu este singurul instrument pe care îl putem folosi pentru a face față sarcinilor și provocărilor cu care ne confruntăm. Dacă ne vom folosi, pe lângă ea, și de intuițiile impulsurile și instinctele noastre, respectiv de creativitatea și de sentimentele noastre intuitive, aceste veritabile daruri primite de la mintea divină, noi vom putea face față mai ușor acestor provocări, ne vom liniști stările de anxietate și vom manifesta viziuni și revelații care nu au mai existat vreodată până la noi.
Dacă vom lăsa garda jos și dacă ne vom folosi de aceste daruri, noi vom ajunge să percepem viața dintr-o perspectivă infinit mai vastă și mai completă decât ar putea face vreodată creierul nostru logic.
sursa foto: internet
Ștefan Robu
vineri, 28 mai 2021
CUNOAȘTEREA DIRECTĂ,
Intuițiile, impulsurile și instinctele noastre reprezintă forme de cunoaștere directă, la fel ca și iluminarea spontană. Ele își au originea într-o zonă profundă a ființei noastre, respectiv în sinele nostru superior, și ne revelează adevărul referitor la realitatea noastră și la dramele pe care tocmai le creăm. Este ca și cum am avea acces la mintea divină printr-o fereastră anume a acesteia. Aceste revelații apar când ne așteptăm mai puțin. Din fericire, noi le putem cultiva, bucurându-ne astfel mult mai frecvent de înțelepciunea pe care ne-o pot oferi și de adevărul lui. Dat fiind că suntem ființe spirituale nelimitate, iar spațiul nu reprezintă altceva decât o iluzie, noi ne aflăm pretutindeni simultan. Conștiința noastră ajunge până în cele mai îndepărtate puncte din spațiu, incluzând în sine toți atomii și toate moleculele de pe pământ. Fiind cu toții una, noi suntem conectați cu întreaga cunoaștere și cu tot ce sa întâmplat vreodată în Univers, inclusiv cu tot ceea ce se va întâmpla în viitor. Cu alte cuvinte, noi avem un acces permanent la înțelepciunea infinită. De bună seamă, dacă gândim sau credem altceva, de pildă că suntem ființe umane limitate, care nu sunt capabile să cunoască decât ce au fost învățate sau ce au experimentat fizic, noi ne blocăm singuri accesul la acest izvor etern al înțelepciunii.
Conexiunea noastră cu infinitul ne permite să fim cu toții medium psihici, chiar dacă unii dintre noi par să aibă un acces mai ușor la informațiile invizibile decât ceilalți. Important este să înțelegem că punctul de plecare al accesului la cunoașterea și la înțelepciunea infinită este conștientizarea faptului că acestea ne stau deja la dispoziție, chiar dacă ne-am băgat singuri în cap că ele ne sunt inaccesibile. Majoritatea oamenilor cred că trebuie să se comporte ca și cum nu ar ști nimic, exceptând situația în care pot demonstra anumite lucruri sau le pot învăța pe cale intelectuală, în general din surse exterioare. Societatea în care trăim și evoluția convingerilor noastre nu fac decât să întărească acest tip de comportament. În realitate, cea mai bună dovadă o constituie chiar experiențele noastre de cunoaștere directă sau revelațiile noastre personale, care ne permit să trecem instantaneu de la o întrebare la primirea inexplicabilă a răspunsului care ne interesează. Toți oamenii se folosesc în permanență de conexiunea cu spiritul lor, iar aceste experiențe pot fi recunoscute cu ușurință dacă ne întrebăm de unde provin gândurile, amintirile și ideile noastre. Convingerile noastre limitatoare refuză să accepte orice dovadă a unor evenimente și circumstanțe care nu le corespund.
Adevărul este că orice om are un acces direct și imediat la întreaga cunoaștere și înțelepciune universală, atât timp cât renunță la convingerile sale limitatoare.
sursa foto: internet
Ștefan Robu
vineri, 21 mai 2021
PERSONALITATEA NOASTRĂ, PROVENITĂ DINTR-O SURSĂ EXTERIOARĂ!
Aceste veritabile daruri din cer, sentimentele noastre intuitive, au o origine mai celestă decât gândurile, emoțiile și acțiunile noastre de zi cu zi, care nu sunt altceva decât consecințele experiențelor noastre în dimensiune spațio- temporală, adică reacții la evenimentele și circumstanțele pe care ni le creăm noi înșine. Invers, sentimentele noastre - și prin ele înțeleg dorințele, intuițiile și impulsurile noastre, nu emoțiile de zi cu zi - provin dintr-o sursă divină, fiind, așa cum spuneam, veritabile daruri din cer. Ele sunt daruri primite de noi deoarece provin dintr-o sursă exterioară conștiinței de veghe, dar nu exterioară ființei noastre profunde. Altfel spus, ele provin din interiorul nostru, independent de lumea fizică în care trăim.
Desigur, nu putem vorbi de o separare reală între ființa noastră fizică și cea spirituală, întru-cât spațiul și distanța nu reprezintă decât iluzii. Din păcate, din cauza focalizării noastre aproape exclusive asupra realității lumii înconjurătoare, noi am ajuns să neglijăm în mare măsură facultățile spirituale. Din fericire, prin deschiderea ochilor spirituali noi putem să ne batem din nou pe umeri cu sinele nostru spiritual, creând astfel oportunități pentru o mai mare împlinire și pentru o fericire mai profundă, apropiindu-ne de sursa magică din care sa născut conștiința noastră obișnuită.
sursa foto: internet
Ștefan Robu
vineri, 9 aprilie 2021
GÂNDURILE ȘI PERCEPȚIILE,
Îndrăzneala de a visa este folosirea deliberată a imaginației - respectiv a gândurilor - ca instrument de împlinire a viselor. Mă întreb de multe ori de ce nu-și petrec un număr mai mare de oameni timpul vizualizâd, în pofida faptului că acest instrument este recunoscut pretutindeni în lume la ora actuală ca fiind foarte eficient. Am ajuns la concluzia că acest lucru se datorează pur și simplu faptului că ei nu înțeleg încă principiul potrivit căruia gândurile se transformă întotdeauna în realitate. Mult prea puțini oameni realizează cât de puternice sunt gândurile lor și că și-ar putea împlini visele investind aceiași energie pe care o folosesc zilnic pentru a se spăla pe dinți. Tu nu ai nevoie decât de câteva minute de practică intensă, o dată pe zi, pentru a atrage în viața ta, orice fel de realizări materiale și totul în strict acord cu legea universală. Viața este de fapt un proces incredibil de simplu: noi suntem cei care o complicăm.
Oamenii au uitat că sunt creatori, devenind blocați în limitările convingerilor lor, care le definesc lumea. De fapt, aceste convingeri nu definesc decât gândurile și percepțiile legate de lume. De bună seamă, convingerile părinților și celorlalți adulți care te-au îngrijit, precum și cele ale culturii și epocii în care te-ai născut, sunt strâns corelate cu convingerile tale personale, și implicit cu gândurile pe care le vei emite și cu viața pe care o vei trăi. Vei învăța să te judeci singur, convins fiind că acest lucru este normal, și vei trăi cu teama că nu te vei ridica la înălțimea cerințelor.
Din păcate acestui mod de a gândi, această sarcină ar deveni incredibil de dificilă. Datorită convingerii tale, tu ai ajunge să crezi că aceasta este realitatea obiectivă, ignorând cu bună știință faptul că foarte mulți oameni bogați sunt adeseori proști și lipsiți de talent. Pur și simplu nu le-ai mai observa defectele, la fel cum nu și le observă nici ei. Vestea cea bună este că deși felul în care am fost educați ne influențează puternic gândurile, nimeni nu ne obligă să cultivăm aceste convingeri. Chiar dacă trecutul nostru nu mai poate fi schimbat, viitorul depinde în întregime de noi, adică de ceea ce gândim aici și acum, nu de ceea ce am fost obișnuiți să gândim în trecut.
sursa foto: internet
Ștefan Robu
BUCURIA SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN,
Este timpul să ne bucurăm, este perioada sărbătorilor! Pe mulți dintre noi ne găsește fiind ocupați: să cumpărăm cadourile ideale pentru cei...
-
The French President, who surrenders to the United States on Monday,will evoke ,the terrorism, the Iran and the international trade with...
-
The social network has announced several measures to change his newsfeed in recent weeks and says want to favor ' The commitment citi...
-
The 2018 edition of World Reporters Without Borders World Ranking worrying of a re-Winning the hostility of political power towards jour...
-
The Argentine striker has won on Thursday in justice the right to register its brand of sports articles in his name in the European Un...
-
GLASUL LUI ISUS: Nu este necesar, fiul meu, sa stii multe pentru a/mi face placere. Ajunge ca tu sa ai credinta si sa iubesti cu fe...
-
Numai inima în care prevalează integritatea, încrederea, generozitatea și iubirea poate cunoaște adevărata prosperitate. Cine nu are aceste ...
-
Am fost abordat recent de un tânăr care, nedumerit de îndemnul părinților de a face cât mai multă școală, nu înțelegea rostul și importanț...