Ce-aș fi fost, dacă n-ai fi fost tu, mamă,

Îmi amintesc acea zi în care te-am întrebat cum am apărut pe pământ. Deși putea-i să-mi spui că m-a adus barza, așa cum răspund multe mame copiilor lor care pun această întrebare, tu mi-ai răspuns că am venit în lume din iubirea voastră, a părinților, o iubire inspirată dintr-o iubire și mai mare, care este Dumnezeu.
Atunci nu am înțeles prea mult cum stă treaba cu iubirea lui Dumnezeu și cu iubirea dintre părinți, dar dacă privesc acum la mine, pot să vă spun că acum înțeleg totul.
Înțeleg că fără o mamă nu intră nimeni în lume. Ea e făcută special de dumnezeu pentru ca prin ea să intre ce-i mai frumos în lume, adică pruncii.
Tot ea este o sursă inepuizabilă de hrană, de surâs, de iubire, de ghidușii, de răbdare, de viață.
Așa sânt mamele și așa este și mama mea, este cea mai frumoasă! 

Nu știu dacă aș schimba-o vreodată cu alta! Cred că ar fi păcat! Ar fi păcat de moarte!  Nu, o mamă nu o poți schimba, pentru că mama e unică! Mama e cea care ți-a dat viață în mod unic, care te-a hrănit, te-a învățat să mergi, să te ridici, să depășești obstacolele, ți-a pus pentru prima dată mâinile împreunate și ți-a arătat locul unde se află „Doamne, Doamne„ te-a învățat „Înger îngerașul meu„... și ți-a și demonstrat ce înseamnă să ai un înger.

Singura dată când îl strigi pe tata e să-l întrebi unde este mama! Nu că el nu contează, dar mama e c u totul specială.  Cum răspunde ea, cum rezolvă ea, cum mângâie ea nu o face nimeni pe acest pământ.
Cum ar fi fost viața mea fără tine, mamă? Nici nu mi-aș putea închipui!  Pe cine aș fi întrebat cum m-am născut? Cine m-ar fi auzit plângând când eram mic? Cine mi-ar fi dat laptele pe care numai tu îl poți da și care este atât de gustos și atât de hrănitor? Și ceea ce este mult mai important, cui aș fi spus „Mamă„

sursa foto: internet

Ștefan Robu

Femeie, aleasă făptură, îți mulțumesc!

În liniștea de la începuturile lumii a răsunat dumnezeiescul glas:**nu e bine ca omul să fie singur**. Și dumnezeu a creat femeia. Te-a creat pe tine, mamă și fiică, soră sau soție, prietenă sau colegă.
Ce imagine frumoasă: Dumnezeu privește viitorul omenirii și te așază în el, punând în tine, aleasă făptură, gingășie din gingășia sa divină, iubire din iubirea sa providențială, frumusețe din belșugul frumuseții sale..  Chipul lui Dumnezeu strălucește în chipul tău atunci când iubești așa cum doar o mamă poate iubi. Ești cu adevărat înveșmântată în soare și încoronată de stele atunci când rămâi fidelă vocației tale, frumuseții tale fizice și spirituale.
Fără intuiția și prezența ta plină de sensibilitate și generozitate lumea nu ar cunoaște armonia, căci misiunea ta este să creezi armonie,( iar fără femeie nu există armonie în lume).
Astăzi, cu gândul la femeia mamă, femeia-soție, femeia-fiică, femeia-soră, femeia-muncitoare, femeia consacrată, facem să răsune cuvintele Talmudului, înțelepciunea care a străbătut secolele și a ajuns până la noi:fiți foarte atenți ca nu cumva să faceți o femeie să plângă, pentru că însuși dumnezeu numără lacrimile ei! Femeia a fost creată din coasta bărbatului, nu din picioarele lui, tocmai ca să nu fie călcată în picioare; nu a fost creată nici din capul lui, tocmai ca să nu domnească peste el. Însă a fost creată dintr-o parte laterală a omului, din coasta lui, ca să-i fie egală; a fost creată un pic mai jos de brațul său, ca să fie protejată; de lângă inima lui, ca să fie iubită„.
Să alungăm din viața noastră tot ce contrazice demnitatea femeii! Să ne iubim mama! Să cinstim prezența și amintirea ei, pentru că ne-a oferit darul cel mai mare: viața! Chiar și cei care au primit de la mamă doar viața fizică și nimic altceva, trebuie să-i mulțumească și să o cinstească pentru că la ce ne-ar fi folosit orice altceva, dacă nu am fi primit viața?
Să răsune în aceste zile în inima noastră: mulțumesc!
Mulțumesc, femeie-mamă, femeie-soție, femeie-fiică, femeie-soră, femeie-prietenă, mulțumire ție, femeie, pentru însuși faptul că ești femeie!
Cu percepția care este proprie feminității tale, tu îmbogățești înțelegerea lumii și contribui la adevărul deplin al raporturilor umane.

Comercializarea iubirii,

Puține sînt lunile anului care să aducă mai multe palpitații în inimile tinere așa cum reușește să facă luna februarie, mai exact o zi din luna aceasta: ziua sf. Valentin. Pentru mulți, februarie, cunoscut cîndva ca făurar(pentru că oamenii se pregăteau și-și făureau uneltele pentru munca ogoarelor!), a devenit sinonim cu Valentine's Day. Cîndva inima era cea care poruncea zilelor  și iubirii.Acum am inventat zile în care poruncim inimii ce și cum și cît să iubească!Ziua îndrăgostiților a devenit ziua iubirilor programate, ziua în care ne jucăm de-a familia și ne căsătorim de probă, ne pierdem mințile, capul, sufletul, totul, crezind că aceasta este calea spre adevărata iubire!  Apoi ne trezim.  Și atunci vedem că nu am făcut altceva decît să ne vindem unui colecționar de inimi frînte.  Da, e plină lumea de colecționari  de iubiri modelate în inimi frînte, iubiri spulberate.  La fiecare colț de stradă poți găsi un om care vinde iubire.  La plic.  La pret mic.  Aceasta pentru că noi am devalorizat iubirea și am transformat-o în materie (de proastă calitate).  Cîndva iubirea era cuvint, acum e imagine.  Era poezie, acum e film.  Cîndva vorbea inimii  și doar inima o simțea, o putea auzi. Astăzi vorbește ochilor.  Cîndva era purtată pe aripi de vînt și-o respirai ca pe un aer proaspăt de primăvară în care dansau fluturii.  Astăzi e palpabilă, ca o marfă transportată de mașini.  Cîndva era un foc mistuitor!  Astăzi e doar plastilină: modelată și remodelată, strivită, aruncată.  Cîndva era veșnică!  De fapt și acum e veșnică(în declarații!), doar că veșnicia (post) modernă durează trei-patru zile, maxim șase! Să nu ne amăgim: iubirea adevărată nu se programează, inimii nu-i poți porunci, iubirea nu poate fi redusă la materie, la trup, la cadouri.  Adevărata iubire ar trebui să ne vorbească despre suflet, să evidențieze sufletul.  Viața are un gust amar atunci cînd iubești doar cu trupul și uiți să-ți îndrăgostești sufletul de sufletul celuilalt.         Oare chiar degeaba spunem: suflete pereche și nu trupuri pereche?   Iubirea este un lucru prea serios ca să dureze sau să fie importantă doar o zi, de sf. Valentin.             Iubirile de o zi pot ruina o viață.  Însă iubirile de o viață pot face fericită fiecare zi.  Restul e comerț.  Iar cine comercializează iubirea își pierde sufletul, viața, totul.

Privesc,

Privesc la fratele ce tace
cînd mulți îi spun în față: tu!
El poate îndura ocara,
el poate, dar eu incă nu!

Privesc la cel ce nu se plînge
cînd i se fură tot ce-avu.
El poate duce nedreptatea,
el poate, dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău cui răul i-l făcu.
El poate iertător să rabde,
el poate, dar eu încă nu!

Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
El poate, pașnic, să se roage,
el poate, dar eu încă nu!

Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care și-o ceru
El poate, doamne, să te vadă,
el poate, dar eu încă nu!

Isuse, Doamne, mi-e rușine
cînd mă gîndesc la ce-ai spus tu.
De ce eu nu privesc la tine,
de ce el poate, și eu nu!?

Fericirea,

   Înseamnă să vrei și binele celuilalt. Aceasta nu însemnă să te sacrifici pentru aproapele tău pînă la a te anula, ci să-i dai posibilitatea de a-și vrea binele.
Pentru a ajuta o persoană *însetată* de fericire nu trebuie să-i dai fericirea, ci instrumentele necesare pentru a-și găsi singura fericirea.
Nu trebuie să impunem celuilalt fericirea, i-am limita libertatea. Fericirea înseamnă a iubi și a fi iubit.  Iubirea este un sentiment pozitiv. Iubirea însă, nu este exaltare.
Exaltarea este excesul iubirii.
A iubi înseamnă a dărui, a împărtăși bucuria, pace și iertare.  Cine nu dă, nu iubește și nu este iubit.
Iubirea este rezultatul unui lung și continuu exercițiu interior.  În iubire este capacitatea de a reuși să exprimi forța cu blîndețe. Fericirea în iubire înseamnă a crea condițiile necesare pentru ca ceilalți să-și poată rezolva ei inșiși problemele, nu să le rezolvăm noi.  Înseamnă deci  respect față de ceilalți, față de personalitatea și orientările lor.  Este un semn de iubire mult mai mare acela de a-i oferi instrumentele necesare pentru a se schimba.
Dar pentru a schimba persoanele sau pentru a le iubi nu sînt suficiente cuvintele frumoase.  Nu-i de ajuns să spui: te iubesc.  Sînt necesare faptele.  Fericirea înseamnă să nu lași loc fricii.  Frica se formează între gînd și acțiune. Gîndul trebuie să fie concretizat în acțiune.  Acțiunea trebuie să fie mereu încadrată într-un proiect; niciodată nu trebuie să fie o reacție la altceva.
Pentru a trece de la gind la acțiune, pentru a concretiza, a pune în practică ceea ce gîndim, este nevoie de curaj.  Curajul alimentează acțiunea, in timp ce frica alimentează mintea.
Frica nu există.  Este un concept, o abstracție, o formă a gîndirii.  Acțiunea este o verificare a gîndirii.  Fără acțiune, gîndul este nimic; devine nevroză. A ne construi propria fericire este posibil, trebuie doar disponibilitate, răbdare, atenție, sensibilitate.  Cine este nerăbdător nu va putea fi niciodată fericit. Este doar o persoană care nu se armonizează cu ritmul vieții și al realității.
Vrea să adapteze realitatea la timpul ei personal, la exigențele proprii.  Este egoist, închis, nu ține cont de alții și de timpul lor de maturizare.
Pentru a ne simți feriți trebuie să fim dinamici, nicidecum nerăbdători.  În viață nu este nimic imediat la îndemînă.
Fericirea va fi înțeleasă atunci cînd ne vom da seama că viața este făcută din continui morți și nesfîrșite nașteri.  A trăi în profunzime lucrurile înseamnă să te naști și să mori în ele.
Fericirea nu este identică niciodată cu superficialitatea.

IUBIRE ȘI RECUNOȘTINȚA, tinerete fara batrinete!

Cel mai frumos *sinonim* al tineretii este iubirea. Cind esti tinar vrei sa iubesti si sa fii iubit la fiecare respiratie.
Totul este iubire.... sau neiubire, alb sau negru.  Însa atunci cînd este iubire totul devine zîmbet, speranta, putere.
Alergi prin ploaie și te plimbi chiar și în timpul celei mai dezlantuite furtuni. Și aceasta nu doar pentru ca ești tînar, ci pentru ca iubesti și ești convins ca iubirea este mai tare decît moartea.
Ce rau i s-ar putea întimpla celui care iubește și este iubit? Iubirea poate totul!
Însa iubirea are un defect: nu poate sa țina ritmul timpului și nu s-a adaptat modernizarii.
Lumea se grabește, dar iubirea vrea sa se bucure de fiecare clipă.  Lumea se răzgîndește și vrea să mai încerce și altceva, iubirea preferă continuitatea, fidelitatea și statornicia.  Lumea se izolează, iubirea vrea comuniune.  Iubirea nu a reușit să se modernizeze.  A rămas același sentiment *de moda veche*care nu știe să traiasca singur, care nu suporta izolarea.  Iubirea este comuniune și vrea sa fie însoțita de alte sentimente, vrea să dea viată altor sentimente, trăiri.
Astfel vedem că iubirea are frați si surori.  Este de moda veche: iubește viața in familie, vrea să trăiască în familia sentimentelor.  Iubirea are o soră: recunoștința.  Sunt mereu împreună. Se întrec în a se stima și lăuda una pe cealalta. Iar noi trebuie să învățăm să le prețuim la fel de mult.
Este atît de multă putere în recunoștință! Să iubești, să fii frumos la suflet, să ai inimă bună, înseamnă să știi să fii recunoscător pentru ceea ce ai, pentru ceea ce ai primit și pentru ceea  ce ești capabil să oferi.
Frumusețea vieții răsare și din magia cuvintului *mulțumesc.*  Acest cuvint (re)cheamă iubirea in suflet, cuprinde inima în cea mai delicată îmbrățișare.
Cind traduci acest cuvînt în gesturi te îmbraci în strălucire și arăți tuturor că iubirea locuiește în inima ta.  Ești cel mai minunat *copil* cînd însoțești acest cuvînt cu un zîmbet sincer.
Să fim recunoscători!   Să ne amintim să mulțumim zîmbind, cu inimă liniștită, fără prefăcătorie. Cine neglijează recunoștința, face iubirea să sufere!  Însă cine știe magia simplului *mulțumesc* așterne roua dimineții pe iubire, o invioreaza.
Recunoștința dăruiește iubirii  *tinerețe fără bătrînețe*! 

Proba credintei,

Se intimpla des ca noi sa avem mari dificultati in a intimpina prezentul asa cum se cuvine.Nu e doar faptul de a trai fie un pic agatati(nostalgic) de trecut, fie proiectati intr/un viitor usor de construit la nivel mental, dar cam subred cind vine vorba de realizare.
O privire sincera asupra modului nostru de viata ne pune in fata o rapiditate cu care sintem tot mai deprinsi. Traim intr/o epoca a progresului continuu si nivelul nostru  zilnic de achizitie in materie de informatie depaseste imaginatia.
Vrem sau nu, spunem ceva, vrem sau nu adunam felurite imagini si sunete in mintea noastra. Astfel, eliminam distante si mai diminum din frica de necunoscut.
Cu o naturalete greu de imitat, Isus are o preocupare aparte pentru timpul prezent. Rar foloseste verbe la alt timp decit cel prezent, si atunci o face cu precizie!  Nu e oare asta o puternica trimitere la viata?  Viata care prin excelenta este.. Pentru ca trimite des la memorie, metoda lui are rezultate si astazi.  Evanghelia este dovada  concreta a faptului ca a fi prezent si a locui in timpul tau, a trai, cere o atentie aparte pentru detalii: capacitatea de a vedea in micimea unui fapt sau om amploarea unui regat, o vedere buna pentru a/l recunoaste pe aproapele, un auz bun pentru a/l asculta, mult mai mult decit o mina pentru a/i veni in ajutor.
Ce am scris mai sus poate face parte din elementarul nostru bagaj de cunostinte, dar face parte si din practica?
Nu de alta, dar aici se verifica mult care e partea noastra cind vine vorba de fidelitatea fata de cererea  *vie imparatia ta*.