JUVENES ECCLESIAE, CORUL TINERILOR DIN IAȘI, MICI AMĂNUNTE, LA 25 ANI DE LA ANIVERSARE,

Se spune că Dumnezeu, după ce la creat pe om și i-a dat posibilitatea să se exprime în cuvinte, a descoperit că omul, în simplitatea lui, nu reușește întotdeauna să transmită emoția și intensitatea trăirilor lui.  Și atunci, plin de iubire și milostivire față de creația sa, i-a oferit omului alternative - muzica, pictura, sculptura etc. 

Iată de ce, atunci când suntem martori sau părtași la un eveniment muzical sacru, simțim o transformare profundă, o trăire care nu poate fi explicată în cuvinte, o înălțare spirituală și o feerie emoțională inegalabilă.  Oare de ce? Pentru că omul, atunci când știe să devină recunoscător Creatorului, trăiește ceva din bucuria acestuia. Așa am simțit eu când, în ziua de Rusalii am audiat concertul aniversar al corului tineretului din Iași, o emoționantă interpretare a operei  Misa Încoronării(Kronungmesse) de W.A.Mozart. În popor se spune că, atunci când trăiești momente de mare înălțare sufletească, ai atins paradisul sau tălpile lui Dumnezeu.  În acest context am regăsit cuvintele dirijorului Maximilian  Husaru, , cel care,  prin stilul și pedagogia lui este principalul catalizator și fervent al acestui cor: „Nu aș vrea să crezi că aceștia sunt extratereștri. Că aceștia nu au o ocupație. Ba da. Doar că acești tineri, în drumul vieții de zi cu zi, simt nevoia de a oferi puțin din timpul lor pentru a-l preamări pe Dumnezeu. Oferă puțin din timpul lor doar pentru ca tu să fii înălțat către cer prin cântarea lor.„ 

Muzica sacră prin definiție, transformă ființa umană, acționează ca un balsam sufletesc cu efecte imprevizibile, transcendente, schimbă destine și convertește inimi de piatră, asemenea clopotului de seară care rostește Angelus. Apropo, nu-i așa că , în noaptea sfântă a Paștelui, atunci când se intonează popularul imn Aleluia de Handel, sau în ziua Crăciunului, când se intonează solemnul Gloria in excelsis Deo, în variate compoziții și abordări dirijorale, simțim cum ceva se schimbă în noi și în jurul nostru? Iată cum alfabetul notelor muzicale, alternativa proniei divine pusă la dispoziția omului, devine o cale de rugăciune, de cunoaștere a sacrului în forma sa autentică și de întâlnire autentică cu Creatorul. Ce poate fi mai frumos și mai sublim în existența noastră efemeră!?

Încă din antichitate, marele filozof Platon spunea: ”Muzica este o lege morală. Ea dă suflet Universului, dăruiește aripi minții, luminează imaginația și învăluie în farmec și veselie lumea și tot ce ne înconjoară,” iar Ludwing van Beethoven afirma: „Muzica este mediatorul dintre viața spirituală și cea a simțurilor.”  Aniversarul corului Juvenes Ecclesiae din Iași reprezintă un moment de profundă recunoștință pentru toate generațiile de tineri care au contribuit la evoluția și devenirea acesttui cor, recunoscut ca un adevărat creuzet al emoției și bucuriei de inspirație divină, ca o făclie vie a credinței autentice, ca un mesager peste ani și generații al iubirii divine traduse în acorduri muzicale și în efecte vocale cu puternic impact terapeutic la nivel emoțional și spiritual.

Când un ritm melodic însoțit de un text sacru trezește emoție maximă și stârnește lacrimi de trăire și împlinire sufletească, înseamnă că acolo este prezent Dumnezeu. Ce întâlnire frumoasă, ce revelație spirituală!

sursa foto: internet

Ștefan Robu  
 

EȘTI PREȚIOS,

 

Orice persoană este chemat să se ridice din plictiseală. Singura șansă de a scăpa din mrejele plictiselii este aceea de a da aripi visurilor pe care Dumnezeu le-a pus în inima noastră. Dar pentru a reuși în această misiune este nevoie de o bună cunoaștere a propriei persoane și de o sănătoasă stimă de sine, deoarece nu pot să iubesc pe cineva dacă nu știu cine sunt și nu pot să ofer ceva dacă nu sunt conștient de ceea ce am.

Stima de sine este rezultatul a ceea ce gândește și simte o persoană despre sine, al raportului dintre imaginea ideală și imaginea reală. În mod normal, există trei situații legate de stima de sine. Stima realistă este imaginea  obiectivă despre propria persoană. Presupune conștiința propriilor bogății interioare, a demnității personale, dar și recunoașterea senină a limitelor. Totodată, presupune și conștiința posibilităților care pot fi valorificate.  Lipsa de stimă(non-stima) este prezentă atunci când nu există o apreciere pozitivă a propriei persoane și predomină o imagine negativă ce accentuează limitele și nerealizările.  Stima ne-realistă încearcă să compenseze lipsa valorilor printr-o imagine exagerată și falsificată de sine. Într-o astfel de situație se declanșează acele mecanisme prin care persoana se apără de tot ceea ce ar putea atinge imaginea falsă despre sine: gafe, greșeli, acuze, umiliri etc. 

Există elemente esențiale care alimentează stima de sine realistă și care favorizează creșterea persoanei și capacitatea ei de a iubi. Cunoașterea obiectivă de sine face ca persoana să fie capabilă să se perceapă așa cum este și să pună în valoare toate calitățile. 

Capacitatea de a aprecia propria viață presupune a mă valoriza așa cum sunt și a valoriza toate darurile primite, în primul rând darul vieții. Atunci când o persoană se consideră o greșeală, o eroare, totul devine întunecat. Apoi este nevoie să se tindă spre bine. Viața omului este dinamică și de aceea stima de sine se construiște atunci când persoana aspiră, se îndreaptă spre acele valori care aduc împlinire propriei vieți. 

În sfârșit, pentru a avea o stimă de sine realistă este nevoie și de integrarea aspectelor negative prezente în propria viață.Limitele fac parte din viață și dacă nu sunt acceptate și integrate, vor fi o permanentă sursă de nemulțumire personală.  Este nevoie să fie integrate limitele fizice(felul de a arăta, bolile etc.), limitele psihologice(lipsurile, slăbiciunile, traumele etc.) limitele morale(greșeli, vinovății, păcate etc.) limitele spirituale( lipsa credinței, îndepărtarea de Dumnezeu, idolatriile etc. ). Tot ceea ce am spus până acum pare desprins dintr-un tratat de psihologie și puțin legat de viață de  credință.  Dimpotrivă, lipsa unei stime de sine obiective este tot timpul o piedică în construirea unei relații autentice atât cu Dumnezeu, cât și cu aproapele.  Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să ne iubim cu adevărat pentru a putea iubi pe alții.

Dar, poate, cele mai frumoase cuvinte care să ne întărească în adevărata stimă de sine sunt acelea cu care Cristos ne asigură că nimeni nu este uitat: ” Bucurați-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri”(Lc 10, 20).

SEMNELE TIMPULUI - JALOANE PE CALEA SPERANȚEI,

 

Auzim adesea expresia ”semnele timpului”, care, de cele mai multe ori, ne trimite cu gândul la mesajele  pe care divinitatea le transmite către noi. De asemenea, acest subiect a inspirat și a dat naștere la o diversitate de scrieri și meditații filozofice, teologice, ezoterice, metafizice, spiritiste, fataliste etc.  În fond,  cred că semnele timpului sunt manifestări sau evenimente vizibile, cu impact mare sau mai mic la  nivelul maselor, care ne invită la a medita cu mai multă profunzime și determinare calea sau menirea noastră efemeră.

Fie că ele se manifestă la o scară mai mare sau la o scară mai mică, semnele timpului sunt traduse și înțelese în raport cu credințele noastre, cu valorile asumate în decursul evoluției și dezvoltării individuale sau chiar în raport cu fricile și angoasele noastre, determinate adesea de experiențele trăite sau de traumele care ne-au marcat viața.   Astfel spus, maniera în care omul se raportează la descifrarea semnelor timpului este influențată de subiectivism și de anumite particularități individuale( vârstă, spațuil socio cultural, nivel de educație, religiozitate, sugestibilitate etc.) În același timp, inervine și disponibilitatea de a căuta și descifra semnele timpului(caracteristică strâns legată de credința ca stare și nu ca ritual/ proces),  alături de acceptarea semnelor timpului(caracreristică strâns legată de cogniție, de nivelul nostru de înțelegere, de libertatea cugetului și de expectanțele noastre existențiale).

Cine poate descifra cu ușurință semnele timpului? Cel care se simte liber și care se lasă provocat de acestea. Deși toți aparținem aceluiași timp, nu toți descoperim, vedem, înțelegem, acceptăm semnele timpului, nici chiar atunci când acestea sunt palpabile. De ce?  Îndoiala, frica, autosuficiența, mândria, orgoliul etc.  nu ne permit să înțelegem  sensul și semnificația semnelor timpului. În plus, acceptăm cu greu acele semne, evenimente, fenomene, lucruri care nu au o explicație rațională logică și care depășesc nivelul nostru de înțelegere sau care intră în conflict cu valorile și modelele noastre cognitive, bazate pe algoritmi, stereotipii, clișee învățate spontan, tabuuri, axiome, dogme etc.

Pentru omul de rând, semnele timpului au fost adesea jaloane care l-au ajutat să-și regăsească drumul în viață, să-și alimenteze speranța și credința în depășirea dificultăților, să-și întărească voința și motivația pentru noi proiecte sau activități de anvergură care să-i transforme viața înspre bine. Alteori, semnele timpului ne-au arătat că nu suntem singuri, iar cineva chiar are grijă de noi. Un exemplu grăitor este momentul petrecut în anul 1983, în plin război rece, când ofițerul rus Stanislav Petrov de la un centru nuclear de avertizare timpurie din fosta URSS  a acționat într-un mod pe care nu și la putut explica. Sistemele de monitorizare au interceptat, în mod eronat, un atac american. În acel moment, ofițerul Petrov a avut intuiția de a considera că este o alarmă falsă și a evitat să raporteze superiorilor incidentul. Toate datele sugerau că Statele Unite au lansat un atac cu rachete. Dacă trimeteam superiorilor informațiile, nimeni nu le-ar fi pus la îndoială. Tot ce trebuia să fac era să pun mâna pe telefon. Dar nu m-am putut mișca. Așa  a fost evitat un conflict nuclear de proporții. După un an, în aprilie 1984, explozia de la Cernobâl, un alt semn al timpului, ne-a arătat forța și efectele distructive ale energiei nucleare.. Azi, semnele timpului ne arată că omenirea se află la o mare răscruce...

Îți mulțumesc, Doamne, pentru fiecare dimineață în care tu îmi oferi un semn al timpului meu, șansa de a vedea lumina zilei și puterea de a spera în tine!

sursa foto: internet

Ștefan Robu

IUBIRE, IERTARE ȘI SĂNĂTATE,

 

A devenit o tradiție să se vorbească despre sănătatea fizică și cea sufletească de parcă ar fi lucruri diferite. În asemenea circumstanțe, omul este atât de materialist, încât,  pentru a-l învăța să-și refacă sănătatea, trebuie să începem cu ceea ce poate fi palpabil, material. Practica medicală impune o asemenea abordare. Cine a ales posibilitatea vindecării netradiționale trebuie să știe ce este sănătatea și să utilizeze aceste cunoștințe. Cine speră că se va vindeca printr-un gest al mâinii, se înșeală cumplit. Credulul va plăti cu propria sănătate. Dacă cineva vă ameliorează sănătatea prin punerea mâinilor sau prin transmiterea energiei, efectul este de scurtă durată, dispar doar consecințele. Așa vindecă și medicina tradițională.

Boala poate fi tratată doar prin eliminarea cauzei, care este în noi. Fiecare om intuiește cauza bolii sale în mod instinctiv, majoritatea, însă, n-o conștientizează. Cel mai bun vindecător este însuși omul. Sarcina medicului este să-l îdrume, să-l ajute și îi arate greșelile. Dacă omul nu se ajută el însuși, nici Dumnezeu nu-l va ajuta.  Omul este spirit, care prin suflet dispune de corpul său. Corpul nostru este ca un copil care tânjește în permanență să fie iubit, iar dacă vom avea grijă de el, se va bucura sincer și ne va răsplăti, imediat, cu dărnicie. Chiar și în cea mai neplăcută situație există ceva pozitiv, chiar dacă este o lecție amară de viață. În sens cosmic, există legea cauzei și efectului. Ce semănăn, aceea culegem. Boala este un indicator al greșelilor noastre. Cel căruia nu-i place când cineva îi arată greșelile și-l învață cum să se îndrepte, se autocondamnă la suferință. Sufletul și corpul omului își cunosc obligațiile, printre care și obligația de a avea sănătate. Faptul că, în negativismul nostru material, continuăm să alunecăm în abis acționează negativ asupra tuturor. Omul nu este singur.  Omul bolnav radiază în jurul său negativitate contaminându-i negativ pe ceilalți.

În consecință, bolile familiei mele sunt provocate într-o oarecare măsură chiar de mine. Legea iubirii spune că: faptele mele se întorc la mine îndoit. Așa cum necunoșterea  legii nu ne scutește de pedeapsă, la fel și eu primesc o pedeapsă dublă pentru negativismul meu. Omul însuși atrage boala. Acesta este doar efectul. Cauza a fost gândul sau fapta negativă.

sursa foto: internet

Ștefan Robu